Horia Sima (n. 3 iulie 1906, Mândra, comitatul Făgăraș – d. 25 mai 1993, Madrid) a fost un politician fascist român, al doilea și ultimul comandant al Gărzii de Fier, cunoscută și sub denumirea de Legiunea Arhanghelul Mihail sau Mișcarea Legionară. Sima a fost ministru în guvernul Ion Gigurtu (4 zile) și vicepreședinte al consiliului de miniștri în guvernul național-legionar prezidat de Ion Antonescu. În zilele 21-23 ianuarie 1941, Horia Sima a declanșat și a condus Rebeliunea legionară împotriva Conducătorului Ion Antonescu și a armatei române, pentru care a fost condamnat în contumacie la moarte (14 noiembrie 1941). În același timp cu rebeliunea, în fruntea legionarior, Sima a inițiat și condus cel mai mare și cel mai violent pogrom împotriva evreilor din istoria Munteniei, Pogromul de la București. În urma rebeliunii, Sima a reușit să fugă în Germania, iar mai târziu în Spania, unde a trăit până la moartea sa.
Biografie Horia Sima s-a născut în data de 3 iulie 1906 în satul Mândra, din comitatul Făgăraș, Austro-Ungaria (astăzi în județul Brașov, România), de unde proveneau și părinții săi.20 de ani de la moartea lui Horia Sima , tvfagaras.ro, 27 mai 2013.
Studii În 1926 s-a numărat printre cei 19 absolvenți ai liceului „Radu Negru” din Făgăraș, ca șef de promoție. După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie din București (1926-1932), a fost numit (în 1932) profesor de limba română la liceul din Caransebeș.
Activitatea politică Ca student, Sima s-a înrolat în Mișcarea Legionară în octombrie 1927, în cuibul condus de Andrei Ionescu, unde a desfășurat o activitate intensă.
În octombrie 1935, Corneliu Zelea Codreanu împarte România în „Regiuni Legionare”, numindu-l pe Sima „Șef al Regiunii a IX-a - Banat”. După instaurarea dictaturii carliste și arestarea lui Codreanu în primăvara anului 1938, din inițiativa mai multor fruntași legionari se constituie un grup de organizare și coordonare a activității, din care au făcut parte Ion Belgea, Radu Mironovici, Iordache Nicoară, Horia Sima și Ion Antoniu.
La 16 iunie 1938 are loc reorganizarea Comandamentului de Conducere a Mișcării Legionare, iar Sima este însărcinat cu refacerea organizațiilor legionare intrate în clandestinitate și adăpostirea camarazilor scăpați de arestare, urmăriți de agenții Serviciului Secret de Informații al lui Moruzov.
Asasinate
În noaptea de 29/30 noiembrie 1938, jandarmii care îi transportau spre închisoarea Jilava pe deținuții Zelea Codreanu, condamnat pentru ultraj adus unui demnitar în exercițiul funcțiunii, și pe alți 13 legionari condamnați pentru crimă („Nicadorii”, care l-au asasinat pe fostul prim-ministrul Ion Gheorghe Duca și „Decemvirii”, care l-au asasinat și i-au batjocorit cadavrul ziaristului legionar anti-codrenist Mihai Stelescu) îi asasinează, prin strangulare, în pădurea Tâncăbești, din apropierea Bucureștiului, pretextând o încercare de evadare, dar motivul real a fost un ordin al regelui Carol al II-lea.
Horia Sima și numeroși alți legionari se refugiază în Germania unde organizează Comandamentului Legionar din Berlin, avându-i ca membri pe Ion Dumitrescu-Borșa, Ion Victor Vojen, Victor Silaghi, Horia Sima, Alexandru Constant și Constantin Papanace. Sima primește resortul legăturilor cu România.
Pe 15 august 1939, Sima revine în România, unde reia legătura cu organizațiile legionare.
La 21 septembrie 1939, premierul Armand Călinescu este asasinat în București de un grup de legionari condus de avocatul Miti Dumitrescu. La ordinul regelui Carol al II-lea, autoritățile i-au arestat pe asasini, i-au executat pe loc, și în același loc, unde fusese declanșat asasinatul, cadavrele asasinilor au fost scoase în stradă pentru câteva zile, lângă o pancartă pe care scria: „Aceasta va fi de azi înainte soarta asasinilor trădători de țară.” Erau aduși elevi, însoțiți de profesori, ca să vadă macabra scenă.Agârbiceanu, Ion, în „Tribuna” - Cluj, Revista Tribuna, p. VI, nr.1, 2004, http://www.revistatribuna.ro/doc_db_site/tribuna/4ac4abc418de1tribuna38supliment_.pdf.
