Africa 150px|Amplasarea Africii pe Pământ Suprafață 30.221.532 km² Populație 1.340.598.113 (2020) Densitate 44,36 locuitori/km² Țări 54 Teritorii dependente 4 Limbi Mai mult de 1000 de limbi indigene africane, incluzând unele limbi cu zeci de milioane de vorbitori, precum limbile igbo, swahili, hausa, amharică, și yoruba; plus araba, engleza, franceza, portugheza, spaniola, limbile indiene si altele. Fus orar multiplu de la UTC-1 (Cape Verde) la UTC+4 (Mauritius)
Africa este al doilea continent ca mărime de pe Terra și cel mai populat după Asia. În Africa se găsește Nilul, cel mai lung fluviu din lume și Sahara, cel mai mare deșert din lume. Cel mai înalt punct al continentului este muntele Kilimandjaro din Tanzania (5.895 m), iar cel mai jos punct este lacul Assal situat în micuța țară Djibouti (156 m sub nivelul mării). Africa are o suprafață de 30.244.050 km² incluzând și insulele adiacente, ocupă 20,3% din suprafața terestră a planetei. Cu peste 1,34 miliarde de locuitori în 54 de țări, Africa este gazdă a unei șeptimi din populația totală de pe glob.Sayre, April Pulley (1999), Africa, Twenty-First Century Books. ISBN 0-7613-1367-2.În Africa își are originea rasa umană, de-a lungul văii Marelui Rift African ce traversează Etiopia și Kenya fiind descoperite cele mai vechi schelete ale înaintașilor oamenilor de azi.
Numele Africa a fost introdus în vocabularul vestic de către romani, care foloseau denumirea Africa terra - "pământul Afri-lor" (plural, sau "Afer" singular) - pentru partea nordică a continentului, provincia Africa, cu capitala la Cartagina, localizată în Tunisia contemporană în nordul Saharei.
Africa se întinde pe ecuator și pe primul meridian. Este singurul continent care se întinde de la zona temperată nordică până la zona temperată sudică. Majoritatea continentului și a țărilor sale se află în emisfera nordică, cu o porțiune substanțială și un număr de țări în emisfera sudică. Cea mai mare parte a continentului se află în tropice, cu excepția unei părți mari din Sahara Occidentală, Algeria, Libia și Egipt, vârful nordic al Mauritaniei și teritoriile întregi ale Marocului, Ceuta, Melilla și Tunisia, care la rândul lor sunt situate deasupra tropicului Racului, în zona temperată nordică. În cealaltă extremitate a continentului, sudul Namibiei, sudul Botswanei, părți mari ale Africii de Sud, teritoriile întregi ale Lesotho și Eswatini și extremitățile sudice ale Mozambicului și Madagascarului sunt situate sub tropicul Capricornului, în zona temperată sudică.
Africa are o biodiversitate ridicată; este continentul cu cel mai mare număr de specii de megafaună, deoarece a fost cel mai puțin afectat de extincția megafaunei din Pleistocen. Totuși, Africa este grav afectată de o gamă largă de probleme de mediu, inclusiv deșertificare, defrișare, lipsa apei și poluare. Se așteaptă ca aceste probleme de mediu adânc înrădăcinate să se agraveze pe măsură ce schimbările climatice vor afecta Africa. Grupul Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei al ONU a identificat Africa drept continentul cel mai vulnerabil la schimbările climatice.Mamdani, Mahmood (1996). Citizen and Subject: Contemporary Africa and the Legacy of Late Colonialism (1st ed.). Princeton University Press. ISBN 9780691027937.
Istoria Africii este lungă, complexă și variată și a fost adesea subapreciată de comunitatea istorică globală. Africa, în special Africa de Est, este larg acceptată ca fiind locul de origine al oamenilor și al cladei Hominidae, cunoscută și sub numele de marile maimuțe. Cele mai vechi hominizi și strămoșii lor au fost datați în jurul a 7 milioane de ani în urmă, incluzând Sahelanthropus, Australopithecus africanus, A. afarensis, Homo erectus, H. habilis și H. ergaster; cele mai vechi rămășițe de Homo sapiens (omul modern), găsite în Etiopia, Africa de Sud și Maroc, datează de circa 233.000, 259.000 și respectiv 300.000 de ani în urmă, iar Homo sapiens se crede că a apărut în Africa în urmă cu aproximativ 350.000-260.000 de ani. Africa este, de asemenea, considerată de antropologi ca fiind cel mai genetic divers continent ca rezultat al faptului că a fost locuită pentru cea mai lungă perioadă de timp.
Civilizații precum Egiptul Antic, Kerma, Punt și Tradiția Tichitt au apărut în Africa de Nord, Est și Vest în timpul mileniilor al IV-lea și al III-lea î.Hr., în timp ce expansiunea bantu din 4000 î.Hr. până în 1000 d.Hr. a avut un rol substanțial în punerea bazelor societăților și statelor în Africa Centrală, de Est și de Sud. A urmat un mozaic istoric complex de civilizații, regate și imperii, majoritatea societăților africane înregistrându-și aparatul de stat, literatura și istoria prin tradiția orală. În Africa, sclavia a fost istoric răspândită, iar piețele interne de sclavi erau folosite pentru a alimenta diverse comerțuri de export cu sclavi, creând diverse diaspore, inclusiv în Americi. De la sfârșitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea, impulsionată de a doua revoluție industrială, Africa a fost rapid cucerită și colonizată de națiunile europene, ajungând într-un punct în care doar Etiopia și Liberia erau poliții independente. Stăpânirea europeană a avut un impact semnificativ asupra societăților africane, iar suprimarea autonomiei comunale a perturbat practicile tradiționale locale și a cauzat transformarea ireversibilă a sistemelor socioeconomice africane. Majoritatea statelor actuale din Africa au apărut dintr-un proces de decolonizare după Al Doilea Război Mondial și au înființat Organizația Unității Africane în 1963, predecesoarea Uniunii Africane.Hargreaves, John D. (1996). Decolonization in Africa (2nd ed.). London: Longman. ISBN 0-582-24917-1. OCLC 33131573.
Etimologie
Afri era un nume latin folosit pentru a se referi la locuitorii a ceea ce era cunoscut atunci drept Africa de Nord, situată la vest de râul Nil, și în sensul său cel mai larg referindu-se la toate teritoriile de la sud de Marea Mediterană, cunoscută și sub numele de Libia Antică. Acest nume pare să se fi referit inițial la un trib libian autohton, un strămoș al berberilor moderni; vezi Terence pentru discuții. Numele a fost de obicei legat de cuvântul fenician ʿafar, care înseamnă „praf”, dar o ipoteză din 1981 a afirmat că provine din cuvântul berber ifri (plural ifran), care înseamnă „peșteră”, cu referire la locuitorii peșterilor. Același cuvânt poate fi găsit în numele tribului Banu Ifran din Algeria și Tripolitania, un trib berber originar din Yafran (cunoscut și sub numele de Ifrane) din nord-vestul Libiei, precum și în numele orașului Ifrane din Maroc.Stieglitz, Robert R. (1984). "Long-Distance Seafaring in the Ancient Near East". The Biblical Archaeologist. 47 (3): 134–142. doi:10.2307/3209914. JSTOR 3209914. S2CID 130072563.
Sub stăpânirea romană, Cartagina a devenit capitala provinciei numite atunci Africa Proconsularis, după înfrângerea cartaginezilor în cel de-al Treilea Război Punic în 146 î.Hr., care includea și partea de coastă a Libiei moderne. Sufixul latin -ica poate fi uneori folosit pentru a desemna un teritoriu (de exemplu, în Celtica de la Celtae, așa cum a fost folosit de Iulius Caesar). Ulterior, regiunea musulmană Ifriqiya, după cucerirea Exarhatului Africii al Imperiului Bizantin (Roman de Est), a păstrat și ea o formă a numelui.
Conform romanilor, Africa se afla la vest de Egipt, în timp ce „Asia” era folosită pentru a se referi la Anatolia și la teritoriile de la est. Geograful Ptolemeu (85-165 d.Hr.) a trasat o linie clară între cele două continente, indicând Alexandria de-a lungul meridianului zero și făcând istmul Suez și Marea Roșiegranița dintre Asia și Africa. Pe măsură ce europenii au ajuns să înțeleagă adevărata întindere a continentului, ideea de „Africa” s-a extins odată cu cunoștințele lor.Serge Losique: Dictionnaire étymologique des noms de pays et de peuples, Paris, 1971, Éditions Klincksieck.
Istorie
Preistorie
Africa este considerată de majoritatea paleoantropologilor ca fiind cel mai vechi teritoriu locuit de pe Pământ, specia umană originând de pe acest continent.Kimbel, William H. and Yoel Rak and Donald C. Johanson. (2004) The Skull of Australopithecus Afarensis, Oxford University Press US. ISBN 0-19-515706-0 În mijlocul secolului XX, antropologii au descoperit numeroase fosile și dovezi ale ocupației umane datând, probabil, de acum șapte milioane de ani. Rămășițele fosile ale mai multor specii de oameni primitivi asemănători maimuțelor, despre care se crede că au evoluat în oameni moderni, precum Australopithecus afarensis, datat radiometric la aproximativ 3,9–3,0 milioane de ani în urmă, Paranthropus boisei (cca. 2,3–1,4 milioane de ani în urmă) și Homo ergaster (cca. 1,9 milioane–600.000 de ani în urmă) au fost descoperite.Tudge, Colin. (2002) The Variety of Life., Oxford University Press. ISBN 0-19-860426-2
După evoluția lui Homo sapiens acum aproximativ 350.000 până la 260.000 de ani în urmă în Africa, continentul a fost populat în principal de grupuri de vânători-culegători. Acești primi oameni moderni au părăsit Africa și au populat restul globului în timpul migrației „Out of Africa II”, datată la aproximativ 50.000 de ani în urmă, ieșind de pe continent fie prin Bab-el-Mandeb peste Marea Roșie, fie prin Strâmtoarea Gibraltar în Maroc, fie prin Istmul Suez în Egipt.
Alte migrații ale oamenilor moderni în cadrul continentului african au fost datate la aceeași perioadă, cu dovezi ale așezărilor umane timpurii găsite în Africa de Sud, Africa de Sud-Est, Africa de Nord și Sahara.Goucher, Candice; Walton, Linda (2013). World History: Journeys from Past to Present. Routledge. pp. 2–20. ISBN 978-1-134-72354-6. Archived from the original on 11 June 2020. Retrieved 5 February 2018.
Apariția civilizației Dimensiunea Saharei a fost istoric extrem de variabilă, cu suprafața sa fluctuând rapid și, uneori, dispărând în funcție de condițiile climatice globale.Diamond, Jared. (1999) Guns, Germs and Steel: The Fates of Human Societies. New York: Norton, p. 167. ISBN 978-0813498027 La sfârșitul epocilor glaciare, estimat la aproximativ 10,500 î.Hr., Sahara devenise din nou o vale verde și fertilă, iar populațiile africane se întorseseră din interiorul și din înălțimile de coastă din Africa subsahariană, cu picturi rupestre care ilustrează o Sahară fertilă și populații mari descoperite în Tassili n'Ajjer, datând poate de acum zece milenii. Totuși, climatul mai cald și mai secetos a însemnat că până în 5000 î.Hr., regiunea Saharei devenea din ce în ce mai uscată și mai ostilă. În jurul anului 3500 î.Hr., din cauza unei înclinări în orbita Pământului, Sahara a experimentat o perioadă de rapidă deșertificare. Populația s-a deplasat din regiunea Saharei spre Valea Nilului sub al Doilea Cataract, unde au înființat așezări permanente sau semi-permanente. A avut loc o recesiune climatică majoră, care a redus ploile abundente și persistente în Africa Centrală și de Est. Începând din acea perioadă, condițiile uscate au predominat în Africa de Est și, din ce în ce mai mult în ultimii 200 de ani, în Etiopia.Ehret (2002), pp. 64–75