Domnița șoim (titlu original: Ladyhawke) este un film american din 1985 regizat de Richard Donner. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Matthew Broderick, Rutger Hauer și Michelle Pfeiffer.
Rezumat În Italia medievală, Phillipe Gaston, un hoț supranumit „Șoarecele”, evadează prin canalizarea cetății din temnițele episcopului de Aquila, cu puțin timp înainte de a fi executat. Evadarea îl înfurie pe episcop, care se teme că reușita lui Phillipe i-ar putea încuraja și pe alții să i se împotrivească. La scurt timp, Phillipe este încolțit într-un han de căpitanul Marquet și de gărzile episcopului, însă este salvat de Etienne Navarre, fostul căpitan al gărzii. Cei doi fug călare, ajutați de șoimul lui Navarre, care atacă gărzile aflate în urmărirea lor.
Navarre și Phillipe își găsesc adăpost peste noapte în hambarul unui fermier. La lăsarea serii, fermierul încearcă să-l atace pe Phillipe cu un topor, însă este ucis de un lup negru uriaș. Phillipe se întoarce în grabă în hambar pentru a-i cere ajutorul lui Navarre, dar descoperă în locul acestuia o tânără frumoasă, îmbrăcată în pelerina lui. Femeia se apropie fără teamă de lup și pleacă împreună cu acesta în pădure.
Două zile mai târziu, Navarre îi dezvăluie lui Phillipe că intenționează să-l ucidă pe episcop și că are nevoie de ajutorul său pentru a-și duce planul la îndeplinire. Phillipe refuză să se implice, iar Navarre îl leagă de un copac. În timpul nopții, hoțul o întâlnește din nou pe misterioasa tânără și o convinge să-i taie legăturile, însă este capturat la scurt timp de gărzile episcopului. După ce află de la Phillipe direcția în care se îndreaptă Navarre, gărzile îi pregătesc acestuia o ambuscadă. Navarre îi înfruntă, în timp ce Phillipe reușește să se elibereze. În timpul confruntării, atât Navarre, cât și șoimul său sunt răniți de săgețile trase cu arbaleta.
Navarre, rănit, îi cere lui Phillipe să ducă șoimul la castelul în ruine al unui călugăr în vârstă pe nume Imperius. Ajuns acolo, Imperius închide pasărea într-o cameră, însă Phillipe descuie ușa și o descoperă înăuntru pe misterioasa tânără, având în piept săgeata care rănise șoimul. După ce îi îngrijește rana, Imperius îi dezvăluie lui Phillipe că femeia este Isabeau de Anjou, care respinsese în trecut avansurile episcopului. Imperius mărturisește că, într-un moment de ebrietate, i-a dezvăluit episcopului legătura dintre Navarre și Isabeau. Înfuriat de iubirea celor doi, episcopul a invocat un blestem satanic asupra lor: în timpul zilei, Isabeau este transformată în șoim, iar în fiecare noapte Navarre ia înfățișarea unui lup. Astfel, cei doi sunt condamnați să rămână împreună fără a se putea întâlni vreodată în forma lor umană.
Gărzile episcopului atacă castelul cu puțin timp înainte de ivirea zorilor, însă, odată cu răsăritul soarelui, Isabeau se transformă din nou în șoim și reușește să scape. Navarre ajunge la castel la scurt timp și îl ucide pe ultimul dintre atacatori. Imperius îi dezvăluie apoi că blestemul poate fi rupt dacă Navarre și Isabeau îl înfruntă împreună pe episcop, în formele lor umane, „într-o zi fără noapte și o noapte fără zi”. Navarre refuză să-l creadă și îl consideră pe Imperius un simplu bețiv. Hotărât să se răzbune, își continuă călătoria spre Aquila cu intenția de a-l ucide pe episcop. Phillipe decide să-i însoțească pe Navarre și pe Isabeau, pe care o numește „Ladyhawke”, și îl convinge pe Imperius să li se alăture.
După ce grupul supraviețuiește unei confruntări cu Cezar, vânătorul de lupi al episcopului, iar Phillipe îl salvează pe Navarre, aflat sub înfățișarea lupului, dintr-un râu înghețat, acesta reușește în cele din urmă să-l convingă să încerce să rupă blestemul. Phillipe pătrunde din nou în Aquila prin canale, în timp ce Imperius și Isabeau îl introduc în cetate pe Navarre, transformat în lup.
