300px|miniatura|dreapta|Vedere generală a sanctuarului (maqam) al lui Nabi Musa, dinspre sud-est 250px|miniatura|dreapta|Sanctuarul Nabi Musa - vedere aeriană 250px|miniatura|dreapta|Nabi Musa 250px|miniatura|dreapta|Curtea centrală a sanctuarului Nabi Musa 250px|miniatura|dreapta|Poarta principală a sanctuarului Sărbătoarea lui NabiNabi în arabă, navi în ebraică - profet, proroc - etimologia este controversată ; inițial atribuită rădăcinii semitice n b 'a (נבע) însemnând „a răbufni, a țâșni, a gâlgâi”, unde ע a fost înlocuit ulterior cu א - Dicționarul lui Gesenius, red. de Tregellesk, profetul fiind o persoană în extaz, care slobozește cuvinte sub inspirația divină; după W.F. Albright - legat de verbul akkadian nabu însemna a chema, de unde sensul de „chemat de divinitate”; după König, Lindblom, Westermann verb activ - „a vesti”, „a anunța”, în arabă naba' = știre, veste, vestire - Avraham Even-Shoshan Hamilon hehadash, vol. 4. Hotzaat Kiriyat Hasefer, Ierusalim 1982 verbul n b a, pagina 1603,Walter Kaiser Jr - Prophet, Prophetess, Prophecy în Walter Elwell Baker's Evangelical Dictionary of Biblical Theology Musa sau Sărbătoarea profetului Musa (în arabă موسم النبي موسى Māusimmausim, mawsem = cuvânt arab însemnând „sezon”, de unde vine și termenul geografic și meteorologic muson An-Nabi Musa) este sărbătoarea pelerinajului credincioșilor musulmani (mausim) din Palestina la locul unde, după tradiția lor, se află mormântul profetului Musa, numele arab al biblicului Moise. Acest loc se află în Deșertul Iudeei, la 10 kilometri sud de Ierihon și 20 kilometri est de Ierusalim și este marcat de o moschee. La Nabi Musa ducea un drum sinuos lateral, la dreapta drumului principal dintre Ierusalim și Ierihon, la circa 2 km deasupra semnului care indică nivelul mării.

Mausimul este celebrat vreme de șapte zile în fiecare primăvară, fără legătură cu calendarul islamic. El începe în fiecare an în perioada 22 martie -25 aprilie, în vinerea dinaintea Vinerii Mari după calendarul iulian al bisericii ortodoxe grecești. În trecut cortegiul pelerinilor începea la Ierusalim , continua la moscheea mormântului lui Nabi Musa de lângă Ierihon și se încheia iarăși la Ierusalim Pe parcursul anilor, sărbătoarea, care se numea uneori Pelerinajul Ierusalimului (Hadj al Quds), a primit o semnificație socială și politică, iar în perioada Mandatului britanic asupra Palestinei, a devenit un focar de demonstrații naționaliste și împotriva sionismului și a prezenței crescute a evreilor în Palestina. Manifestațiile politice au cunoscut o escaladare în tulburările violente din anul 1920, devenind un semnal al declanșării conflictului dintre arabi și evrei. În anul 1937, în cursul Marii revolte arabe din Palestina (1936-1939), administrația britanică a limitat sărbătorirea la ceremonii locale, de amploare redusă, ținute strict în perimetrul sanctuarului Nabi Musa, oprind toate marile festivități și procesiuni de masă. Ulterior s-au făcut numeroase încercări de a reînnoi tradiția pelerinajelor, dar teama de exploatarea acesteia de către naționaliștii palestinieni laici și de către factori extremiști islamici, pentru ațâțarea maselor în scopuri politice, a făcut cârmuirile ulterioare - iordaniană (1948-1967), israeliană (1967-1997) și, după 1997, palestiniană, să continue a o limita. În apropierea moscheii Nabi Musa se află un sat arab cu acelaș nume, populat de circa 300 locuitori, care, ca și sanctuarul, se află în teritoriul administrat de Autoritatea Națională Palestiniană. În zonă au loc și antrenamente ale armatei israeliene.

