26P/Grigg-Skjellerup (sau Cometa Grigg-Skjellerup) este o cometă periodică, care a fost vizitată de sonda spațială Giotto.
Descoperirea cometei Cometa fusese descoperită de Jean-Louis Pons în 1808, apoi, după aproape un secol, a fost redescoperită în 1902 de către John Grigg, și redescoperită, din nou, în 1922 de către John Francis Skjellerup.
În 1972 au fost descoperite Pi Puppidele, o ploaie de meteori asociată trecerii la periheliu a acestei comete.
Într-un târziu, în 1987, astronomul slovac Ľubor Kresák a descoperit că 26P/Grigg-Skjellerup este cometa observată, în 1808, de astronomul francez Jean-Louis Pons.
În anul 2003 a fost descoperit un mineral necunoscut pe Pământ, siliciura de mangan, identificat pentru prima dată în praful ieșit din coada cometei, a cărei orbită a traversat stratosfera terestră, în aprilie 2003.
Ploi de meteori În 1972 s-a descoperit că această cometă este responsabilă a ploii de meteori a Pi Puppidelor, care apar în jurul lui 23 aprilie; această ploaie de meteori este observabilă doar din Emisfera sudică, fiind mai intensă în anii în care cometa trece la periheliu.
Ultimele perihelii Revenirea cometei din 2002 (cu periheliul estimat pentru data de 8 octombrie 2002) a fost defavorabilă și nu au fost făcute observații ale astrului.
Ultimele perihelii ale cometei au fost la 6 iulie 201326P past, present and future orbital elements și la 23 martie 2008.
Următorul periheliu Următorul periheliu va avea loc la 1 octombrie 2018.
Survolată de sonda spațială Giotto Cometa a fost survolată de sonda spațială Giotto, la 10 iulie 1992, la o distanță de 200 de kilometri, cu viteza de 13,99 km/s. Nicio fotografie nu a putut fi luată din cauză că obiectivul foto a fost deteriorat de impactul firicelelor de praf în timpul survolării Cometei Halley.
Totuși întâlnirea a constituit un succes și a permis culegerea unor numeroase informații despre mediul din vecinătatea unei comete. Giotto a întâlnit cometa Grigg-Skjellerup pe site-ul Agenției Spațiale Europene (ESA)
Totodată sonda a constatat o ușoară divizare a nucleului cometar, o mică bucată detașându-se de cometă.
Note
Legături externe
Orbital simulation from JPL (Java) / Horizons Ephemeris 26P/Grigg-Skjellerup – Seiichi Yoshida @ aerith.net ESA website about 26P/Grigg–Skjellerup Recovery of comet 26P/Grigg–Skjellerup (Remanzacco Observatory : 26 decembrie 2012)
Categorie:Comete periodice Categorie:Obiecte astronomice descoperite în 1922 Categorie:Obiecte astronomice descoperite în 1902 Categorie:Obiecte astronomice descoperite în 1808 Categorie:Comete vizitate de nave spațiale Categorie:Precursori de ploi de meteori