În dimineața următoare, Navarre, neobservând niciunul dintre semnele prevestite, renunță la speranța de a rupe blestemul și hotărăște din nou să-l ucidă pe episcop. Înainte de a pleca, îi cere lui Imperius să o ucidă pe Isabeau, aflată sub înfățișarea șoimului, dacă va auzi clopotele bisericii, acestea urmând să semnaleze că tentativa sa a eșuat.
Phillipe se strecoară în catedrală și descuie porțile acesteia, permițându-i lui Navarre să pătrundă călare în interior. Acesta îl înfruntă într-un duel pe Marquet, însă apariția neașteptată a unei eclipse de Soare îl face să înțeleagă că profeția lui Imperius era adevărată. Navarre nu reușește însă să împiedice gărzile episcopului să tragă clopotele. Convins că semnalul l-a determinat pe Imperius să o ucidă pe Isabeau, el își continuă lupta și îl ucide pe Marquet.
În momentul în care Navarre se pregătește să-l înfrunte pe episcop, Isabeau apare în catedrală sub înfățișarea sa umană și îl oprește. Cei doi se prezintă împreună în fața episcopului, îndeplinind astfel condiția necesară pentru ruperea blestemului. Episcopul încearcă apoi să o ucidă pe Isabeau, dar este ucis de Navarre. Eliberați de blestem, Navarre și Isabeau le mulțumesc lui Phillipe și Imperius pentru ajutor și rămân împreună.
Distribuție Matthew Broderick - Philippe Gaston, „Șoarecele” Rutger Hauer - căpitanul Etienne Navarre Michelle Pfeiffer - Isabeau d'Anjou Leo McKern - Imperius John Wood - episcopul de Aquila Ken Hutchison - Marquet Alfred Molina - Cezar Producție miniatura|Torrechiara, provincia Parma, castelul din film miniatura|Castelul Rocca Calascio din Abruzzo, unde preotul Imperius îi găzduiește pe protagoniști pentru a-i elibera de blestem. Richard Donner a încercat timp de mai mulți ani să obțină finanțarea necesară realizării filmului, proiectul fiind aproape de a intra în producție în două rânduri, mai întâi în Anglia și ulterior în Cehoslovacia. În cele din urmă, proiectul a fost preluat de Warner Bros. și 20th Century Fox și a primit aprobarea pentru producție din partea lui Alan Ladd Jr. Kurt Russell a fost distribuit inițial în rolul principal masculin, alături de Michelle Pfeiffer. Rolul lui Phillipe, hoțul de buzunare, le-a fost oferit mai întâi lui Sean Penn și apoi lui Dustin Hoffman, înainte ca Donner să-l distribuie pe Matthew Broderick. Russell s-a retras din proiect în timpul repetițiilor, iar Rutger Hauer a fost ales pentru a-l înlocui.Tom Mankiewicz, My Life as a Mankiewicz pp. 260–265.
Scenaristul Edward Khmara a respins afirmațiile promovate de studio potrivit cărora povestea filmului ar fi fost inspirată de o veche legendă. Potrivit acestuia, ideea celor doi îndrăgostiți condamnați să-și recapete înfățișarea umană în momente opuse ale zilei i-a venit în timp ce alerga pe acoperișul clădirii YMCA din Hollywood. Khmara a susținut că prezentarea poveștii drept o legendă preexistentă îi diminua contribuția de autor și încălca regulile Writers Guild. Sindicatul a inițiat ulterior o acțiune împotriva Warner Bros., în urma căreia scenaristul a primit o compensație financiară. Khmara a mai afirmat că personajul Phillipe „Șoarecele” a fost inspirat de poetul francez François Villon. În „Testamentul”, Villon evocă detenția și relele tratamente la care a fost supus din ordinul episcopului Thibault d'Aussigny, la Meung. Ulterior, Villon s-a numărat printre prizonierii eliberați cu prilejul trecerii prin oraș a viitorului rege Ludovic al XI-lea al Franței. Potrivit lui Khmara, acest episod istoric a fost folosit în versiunea originală a poveștii Ladyhawke.
