Devesel este o comună în județul Mehedinți, Oltenia, România, formată din satele Batoți, Bistrețu, Devesel (reședința), Dunărea Mică, Scăpău și Tismana.
Etimologie Devesel provine probabil din slavă (sârbă) = devet selo = nouă sate. Etimologia este susținută de existența unui număr de nouă sate/cătune: Mileni, Bistrețu, Chilia, Tismana, Batoți, Dunărea Mică, Scăpău, Securicea (Atârnați) și vatra comunei — Devesel.
O altă ipoteză ar fi proveniența din traco-illiră = (a) devesi = a risipi, a dispărea; derivat — deveseală.după M. Vinereanu, Dicționarul Etimologic al limbii române, Ed. ALCOR, București, 2008, pag. 319
Așezare geografică Comuna Devesel este situată în partea de sud-vest a județului Mehedinți, pe malul stâng al Dunării, în partea de sud-vest a orașului Drobeta Turnu Severin.
Coordonate geografice: latitudine: 44° 47′ N, longitudine: 22° 67′ E.
Căi de acces: DN349, DJ1050.
Vezi comuna Devesel pe hartă.
Vecinii: N — Dunărea; NE — comuna Hinova; E — Dealul Stârmina, comuna Rogova; SE — comuna Jiana; S — comuna Gogoșu; V — comuna Burila Mare.
Situația geografică și mediul natural Comuna Devesel se află așezată pe malul stâng al Dunării, în partea de sud-vest a județului Mehedinți, pe șoseaua județeană Drobeta-Turnu-Severin - Porțile de Fier II delimitată la nord de fluviul Dunărea, la est de dealul Stârmina, la vest de comuna Burila-Mare și la sud de Jiana și Gogoșu.
Comuna cuprinde următoarele sate: Devesel, Batoți, Bistrețu, Dunărea Mică, Scăpău și Tismana care se află la distanțe de 5-7 km de centrul comunei.
În comună există un numar de 2.200 de familii cu o populație de 3.710 de locuitori, majoritatea locuitorilor fiind ocupați în agricultură începând să se facă simțită libera inițiativă în sectorul micii industrii și prestărilor servicii precum și în sectorul comerțului.
Ca într-o cetate naturală, cu mii de ani în urmă și-au găsit loc de așezare pe aceste meleaguri primii locuitori ai satului Batoți și Batoți Moșneni care și-au construit bordeie la poala dealului dinspre miazăzi. Satele respective erau apărate spre sud-est de dealul Stârmina, cândva împodobit cu păduri seculare, iar spre nord și vest de Dunăre.
Relieful și apele În partea de răsărit a satului Dunărea Mică și nord a satului Scăpău se înalță dealul Stârmina, a cărui denumire în limba slavonă semnifică « priporos », dealul respectiv a cărui cotă maximă atinge 287 m s-a format după retragerea Mării Sarmatice, fiind constituit din nisipuri și pietriș. Depărtându-se de Dunăre, dealul Stârmina se prelungește la vest de satele Batoți și Tismana, pierzându-se pe nesimțite în apropierea satului Crivina. Versantul sudic al dealului pe toată întinderea ce are o pantă dulce, pantă ce dispare sub formă de câmpie în dreptul satului Devesel. Dealul Bobului, cu Rapa Roșie și dealul Alion, elemente naturale ale Stârminei, precum și dealul Viilor numit și Cioaca, nu au înălțimi mari și sunt pretabile lucrărilor agricole în cazul când nu-i acoperă pădurile de stejar sau de salcâm.
Șesul, care ocupă cea mai mare parte a reliefului, nu este plat, nu formează o masă uniformă decât în mică parte.
În general câmpia este eterogena, dune întinse de nisip sau văi largi de fânețe ocupă suprafețe destul de întinse. Este ca un fel de cerc plumburiu, nisipos, care închide terenul din centru, fertil, presărat în multe părți cu bălți sau pâraie. Pe câmpia dinspre sud către satele Devesel și Scăpău cât și spre sud–est spre satul Mileni există dune de nisip în grosime de 3-4 m. Nisipurile respective au fost aduse de vânturile de apus de pe terenul nisipos aflat la est de satul Crivina înainte ca acesta să fie plantat cu salcâmi, constituind astfel dealuri sau dune.
