Consiliul European este o instituție a Uniunii Europene. Este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii, Președintele Comisiei Europene și Președintele Consiliului European. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, actualmente Kaja Kallas, participă de asemenea la întruniri fără drept de vot.

Deși Consiliul European nu are nici o putere legislativă oficială, aceasta este învestit în temeiul Tratatului de la LisabonaArt. 13 al Tratatului Uniunii Europene http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.do?uri=OJ:C:2010:083:SOM:EN:HTML, cu definirea "direcțiilor și priorităților politicilor generale" ale Uniunii. Este organismul strategic al Uniunii (cel care rezolva crizele), acționând ca o președinție colectivă a UE.

Reuniunile Consiliului European sunt prezidate de către președintele său și au loc cel puțin de 4 ori pe an, de obicei, în clădirea Justus Lipsius, sediul central al Consiliului Uniunii Europene din Bruxelles.

Consiliul European a fost înființat ca un organism informal în 1974, a devenit o instituție oficială a UE în 2009, când Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare.

Istoric

thumb|300px|Un tradițional grup pentru poza de familie, aceasta a fost făcută în palatul regal din Bruxelles în timpul președinției belgiene din 1987.

Primul summit al șefilor de stat sau de guvern al statelor UE aveau loc în februarie și iulie 1961 ( în Paris și Bonn). Acestea erau summit-uri informale a liderilor Comunității Europene și au fost inițiate din cauza resentimentelor președintelui francez Charles de Gaulle față de instituțiile supranaționale (Comisia Europeană) care dominau procesul de integrare. Primul summit important a fost ținut după plecarea lui Charles de Gaulle la Haga în 1969, unde a s-a ajuns la un acord referitor la admiterea Marii Britanii în Comunitate și inițierea de politici de cooperare în afacerile externe (Cooperarea Politică Europeană) ducând integrarea peste obiectivele economice.

Reuniunile au fost formalizate în perioada dintre 1974 și 1988. La reuniunea din decembrie 1974 ținut la Paris, urmând o propunere a președintelui francez Valery Giscard d'Estaing s-a convenit că este necesară o implicare politică în „scaunul gol al crizei” și al problemelor economice. PrimulConsiliu European, așa cum a devenit cunoscut, a avut loc la Dublin în 10-11 martie 1975 în timpul primei președinții Irlandeze a Consiliului Uniunii Europene. În 1987, Consiliul a fost inclus în tratate pentru prima dată (Actul Unic European) iar rolul lui a fost definit pentru prima dată în Tratatul de la Maastricht. La început aveau loc doar două întruniri pe an, în prezent având loc în medie șase Consilii Europene pe an. Sediul Consiliului a fost stabilit în 2002 la Bruxelles. Pe lângă întrunirile obișnuite ale Consiliului European, au loc și întruniri extraordinare, ca de exemplu cel din 2001 când Consiliul European s-a întrunit pentru a oferi un răspuns atacurilor de la 11 septembrie sau întrunirea extraordinară din 2011 pentru a stabili un răspuns la criza datoriilor suverane. Unele dintre întrunirile Consiliului European sunt văzute de unii ca puncte de cotitură în istoria Uniunii Europene. Ca de exemplu:

thumb|300px|Consiliul European a semnat Tratatul de la Lisabona în 2009

thumb|Președintele Herman Van Rompuy (stânga), alături de Barosso, cu mandat de la 1 decembrie 2009-1 decembrie 2014 Câteva întâlniri ale Consiliului European care au fost considerate de unii ca fiind momente de răscruce în istoria Uniunii Europene

1969, Haga: Politica externă și extinderea. 1974, Paris: Crearea Consiliului 1985, Milano: Inițierea Conferinței Interguvernamentale ce va duce la Actul Unic European 1991, Maastricht: Acordul pentru Tratatul de la Maastricht

1993, Copenhaga: Definirea Criteriilor de la Copenhaga 1997, Amsterdam: Acordul pe Tratatul de la Amsterdam 1998, Bruxelles: Selectarea statelor membre care vor adopta euro 1999, Koln: Declarația pentru forțele militare 1999, Tampere: Reforma instituțională 2000, Lisabona: Strategia Lisabona 2002, Copenhaga: Acordul privind extinderea din mai 2004 2007, Lisabona: Acordul pe Tratatul de la Lisabona 2009, Bruxelles: Numirea Președintelui Consiliului și a Înaltului Reprezentant 2010, Bruxelles: Facilitatea Financiară Europeană pentru Stabilitate 2011, Bruxelles: Acordul incipient pentru Pactul Fiscal

Așadar, Consiliul European a existat dinainte de a câștiga statut oficial ca instituție a Uniunii Europene o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Astfel, articolul 214(2) din Tratatul de la Maastricht acorda (înainte de a fi amendat de Tratatul de la Lisabona) „Consiliului, întrunit în formatul șefilor de stat și de guvern și acționând cu o majoritate calificată numește persoana ce va ocupa funcția de Președinte al Comisiei Europene. Aceasta fiind prima menționare oficială a Consiliului European în tratate. Articolul 15 din Tratatul pentru Uniunea Europeană (amendat de Tratatul de la Lisabona) introducând termenul „Consiliul European ca un substitut al frazei „Întâlnirile Consiliului (Uniunii Europene) în formatul șefilor de stat și de guvern”, care era folosit în tratate înainte pentru a denumi acest organism.Wikisource: Articolul 2, Tratatul de Funcționare

Tratatul de la Lisabona a acordat Consiliului European personalitate legală și a făcut Consiliul o instituție distinctă față de (obișnuitul) Consiliu al Uniunii Europene (cunoscut și ca Consiliul de Miniștri) și a creat funcția permanentă de președinte al Consiliului. Deși Consiliul Uniunii Europene și-a menținut sistemul de prezidenție rotativă, Consiliul European a creat un nou sistem de desemnare a unei persoane (fără a fi șef de stat sau de guvern) pentru a îndeplini funcția de Președinte pentru doi ani și jumătate. Ca urmare a ratificării tratatului în decembrie 2009, Consiliul European l-a ales pe premierul belgian Herman Van Rompuy ca prim președinte permanent.