În noaptea de 21/22 septembrie, regele Carol al II-lea a format un guvern nou, condus de generalul Gheorghe Argeșeanu, care a ordonat represalii împotriva Mișcării Legionare. În acea noapte au fost omorâți în toată România peste cinci sute de legionari. Cadavrele au fost expuse în centrele orașelor timp de trei zile și elevii de liceu au fost aduși, cu profesorii, să le vadă. Nici presa și nici liderii partidelor politice istorice nu au protestat față de respectivele măsuri de represiune brutală.
Reîntoarcerea în România La 26 octombrie 1939, Sima fuge iar în Germania. În ianuarie 1940, preia conducerea grupului legionar din Berlin împreună cu Constantin Papanace. La 5 mai 1940, Sima ajunge din nou în România trecând clandestin frontiera cu Iugoslavia, însoțit de un grup de legionari. Arestat la 19 mai în satul Lățunaș unde se ascunsese, este trimis sub pază la București. La 14 iunie 1940, după numeroase anchete în prezența comandantului jandarmeriei, generalului Bengliu, a ministrului de interne Mihail Ghelmegeanu și a lui Nicki Ștefănescu, adjunctul lui Mihail Moruzov, șeful Siguranței, în mod surprinzător, Sima este eliberat. Această apariție paradoxală a lui Sima în România, unde urma să fie pus sub urmărire penală, necesită o explicație. După istoricul Cristian Troncotă, specialist în istoria serviciilor secrete, Sima era informator al lui Mihail Moruzov, plătit cu 200 000 de lei lunar (cam 70 de salarii medii), iar potrivit ziaristului, totodată istoric, Mihai Pelin, revenirea se datorase faptului că serviciul de informații al armatei germane, Abwehr, condus de Wilhelm Canaris, îl etichetase spion și îi luase urma, încât rămânerea în Germania devenise periculoasă pentru Sima. Moruzov, șeful serviciului secret de la București, îl ia sub protecție și îi mijlocește împăcarea cu regele Carol al II-lea.
Neștiind încotro va bate vântul, Sima a acceptat să facă parte din guvernul lui Ion Gigurtu, gest considerat de mulți colegionari drept act de trădare, ceea ce l-a determinat pe Sima să demisioneze din guvern după patru zile.
La 6 septembrie 1940 are loc întrunirea „Forului Legionar”, la care Corneliu Georgescu (cofondator al Mișcării Legionare), îi încredințează lui Sima în mod solemn conducerea Legiunii.
„Revoluția legionară” La începutul lui septembrie 1940, Mihail Moruzov plecase la Veneția, la o reuniune cu amiralul Canaris, șeful Abwehrului, și cu generalul Giacomo Carboni, șeful SIM, (serviciul italian de informații), reuniune desfășurată într-o salon izolat al celebrului Hotel Danieli. La București are loc o manifestație - organizată de „partidele istorice” și acaparată de agitatorii legionari -, contra amputărilor teritoriale impuse de Dictatul de la Viena (30 august 1940). Panicat, Carol al II-lea apelează la sfatul noului colaborator, Horia Sima, care-i propune să-i încredințeze formarea guvernului generalului dizgrațiat Ion Antonescu. Așa începe organizarea loviturii de stat care a dus la răsturnarea dictaturii carliste, așa-numita „revoluție legionară”, din 3-6 septembrie 1940 și forțarea abdicării și exilării regelui Carol al II-lea.
Propunerea lui Sima se baza pe tratativele secrete duse cu Ion Antonescu în timp ce se afla cu domiciliu forțat, prin intermediul avocatului său (Mihai Antonescu), prin care generalul se obliga să se înroleze, public și oficial, în organizația legionarilor. Declarându-se adept al „căpitanului” (Corneliu Zelea Codreanu), ca prim-ministru al statului național-legionar, la 6 octombrie 1940, îmbrăcat cu cămașă verde și diagonală (uniforma legionară) și salutând cu salutul fascist, Antonescu a depus jurământul legionar ca membru al Mișcării LegionareGoogle clip video: Marea manifestație legionară din 6 octombrie 1940.