Forările efectuate în ultimele decenii atestă că sub aceste nisipuri se găsesc roci tari de calcar sau chiar granitice, solul fiind creat pe o bază solidă de rocă tare. Dunărea, învolburată odinioară și liniștită după lucrările de construcții hidrotehnice de la Gura Văii și Ostrovul Mare prin formarea unor mari lacuri de acumulare, scaldă malul de nord-vest al comunei.
Fluviul atinge pe «sforul apei», adică în mijlocul ei, adâncimea de 18-20 m și curge cu o viteză de până la 4,5 km/oră având un debit de 7.000 metri cubi pe secundă.
Puține și foarte mici ape curgătoare șerpuiesc prin locurile mai joase ale câmpiei și curios, cursul lor nu se îndreaptă direct spre bătrânul Danubius și dimpotrivă spre vest. Așa se întâmplă cu pârâul Jivita din sudul satului Scăpău, așa procedează și pârâul lui Mutu ce curge în sudul satului Devesel. Excepție fac câteva pâraie care în timp secetos aproape chiar dispar cum, se întâmplă cu pârâul ce trece prin mijlocul satului Dunărea Mică și pârâul lui Bobu aflat între Dunărea Mică și Batoți.
Pe raza satului Dunărea Mică se află și două izvoare cu apă potabilă «Vilaie» și «Fântana de Piatra». Ochiurile de apă bogate ce înconjurau odinioară din trei părți satul Bistrețu au fost secate în marea lor majoritate din efectuarea în ultimele doua decenii (anii 1990) a unor lucrări de îmbunatățiri funciare. Apa din Balta Mare, Bărboasa sau din Balta Bistrețului ca și cea din Cioflea, nu seca complet niciodată. Lor li se adaugă smârcuri răzlețe sau unite în salba așa cum se observă în punctul numit «Punți». Apa și solul sunt în general statornice și nu provoacă pagube. Este mai rar întâlnit ca în urma unor ploi bogate și repezi să se creeze curenți ce coboară din deal spre șes producând pagube culturilor agricole. Cu totul accidental se pot produce uneori ți alunecări de teren în anumite puncte mai înalte pe raza satelor Batoți, Scăpău, Devesel și Dunărea Mică. Apa freatică se găsește pe raza comunei la adâncimi variabile de la 35-40 m în satele Batoți și Tismana și până la 4-12 m în zone din satele Devesel și Bistrețu.
Clima Clima specifică zonei are un caracter temperat-continental cu ușoare nuanțe de climă mediteraneană, datorita Munților Dinarici și Stara Planina și Radet din Serbia care constituie un obstacol natural în calea vânturilor. Influența mediteraneana este marcată de existența smochinului care crește pe versantul nordic al dealului Alion Soava, răzleț în satul Dunărea Mică și pe raza satului Scăpău, în punctul numit «Izmănești» unde apăreau pe alocuri butuci de viță de vie sălbatică de dimensiuni uriașe. Formula C.P.A.X. din clasificarea lui Köppen, indică un climat temperat, maximele de temperatura ating 30-35 °C în verile călduroase, iar minimele din iernile cele mai friguroase coboară până la -20 °C în anumite puncte. În anumite perioade s-au înregistrat și temperaturi maxime de 40 °C. Căldurile toride din toiul verii sunt urmate de geruri aspre în miezul iernii. Înghețul timpuriu sau târziu – sfârșitul lunii noiembrie și sfârșitul lunii martie - brumele, de la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii aprilie sunt fenomene climatice obișnuite în zonă, fiind previzibile din timp.
Curiozități climaterice au fost înregistrate în zonă. Astfel în anul 1926 bruma a căzut la mijlocul lunii mai, cauzând pagube însemnate culturilor agricole, iar la sfârșitul lunii februarie a anului 1929, un ger puternic a transformat apele Dunării într-un pod natural de gheață de la un mal la altul, pod ce a rezistat aproape două săptămâni, iar în anul 1955 zăpada a căzut devreme și în cantități mari.
