Racovița (în , colocvial Rákovica, în , în dialectul săsesc Rakevets, în poloneză Rakowice) este o comună în județul Sibiu, Transilvania, România, formată din satele Racovița (reședința) și Sebeșu de Sus. Prima atestare documentară a satului a fost descoperită într-un act de danie al voievodului Ioan de Hunedoara din 22 mai 1443. Satul este menționat pentru prima dată în documentele bisericești în 8 iulie 1647, într-un act prin care îl numea pe popa Ion din Țichindeal protopop peste 17 sate din jurul Sibiului, printre care s-a numărat și Racovița. Bogata istorie a satului este legată în principal de înființarea graniței militare transilvănene de către împărăteasa imperiului Maria Terezia în 1765, Racovița făcând parte din Compania a VII-a a Regimentului I de Graniță de la Orlat. Începând încă din 1698, înainte de militarizarea completă a satului, Racovița, ca de altfel toate localitățile aparținătoare regimentului orlățean, s-a confruntat cu o serie de conflicte interconfesionale petrecute la jumătatea secolului XVIII împotriva procesului de unire a mitropoliei ortodoxe de Alba-Iulia cu Biserica Catolică a Romei.

Grănicerii racoviceni și populația Racoviței au participat în mod activ la evenimentele revoluționare din 1848 și o dată cu desființarea graniței militare din anul 1851, satul a avut o serie de personalități care s-au implicat în gestionarea Fondului școlastic al fostului regiment orlățean, precum și membrii activi ai Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român.

Racovița s-a remarcat în Primul Război Mondial prin vitejia ostașilor trimiși pe frontul „Poloniei rusești” , al Galiției, Albaniei, Italiei, Serbiei și chiar al Franței, participând din 1916 la Marea Unire din 1918.

Geografie

left|250px|thumb|Ambianța naturală a localității Comuna Racovița, este așezată la poalele Vârfului Suru (2281m), pe zona de contact dintre dealurile submontane ale Munților Făgăraș și terasa joasă, aluvionară, de pe malul stâng al Oltului, la o altitudine de 385 metriAltitudinile sunt luate după „Touristenkarte der Section ‚Hermannstadt‛ de S.K.V.”, Blatt II (Fogarascher Gebirge), Hermannstadt, 1921.

Localitatea se mărginește spre nord și nord-est cu hotarul orașului Avrig, hotar care se întinde de la confluența Văii Mârșa cu Oltul și până în Vârful Sorliței, hotar trasat după anul 1200S. Lupșa, Satul lui Gheorghe Lazăr, în „Mitropolia Ardealului” , VII, nr.7–8/1962, p.483, n.5. și marcat ca atare cu semne de hotar numite 'morminți'.

De aici, din punctul numit „La tri metri” Potrivit unui document de hotărnicie datând din 1715, aici s-au „plantat” trei „mete” (semne de hotar), deoarece, „hic conjungitur meta trium Possessionum Felek, Rakovitza et Sebees” . În 1753 locul respectiv purta deja denumirea de „trimeta” , de unde racovicenii au ajuns la „tri metri” ! A se vedea documentele din Arhiva Familiei Florianu, din Racovița, astăzi aflate la Filiala Arhivelor Statului Sibiu., începe hotarul cu satul Sebeșu de Sus, care coboară spre sud-vest peste „fruntea Moașii” , „Plăieț” , „Șanțu Săghișului” , continuat cu „Pârâul Hotărăl” până la vărsarea acestuia în râul Olt.

Spre vest, granița cu orașul Tălmaciu o formează piscul „Cioru” (541 m), continuată fiind de trupul de hotar numit „Brătianu” iar spre satul Bradu, delimitarea o face râul Olt.

Suprafața așezării este de cca. 3,5 km² și coordonatele geografice sunt: 45° 40' și 45” latitudine nordică, corespunzătoare orașului Focșani, și 24° 20' și 38” longitudine estică, corespunzătoare orașului Rîmnicu Vîlcea.

Distanța către localitățile apropiate: până la Mârșa – 3 km până la Avrig – 6 km până la Sebeșu de Sus – 3 km până la Tălmaciu – 7 km până la Sibiu prin Tălmaciu – 27 km până la Sibiu prin Avrig – 32 km până la Orașul Victoria – 41 km până la Făgăraș – 60 km

Prin apropierea localității trece calea ferată Sibiu – Făgăraș – Brașov.

