Stăpânul inelelor (în engleză: The Lord of the Rings) este un roman de fantezie înaltă scris de universitarul și filologul englez J. R. R. Tolkien. Acțiunea volumului prezent este o continuare a Hobbitului. Cartea a fost scrisă în anii 1937 - 1949, iar partea sa esențială a fost creată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Lucrarea a fost publicată în trei volume în 1954 și 1955, această formă fiind cea mai populară. A fost retipărită de mai multe ori și tradusă în diferite limbi,Tolkien FAQ: În câte limbi au fost traduse „Hobbitul“ și „Stăpânul Inelelor“? devenind una dintre cele mai populare și influente lucrări ale literaturii secolului 20.
Acțiunea cărții Stăpânul inelelor se petrece într-o preistorie imaginară, cel de-al treilea Ev al Pământului de Mijloc. Ținuturile din Pământul de Mijloc sunt populate de oameni și de alte specii umanoide (hobbiți, pitici, elfi, gnomi și orci), precum și de multe alte creaturi reale sau imaginare. Narațiunea este focalizată pe Inelul Puterii făurit de Seniorul Întunecimii Sauron și variază de la descrierea atmosferei liniștite din Comitat până la desfășurarea Războiului Inelului, purtat în Pământul de Mijloc și văzut prin ochii personajelor sale, în special ai protagonistului Frodo Baggins. Acțiunea principală este urmată de șase anexe care oferă o multitudine de materiale contextuale istorice și lingvistice.
Volumul Stăpânul inelelor, la fel ca celelalte scrieri ale lui Tolkien, a fost supus unor analize cuprinzătoare privind temele literare și sursele. Deși Stăpânul inelelor este o lucrare amplă, acțiunea este numai ultima fază a unei mitologii la care Tolkien a lucrat încă din 1917. Tolkien a fost influențat de filologie, mitologie, industrializare și religie, precum și de scrierile sale timpurii și de experiența sa din primul război mondial. La rândul său, Stăpânul Inelelor este considerat a avea un efect major asupra fantasticului modern, iar impactul lucrărilor lui Tolkien este atât de mare încât termenul „tolkienian“ a fost consemnat în Oxford English Dictionary.
Imensa și continua popularitate a Stăpânului inelelor a produs numeroase referințe în cultura populară și a dus la fondarea a numeroase organizații de către fanii lucrărilor lui Tolkien și la publicarea a numeroase cărți despre Tolkien și lucrările sale. Stăpânul inelelor a inspirat și continuă să inspire arta, muzica, industria filmului și televiziunea, jocurile video și literatura ulterioară. Adaptări ale Stăpânului Inelelor au fost realizate pentru radio, teatru și film. Producerea în 2001-2003 a aclamatei ecranizări a trilogiei Stăpânul inelelor a generat un nou val de interes față de Stăpânul inelelor și de celelalte lucrări ale lui Tolkien.
Context Fondul istoric al trilogiei Stăpânul inelelor se dezvăluie pe măsură ce acțiunea avansează și este elaborată în anexe și Silmarillion, publicate după moartea lui Tolkien. Povestea începe cu mii de ani înainte de povestea Inelului, într-o epocă numită Primul Ev, când elfii și oamenii purtau război împotriva lui Melkor-Morgoth, întâiul Senior al Întunecimii. La aceea vreme Sauron era cel mai puternic slujitor a lui Morgoth, și a jucat un rol important în multe dintre ticăloșiile și nenorocirile abătute de acesta. În cele din urmă, valarii (asemănători zeităților greco-romane și îngerilor din creștinism), însărcinați de Eru (unul dintre numele Domnului în mitologia lui Tolkien) să vegheze asupra lumii, intervin, iar Morgoth este înfrânt.
Astfel începe o nouă epocă numită Al Doilea Ev. Oamenii care au luptat alături de elfi sunt răsplătiți de către valari: viața le este prelungită (deși rămân muritori) și primesc insula Númenor (inspirată de legendara Atlantida). În timp, acești oameni formează un regat prosper în Númenor și devin mari seniori, cărturari și marinari, semănănd mai degrabă cu elfii decât cu proprii lor semeni. Alți oameni continuă să locuiască în Pământul de Mijloc, unii fiind pașnici locuitori ai codrilor și rubedenii ale númenóreenilor, alții fiind oameni haini care s-au ticăloșit sub influența lui Morgoth. Dintre elfi, unii se urcă în corăbii și se întorc în Aman, ținutul nemuritorilor de peste mare și sălașul valarilor. Dar majoritatea rămân în Pământul de Mijloc, întemeiând regate și ținuturi frumoase precum Lindon și Lothlórien. Gnomii (piticii) prosperă de asemenea, scotocind străfundurile munților după pietre prețioase, adunând bogății și căpătând reputație de mari meșteșugari în prelucrarea metalului. Între elfii din orașul Eregion și gnomii din minele Moriei se leagă astfel o strânsă prietenie datorită apetitului comun pentru fierărie. Însă fel de fel de monștri continuie să colcăie, așteptând întoarcerea răului. Încetul cu încetul, Sauron, care se ascunsese după răsturnarea de la putere a lui Morgoth, înceapă să își ițească din nou capul și alege să își facă sălaș în ținutul Mordor, unde va ridica turnul Barad-dûr ca cetate-de-scaun. Considerând că valarii (inclusiv Morgoth) au eșuat, Sauron se închipuie un mântuitor (apropiindu-se de spiritul Antihristului biblic) și își propune să readucă, sau mai bine spus să impună, ordine în lume; în fapt, el nu este nimic mai mult decât un tiran care tânjește după puterea absolută (care aparține de drept lui Eru și regenților săi, adică valarii) și dorește să fie un rege-zeu. Astfel, Sauron devine moștenitorul vechiului său stăpân ca noul Senior al Întunecimii și strânge în slujba sa toate făpturile ticăloase din vremea lui Morgoth: orci (goblini), troli, vârcolaci, wargi etc.
Luându-și o înfățișare chipeșă și numele de Annatar (însemnând „Seniorul Darurilor" în graiul quenyan), Sauron începe să umble pe la curțile elfilor, pretinzând că este un trimis al valarilor. Marele-rege Gil-galad din Lindon și sfetnicul său, Elrond Cel-pe-Jumătate-elf, refuză să îl primească, însă Sauron este bine venit printre fierarii din Eregion. Acolo îi îndeamnă pe elfi să i se alăture în strădania de a preschimba Pământul de Mijloc într-un loc la fel de frumos precum Valinorul (țara valarilor în Aman), manipulând dorința elfilor de a își proteja ținuturile muritoare de veștejirea adusă de trecerea timpului. În numele acestui scop, meșteșugarii din Eregion făuresc cot la cot cu Sauron mai multe inele magice, numite Inele ale Puterii. Mulțumit, Sauron se întoarce în Mordor, iar în absența lui, elfii mai fac Trei Inele: Nenya (Inelul Alb sau Inelul Apei), Vilya (Inelul Albastru sau Inelul Văzduhului) și Narya (Inelul Roșu sau Inelul Focului). În Mordor, în măruntaiele unui vulcan numit Orodruin (în graiul comun „Muntele Osândei"), Sauron făurește Inelul Suveran, un inel care avea puterile tuturor celelalte inele și prin care îi putea influența și în cele din urmă înrobi pe ceilalți purtători. În clipa când Sauron și-a pus acest Inel pe deget, elfii l-au recunoscut ca fiind Seniorul Întunecimii și, dându-și dat seama că vrea să devină stăpân peste ei, și-au scos inelele. Furios că elfii nu vor să i se închine sau să îi predea inelele, Sauron și-a strâns armiile și a pornit război împotriva lor, cucerind aproape întregul Pământ de Mijloc, peste care domnește timp de câteva sute de ani (cunoscuți ca Anii Negri). În perioada aceasta, Seniorul Întunecimii pune mâna pe câteva dintre Inelele Puterii pe care le împarte altor popoare, în speranța de a le prinde în mrejele sale: Șapte lorzilor gnomi și Nouă regilor oamenilor. În timp ce singurul efect al inelelor asupra gnomilor este acela de a le accentua lăcomia și nebunia după aur (tot în folosul lui Seniorului Întunecimii de cele mai multe ori), cei nouă purtători muritori sunt corupți, ajungând un fel de strigoi sau năluci: ei sunt Nazgûlii, Duhurile Inelelor, cei mai de temut slujitori ai lui Sauron. Plecându-și în cele din urmă urechea la rugămintea disperată a marelui-rege elf Gil-galad de a interveni, o mare oaste pornește din Númenor, iar hoardele din Mordor sunt înfrânte. Umilit și mânios, dar și tulburat de puterea crescândă a númenóreenilor, Sauron își plănuiește răzbunarea.
Șansa se ivește când mândrul rege Ar-Pharazôn (Tar-Calion) din Númenor decide să pornească război împotriva lui Sauron, văzându-l ca pe un rival la titlul de cârmuitor al lumii. În loc să îl înfrunte, Sauron se predă lui Ar-Pharazôn și este dus înapoi în Númenor ca ostatic. Fiind însă peste măsură de șiret, Seniorul Întunecimii reușește să intre în grațiile regelui cu vorbe mieroase și sfaturi ce par înțelepte, până când ajunge din prizonier prietenul cel mai de încredere al regelui. În umbra lui Ar-Pharazôn, care este lacom și disperat să scape de moarte pentru a nu își pierde bogăția și puterea, Sauron reușește să otrăvească mințile númenóreenilor și îi convinge să pornească război împotriva valarilor; Sauron mințea, pretinzând că în Aman i-ar fi așteptat pe oameni oaza vieții veșnice, pe care chipurile valarii le-o refuzau. Consecința atacului asupra Amanului a fost distrugerea Númenorului printr-un cataclism iscat de Eru. Spiritul lui Sauron a reușit să scape mâniei Creatorului și s-a întors în Mordor. Distrugerii Númenorului au supraviețuit și câțiva númenoreeni, care s-au opus invaziei Amanului, conduși de Elendil și fiii săi, Isildur și Anárion. Sub cârmuirea lui Elendil, acești númenóreenilor exilați (numiți și dúnedaini) întemeiază în Pământul de Mijloc două regate: Arnor la miazănoapte, condus de Elendil însuși, și Gondor la miazăzi, unde coroana este împărțită între Isildur și fratele său. O sută de ani mai târziu, Sauron îi atacă pe dúnedaini și pornește un nou război pentru cucerirea lumii. În fața acestei amenințări, Elendil formează Ultima alianță dintre elfi și oameni împreună cu marele-rege elf Gil-galad și mărșăluiesc împreună spre Mordor, înfrângând armia lui Sauron și asediind turnul Barad-dûr. După șapte ani de asediu, în timpul căruia Anárion a fost ucis, Sauron însuși a iese pentru a se lupta împotriva liderilor Ultimei Alianțe. Gil-galad și Elendil cad răpuși de către Sauron, dar și trupul acestuia este slăbit de încleștare. În aceea clipăm Isildur taie degetul pe care se afla Inelul lui Sauron cu ajutorul frânturilor lui Narsil, sabia lui Elendil. Când acest lucru s-a întâmplat, trupul Seniorului Întunecimii a fost distrus, însă spiritul lui Sauron a rezistat și s-a ascuns în răsărit. Isildur a fost sfătuit să distrugă inelul, prin aruncarea lui în lava vulcanului de pe Muntele Osândei, unde a fost făurit, dar atras de frumusețea inelului, Isildur refuză și îl păstrează ca dezdăunare pentru pierderea fratelui său Anárion și a tatălui său Elendil, ambii fiind uciși de către Sauron.
Astfel a început Cel de Al Treilea Ev al Pământului de Mijloc. Doi ani mai târziu, Isildur și soldații săi au fost prinși într-o ambuscadă a orcilor în timp ce mărșăluiau pe Câmpiile Vesele. Isildur a scăpat punându-și Inelul pe deget - care îl făcea pe purtător invizibil - dar Inelul l-a trădat, alunecând de pe degetul său când acesta înota în Marele Râu Anduin. După pierderea inelului, Isildur a fost văzut de către orci și apoi omorât, iar Inelul a fost uitat pentru două milenii pe fundul râului.
Inelul a fost găsit din întâmplare de către hobbitul Déagol. Prietenul său, Sméagol, l-a ucis pentru a obține inelul. Fiind renegat de către cunoscuți, Sméagol s-a ascuns în Munții Cețoși unde, fiind corupt de către puterea Inelului a devenit o creatură slabă, pe nume Gollum. Mult mai târziu, după cum este relatat în Hobbitul, un alt hobbit pe nume Bilbo Baggins, găsește inelul în peștera în care locuia Gollum și îl ia acasă la Fundătura, neștiind că este ceva mai mult decât un inel magic, cu care se putea face invizibil.
Rezumat Frăția Inelului