Toamna și primăvara sunt caracterizate prin ploi mărunte și burnițe interminabile, vara deseori cad ploi torențiale însoțite uneori de grindină și descărcări electrice. De obicei zăpada cade la începutul lunii decembrie. Există și excepții când ninge la începutul lunii noiembrie, însă stratul de zăpadă nu depășește de obicei 60-70 cm.
Vânturile În regiune bat vânturile neregulate de sud-vest care uneori aduc seceta, alteori vin cu stropi binefăcători de ploaie.
Printre cele mai frecvente vânturi se află Austrul numit de localnici Corneag sau Corneac, de la cornul caprei, un vânt secetos în special vara, și i se mai zice și Bărăcilă. Cosava este vântul care bate dinspre nord-est și se presupune că numele i se trage de la faptul că acest vânt pătrundea în locuințele oamenilor prin coșurile de fum. Baltarețul care bate dinspre miazăzi, respectiv dinspre Marea Mediterană, suflă mai frecvent în anotimpul cald. Cosava, dar mai ales Baltarețul, sunt vânturi care aduc ploi.
Solul În zona predomină solul brun-roșcat, sol specific condițiilor pedogenetice existente aici. Solurile brun-roșcat suferă uneori de exces de umiditate primăvara, alteori de seceta (iulie-august). Ele trebuiesc bine aerisite și arate adânc. Numai la o umiditate potrivită ele reacționează bine la fertilizări organice și chimice. În afara solului brun-roșcat, care sunt predominante, există și zone cu soluri argilo-iluviale nisipoase. Sunt soluri formate pe strat gros de la 10-15 m de pietrișuri, nisipuri și argile nisipoase.
Vegetația În trecutul geologic zona era acoperită cu păduri întinse, fapt dovedit prin prezenta zăcămintelor de cărbuni ce se găsesc la mici adâncimi. Vegetația din acest teritoriu face parte din silvostepă fiind alcătuită din plante de cultură și plante specifice pajiștilor și pășunilor. Aceste asociații de plante se explică prin faptul că zona respectivă se găsește la o răscruce climaterică. Pe ambele versante ale dealului aflat în partea de miazăzi a satelor Batoți și Dunărea Mică au existat păduri de stejar ce au dăinuit până la sfârșitul secolului al XIX-lea din care s-au păstrat numai o mică parte pe partea de apus a dealului Stirmina și altul pe culmea Dealului Alion Soava. În mod cu totul răzleț se întâlnesc exemplare solitare de ulm, frasin, jugastrul, tei și carpen. La umbra copacilor, dar mai ales la marginea pădurii, cresc peste 20 specii de arbuști dintre care cele mai des întâlnite sunt: porumbarul, alunul, cornul, iedera agățătoare. În pădurea Stirmina crește ghimpele pădureț - arbust protejat de lege. Pe mari întinderi pe teritoriul comunei este întâlnit salcâmul original din America de Nord și aclimatizat la noi din Turcia la 1750 (salcim - limba turcă înseamnă dulceag) și cultivat în zona Crivina Devesel începând din anul 1900 în prezent fiind întâlnit pe toate terenurile nisipoase dea-lungul ogașelor și împrejurul satelor. Dea-lungul satului Dunărea Mică, în jurul anilor 1930, în partea de apus a satului a apărut în mod spontan salcia și plopul. Pădurea a fost defrișată iar în locul ei a fost plantat plopul de origine canadiana folosit pentru obținerea celulozei, iar din anul 1975 a fost înlocuit cu salcie și rachită.
În aceasta zonă cresc și multe specii de plante medicinale printre care se află mușețelul sau romanița, coada șoricelului, plătăgina, pirul, coada calului, pelinul urzică, traista ciobanului, troscotul, trei frați pătați, urzica moartă roșie, bolbura rostopasca, acestea fiind folosite atât în medicina tradițională cât și în terapeutica modernă. În afară de aceste plante există plante melifere care favorizează dezvoltarea în zonă a apiculturii. Ciupercile comestibile întâlnite frecvent pe locuri umbroase din păduri și terenurile îngrășate cu gunoi de grajd sunt mânătarca, ciuperca de bălegar, bureții, ciuciuletele, sbârciogul.
Păsările și animalele sălbatice