Millard Fillmore () a fost cel de-al doisprezecelea vicepreședinte și cel de-al treisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind un singur mandat prezidențial incomplet între 1850 și 1853, fiind totodată ultimul membru al partidului Whig care a ocupat funcția cea mai înaltă de stat în Statele Unite. Millard Fillmore a succedat președintelui anterior, Zachary Taylor, al cărui vicepreședinte a fost, datorită morții acestuia de indigestie acută. Astfel, Fillmore devine cel de-al doilea președinte al Statelor Unite care a ajuns președinte ca urmare a decesului președintelui ales. Nu numai că nu a fost ales ca președinte, dar după ce a servit restul mandatului lui Zachary Taylor, Fillmore nu a fost nici măcar nominalizat de propriul său partid, Partidul Whig, pentru alegerile prezidențiale din 1852. În alegerile prezidențiale din 1856, deși a fost nominalizat de către partidul său, Know Nothing Party (oficial cunoscut ca American Party) candidat la președinția Statelor Unite, nu a câștigat alegerile.

Fillmore s-a născut în sărăcie în zona din statul New York; părinții lui au fost chiriași în timpul anilor de formare. S-a ridicat din sărăcie prin studii și a devenit avocat, deși avea puțină educație formală. A devenit important în zona Buffalo ca avocat și politician, a fost ales la Adunarea din New York în 1828 și în Camera Reprezentanților din SUA în 1832. Inițial, el a făcut parte din Partidului Anti-Masonic, dar a devenit un Whig, acesta fiind un partid format la mijlocul anilor 1830; el a fost un rival pentru conducerea partidului împotriva editorului și protejatului lui Weed, William H. Seward. De-a lungul carierei sale, Fillmore a declarat că sclavia este un rău, dar unul dincolo de puterile guvernului federal, în timp ce Seward nu numai că era ostil în mod deschis față de sclavie, dar a susținut că guvernul federal ar trebui să aibă un rol în a opri sclavia. Fillmore nu a reușit să obțină funcția de Președinte al Camerei atunci când Whigs a preluat controlul Camerei în 1841, dar a fost președintele comisiei Ways and Means. Învins în alegerile pentru nominalizarea pentru funcția de vicepreședinte în 1844, și pentru cea de guvernator al New York-ului în același an, Fillmore a fost ales șef la Departamentul de Audit și Control din New York în 1847, primul care a deținut acest post prin alegeri directe.

Fillmore a primit nominalizarea pentru postul de vicepreședinte din partea partidului Whig în 1848 ca partener al lui Taylor, iar cei doi au fost aleși. El a fost în mare parte ignorat de Taylor. În calitate de vicepreședinte, Fillmore a prezidat dezbateri furioase în Senat, în perioada în care Congresul decidea dacă să permită sclavia în zonele concesionate de la mexicani. Fillmore a susținut Legea Omnibus al lui Henry Clay (baza Compromisului din 1850), deși Taylor nu a făcut-o. După ce președintele Taylor a decedat în iulie 1850, Fillmore a demis cabinetul și a schimbat politica administrației. Noul președinte a exercitat presiuni pentru a obține trecerea compromisului, care a oferit victorii legislative atât nordului, cât și sudului, și care a fost adoptat până în septembrie. Legii Sclavilor Fugari, care urgenta întoarcerea sclavilor care au fugit către cei care susțineau că le sunt proprietari, a fost o parte controversată a compromisului, iar Fillmore s-a simțit obligat să-l pună în aplicare, deși i-a afectat popularitatea și, de asemenea, Partidul Whig, care s-a rupt între nord și sud. În politica externă, Fillmore a susținut expedițiile americane pentru a deschide comerțul cu Japonia, s-a opus planurilor franceze în ceea ce privește Hawaii și a fost stânjenit de expedițiile pirate ale lui către Cuba. A căutat să obțină nominalizare partidului pentru un mandat complet în 1852, dar a fost trecut cu vederea de către acesta în favoarea lui .

