vpravo|thumb|Mormântul lui Milan Ferko în cimitirul Slávičie din Bratislava
Milan Ferko (pseudonime A. Binderov, František Milko) () a fost un scriitor, poet, dramaturg, autor de cărți pentru copii și tineret și editor de carte slovac. A fost fratele lui Jozef și Vladimír Ferko și tatăl sculptorului Ľubomír Ferko.
Biografie Provenea dintr-o familie de tinichigii. A învățat la școlile din Veľké Rovné, Žilina și Nitra, iar mai târziu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Comenius din Bratislava. Între anii 1951-1955 a fost redactor al ziarului Smena, iar în anii 1955-1956 a lucrat la Kultúrny život. Începând din 1956 a fost fondatorul și redactorul-șef al ziarului Mladá tvorba, iar în anii 1960-1969 a fost redactor la Slovenské pohľady. Din cauza faptului că a sprijinit procesul de reînnoire a Cehoslovaciei, a fost exclus în septembrie 1969 din Uniunea Scriitorilor din Slovacia. Între anii 1970-1975 a fost redactor la editura Slovenský spisovateľ, iar din 1976 s-a dedicat creației literare. După 1989 s-a aflat în conducerea Uniunii Scriitorilor Slovaci și președinte al Matica slovenská. Începând din 1994 și până în 1998 a fost director general al Direcției limbii de stat și literaturii naționale în Ministerul Culturii din Slovacia. Fiul său Ľubomír Ferko este un artist cunoscut.
La 2 ianuarie 2011 președintele Ivan Gašparovič i-a acordat post-mortem Ordinul Ľudovít Štúr clasa I.
Opera Începuturile producției sale literare a constat din articole de presă, cartea de debut fiind publicată în 1951. El a scris inițial poezie, care a fost primită cu entuziasm de structurile de tineret ale organizațiilor comuniste. Mai târziu s-a dedicat prozei pentru copii și tineret, având ca personaje indieni, pirați sau haiduci celebri sau descriindu-și propriile experiențe din copilăria petrecută în timpul celui de-al doilea război mondial. A mai scris drame, piese de radio, non-ficțiune, precum și texte de cântece. A tradus, de asemenea, poezie din limbile rusă, bulgară, sârbo-croată sau română.
Operă Poezie 1951 – Zväzácka česť, poeme 1953 – Víťazná mladosť, volum 1957 – Husle a poľnica, volum 1960 – Odkaz, volum 1961 – Svet na dlani, volum 1966 – Rovnováha, volum 1989 – Prvá láska nastorako, volum
Proză 1980 – Svadba bez nevesty, roman 1982 – Svadba bez ženícha, roman
Proză istorică 1970 – Krádež svätoštefanskej koruny, roman de aventuri cu acțiunea petrecută în secolul al XV-lea 1978 – Jánošík, roman în trei părți 1975 – Svätopluk, roman în trei părți 1985 – Svätopluk a Metod 1989 – Svätoplukovo dedičstvo 1990 – Veľkomoravské záhady 1991 – Staré povesti slovenské 1980 – Medzi ženou a Rímom, un roman istoric cu acțiunea petrecută în timpul domniei lui Marcus Aurelius 1988 – Otváranie studničiek, ilustrații de Ľubomír Ferko 1990 – Veľkomoravské záhady 1990 – Staré povesti slovenské 1994 – Nové povesti slovenské 1999 – Matúš Čák Trenčiansky 2005 – Kráľovská pomsta
Cărți de călătorii 1960 – Paríž a my 1968 – Prežil som Sibír
Alte scrieri 1992 – Pravé slovo v pravý čas 1994 – Starý národ - mladý štát (coautori R. Marsina, L. Deák și J. Kružliak) 1995 – Sto slávnych Slovákov, almanah 1997 – Krátky slovník nárečia veľkorovnianskeho 1998 – Historické hry (Zločin proti láske-knieža Samo, Pomsta Pribinova, Obrana Metodova, Svadba Svätoplukova, Smrť Gorazdova, Hviezda Mojmírova.) 2010 – Hľadanie Raja, ilustrații și grafică: Ľubomír Ferko
Operetă 1954 – Plná poľná lásky, libret, muzica compusă de Milan Novák, opereta a avut premiera la Nová scéna, fiind regizată de František Krištof Veselý
Piese de teatru 1983 – Ako bozkať smiech 1984 – Pomsta Pribinova 1985 – Pravda Svätoplukova 1985 – Obrana Metodova 1985 – Svadba Svätoplukova 1986 – Smrť Gorazdova 1986 – Nádej Mojmírova 1988 – Zelené lásky maturantské 1989 – Solúnski bratia'
Cărți pentru copii Poezie 1955 – Veselo, pionieri 1960 – Čarovné bubliny 1960 – Na Mars a späť 1962 – Deň plný slnka 1963 – Neslávny výlet 1963 – Ružová rozprávka 1963 – Snehový strom 1963 – Tajomstvo hračiek 1964 – Bola raz rozprávka 1964 – Robí robot robotu 1971 – Džimbala-bala-bala Proză 1963 – Dobrodružstvá s kolieskom, nuvelă (ecranizat în 1966 cu titlul Koliesko) 1965 – Kúzelník a zvieratká 1967 – Tvoji bratia, Winnetou 1968 – Pirátski králi a kráľovskí piráti 1969 – Keby som mal pušku, román (ecranizat în 1972, regizor Štefan Uher) 1970 – Pirátske dobrodružstvá 1970 – Znovu na rieke La Platta 1971 – Rinaldo Rinaldini 1974 – Keby som mal dievča, roman (continuarea lui Keby som mal pušku, ecranizat în 1976, regizor Štefan Uher) 1978 – Kam vtáci na noc odkladajú srdce 1980 – Bohatier v býčej koži, roman 1989 – Pod čiernou vlajkou 1997 – Šalabingo 2004 – Krásna hra Piese radiofonice 1963 – Novoročná raketa 1968 – Lietajúce taniere 1971 – Koniec Zuribandu 1972 – Bubeníček Piese muzicale împreună cu compozitorul Milan Novák a scris versurile la aproape 100 de cântecehttp://www.slovakradio.sk/inetportal/web/index.php?lang=1&stationID=1&page=relaciaid286_tab#10 04. 12. 2010 – Túto hudbu mám rád, Hosť: Ľubomír Ferko
Na svete je detí ako smetí – (h: /Milan Ferko) Spievajúce mandarínky – (Milan Novák / Milan Ferko)
Traduceri Mihai Beniuc, Moja Itaka (Ithaca mea''), volum de poezii, Slovenský spisovatel, Bratislava, 1961 – traducere de Milan Ferko, Jindra Hušková și Milota Šidlová,Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, p. 119.Viorica Nedelcovici, Elvira Popescu, Constanța Protopopescu, Cartea românească în lume, 1945–1972, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975, p. 50. postfață de Jindra Hušková,Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 123. ilustrații de Blanka Votavová
Note
Categorie:Nașteri în 1929 Categorie:Decese în 2010 Categorie:Scriitori slovaci Categorie:Poeți slovaci Categorie:Traducători slovaci