Domnița șoim a fost filmat în mai multe locații din Italia. Platoul Campo Imperatore din Munții Apenini, situat în regiunea Abruzzo, a servit drept una dintre principalele locații pentru filmările exterioare, iar scenele de la adăpostul călugărului Imperius au fost turnate la Rocca Calascio, o fortăreață medievală în ruine aflată în apropiere de L'Aquila. Alte filmări au avut loc în regiunea Emilia-Romagna, la Castell'Arquato, în provincia Piacenza, și la castelul Torrechiara, în provincia Parma. Orașul Soncino din Lombardia a fost, de asemenea, folosit ca locație de filmare.
Coloana sonoră Coloana sonoră a filmului a fost compusă de Andrew Powell și produsă de Alan Parsons. Richard Donner a declarat că, în perioada în care căuta locații pentru filmări, asculta muzica formației The Alan Parsons Project, cu care Powell colaborase, și că a ajuns să asocieze muzica acesteia cu propria sa viziune asupra filmului. Powell a combinat muzica orchestrală tradițională și cântul gregorian cu elemente contemporane influențate de rockul progresiv. Această abordare se înscria într-o tendință întâlnită în unele filme fantastice din anii 1980, care preferau sonoritățile moderne pop și rock în locul coloanelor sonore predominant orchestrale asociate unor compozitori precum John Williams, James Horner și Jerry Goldsmith. Albumul cu muzica filmului a fost lansat în 1985 și reeditat în 1995, într-o ediție care includea piese suplimentare. La 10 februarie 2015, La-La Land Records a lansat o ediție extinsă pe două discuri, care conținea înregistrări inedite și piese bonus și a fost produsă într-un tiraj limitat de 3.000 de exemplare.
Coloana sonoră compusă de Andrew Powell a avut parte de o recepție predominant negativă, mai mulți critici considerând că utilizarea pronunțată a sintetizatoarelor este nepotrivită pentru ambianța medievală a filmului. Unele evaluări au fost deosebit de severe, coloana sonoră fiind inclusă în mai multe clasamente ale celor mai nereușite partituri cinematografice și descrisă de un comentator drept una dintre cele mai criticate din istoria cinematografiei. Powell a respins ulterior aceste critici, susținând că influențele rock sunt mai puțin prezente în partitură decât s-a afirmat. El a remarcat, de asemenea, că folosirea unei partituri în stilul muzicii clasice ar fi fost, din punct de vedere istoric, la fel de anacronică pentru perioada în care se desfășoară acțiunea filmului. După Domnița șoim, Powell a mai lucrat doar ocazional la coloane sonore cinematografice.
Recepție
Box-office Filmul a avut rezultate comerciale sub așteptări, obținând încasări de aproximativ 18,4 milioane de dolari, în raport cu un buget de producție de 20 de milioane de dolari. În clasamentul încasărilor din America de Nord pentru anul respectiv, s-a situat pe locul 48.
Recepție critică Domnița șoim are un scor de aprobare de 68% pe Rotten Tomatoes, bazat pe 31 de recenzii ale criticilor. Consensul site-ului menționează problemele de ritm ale filmului, dar apreciază amploarea sa romantică, considerată superioară celei întâlnite în majoritatea producțiilor fantasy similare. Pe Metacritic, care utilizează o medie ponderată, filmul a obținut un scor de 64 din 100, pe baza recenziilor a 11 critici, indicând o recepție „în general favorabilă”.
Vincent Canby de la The New York Times a considerat că filmul este lipsit de unitate stilistică, remarcând contrastul dintre secvențele de aventură și spectaculozitatea vizuală, pe de o parte, și dialogurile pe care le-a apreciat drept banale, pe de altă parte. Time Out a descris filmul drept o producție convențională de aventură și vrăjitorie, dar a apreciat umorul și calitatea imaginii, în timp ce Variety l-a caracterizat drept un basm agreabil și bine realizat și a evidențiat în special autenticitatea sa vizuală.
Gene Siskel și Roger Ebert au acordat amândoi filmului recenzii favorabile în cadrul emisiunii lor de televiziune, apreciind în special imaginea și considerând că Domnița șoim avea potențialul de a deveni un film de referință al genului.Archived at Ghostarchive and the : Siskel a criticat însă caracterul aproape anacronic al personajului interpretat de Matthew Broderick, ale cărui glume i s-au părut prea apropiate de umorul anilor 1980, în timp ce Ebert a considerat că elementele comice ale interpretării se integrează corespunzător în film.