Pe măsură ce Partidul Whig s-a împărțit după președinția lui Fillmore, mulți din aripa conservatoare a lui Fillmore s-au alăturat echipei Know Nothings, care a format Partidul American. În candidatura sa din 1856 ca și candidat al partidului, Fillmore a avut puține de spus despre imigrație, concentrându-se în schimb asupra conservării Uniunii și câștigând doar în Maryland. La pensionare, Fillmore a fost activ în multe acțiuni civice. El a ajutat la înființarea Universității din Buffalo, fiind primul său cancelar. În timpul războiului civil american, Fillmore a denunțat secesiunea și a fost de acord că Uniunea trebuie să fie menținută cu forța, dacă este necesar, dar a criticat politicile de război ale lui Abraham Lincoln. După restaurarea păcii, a susținut politicile de reconstrucție ale președintelui Andrew Johnson. Observată astăzi, Fillmore a fost lăudat de unii pentru politica sa externă, dar el este criticat de alții pentru punerea în aplicare a Legii Sclavului Fugit și pentru asocierea sa cu Know Nothings. Istoricii și cercetătorii l-au clasat în mod constant pe Fillmore ca fiind unul dintre cei mai slabi președinți.

Viața timpurie și cariera

Millard Fillmore s-a născut la 7 ianuarie 1800 într-o cabană a fermei aflată acum în , în comitatul Cayuga, în regiunea lacurilor Finger din New York. Părinții lui au fost Phoebe (Millard) și . A fost al doilea dintre cei opt copii și cel mai mare fiu al cuplului.

Nathaniel Fillmore a fost fiul lui Nathaniel Fillmore Sr. (1739-1814), originar din care a devenit unul dintre cei mai vechi coloniști ai , când acesta a fost fondat pe teritoriul numit pe atunci Concesiunile New Hampshire. Nathaniel Fillmore Sr. a fost membru al miliției Green Mountain Boys, și a servit ca sublocotenent și locotenent în timpul Revoluției Americane. În 1767, Nathaniel Fillmore Sr. s-a căsătorit cu Hepzibah Wood (1747-1783), mama lui Nathaniel Fillmore și bunica lui Millard Fillmore. Membrii familiei Fillmore au locuit în New England timp de mai multe generații; Nathaniel Fillmore Sr. a fost fiul lui John Fillmore (1702-1777), care a trăit în Massachusetts și Connecticut și a fost căpitan de navă John Fillmore a fost fiul lui John Fillmore Sr. (1676-1712), un nativ din Manchester, Anglia, care a fost, de asemenea, marinar și a murit ca prizonier al francezilor pe insula Martinica în timpul războiului reginei Anne.

Nathaniel Fillmore și Phoebe Millard s-au mutat din Vermont în 1799, căutând oportunități mai bune decât cele care erau disponibile în ferma pietroasă a lui Nathaniel, dar titlul de teren din comitatul Cayuga s-a dovedit a fi defect, iar familia Fillmore s-a mutat în , aflat în apropiere, loc unde Nathaniel a învățat la școala ocazional. Așa cum a descris-o istoricul Tyler Anbinder, "copilăria lui Fillmore a fost una de muncă grea, privațiuni frecvente și practic nici o școală formală".

De-a lungul timpului, Nathaniel Fillmore a avut succes în Sempronius, dar în timpul anilor de formare ai lui Millard Fillmore, familia s-a confruntat cu sărăcie severă. În cele din urmă, Nathaniel Fillmore a devenit destul de apreciat astfel că a fost ales să lucreze în birourile locale, inclusiv judecător de pace. Sperând că fiul său cel mai în vârstă va învăța o meserie, pe când Millard avea 14 ani, tatăl său a încercat să îl convingă să nu se înscrie în armată pentru a participa la războiul din 1812 și l-a trimis ucenic la croitorul Benjamin Hungerford în Sparta. Fillmore a fost pus să facă munci înjositoare; nemulțumit de faptul că nu a învățat niciun fel de abilități, l-a părăsit pe Hungerford. Tatăl său l-a trimis apoi să muncească într-o moară din . Căutând să își îmbunătățească viața, Millard Fillmore a cumpărat o cotă parte dintr-o bibliotecă ambulantă și a citit toate cărțile pe care le putea citi. În 1819, el a profitat de o perioadă în care era mai puțin de muncă la moară pentru a se înscrie la o nouă academie din oraș, unde a întâlnit o colegă de clasă, Abigail Powers, de care s-a îndrăgostit.

