Paul J. McAuley () este un biolog și scriitor englez. Principalul gen abordat este hard science fiction, iar temele preferate includ biotechnologia, istoria alternativă și călătoria în spațiu.
Biografie
Paul J. McAuley s-a născut în Anglia în 1955, de ziua Sfântului Gheorghe. A lucrat ca cercetător în biologie în diferite universități, inclusiv Oxford și UCLA, iar timp de șase ani a fost lector de botanică la Universitatea Saint Andrews. Pe când avea 20 de ani, prima povestire pe care a terminat-o a fost acceptată de revista americană Worlds of If, dar aceasta a dat faliment înainte s-o publice. McAuley a luat asta drept un semn că ar fi cazul să se concentreze pe cariera sa academică. După o vreme a început din nou să scrie, în timpul petrecut la Los Angeles, iar acum este scriitor cu normă întreagăProfilul lui Paul J. McAuley pe Infinity Plus..
Cariera scriitoricească
McAuley a început cu o serie space opera a cărei acțiune se petrece într-un viitor îndepărtat, Four Hundred Billion Stars, continuând cu Eternal Light și un planetary romance intitulată Of the Fall. Red Dust, care prezintă un viitor în care planeta Marte a fost colonizată de chinezi, este un planetary romance care conține o serie de tehnologii și motive SF: nanotehnologie, biotehnologie, inteligență artificială, realitate virtuală. Cărțile din seria Confluenței, care vorbește despre un viitor aflat la zece milioane de ani de noi, fac parte dintre numeroasele romane care apelează la teoria punctului Omega a lui Frank J. Tipler (aceea că universul pare să ecolueze către un grad maxim de complexitate și conștiință) . Aproape simultan, el a publicat Pasquale's Angel, a cărui acțiune se petrece într-o Renaștere italiană alternativă și-i are ca personaje principale pe Niccolò Machiavegli (Machiavelli) și Leonardo da Vinci.
McAuley a apelat și la tema biotehnologiei și a nanotehnologiei: Fairyland descrie o Europă distopică, devastată de război, în care „păpuși” modificate genetic sunt folosite pe post de sclave. Începând cu anul 2001, el a realizat câteva tehno-thrillere bazate pe SF, cum ar fi The Secret of Life, Whole Wide World și White Devils.
Primul său roman, Four Hundred Billion Stars, a câștigat în 1988 premiul Philip K. Dick. Fairyland a primit premiul Arthur C. Clarke în 1996 și premiul John W. Campbell Memorial pentru cel mai bun roman SF în 1997. "The Temptation of Dr. Stein" a fost recompensat cu premiul British Fantasy, iar Pasquale's Angel cu premiul Sidewise pentru istorie alternativă.
Opera
Romane
Seria Four Hundred Billion Stars Four Hundred Billion Stars (1988) - premiul Philip K. Dick, 1988 Secret Harmonies (1989) - apărută în SUA cu titlul Of the Fall Eternal Light (1991) - nominalizare la premiul BSFA, 1991 și premiul Arthur C. Clarke, 1992Seria Confluenței Child of the River (1997) ro. Copilul fluviului - editura Trei, 2014 Ancients of Days (1998) Shrine of Stars (1999) Confluence - The Trilogy (2014)
Seria Războiul liniștit The Quiet War (2008) - nominalizare la premiul Clarke, 2009 ro. Războiul liniștit - editura Paladin, 2014 Gardens of the Sun (2009) In the Mouth of the Whale (2012) Evening's Empires (2013)
Seria The Choice Something Coming Through (2015) Into Everywhere (2016)
Alte romane Red Dust (1993) Pasquale's Angel (1994) — nominalizare la premiile Clarke și British Fantasy, 1995 Fairyland (1995) — nominalizare la premiul BSFA, 1995;, câștigător al premiilor Clarke, 1996 și Campbell, 1997 The Secret of Life (2001) — nominalizare la premiilel BSFA, 2001 și Clarke, 2002 Whole Wide World (2002) White Devils (2004) — nominalizare la premiul Campbell, 2005 Mind's Eye (2005) — nominalizare la premiul Campbell, 2006 Players (2007) Cowboy Angels (2007)
Nuvele Making History (2000) The Eye of the Tyger (2003) - face parte din universul Doctor WhoVolume de povestiri King of the Hill. London: Gollancz, 1988. ISBN 0-575-05001-2 The King of the Hill Karl and the Ogre Transcendence The Temporary King Exiles Little Ilya and Spider and Box The Airs of Earth The Heirs of Earth The Invisible Country. London: Gollancz, 1996. ISBN 0-575-06072-7 — Philip K. Dick Award nominee, 1998 "Gene Wars" (1991) Prison Dreams "Recording Angel" (1995) Dr Luther’s Assistant "The Temptation of Dr. Stein" (1996) Children of the Revolution The True History of Doctor Pretorius Slaves Little Machines. Harrogate: PS Publishing, 2005. ISBN 1-902880-94-3 The Two Dicks Residuals 17 All Tomorrow’s Parties Interstitial How we Lost the Moon Under Mars Danger: Hard Hack Area The Madness of Crowds The Secret of My Success The Proxy I Spy The Rift Alien TV Before the Flood A Very British History Cross Roads Blues A Very British History. Harrogate: PS Publishing, 2013. Little Ilya and Spider and Box The Temporary King Cross Road Blues Gene Wars Prison Dreams Children of the Revolution Recording Angel Second Skin All Tomorrow’s Parties 17 Sea Change, With Monsters How We Lost the Moon, A True Story by Frank W. Allen A Very British History The Two Dicks Meat Rocket Boy The Thought War City of the Dead Little Lost Robot Shadow Life The Choice Povestiri
"A Brief Guide To Other Histories" "Edna Sharrow" "Inheritance" "Planet of Fear" (2015) in Old Venus'' (anthology) "Rocket Boy"
Note
Legături externe Paul McAuley pe ISFDB Site-ul oficial al lui Paul McAuley Profilul lui Paul McAuley pe Infinity Plus Profilul lui Paul McAuley realizat de Michael Swanwick Recenzie The Secret of Life Recenzia Trilogiei Confluenței Recenzie Whole Wide World Recenzie Trilogia Confluenței - ediția omnibus Interviu pe Actusf Lista completă a câștigătorilor și nominalizărilor la premiile SF, sortată după roman Povestea din spatele seriei Quiet War (Cum am scris romanele și povestirile seriei Quiet War) - eseu online pe Upcoming4.me Povestea din spatele Confluenței de Paul McAuley - Colaborând cu mine însumi - eseu online pe Upcoming4.me
Categorie:Nașteri în 1955 Categorie:Scriitori englezi Categorie:Oameni în viață Categorie:Scriitori englezi de literatură științifico-fantastică