Alfredo James "Al" Pacino () este un actor american de film, scenă și voce, considerat a fi unul dintre cei mai talentați din istoria cinematografiei, câștigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor, precum și unul din câștigătorii Triple Crown of Acting.
Biografie Al Pacino s-a născut în sudul cartierului Bronx, din New York, într-o familie italiano-americană. Tatăl său, Salvatore Pacino, s-a născut în orașul italian Corleone, din provincia Palermo, Sicilia. Mama sa, Rose Gerard, se trăgea dintr-un nativ italian și o newyork-eză de origine italiană. Părinții săi au divorțat când Pacino avea doi ani.
În 1961 a fost arestat în Rhode Island pentru că purta asupra sa o armă de calibru 38. Al s-a mutat cu mama sa în casa bunicilor, unde și-a petrecut restul copilăriei. Când era tânăr, lui Al îi plăcea să imite actorii pe care îi vedea în filme, încerca diverse voci și stări emoționale. Chiar dacă orele de la școală nu îi erau pe plac, își găsea liniștea în piesele de teatru ale școlii. După ce a renunțat la școală, Al s-a hotărât să înceapă viața de actor, găsind roluri mici în producții de teatru.Grobel; p. xix În prima perioadă a actoriei, Pacino nu făcea prea mulți bani și trăia în săracie. Totul s-a schimbat din 1966, când a fost acceptat la cursurile lui Lee Strasberg.
Carieră
Pacino a început să obțină roluri mai importante și a obținut un premiu Obie pentru rolul din The Indian Wants the Bronx.Grobel; p. 200 Curând a luat și un premiu Tony pentru rolul din Does the Tiger Wear a Necktie?. A devenit cunoscut după ce a jucat în Me, Natalie (1969) și The Panic in Needle Park (1971).
Tot atunci se căutau protagoniști pentru ecranizarea romanului Nașul (The Godfather) al lui Mario Puzzo. Al Pacino reușește să participe la preselecție și îl impresionează pe Francis Ford Coppola, regizorul, deși toți ceilalți participanți la acest proiect cereau un actor mai cunoscut decât "nimicul ăla de Pacino". Francis l-a susținut însă în continuare pe Pacino și i-a oferit rolul foarte important al lui Michael Corleone. Din cauza aceasta, Francis a fost speriat că ar putea fi înlocuit cu un alt regizor, așa că a filmat foarte repede. Când filmul a fost lansat, a avut un succes imens, iar toată lumea a admirat rolul lui Al Pacino, care a fost chiar nominalizat la Oscar pentru "cel mai bun actor în rol secundar". Aproape peste noapte a devenit dintr-un "nimeni" un star internațional.
Chiar dacă ar fi putut alege roluri mai ușoare, Pacino și-a ales câteva dintre cele mai grele roluri din istoria cinematografiei. Urmează rolurile din Serpico, Dog Day Afternoon, Bobby Deerfield și ...And Justice For All. Anii '80 au început cu două insuccese de casă pentru Pacino: Cruising și Author! Author!, care au avut încasări mult mai mici decât așteptările. Însă, în 1983, Scarface are un succes imens, devenind un "basm" mafiot care va fi popular încă 20 de ani.
Anii '90 au fost, probabil, cei mai prolifici pentru Al Pacino, care obține, în sfârșit, Oscarul pentru cel mai bun actor cu fimul Scent Of A Woman, în 1992. Godfather Part 3, Dick Tracy și Glengarry Glen Ross sunt numai câteva din succesele lui Pacino de la începutul anilor '90. În ultima parte a acestui deceniu, au urmat Carlito's Way, Heat, City Hall, The Insider și Donnie Brasco.
Al Pacino a fost toată viața burlac. Totuși a avut relații de lungă durată, cum ar fi cea cu actrița Diane Keaton. La începutul anilor '90 s-a lăsat de fumat pentru a-și reface vocea, care se deteriorase pe parcursul anilor.
