Verguleasa (în trecut, Dumitrești) este o comună în județul Olt, Muntenia, România, formată din satele Căzănești, Cucueți, Dumitrești, Poganu, Valea Fetei, Vânești și Verguleasa (reședința).
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Verguleasa se ridică la 2.836 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.139 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (89,28%), cu o minoritate de romi (1,8%), iar pentru 8,92% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,41%), iar pentru 9,17% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Dumitrești după reședința de atunci, făcea parte din plasa Oltul de Jos a județului Olt și era formată din satele Dumitrești, Poganul și Verguleasa cu o populație de 3690 de locuitori. În comună existau patru biserici și o școală mixtă frecventată de 80 de elevi (dintre care 12 fete). La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, funcționa în aceeași plasă și comuna Cucueți, compusă din satele Căzănești, Cucueți, Valea Fetei și Vânești, cu o populație de 852 de locuitori, și având și ea o biserică.
Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Dumitrești din același județ. Comuna Dumitrești era reședința plășii cu o populație de 2180 de locuitori, iar comuna Cucueți – 1164.
În anul 1950, comunele au trecut în cadrul raionului Drăgășani din regiunea Argeș. În 1968, comuna Cucueți a fost desființată și inclusă în comuna Verguleasa (care fusese astfel denumită după noua sa reședință), comună revenită la județul Olt, reînființat.
Momumente istorice Următoarele monumente istorice din comuna Verguleasa sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Olt. Iată lista acestora de mai jos: Situl arheologic de la Verguleasa, cu două așezări; Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, „Sf. Nicolae” din satul Căzănești; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dumitrești; Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”, „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din satul Poganu; Biserica „Sf. Împărați” din satul Verguleasa;
Politică și administrație Comuna Verguleasa este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Economie În primăvara anului 2023, în zona comunei a fost descoperită o mare cantitate de zăcăminte de țiței, ceea ce va contribui la o puternică dezvoltare economică a regiunii.Cea mai mare descoperire de petrol, în România, din ultimele decenii
Note
Vezi și Valea Oltului Inferior (arie de protecție specială avifaunistică)
Verguleasa