thumb|320px|right|Gravură de epocă reprezentând latura nordică și cea vestică din cetatea Clujului (la intersecția Canalului Morilor cu Pârâul Țiganilor) Cetatea romană Napoca
Arheologic, nu a fost identificată nicio urmă de locuire pe teritoriul viitoarei așezări romane, singurele vestigii datând din epoca pre-romană (deși mult mai timpurii - așezare celtică) fiind cele descoperite cu prilejul lucrărilor de construcție a complexului comercial Polus (actualmente Vivo). Prima atestare documentară a numelui Napoca apare în jurul anului 105, pe o bornă militară (Miliarul de la Aiton), pe drumul imperial care făcea legătura dintre Napoca și Potaissa (Turda). În același an, geograful greg Ptolemeu a lăsat prima mențiune literară a localității.
Se presupune că așezarea romană a început imediat după cucerire, în anul 107 d.C., iar în anul 124 a primit statutul de civitas, sub numele Municipium Aelium Hadrianum Napoca. În timpul împăratului Marcus Aurelius sau Comodus, orașul este ridicat la rangul de Colonia, primind ius italica - cel mai înalt rang pe care îl putea primi un oraș din Imperiu. După retragerea administrației romane din Dacia în anul 271 d.C., viața urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. Pentru a construi cetatea romanii au folosit ca și hotare ale cetății în primul rând Canalul Morilor și Pârâul Țiganilor, care trece prin Grădina Botanică și la momentul respectiv se vărsa în Canalul Morilor. Actualmente Canalul Morilor se află pe același loc, iar Pârâul Țiganilor, după ce trece de Grădina Botanică este colectat în sistemul de canalizare al orașului.
Descoperirile arheologice au reușit să stabilească în mare parte traseul zidurilor orașului roman Napoca: La vest era mărginită de Pârâul Țiganilor (pe actualele străzi Emil Isac și Samuil Micu), la nord cetatea se oprea la Canalul Morilor (în zona actualelor străzi Octavian Petrovici și Andrei Șaguna), la sud pe actualele străzi Napoca și Bd. Eroilor, iar la est pe zona actualelor străzi David Francisc și Janos Bolyai .
Prima incintă de apărare medievală Zona fostului oraș roman a fost locuită sporadic începând cu sec. al X-lea, după cum o atestă descoperirile arheologice (în special necropolele din Piața Unirii și Piața T. Cipariu). Fortificația denumită în sursele scrise Castrum Clus a fost de fapt centrul de comitat de la Clul - Mănăștur (actualmente Calvaria), unde, de la finalul sec. al XI-lea a fost înființat un convent benedictin. După Marea Invazie Mongolă din 1241-1242, populația Clujului este măcelărită, puținii supraviețuitori grupându-se în jurul conventului benedictin. Coloniștii germani veniți în timpul regelui Ștefan I al Ungariei au luat în primire zona de nord-vest a vechii incinte romane, fortificând-o în următorul secol. În anul 1316, aceștia au primit cel mai important privilegiu regal din partea regelui Carol Robert de Anjou, prin care sașii clujeni erau scoși de sub jurisdicția episcopiei Transilvaniei și deveneau autonomi. Pentru a se delimita de populația maghiară și română încă supusă Episcopiei, sașii au ridicat o primă fortificație (cunoscută ulterior sub numele de Óvár - Cetatea Veche), delimitată la sud de str. Memorandumului și Piața Unirii, la est de str. Regele Ferdinand, iar la nord și vest se suprapunea cu vechiul zid de incintă roman.
Cetatea medievală a Clujului Turnurile și zidurile adiacente Mari grupuri de coloniști sași s-au așezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ștefan al V-lea al Ungariei, după decimarea populației orașului în timpul atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul XV. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului rangul unui Oraș Liber Regesc, scoțându-l astfel de sub autoritatea voievodului Transilvaniei. Aceasta a ajutat Clujul să devină un centru pentru producția și schimbul de mărfuri. Aproximativ 5 000 de oameni se îndeletniceau cu agricultura, munca în atelier, dar și cu distracțiile specifice orașului. Pe atunci populația era formată din sași, secui și în mică măsură români. Rolul meșteșugului în muncile orașului a crescut mult, ulterior dezvoltându-se mai multe bresle meșteșugărești.