Fondul mitic al sărbătorii Ca și alte personalități biblice, profeți și regi evrei antici, Moise este menționat și în Coran, sub numele său în limba arabă, Musa.Islamul cinstește ca proroci un număr de figuri biblice și antice care au avut parte, după tradiția iudaică, cea creștină și alte tradiții, de revelația divină. După Mahomed, Moise-Musa este profetul amintit de cele mai multe ori în Coran. O mare parte din detaliile biografiei sale din Pentateuh (Tora), sunt povestite și în Coran, începând cu ascunderea lui într-un coș pe apele Nilului și terminând cu Ieșirea evreilor din Egipt și drumul lor în deșert. Și lui Musa, înaintea lui Mahomed, i s-a arătat Allah și el a devenit păstorul fidel al divinității și i-a ascultat Cuvântul. Sărbătorirea islamică a lui Musa în apropierea Paștelui evreiesc nu era, probabil, întâmplătoare, acesta din urmă fiind dedicat ieșirii evreilor din Egipt sub conducerea lui Moise, care este relatată și în Coran.

O chestiune mai complexă este credința în legătură cu locul mormântului lui Moise. În Tora sau Pentateuhul, care stă în centrul religiei iudaice, este scris in mod explicit, că Moise nu a călcat în Țara lui Israel, ci a murit în Țara Moabului, unde a fost îngropat într-un loc rămas necunoscut: „Și a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, în pământul Moabului, după Cuvântul Domnului; Și a fost îngropat în vale, în pământul Moabului, în fața Bet-Peorului, dar nimeni nu știe mormântul lui nici până în ziua de astăzi” (Deuteronomul.34,4-5). În schimb, Coranul nu vorbește de moartea lui Moise sau de locul unde a fost îngropat. Afirmația ca mormântul lui Musa ar fi în perimetrul Palestinei sau al Țării Israelului nu ar contrazice Coranul. În schimb, locul ales de tradiția arabilor din regiune pentru poziția acestui mormânt nu are o legătură cu Coranul. El se bazează, între altele, pe o legendă, după care Saladin ar fi avut o revelație în vis care i-a indicat locul mormântului lui Musa, și pe baza acesteia el a ridicat acolo un prim monument. Se presupune că Saladin a ales locul din cauza proximității lui cu Ierusalimul.

Cercetătorul israelian al regiunii Palestinei-Israelului, Yosef Breslavi, observă că islamul cunoaște niște sanctuare speciale numite „maqam”, care , după opinia sa, au fost alese deoarece reprezentau puncte mai înalte, de observație, de unde se puteau zări de departe locuri considerate sfinte. Nabi Musa însuși putea fi considerat un astfel de punct de observație, de unde se pot desluși de departe stepele Moabului și Muntele NeboYosef Breslavi Leheker artzenu - Avar usridim, Hotzaat Hakibutz Hameuhad, Tel Aviv 1954, p.331-332 citat de Zeev H Ehrlich în articolul „Moshe viYishua - bein Mizrah lmaarav, Nabi Musa mimaarav laYarden veNabi Yosha mimizrah lo”, ziarul „Makor Rishon”, musaf shabat,9.10.2009 Exemple similare sunt Maqam Nabi Halil în Munții Moabului in Iordania, care privește spre Hebron în Cisiordania, sau Nabi Yosha cu un loc de rugăciune închinat lui Iosua, fiul lui Nun (Iosua Navi) aflat lângă Salt, în Iordania, și care privește către Ierihon, Nabi Sujud din sudul Muntelui Hebron, unde se crede că se află mormântul lui Oholiav ben Ahisamah, din tribul Dan, și de unde se poate vedea teritoriul care aparținea, după tradiție, tribului Dan. Ehrlich a identificat și el un loc pe teritoriul tradițional al tribului Beniamin (Binyamin) - Nabi Rubin, care privește spre ținutul Moabului din Iordania, unde în vechime trăia tribul Reuven. Z.Ehrlich în Makor Rishon 2009 În nuvela sa „Nikmat Haavot” (Răzbunarea străbunilor), a cărei intrigă se petrece în parte în timpul Mausimului Nabi Musa, scriitorul ebraic Ithzak Shami se referă la un mit religios înfiripat în jurul acestei sărbători. Allah însuși, dorind să-și împace alesul, Musa, și să-i îndulcească greaua pedeapsă cu care l-a lovit la mânie, i-a jurat înainte de săvârșirea acestuia din viața pământească, „să nu-l lase singuratic și îndepărtat în pustie, și că mulți îl vor vizita.” Legende arabe care circulau în regiune vorbesc de Wadi Musa ,lângă Petra, ca locul morții lui Harun (Aaron),fratele lui Musa, și despre fuga lui Musa din fața îngerului morții, Azrael, până în colinele de la vest de Marea Moartă. După o promisiune a lui Allah, el nu avea să moară decât atunci când va intra el însuși de bună voie într-un mormânt. Odată văzând niște meșteri care săpau un cavou într-un loc stâncos, destinat, ziceau ei,comorii unui rege din părțile acelea. Musa, istovit, a cerut voie să intre acolo ca să-și odihnească oasele. În momentul în care s-a culcat a apărut îngerul mortii deghizat ca șef al acelor meșteri, și i-a oferit un măr. Cum de a apropiat mărul de față și i-a simțit parfumul, el și-a dat suflarea. Meșterii, care nu erau altceva decât îngeri trimiși dinadins în acel loc, l-au îngropat.J.E.Hanauer Folklore of the Holy Land - Moslem, Christian and Jewish,Dover Publications Inc, Mineola, NY 2002, p. 36-39 foll. first publ 1907

