Moroeni este o comună în județul Dâmbovița, Muntenia, România, formată din satele Dobrești, Glod, Lunca, Moroeni (reședința), Mușcel și Pucheni.
Așezare Comuna se află în extremitatea nordică a județului, cuprinzând zona montană înaltă, inclusiv o bună parte din Parcul Natural Bucegi din Munții Bucegi. Pe teritoriul comunei se găsesc monumentele naturale Sfinxul și Babele, lacul Bolboci și izvoarele Ialomiței cu peștera Ialomiței (unde se află și un mic schit), iar la limita cu județul Prahova se află Vârful Omu, cel mai înalt punct al Bucegilor și al județului Dâmbovița. Comuna este străbătută de șoseaua DN71 care leagă Sinaia de Târgoviște.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Moroeni se ridică la 5.034 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 5.227 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (91,74%), iar pentru 7,11% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,44%), iar pentru 7,71% nu se cunoaște apartenența confesională.
Politică și administrație Comuna Moroeni este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Ialomița-Dâmbovița al județului Dâmbovița și era formată din trei sate: Moroeni, Lunca și Mușcel, cu 1132 de locuitori. În comună funcționau o biserică, o școală, o moară, o dârstă, o pivă și cinci fierăstraie de tăiat scânduri.
În 1925, comuna avea în compunere aceleași trei sate și făcea parte din plasa Pucioasa a județului Dâmbovița, având 2177 de locuitori.
În 1950, a fost inclusă în raionul Pucioasa al regiunii Prahova, iar după 1952 în raionul Târgoviște al regiunii Ploiești. În 1968, a căpătat forma actuală și a fost inclusă din nou în județul Dâmbovița, odată cu desființarea regiunilor și revenirea la județe.
Obiective turistice
Casa Memorială „Alexandru Ciorănescu”
Munții Bucegi, Vârful Omu, Sfinxul, Babele, Peștera Ialomiței, lacul Bolboci, lacul Scropoasa și Padina.
Monumente de arhitectură Biserica din satul Moroieni. Hramul "Intrarea Maicii Domnului" și prooroc Ioan Botezătorul. Construcția inițială din temelie a fost finalizată în jurul anului 1825. Lăcașul a fost ridicat prin eforturile și cheltuiala boierilor și preoților locali, printre care Ion Baltag, Ion Popescu, preotul Gheorghe, Grigore Popescu, beneficiind și de sprijinul financiar al sătenilor. Prima zugrăveală interioară a fost realizată în anul 1825, fiind finanțată de Vasile Baltag. Biserica a trecut printr-o transformare majoră în anul 1866, când structura a fost prefăcută, iar interiorul a fost repictat integral de către meșterul Nae zugravul. Schitul a fost mistuit de flăcări de patru ori. A ars în anul 1818, fiind refăcut în 1819 de preotul Gheorghe Ion Baltag. Un alt incendiu devastator a avut loc în 1940 (reconstruit rapid între 1940-1942), iar ultimul mare incendiu s-a produs pe 20 aprilie 1961, când chiliile au ars complet.
Schitul Peștera Obârșiei Ialomiței - cunoscut astăzi oficial ca Mănăstirea Peștera Ialomiței, este un lăcaș de cult ortodox legendar, amplasat direct la gura de intrare a Peșterii Ialomiței în Munții Bucegi, la o altitudine de 1.660 de metri. Acest așezământ monahal, situat în comuna Moroeni din județul Dâmbovița, are o istorie zbuciumată și este marcat de numeroase incendii care l-au distrus de-a lungul secolelor. Prima biserică din lemn a fost ridicată la începutul secolului al XVI-lea (în jurul anilor 1508–1509) de către voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău. Acesta a ascuns aici fosta sa familie și a ridicat lăcașul ca semn de recunoștință pentru că a scăpat de turci. În adâncul grotei, la aproximativ 200 de metri de intrare, se găsește o stâncă numită „Piatra Altarului”, unde pustnicii din vechime (secolele XV-XVI) se rugau și slujeau în taină. Actualul complex monahal a prins viață începând cu anul 1993. Noua biserică din lemn de la gura peșterii a fost sfințită în anul 1996, purtând hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Schitul Cocora a fost întemeiat în 1901 și sfințit în 1911; s-a renovat în 1961. „Schitul Cocora” este o denumire istorică și alternativă a aceleiași așezări monahale, cunoscută astăzi drept Mănăstirea Peștera Ialomiței. Numele de „Schitul Cocora” (sau Schitul de Sus Cocora) provine de la reperele geografice imediate din Masivul Bucegi: Muntele Cocora, Vârful Cocora (2.162 m) și pârâul Cocora, elemente care domină și delimitează Rezervația Naturală Peștera-Cocora în care se află peștera. În documentele vechi, în arhivele fotografice din perioada interbelică (anii 1919-1940) și pe cărțile poștale de epocă, lăcașul de la gura grotei apare adesea sub numele de „Schitul nou de la Cocora” sau „Schitul Peștera Ialomiței - Cocora”. Deoarece schitul a fost distrus complet de incendii de mai multe ori (inclusiv în 1940 și 1961), la fiecare reconstrucție localnicii și călugării l-au identificat fie prin raportare la peșteră (Schitul Peștera), fie prin raportare la muntele și valea pe care este așezat (Schitul Cocora). Din cauza toporomimiei, unii turiști cred că este vorba despre două schituri diferite în Bucegi. În realitate, biserica de lemn situată la intrarea în peșteră cumulează ambele denumiri istorice.
Personalități
Ioan Ciorănescu (1905-1926) - poet și traducător român.
Alexandru Ciorănescu (1911-1999) - diplomat, director literar, dramaturg, enciclopedist, eseist, lingvist, etimolog, istoric, poet, prozator român.
Vezi și Sanatoriul TBC Moroeni Bucegi (sit de importanță comunitară) Leaota (sit de importanță comunitară)
Note
Bibliografie Editura Transversal, Dâmbovița. Localități și monumente, Târgoviște, 2006, Autori: Mihai Oproiu, Honorius Moțoc, Marian Curculescu.
Legături externe
Moroeni