Tot acum orașul a primit dreptul de a își clădi ziduri, bastioane și turnuri de apărare. S-a început construirea zidurilor, ceea ce a durat până la finalul secolului al XVI-lea. Suprafața noii cetăți (45 ha) era aproximativ dublă față de cea a primei incinte medievale, traseul (vezi harta) fiind de-a lungul Pârâului Țiganilor la est (actualele străzi Emil Isac și Samuil Micu), la sud în perimetrul dintre actualele străzi Potaissa și Mihail Kogălniceanu, respectiv Avram Iancu. La est urma linia străzii Baba Novac, Cuza Vodă, iar apoi continua pe partea nordică tot de-a lungul Canalul Morilor. Fortificația timpurie își păstrează funcțiile de apărare devenind un castellum al orașului. Incinta este practic terminată în preajma jumătății veacului al XV-lea, poarta de est fiind de exemplu ridicată în 1449. S-au folosit blocuri mari din piatră pentru ridicarea unor ziduri masive cu contraforți de întărire, creneluri și metereze, drum de strajă pe console de piatră cu scări de retragere.Teodor Octavian Gheorghiu - Arhitectura medievală de apărare din România, Editura tehnică 1985, pag. 133
O a doua etapă de construcție se întinde intre anii 1470 - 1507 când se construiesc între altele Poarta de vest și Turnul Podului.Teodor Octavian Gheorghiu - op. cit., pag. 164
În cele din urmă, lucrări importante sunt efectuate între 1515 și 1525, un edict din 1571 al regelui Ludovic al II-lea scutindu-i pe clujeni de taxe pentru eforturile lor de întărire a apărarii orașului. Cu totul particulare pentru regiune și perioadă sunt zidurile ridicate exclusiv în piatră și prevăzute cu creneluri. Celelalte fortificații ardelene renunțaseră la acea dată la astfel de rezolvări.
Fortificațiile erau impresionante, intra-muros-ul ocupând 45 de hectare. Accesul se făcea prin barbacane. Existau în total în jur de 20 de turnuri și porți care erau întreținute, pe timp de pace și apărate, pe timp de război de bresle meșteșugărești, al căror nume îl și purtau . Acestea erau:
thumb|250px|right|Harta vechii cetăți a Clujului, cu localizarea Turnurilor și Bastioanelor Bastionul Croitorilor, ridicat sec. XVI-XVII, (existent și astăzi) Bastionul Tăbăcarilor Bastionul Zidarilor, ridicat sec. XVI-XVII, demolat 1810 Bastionul Curelarilor, ridicat sec. XVI-XVII, demolat 1817 Turnul de Poartă din Strada Turzii, ridicat sec. XV, demolat 1841 Bastionul Postăvarilor, ridicat sec. XVI Bastionul Tâmplarilor, ridicat sec. XVI-XVII, demolat 1880 Bastionul Pantofarilor, existent și astăzi Bastionul Fânului (zis și al Cizmarilor), ridicat sec. XV, demolat 1831 Turnul de Poartă din Strada Mănășturului, zis și Turnul Cojocarilor, ridicat 1476, demolat 1843 Bastionul Fierarilor, ridicat sec. XV, demolat 1796 Bastionul Aurarilor, ridicat sec. XV, demolat 1859 Poarta Apei Turnul de Poartă din Strada Podului, ridicat 1477, demolat 1868 Turnul Lăcătușilor (sau Turnul de pe Strada Săpunului), zis și Turnul Pompierilor, ridicat 1574, existent și astăzi Bastionul cu creneluri italiene Bastionul Rotund Turnul de Poartă din Strada Ungurilor, ridicat sec. XV-XVI, demolat 1872 Bastionul Olarilor Turnul de Poartă din Strada de Mijloc, ridicat 1449, demolat 1850
A doua centură de fortificații și spațiile zwinger În jurul primei linii de fortificații ulterior va fi construită și o a doua centură. Parcusul acesteia din urmă nu este la fel de bine cunoscut asemenea primeia.
Spațiile zwinger dintre acestea nu vor avea un rol semnificativ pentru oraș sau pentru activitatea breslelor, așa cum aveau, de exemplu, la Brașov, unde pe timp de pace acestea erau folosite pentru diverse activități.I. Băldescu, Transilvania medievală. Topografie și norme juridice ale cetăților Sibiu, Bistrița, Brașov, Cluj. București, editura Simetria, 2012, p.295
Vezi și Listă de cetăți în România Vechile bresle clujene Arhitectura veche a Clujului Prima cetate medievală a Clujului Turn de veghe
Note
Bibliografie Băldescu, I, Transilvania medievală. Topografie și norme juridice ale cetăților Sibiu, Bistrița, Brașov, Cluj. București, editura Simetria, 2012; Repertoriul arheologic al județului Cluj, Cluj-Napoca, 1992.
Ștefan Pascu, Viorica Marica - Clujul medieval, Editura Meridiane, București, 1969 Lukacs Jozsef - Povestea „orașului-comoară”, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2005
Galerie de imagini
Legături externe
Fragmente din prima incintă a orașului medieval (Cetatea Veche), Cluj-Napoca Fragmente din zidul celei de-a doua incinte a orașului medieval, Cluj-Napoca Reconstituire: orașul roman Napoca, Castrum Claus și Civitas Kulusvar Istoria Clujului în imagini Istoria Clujului în cuvinte - Mărturiile călătorilor prin Cluj Pagini din istoria Clujului, în Foaia Transivană Afișe, reconstituiri Imagini și planul cetății Reconstituiri ale cetății Turnurile pierdute ale cetății Clujului , 4 iulie 2012, Leonard Horvath, Ioan Ciorca, România liberă
Categorie:Istoria Clujului Categorie:Cetăți din județul Cluj Categorie:Monumente istorice din județul Cluj Categorie:Turnuri