Ansamblul urban „Brașovul Vechi” este un monument istoric aflat pe teritoriul municipiului Brașov.
Descriere După cum îl arată și numele, cartierul „Brașovechi” („Brașovul Vechi”) este cea mai veche parte a Brașovului.Șuluțiu, Octav; Brașov; Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”; București, 1937, p.26
Brașovul Vechi a păstrat și mai păstrează prin unele locuri chiar și astăzi, mai ales pe străzile laterale, caracterul originar de sat,Pușcariu, Sextil; Brașovul de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p.144 cu case în vechiul stil al barocului german provincial, cu aspect simplu, înghesuite una într-alta și legate într-un șir lung de porți mari și grele.Șuluțiu, Octav; Brașov; Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”; București, 1937, p.28
În Brașovechi, casele au fost construite în același spirit de economie teritorială ca și cel din Cetate, atmosfera medievală a orașului datorâdu-se și caselor cu acoperișurile ascuțite și cu ferestre mărunte. Casele erau atunci apoape toate identice, cu acoperișul aplecat în pantă, cu o fațadă simplă, îngustă, lipsite de orice ornament inutil și cu intrarea prin curtea a cărei poartă era sub o boltă de zid perfect semicirculară. Casele acestea aveau rareori latura cea mai mare spre stradă, iar ferestrele prevăzute cu obloane de lemn erau ridicate mult deasupra nivelului străzii.Șuluțiu, Octav; Brașov, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1937, p. 38
Cele mai vechi case păstrate până astăzi prezintă bolte cu arcuri frânte, specifice stilului gotic, ori curbate, caracteristice perioadei de trecere către Renaștere. Doar câteva case datând din secolele trecute au rezistat timpului. Predomină barocul, în stucatura celor din secolul al XVIII-lea, și stilul Art Nouveau, la cele din secolul următor.Negulici, Dorina; Brașovul - Oraș cetate, Muzeul Județean de Istorie Brașov, 2000
Delimitare thumb|left|alt=Delimitarea Ansamblului urban „Brașovul Vechi”|Delimitarea Ansamblului urban „Brașovul Vechi” S - Bulevardul Eroilor
E - str. Mihai Eminescu, str. Dealul de Jos, str. Bisericii Române, str. Avram Iancu, str. Morii, str. Mihai Viteazul
N - str. Stadionului, Calea Făgărașului
V - str. Pictor Andreescu, str. Carierei, str. Lungă
Imagini (case monumente istorice)
Referințe
Bibliografie Șuluțiu, Octav; Brașov; Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”; București; 1937 Pușcariu, Sextil; Brașovul de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977
Vezi și Brașovechi
Categorie:Monumente istorice din Brașov