Hanul lui Manuc este unul dintre cele mai importante obiective turistice din București, monument istoric, loc de petrecere a timpului liber în restaurantele, cafenelele și magazinele pe care le găzduiește în prezent. Se prevede ca, în viitor, prin eforturile moștenitorilor, să-și recapete și menirea de hotel.
Întemeietorul său, Manuc Bei (Manuc Mârzaian), s-a născut în 1769 la Rusciuc. În vremea sultanului Mustafa al IV-lea a obținut demnitatea de dragoman. În anul 1808 a fost numit, simbolic, Bei al Moldovei.
Hanul lui Manuc este locul unde a fost semnat Tratatul de la București din 1812 în urma căruia a rezultat ocuparea teritoriului Principatului Moldovei dintre Prut și Nistru de către Imperiul Rus.
Construirea hanului thumb|left|Manuc Bei În 1806, Manuc ajunge în capitala Țării Românești, și este silit să se stabilească aici pe termen lung din pricini legate de războiul ruso-turc. În a doua jumătate a aceluiași an începe construcția hanului, ce va fi terminată în 1808. La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativă, deoarece Manuc dorea ca hanul său să nu aibă alura de fortăreață a celor din secolul al XVIII-lea.
Terenul pe care este construit a aparținut, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Curții domnești. Odată cu acest teren Manuc Bei mai cumpără și alte moșii: Dragomireștii din Vale, Dragomireștii din Deal, Curtea Veche, Bolasca, Trămudeasca, Giulești, Popești, Mudurgan, Brobodeț, Hagi-Gheorghe, Cuhnești, și altele, pomenite în testamentul său din 1815.
Arhitectura exactă a hanului în configurația sa inițială nu se cunoaște, însă, din descrierile de la începutul secolului al XIX-lea reiese că la subsol se aflau 15 pivnițe boltite, la parter existau 23 de prăvălii, două saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucătării și un tunel în care încăpeau cam 500 de persoane. Etajul dispunea de 107 odăi, cele mai multe folosite pentru oaspeți. În curtea interioară exista o cafenea și o mică grădină cu fântână arteziană. Între fațada dinspre Dâmbovița și râu se costruise un chei de piatră, lat de peste un metru. Mai târziu, după ce Dâmbovița a fost canalizată pentru deschiderea Halei de Carne, lângă această fațadă s-au mai adăugat câteva prăvălii.
Soarta hanului după moartea lui Manuc
După terminarea războiului ruso-turc, Manuc se mută cu familia sa la moșia Hîncești. Distanța mare îl impiedica acum să mai tragă toate foloasele de pe urma hanului, astfel că hotărăște să îl vândă. Începe să facă demersuri pentru vânzare la sfârșitul anului 1816, dar moare în împrejurări incerte la 20 iunie 1817, posibil printr-un accident de călărie, înainte de a găsi un cumpărător. Deoarece toți copiii săi erau minori la acea vreme, averea este administrată de o epitropie. Cea mai mare parte a averii se afla în Țara Românească și era greu de administrat, așa că epitropii moștenitorilor decid să arendeze toate proprietățile.
În decembrie 1827, toate averile din Țara Românească, inclusiv hanul, sunt luate în arendă de Dimitrie D. Dedu și Nicolae Alexiu.
Cutremurul din 1838 La 11 ianuarie 1838 are loc un cutremur care afectează destul de serios structura clădirii. În data de 15 ianuarie, Faiser, arhitectul-șef al Bucureștiului, raportează Sfatului Orașului:
Hotel "Dacia" În 1861 sau 1862 stabilimentul este vândut din nou, de această dată proprietar devenind Lambru Vasilescu. Acesta investește în reparația clădirii și îi schimbă numele în "Marele Hotel Dacia" ("Grand Hotel de la Dacie"). Acesta dispunea acum de două săli mari, care în curând au început să fie folosite pentru petreceri ale lumii bune a Capitalei și pentru diferite evenimente mondene. Începând cu iarna anului 1878 în aceste săli au început să fie organizate spectacole de teatru de către I. D. Ionescu. În 1879 la Hotelul Dacia a avut loc spectacolul susținut de iluzionistului american James Lwone, care a atras o mare mulțime. De trei ori pe săptămână aveau loc baluri mascate, și ele de un real succes, datorat în mare parte violonistului Ludovic Wiest, care conducea orchestra.
Evenimente importante thumb|250px|Ograda Hanului lui Manuc, 2006
Hanul a găzduit pe demnitarii care au purtat negocierile de pace ce aveau să pună capăt războiului ruso-turc (1806-1812), precum și convorbirile preliminare. Sala Dacia a găzduit, în anii de dinaintea primului război mondial, întâlnirile politicienilor care doreau intrarea în război și unirea României cu Transilvania și Bucovina (Take Ionescu, Octavian Goga, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Nicolae Filipescu ș.a.)
Cădirea a fost supusă unor restaurări importante în anii: 1848, 1863, 1966-1970, 1991–1992 si 2009.
Galerie
Note
Bibliografie George Potra - Istoricul hanurilor bucureștene, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985 Nicolae Iorga - Istoria Bucureștilor, București 1939.
Vezi și Listă de clădiri din București
Legături externe
Site-ul firmei care administrează complexul Politică secretă, trădare, jaf și crimă la Hanul lui Manuc, 16 decembrie 2010, Ziarul de Duminică COMOARA DIN CENTRUL VECHI. Cum arată noul Han al lui Manuc renovat de familia Cantacuzino. GALERIE FOTO, 26 martie 2012, Marian Sultănoiu, Gândul DESTINAȚIE Conacul armeanului care a lucrat împotriva noastră, 15 iunie 2012, Adevărul Amintirile Bucurescilor: Hanul lui Manuc, articol de Ștefania Stan apărut pe site-ul Amos News în 2008: părțile I (16 noiembrie), II (23 noiembrie), III (30 noiembrie) și IV (7 decembrie) Vedere a curții interioare 1: http://www.upucongress.ro/popup/21.html Vedere a curții interioare 2: http://www.ciaobucharest.com/images/manuc.jpg Harta Monumentelor Istorice din București
Categorie:1808 în arhitectură Categorie:Clădiri și structuri din București Manuc, Hanul Categorie:Monumente istorice de arhitectură din București