Istorie

280px|right|thumb|Prima atestare documentară a Racoviței, 22 mai 1443

Din cauza puținelor descoperiri arheologice făcute în zona localității Racovița, cercetătorii au recurs la studierea toponimiei și folclorului local pentru a putea stabili vechimea așezării. Astfel, se menționează în literatura de specialitateM. J. Ackner, Die Colonien und Militärischen Standlager der Römer in Dacien im heutigen Siebenbürgen, Viena, 1857, p. 37. că denumirea locală „La Cetățuică” , dat ipoteticei întărituri de pe vârful de deal aflat la cumpăna apelor „Valea Lupului” și „Valea Mârșa” , ar fi făcut parte dintre „cetățile dacice puțin cunoscute astăzi” T. Nägler, Avrigul vechi, în „Transilvania” , serie nouă, II, nr. 9/1973, p.34.Cetate descoperită la Racovița | Eveniment | Tribuna.

Caracter dacicIuliu Paul, Noi descoperiri paleolitice în Transilvania, în „Transilvania” , serie nouă, II, nr. 7/1973, p.55-56. sau chiar roman i se atribuie și „Cetății” aflată la altitudinea de 846m în pădurea „Braniștea” , pe culmea care formează hotarul dintre Racovița și AvrigK. Horedt, Zur Siebenbürgischen Burgenforschung, în „Südost-Forschungen” : VI, nr. 3-4/1941, p. 593., însă istorici mai noi datează „Cetatea” în a doua jumătate a secolului al XIII-leaT. Nägler, Castrum Salgo, în „Tribuna Sibiului” , I, nr. 129/1968. 280px|right|thumb|Toporaș de silex, vechime de cca. 600.000 de ani Deși prima atestare documentară a localității este relativ târzie - 1443Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, V, Buc., 1975, p. XXXIII și 113 - 114.-, urme ale locuirii omului pe aceste locuri datează încă din protopaleolitic. O descoperire în acest sens este cea făcută de elevul Lupea Dorin, în 1972. Este vorba de un toporaș de mână (cioplitor) unifacial, confecționat din silex, folosit atât pentru lovit și tăiat cât și pentru cioplit și răzuit, aparținând așa-zisei „culturi de prund”. Având o vechime de cca 600.000 î.d.H., descoperirea a permis specialiștilor să includă sudul Transilvaniei în aria pe care s-a petrecut procesul de antropogeneză de pe teritoriul RomânieiI. Paul, „Noi descoperiri paleolitice în Transilvania” , serie nouă, II, nr. 7/1973, p. 55-56.. Toporașul se află în prezent la Muzeul județean de istorie din Sibiu” Tribuna Sibiului” , XL, nr. 9567 și 9604/1988, p. 2.. Altă descoperire arheologică este cea din anul 1974 când în pietrișurile extrase din Olt s-a găsit un ciocan confecționat din piatră șlefuită datat la sfârșitul epocii neolitice, a cărui vârstă a fost apreciată de către arheologul sibian prof. Iuliu Paul, la 3600 ani. Vestigii din epoca bronzului au fost descoperite de-a lungul timpului și adunate de către familia de preoți Florianu după 1855, dar s-au pierdut o dată cu dispariția familiei din sat.

Dr. Petre Beșliu Munteanu a descoperit în 2009 pe teritoriul comunei Racovița situl unei cetăți a cărei datări încă nu este cunoscută. P.B.Munteanu a început o campanie de atragere de tineri pasionați de istorie pentru a începe campania de cercetări arheologice.Se caută voluntari pentru săpăturile arheologice de la Racovița | Stirile de pe strada mea | Tribuna

