Apostolul Matia () a fost cel pe care cei unsprezece apostoli ai lui Isus Cristos l-au ales în locul lui Iuda Iscariot, după sinuciderea acestuia din urmă. Episodul este evocat în Fapte.

Apostolul Matia a predicat în Iudeea, Siria, Capadocia, Etiopia și altele. A murit în martiriu în Ierusalim, fiind ucis cu pietre.

Moaștele apostolului Matia au fost aduse prin grija împărătesei Elena Augusta, mama împăratului Constantin cel Mare, la Trier. Moaștele au fost mutate în anul 1127 în abația benedictină Sankt Matthias din Trier, unde se găsesc până în prezent. Acesta este singurul mormânt al unui apostol la nord de munții Alpi.

Sărbătoarea sfântului Matia a fost, până la reformarea calendarului roman universal prin Conciliul Vatican II (1962-1965), pe data de 24 februarie. După Conciliul Vatican II, sfântul Matia este sărbătorit pe 14 mai, cu excepția țărilor de limbă germană, unde sărbătoarea a rămas în continuare pe 24 februarie.

Sărbători în calendarul roman universal: 14 mai în calendarul romano-catolic valabil în țările fostului Sfânt Imperiu Roman (actualmente țările de limbă germană): 24 februarie în calendarul luteran: 24 februarie în anii bisecți: 25 februarie în calendarul anglican: 24 februarie în anii bisecți: 25 februarie în calendarul răsăritean (de exemplu în calendarul Bisericii Ortodoxe Române și în cel al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice): 9 august

Monumente Biserica evanghelică din Râșnov (inițial catolică), sec. al XIV-lea

Note

Referințe Matia, apostolul ales de sorti, 9 august 2010, Ziare.com

Legături externe

Viețile sfinților (profamilia.ro) Enciclopedia catolică (newadvent.org) Sfinți și fericiți (santiebeati.it) Enciclopedia catolică, versiunea spaniolă (enciclopediacatolica.com) Viețile sfinților (corazones.org) Panteon creștin - Sfântul Apostol Matia , 11 august 2004, Revista Magazin

Vezi și Apostol

Categorie:Decese în 80 Categorie:Apostoli Categorie:Sfinți în Biserica Catolică Categorie:Sfinți în Biserica Ortodoxă Categorie:Martiri creștini Categorie:Sfinți din Țara Sfântă Categorie:Oameni din Noul Testament