Malovăț este o comună în județul Mehedinți, Oltenia, România, formată din satele 23 August, Bârda, Bobaița, Colibași, Lazu, Malovăț (reședința) și Negrești.

Așezare Comuna se află în centrul județului, în Podișul Getic, la limita acestuia cu Podișul Mehedinți. Comuna se învecinează la nord cu comuna Bâlvănești, la nord-est cu comuna Șișești, la sud-est cu comuna Husnicioara, la sud cu comuna Șimian și la sud-vest cu comuna Izvoru Bârzii.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Malovăț se ridică la 2.618 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.780 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (93,51%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (93,16%), iar pentru 6,68% nu se cunoaște apartenența confesională.

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna aparținea plășii Ocolul de Sus a județului Mehedinți, fiind formată din satele Malovăț și Puținei, având 1245 de locuitori. În comună funcționa o biserică. La acea vreme, satul Negrești aparținea comunei Husnicioara și avea 75 de case, iar pe teritoriul actual al comunei, mai funcționau în aceiași plasă și comunele Bobaița și Colibași. Comuna Bobaița era formată din satele Bobaița și Șiscul Roșu, având 800 de locuitori. În comună funcționau o biserică și o școală mixtă frecventată de 48 de elevi (dintre care două fete), iar comuna Colibași era formată numai din satul de reședință cu același nume, cu 675 de locuitori. În comună funcționa o biserică.

Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Coșuștea a aceluiași județ, comuna Malovăț având 1380 de locuitori, comuna Bobaița avea 1816 (în satele Bobaița, Pitulași și în cătunele Bârda și Șișcurașu), iar comuna Colibași 1994 (în satul Colibași, Lazu, Valea Boerească și în cătunul Țigăreni).

În 1931, comuna Bobaița a preluat temporar două sate din comuna Bâlvănești: Bâlvănești și Călineștii de Jos, acestea urmând să se desprindă pentru a se reînființa comuna Bâlvănești. Comuna Colibași avea satele Colibași, Lazu și Valea Boerească, întrucât satul Țigăreni a trecut la comuna Malovăț, iar satul Negrești se desprinde de comuna Husnicioara, constituind alături de Celnata, Dumbrăvița și Oprănești o comună de sine-stătătoare.

În 1950, comunele au trecut în cadrul raionului Turnu Severin din regiunea Gorj, raion care a fost inclus doi ani mai târziu în regiunea Craiova și (după 1960) în regiunea Oltenia. În timp, satul Valea Boerească din comuna Colibași este redenumit în 23 August. În 1968, comunele au revenit la județul Mehedinți, reînființat, comunele Bobaița și Colibași fiind desființate și incluse în comuna Malovăț, iar comuna Negrești a fost împărțită între comuna Husnicioara (satele Celnata, Dumbrăvița și Oprănești) și Malovăț (satul Negrești). Tot atunci, satul Puținei a fost transferat la comuna Izvoru Bârzii, iar satul Țigăreni a fost desființat și comasat cu satul Malovăț;

Monumente istorice În comuna Malovăț, figurează ca monumente istorice următoarele: în satul Bobaița o cetate dacică de pământ (sec. I a. Chr., Latène), casa lui Ion Drăghia (1920), în satul Colibași casa de lemn a lui Ion Bădinoiu (1886) și o moară (pe malul râului Plesuva, 1900), iar în satul Lazu ruinele culei Lazu (1850). Sunt clasificate ca monumente istorice de interes local și sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Mehedinți.

Politică și administrație Comuna Malovăț este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Personalități născute aici Ecaterina Andronescu (n. 1948), politiciană și fost ministru, rector Vasile Ciobanu (n. 1971), interpret de muzică populară românească

Note

Lectură suplimentară Monografia geografică a comunei Malovăț, Manolea Mihaela, Editura Stef, Drobeta Turnu Severin, 2010

Legături externe Ghidul Primăriilor, Primăria Malovăț

Malovăț