Prima atestare documentară a satului – 22 mai 1443 – se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken – Racovița de astăzi -După o altă sursă documentară (I. Plattner, Aus der Umgebung des Alten Hermannstadt Rakowitza, în Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt , LIV, nr. 16325/1927), indică drept an al primei atestări documentare ca fiind 1387, an contestat de către istoricul sibian G. Gündisch, care într-o discuție cu Cornel Lupea autorul lucrarii „Racovița - Monografia unei vechi așezări sibiene” , consideră că documentul citat de I. Plattner s-a dovedit a fi un fals, comun epocii și cancelariilor vremii. – ceea ce îndreptățește să considerăm că până la această dată localitatea constituia proprietatea coroanei maghiare. Anul 1443 a coincis cu perioada aparițiilor primelor incursiuni turcești în Transilvania, cu urmări din cele mai grele pentru locuitorii așezărilor din apropierea pasului Turnu RoșuG. Gündisch, Incursiunea turcească din anul 1493 în ținutul Sibiului, în „Studii” , XIV, nr. 6/1961, p. 1499–1500.. thumb|left|450px|Racovița în Harta Iosefină a Scaunului filial al Tălmaciului, 1769–73

Pentru a putea face față noii situații, regele Ladislau al V-lea la data de 3 februarie 1453, dăruiește sașilor din cele „Șapte scaune” – uniune teritorial administrativă săsească cu sediul în Sibiu – domeniul feudal al TălmaciuluiUrkundenbuch…, V, p. XLVIII și 374–376., de acum încolo racovicenii fiind obligați să presteze diferite sarcini cu caracter feudalI. Fruma, Problema Universității săsești și a instituției celor șapte juzi, Sibiu, 1935, p.35.. Din acest moment, Racovița va apărea în perioada 1453 – 1700, din ce în ce mai des în scrierile vremii cu peste 50 de documente cu caracter feudal, vizând donații și arendări, vânzări, cumpărări și răscumpărări, zălogiri și reambulări de hotare în care sunt implicați domni de pământ și personalități înalte ale țării cum ar fi Cristofor, Sigismund și Ștefan Bathory, George Basta și alțiiA. S. Sibiu, Fond Literaria, U I-U VI, passim..

Ca urmare directă a trecerii Transilvaniei sub stăpânirea austriacă după anul 1688, în istoria Racoviței se înscriu două evenimente care-i marchează sfârșitul secolului al XVII-lea:

Unirea cu Biserica Romei. Întocmirea primei conscripții cunoscute a localității, respectiv cea din 1698A. S. Sibiu, Fond urbarii și conscripții posesorale, pachet 152, dosar 18., care va inaugura pe cele din secolele următoare, cele mai cunoscute sunt întocmite pentru anii: 1721–1722, 1733, 1750, 1765–1766, 1851, 1910 și 1930.

Se impune precizarea că până în anul 1766, Racovița a aparținut de două unități administrativ-politice complet diferite, „granița” dintre ele formând-o valea care trece prin mijlocul ei. Două treimi ale așezării, cu hotarul aferent, stătea sub jurisdicția Scaunului Sibiului, motiv pentru care se numea „partea scăunală”. Partea dinspre Avrig, respectiv cealaltă treime, se afla sub stăpânirea a numeroși domni de pământ și se numea „partea iobăgită” , ea stătea sub ascultarea autorităților comitantese.

Monumente right|200px|thumb|Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Sebeșu de Sus Monumentul Eroilor Români|thumb|left Biserica „Sfânta Treime” din Racovița, sfințită în anul 1887 de mitropolitul greco-catolic Ioan Vancea, trecută în anul 1948 în folosința Bisericii Ortodoxe Române de către autoritățile comuniste. Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial din Racovița, a fost ridicat și dezvelit în 1938. Obeliscul are o înălțime de 5,5 m și un postament de 2,2 m, fiind realizat din piatră de râu, placată cu marmură. Obeliscul este împrejmuit cu un gard din plasă de sârmă cu cadru metalic. Pe fațada Monumentului sunt înscrise numele a 46 eroi români căzuți între 1916–1918 și numele a 18 eroi români căzuți între 1941-1944. Pe placa de marmură se află, de asemeni, un înscris memorial în care se spune: „Veșnică să fie pomenirea eroilor din Racovița morți în Primul Război Mondial 1914-1918 și a soldaților români căzuți pentru întregirea neamului românesc, pe hotarele comunei noastre în anul 1916. Căminul cultural „Astra” Racovița” . Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Sebeșu de Sus cod LMI SB-II-m-B-12544, Str. Bisericii 275, 1760, extinderi 1909. Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial din Sebeșu de Sus.

Administrație

Comuna Racovița este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice: