Crângu (în trecut, Ologu) este o comună în județul Teleorman, Muntenia, România, formată din satele Crângu (reședința) și Secara.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Crângu se ridică la 1.366 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.467 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (85,72%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (84,19%), cu o minoritate de adventiști (1,24%), iar pentru 14,57% nu se cunoaște apartenența confesională.

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Ologu, făcea parte din plasa Călmățuiu a județului Teleorman și era alcătuită din satele Ologu și Secara, cu o populație de 1537 de locuitori. În comună exista o școală mixtă cu 22 de elevi și două biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Turnu Măgurele a aceluiași județ, cu o populație de 2014 de locuitori.

În anul 1950, comuna a trecut în administrația raionului Turnu Măgurele al regiunii Teleorman, raion care, doi ani mai târziu, a fost inclus în regiunea București. În anul 1964, comuna și satul Ologu au primit numele de Crângu. În anul 1968, comuna trece în județul Teleorman, reînființat, primind și satele comunei Dracea, desființată. Comuna Dracea este reînființată în 2004, comuna Crângu având de atunci forma actuală.

Politică și administrație Comuna Crângu este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Monumente istorice Prăvălia Petre Ciobanu, sat Crângu. Localizare: Str. Principală. Datare: 1900 Casa Maria S. Burtan, sat Crângu. Localizare: Str. Principală. Datare: 1900

Note

Vezi și Seaca (sit de importanță comunitară)

Crângu