La revenirea de la Veneția, Moruzov a fost arestat pe peronul Gării de Nord de o echipă mixtă, de ofițeri ai armatei și de legionari, și dus împreună cu adjunctul său, Nicki Ștefănescu, la penitenciarul Jilava, unde aveau să fie asasinați, împreună cu alți 62 de generali, miniștri și fruntași politici, de un comando de legionari[B]. Asasinarea lui Moruzov și a adjunctului său, Nicki Ștefănescu, la 27 noiembrie 1940, a avut ca scop ștergerea urmelor, atât ale lui Sima cât și ale lui Antonescu, despre care Moruzov deținea un dosar compromițătorTroncotă, Cristian, Mihail Moruzov și frontul secret, ed. Elion, 2004.
Statul Național-Legionar thumb|200px|Horia Sima și Ion Antonescu în uniforme legionare, salută cu salutul fascist, sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestație a Gărzii de Fier, 6 octombrie 1940
La 14 septembrie 1940, statul român a fost proclamat Stat Național-Legionar Român. Horia Sima a fost numit vicepreședinte al consiliului de miniștri. Tot el a organizat în această perioadă și Poliția Legionară.
Pretențiile legionarilor vizând cumulul de putere în guvern au fost în creștere, dar respinse constant de Antonescu. Pentru ca România să poată fi atrasă intr-un conflict armat de partea AxeiConstantiniu, Florin, Între Hitler și Stalin; România și pactul Ribbentrop – Molotov, București, Danubius, 1991.Constantiniu, Florin, Hitler, Stalin și România - România și geneza Operațiunii „Barbarossa”, București, Univers Enciclopedic, 2002, Mișcarea Legionară a fost presată de Berlin să accepte în fruntea statului un militar dispus să colaboreze și să fie totodată bine primit de populație, mai ales de armată. Așa a ajuns Antonescu la guvernare. Acesta, de unul singur, nu putea să ajungă șeful statului - nu fusese fruntaș politic și nici nu avea o formatiune politică proprie (în timpul așa-zisei „revoluții legionare”, Antonescu se afla cu domiciliu forțat la mânăstirea Bistrița).
Mișcarea Legionară a colaborat intens cu regimul nazist din Germania, însă, din motive strategice, Berlinul l-a preferat la conducere pe Antonescu, folosindu-se în același timp de Mișcarea Legionară ca amenințare, pentru a preîntâmpina o atitudine eventual neloială a lui Antonescu.
Legionarii s-au văzut siliți să-i lase lui Antonescu ministerele ce reprezentau armata, justiția, finanțele și serviciile secrete (la conducerea acestora din urmă se afla un adversar al legionarilor, Eugen Cristescu).
În timpul coguvernării legionare de patru luni, corupția a devenit oficială, legea facultativă, iar drepturile omului, precum și siguranța persoanei, a libertății de exprimare, a exercitării profesiei și a proprietatății au fost lăsate la bunul plac al forțelor paramilitare legionare (vezi Poliția legionară).
Deși România își avea teritoriul ciuntit și în țară existau un milion și jumătate de refugiați, cărora trebuia să li se asigure cele necesare traiului, iar la începutul lunii noiembrie se produsese un cutremur de pământ devastator, economia a prosperat într-un anumit fel: în numai trei luni, bugetul deficitar a devenit excedentar prin jefuirea sistematică a averilor evreiești. Multe miliarde de lei–aur au intrat atât în vistieria țării, cât și în buzunare legionare. Din surse legionare disputabile se arăta că „se măresc salariile muncitorilor, iar producția agricolă și cea industrială cresc cu peste 30%”. În realitate o astfel de creștere - în numai trei luni – nu era plauzibilă la o agricultură și o industrie mult înapoiate față de nivelul european al timpuluiAncel, Jean, The Economic Destruction of Romanian Jewry, Ierusalim, Yad Vashem, 2007.Dean, Martin: Robbing the Jews - The Confiscation of Jewish Property in the Holocaust, 1935 - 1945, Cambridge University Press, 2008).
Situația evreilor în Statul Național-Legionar