Sanctuarul Mormântul este situat în inima Pustiului Iudeei, la circa 10 kilometri sud de Ierihon, și circa 20 kilometri est de Ierusalim. Ctitorul moscheii din sanctuar a fost Salah Ad-Din (Saladin), dar actualul sanctuar, zidit din calcar bej Emma Boltanski, a fost inițiat de către sultanul Beibars prin anul 1269, așa cum se poate deduce din inscripția aflată pe unul din pereții moscheii. Tradiția spune că sultanul Beibars ar fi fost acela care ar fi incredințat familiei Al Huseini custodia sanctuarului și a moscheii, iar aceasta a organizat cortegiul în fiecare an și a asigurat aprovizionarea pelerinilor cu mâncare.

Cu timpul au fost adăugate clădirii un minaret (în anul 1480 A.Petersen p.364), precum și noi aripi destinate să servească drept han pentru numărul tot mai mare de pelerini. De pe minaret se pot vedea, în afara ansamblului sanctuarului, colinele Pustiului Iudeei și Valea Iordanului. Sanctuarul este și in zilele noastre o clădire impunătoare cu zeci de cupole vospite in alb și cu o curte mare îndreptată în direcția Mecca și înconjurată de 120 încăperi. Complexul arhitectonic se întinde pe o suprafață de circa 5000 m². Moscheea conținând mormântul lui Musa, provenită din edificiul în versiunea sa mai restrânsă inițială, construită de sultanul Beibars, se află în centrul curții, lângă zidul de vest al curții. Ea conține un mihrab (nișă) în direcția Mecca, și lângă acesta un minbar, de unda imamul își rostește predica. Un zid împarte moscheea în două părți: cea de est destinată bărbaților, și cea de vest pentru femei. În curte se află cisterne pentru colectarea apei de ploaie. La dreapta intrării principale în moschee o alta ușă duce spre o încăpere mai mică, in mijlocul careia se află mormântul presupus al profetului Musa. Pe inscripția mamelucă de pe perete se poate citi: (1269-1270).

La 2 km sud de Nabi Musa se mai află o clădire cu două cupole, pe care tradiția musulmană o identifică drept mormântul lui Hasan Al Rai, ciobanul oilor lui Musa, precum și un mare cimitir musulman, unde sunt îngropați pelerini care au decedat în timpul sărbătorii, precum și persoane care au lăsat prin limbă de moarte dorința de a fi înmormântați lângă acest sanctuar.

În zonă băntuiesc musculițe de nisip - flebotomi - care sunt cunoscute ca vectori ai paraziților Leishmaniozei, infestație cunoscută în ebraică sub numele de „Trandafirul de Ierihon” (Shoshanat Yeriho), din cauza aspectul unor leziuni de piele pe care le produce. Descrieri Stâncile lui Musa Moscheea Nabi Musa este înconjurată de șisturi bituminoase negre, din care beduinii produceau petrol. Acestea erau cunoscute sub numele de „Stâncile lui Musa” (Ihjar Musa - احجار موسى). Beduinii erau convinși că Allah a binecuvântat locul în care a fost îngropat Musa cu izvoare de apă și cu „stânci de foc”. Tawfiq Canaan, în cartea sa „Sfinți și sanctuare mohamedane” (Mohammedan Saints and Sanctuaries, 1927) a remarcat că stâncile negre din jurul sanctuarului Nabi Musa se aprindeau dacă era puse în contact cu focul. Bucățele din ele erau folosite ca amulete, fiind tăiate în forme pătrate și triunghiulare și înscrise in talismane ocrotitoare.

Cortegiul și sărbătoarea