Mai târziu, în 1819, Nathaniel și-a mutat familia în Montville, un sat din Moravia. Apreciind talentele fiului său, Nathaniel Fillmore l-a convins pe judecătorul Walter Wood, proprietarul locului unde locuia familia Fillmore și cel mai bogat om din zonă, să îi permită lui Millard să devină funcționarul său pentru o perioadă de probă. Wood a acceptat să-l angajeze pe tânărul Fillmore și să-l supravegheze. Fillmore a predat la școala timp de trei luni câștigând bani pentru a-și răscumpăra ucenicia la moară. Fillmore l-a părăsit pe Wood după 18 luni; judecătorul nu i-a plătit aproape nimic și cei doi s-au certat atunci când Fillmore a câștigat o sumă mică prin consilierea unui agricultor într-un proces minor. Refuzând să promită că nu va mai face acest lucru, Fillmore și-a dat demisia. Nathaniel Fillmore s-a mutat din nou cu familia, iar Fillmore și-a însoțit tatăl său în vest la , în comitatul Erie, lângă Buffalo. Această mișcare s-a dovedit a fi de succes, iar ferma pe care Nathaniel Fillmore a cumpărat-o acolo a devenit prosperă. Nathaniel Fillmore va fi primul tată al unui președinte care își va vizita fiul la Casa Albă și, atunci când o persoană l-a întrebat cum se crește un fiu pentru a deveni președinte, a făcut aluzie la sărăcia familiei sale: „Țineți-l ca într-un jgheab”.

În 1821, Fillmore a împlinit 21 de ani și a devenit astfel independent, din punct de vedere juridic, față de tatăl său. El a predat la școala din East Aurora și a acceptat câteva cazuri în ale instanțelor de pace, care nu necesitau ca practicantul să fie avocat licențiat. S-a mutat la Buffalo în anul următor, și-a continuat studiile de drept, mai întâi în timp ce preda la școala, apoi în cabinetul de avocatură al Asei Rice și al lui Joseph Clary; în această perioadă s-a logodit cu Abigail Powers. În 1823, el a fost admis la baroul din New York și a refuzat ofertele firmelor de avocați din Buffalo să se întoarcă la East Aurora și să înceapă să profeseze ca singurul avocat al orașului. Mai târziu, Fillmore a declarat că inițial îi lipsea încrederea în sine pentru a practica în Buffalo; biograful său, Paul Finkelman, a sugerat că, după ce a fost dirijat de alții toată viața, Fillmore s-a bucurat de independența practicării meseriei sale în East Aurora. Pe 5 februarie 1826, Millard și Abigail s-au căsătorit. Au avut doi copii, (1828-1889) și (1832-1854).

Politician de Buffalo

Membrii familiei Fillmore erau activi în politică și guvernare; bunicul lui Millard Fillmore, Nathaniel Fillmore Sr. a lucrat în birourile locale din Bennington, inclusiv ca inspector de șosea și colector de impozite. În plus față de serviciul tatălui lui Fillmore ca judecător de pace, unchiul lui Fillmore, Calvin Fillmore, a servit în Adunarea Statului New York, iar un alt unchi, Simeon Fillmore, a servit ca supraveghetor al orașului . Millard Fillmore era interesat de politică, iar ascensiunea partidului anti-masonic la sfârșitul anilor 1820 l-a făcut să fie inițial atras de acesta.