Filmografie miniatura|250px|Graffiti cu Al Pacino în rolul lui Tony Montana
Títlul original Títlul în română Rol Regizor An Me, Natalie Eu, Natalie Tony 1969 The Panic in Needle Park Panică în Needle Park Bobby Jerry Schatzberg 1971 The Godfather Nașul Don Michael Corleone Francis Ford Coppola 1972 Scarecrow Sperietoarea Francis Jerry Schatzberg 1973 Serpico Serpico Frank Serpico Sidney Lumet 1973 The Godfather Part II Nașul Partea a II-a Don Michael Corleone Francis Ford Coppola 1974 Dog Day Afternoon După-amiază de câine Sonny Wortzik Sidney Lumet 1975 Bobby Deerfield Bobby Deerfield Bobby Deerfield Sydney Pollack 1977 ...And Justice for All Dreptate pentru toți Arthur Kirkland Norman Jewison 1979 Cruising Încrucișarea Steve Burns William Friedkin 1980 Author! Author! Autor! Autor! Ivan Travalian Arthur Hiller 1982 Scarface Scarface Antonio Montana Brian De Palma 1983 Revolution Revoluția Tom Dobb Hugh Hudson 1985 Sea of Love Când dragostea ucide Detectivul Frank Keller 1989 Dick Tracy Dick Tracy Big Boy Caprice Warren Beatty 1990 The Godfather Part III Nașul Partea a III-a Don Michael Corleone Francis Ford Coppola 1990 Frankie and Johnny Frankie și Johnny Johnny Garry Marshall 1990 Glengarry Glen Ross Totul sau nimic Ricky Roma 1992 Scent of a Woman Parfum de femeie Frank Slade Martin Brest 1992 Carlito's Way Carlito Carlito Brigante Brian De Palma 1993 Heat Obsesia Vincent Hanna Michael Mann 1995 City Hall Primăria John Pappas 1996 Looking for Richard În căutarea lui Richard Richard III/el însuși Al Pacino 1996 Donnie Brasco Donnie Brasco Lefty Ruggiero 1997 The Devil's Advocate Pact cu Diavolul John Milton Taylor Hackford 1997 The Insider Lowell Bergman Michael Mann 1999 Any Given Sunday Duminică, pierzi sau câștigi Tony D'Amato Oliver Stone 1999 Chinese Coffee Cafea Chinezeasca Harry Levine Al Pacino 2000 Insomnia Insomnia Will Dormer Christopher Nolan 2002 People I Know Cu cărțile pe masă Eli Wurman 2002 S1m0ne Viktor Taransky Andrew Niccol 2002 The Recruit Recrutul Walter Burke Roger Donaldson 2003 Angels in America Îngeri în America Roy Cohn Mike Nichols 2003 The Merchant of Venice Neguțătorul din Veneția Shylock Michael Radford 2004 Two for the Money Viața ca un pariu Walter Abrams D. J. Caruso 2005 Torch Torța 2006 88 Minutes 88 de minute Jack Gramm 2006 Riffifi Riffifi ? 2007 Ocean's 13 Ocean's Thirteen - Acum sunt 13 Willie Bank Steven Soderbergh 2007 Righteous Kill Crime justificate detectivul David Fisk 2008
Premii Oscar: 1993 - Cel mai bun actor în rol principal - Scent Of A Woman
nominalizat: 1973 - Cel mai bun actor în rol secundar - The Godfather 1974 - Cel mai bun actor în rol principal - Serpico 1975 - Cel mai bun actor în rol principal - The Godfather Part II 1976 - Cel mai bun actor în rol principal - Dog Day Afternoon 1980 - Cel mai bun actor în rol principal - ...And Justice for All 1991 - Cel mai bun actor în rol secundar - Dick Tracy 1993 - Cel mai bun actor în rol secundar - Glengarry Glen Ross
Globul de aur: 1974 - Cel mai bun actor într-o dramă - Serpico 1993 - Cel mai bun actor într-o dramă - Scent Of A Woman 2001 - Premiul Cecil B. DeMille - pentru întreaga activitate 2004 - Cel mai bun actor într-o miniserie sau film tv - Angels In America 2011 - Cel mai bun actor într-o miniserie sau film tv - You Don't Know Jack
nominalizat: 1973 - Cel mai bun actor într-o dramă - The Godfather 1975 - Cel mai bun actor într-o dramă - The Godfather Part II 1976 - Cel mai bun actor într-o dramă - Dog Day Afternoon 1978 - Cel mai bun actor într-o dramă - Bobby Deerfield 1980 - Cel mai bun actor într-o dramă - ...And Justice for All 1983 - Cel mai bun actor într-o comedie sau muzical - Author! Author! 1984 - Cel mai bun actor într-o dramă - Scarface 1990 - Cel mai bun actor într-o dramă - Sea Of Love 1991 - Cel mai bun actor în rol secundar - Dick Tracy 1991 - Cel mai bun actor într-o dramă - The Godfather Part III 1993 - Cel mai bun actor în rol secundar - Glengarry Glen Ross
Note
Bibliografie
Legături externe
Pagina lui Al Pacino Biografie Al Pacino la Cinema.acasa.ro Filmoteca / Al Pacino Al Pacino, Nașul modest , 29 martie 2010, Gabriela Lupu, România liberă Omul care a dat un interviu timp de 25 de ani!, 25 aprilie 2012, Roxana Roseti, Evenimentul zilei Replici celebre ale lui Al Pacino în filme , 24 aprilie 2013, GQ
Categorie:Nașteri în 1940 Categorie:Nașteri pe 25 aprilie Categorie:Actori americani din secolul al XX-lea Categorie:Actori americani din secolul al XXI-lea Categorie:Actori de film americani Categorie:Actori de teatru americani Categorie:Actori de voce americani Categorie:Actori din statul New York Categorie:Actori premiați cu Globul de Aur Categorie:Americani în viață Categorie:Beneficiari ai Premiului Institutului American de Film pentru întreaga activitate Categorie:Câștigători ai premiilor BAFTA Categorie:Câștigători ai Premiilor Golden Globe Categorie:Câștigători ai premiului Oscar Categorie:Câștigători ai premiului Oscar pentru cel mai bun actor Categorie:Câștigători ai Triple Crown of Acting Categorie:Câștigătorii premiilor David di Donatello Categorie:Câștigătorii premiilor Obie Awards Categorie:Italieni americani Categorie:Oameni din New York City Categorie:Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor Categorie:Laureați ai premiilor Emmy