Greci este o comună în județul Mehedinți, Oltenia, România, formată din satele Bâltanele, Blidaru, Greci (reședința), Sălătruc, Valea Petrii și Vișina.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Greci se ridică la 1.067 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.292 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (91%), iar pentru 9% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,82%), iar pentru 9,18% nu se cunoaște apartenența confesională.

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna aparținea plășii Motrul de Jos a județului Mehedinți și era alcătuită din satele Crețești, Duțești și Greci, cu o populație de 1280 de locuitori. În comună funcționa o biserică și o școală mixtă frecventată de 20 de elevi. Pe atunci, comuna Greci administra și o serie de mahalale Borolești, Cățănești, Chirculești, Diaconești, Românești și Vlădulești. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, funcționau în aceiași plasă și comunele Bâltanele și Sălătruc. Comuna Bâltanele era formată din satul omonim dar și din mai multe mahalale: Belgeasa, Durloești, Fluerari, Muscălești, Popești, Schiopani și Șurcani, având 510 de locuitori. În comună funcționa o biserică și o școală mixtă frecventată de 20 de elevi, iar comuna Sălătruc era formată din satele Blindari, Sălătruc, Vârgatul cu patru mahalale: Mihuțești, Penești, Ulari și Valea Pietrei, cu 740 de locuitori. În comună funcționau două biserici și o școală mixtă frecventată de 38 de elevi.

În 1925, comuna Sălătruc a fost desființată și inclusă în comuna Bâltanele, comună care înregistra la rândul ei 1512 de locuitori (în satele Bâltanele și Sălătruc), iar comuna Greci avea 1553 de locuitori (în satele Blidarele, Cătănești, Crețești, Duțești și Greci), ambele comune fiind consemnate în aceiași plasă. În 1931, comuna Greci avea două sate: Blidaru și Greci, iar comuna Bâltanele cinci: Bâltanele, Sălătruc, Slătinicu Mic, Valea Petrii și Vârgați.

În 1950, comunele au trecut în cadrul raionului Strehaia din regiunea Gorj, raion care a fost inclus doi ani mai târziu în regiunea Craiova și (după 1960) în regiunea Oltenia. Între timp, comuna Bâltanele a fost desființată și împărțită între comuna Greci (satele Bâltanele, Sălătruc, Valea Petrii și Vârgați) și orașul Strehaia (satul Slătinicu Mic), urmând că în 1964, satul Vârgați să primească denumirea de Vișina. În 1968, comuna Greci a revenit în administrația județului Mehedinți, reînființat;

Politică și administrație Comuna Greci este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Note

Lectură suplimentară Monografia comunei Greci, județul Mehedinți, Daniela Florina Marițescu, Editura Docucenter, Bacău, 2011

Vezi și Dealurile Strehaia - Bâtlanele (sit de importanță comunitară)

Legături externe Ghidul Primăriilor, Primăria Greci

Greci