Din 1 decembrie 2014 președinte al Consiliului European este Donald Tusk, fost premier al Poloniei.

Componența și funcțiile

Consiliul European este o instituție oficială a Uniunii Europene, menționat în Tratatul de la Lisabona ca un organism care „va acorda Uniunii impulsurile necesare pentru a se dezvolta”. În esență, Consiliul definește agenda politică a Uniunii Europene și este considerat de unii ca fiind motorul integrării europene. Face asta fără a avea puteri formale, ci doar de influența de a fi compus din liderii naționali. Pe lângă producerea impulsurilor necesare dezvoltării Uniunii, Consiliul și-a dezvoltat și viitoare roluri, precum „a rezolva problemele nerezolvate în discuții la nivel inferior”, până la politică externă - acționând în exterior ca „un șef de stat colectiv”, „ratificând formal documente importante” și „implicându-se în negocierea schimbărilor din tratate”.

Având în vedere că instituțiile sunt compuse din liderii naționali, acesta adună puterea executivă din statele membre și are așadar o mare influență în domeniile politice ale Uniunii, precum cea a politicii externe. Exercită de asemenea puterea de desemnare, desemnând președintele Consiliului, Președintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și Președintele Băncii Centrale Europene. Mai mult, Consiliul European influențează planurile juridice, compoziția comisiei, lucruri referitoare la organizarea președinției rotative a consiliului, suspendarea drepturilor de membru și schimbarea sistemului de vot prin Clauza Passerelle. Deși Consiliul European nu are puteri legislative, sub procedura de urgență, un stat învins la vot în Consiliul de Miniștri poate transmite spre votare legislația către Consiliul European. Având putere peste organismele executive supranaționale ale UE, alături de alte puteri, Consiliul European a fost deschis de unii ca fiind „cea mai mare autoritate” a Uniunii.

Compoziția

Consiliul European este format din liderii de stat sau de guvern a statelor membre, alături de Președinte și de Președintele Comisiei (fără drept de vot). De regulă la întâlniri participau si miniștrii de externe naționali, iar Președintele Comisiei era acompaniat de un alt membru al Comisiei. Totuși, o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, această situație a încetat, având în vedere că mărimea organismului a devenit destul de mare, o dată cu aderarea noilor state la Uniune.

Întâlnirile pot include si alți invitați, precum Președintele Băncii Centrale Europene, dacă este necesar. Secretarul General al Consiliului participă și este responsabil pentru organizarea ședinței precum și de minuta ședinței. Președintele Parlamentului European participă de asemenea pentru a acorda discursul de deschidere arătând poziția Parlamentului European înainte ca dezbaterile să înceapă.

Pe lângă asta, negocierile includ si un număr mare de persoane care „lucrează în spatele scenei”. Multe dintre aceste persoane, totuși nu pot participa la ședințe, cu excepția a doi delegați pentru fiecare stat care să transmită mesaje. La apăsarea unui buton, membrii pot chema pentru sfătuire un Reprezentant Permanent din „Grupul Antici” dintr-o cameră adiacentă. Grupul este format din diplomați și asistenți care strâng informațiile și solicitările. Sunt necesari de asemenea și interpreți, având în vedere că membrilor le este permis să vorbească în limba proprie.

thumb|center|800px|Consiliul European din martie 2011, Bruxelles.

Din moment ce compoziția nu este definită precis, unele state au probleme în a decide cine să participe la ședințe din cauza divizărilor considerabile a puterii executive. Probleme au apărut în Polonia unde Președintele Poloniei și Primul Ministru al Poloniei erau din diferite partide politice și avea viziuni diferite asupra politicii externe ca răspuns la criză. A fost și cazul României care în perioada 2007-2008 au existat disensiuni între Președintele Traian Băsescu și Primul Ministru Călin Popescu Tăriceanu

Reuniunile Eurozonei

Au avut loc un număr de întâlniri ad-hoc a șefilor de stat sau de guvern ai zonei euro în 2010 și 2011 pentru a dezbate criza debitelor suverane. În octombrie 2011 s-a ajuns la un acord să existe două întâlniri pe an (plus alte întâlniri dacă este nevoie). Acesta, în mod normal ar trebui să aibă loc la sfârșitul Consiliului European și în același format (condus de Președintele Consiliului European și incluzând-ul pe Președintele Comisiei). dar în esență era restricționat la (momentan 17) șefii de stat sau de guvern ai statelor care au moneda euro.

Președintele Consiliului European

Președintele Consiliului European, este ales pentru un mandat de doi ani și jumătate care poate fi reînnoit o dată. Rolul președintelui Consiliului nu este echivalentul unui șef de stat ci doar primus inter pares (primul printre egali) alături de ceilalți șefi de stat europeni. Președintele în funcție are ca principale atribuții pregătirea și conducerea ședințelor Consiliului și nu are nici o putere executivă alta decât cea de a reprezenta uneori Uniunea în străinătate. Președintele trebuie să răspundă Parlamentului European după fiecare întâlnire a Consiliului European.

Funcția a fost creată de Tratatul de la Lisabona și a fost un subiect de dezbatere cu privire la rolul exact si atribuțiile pe care le va avea. Înainte de Tratatul de la Lisabona, președinția era exercitată rotativ la fel ca sistemul de prezidenție rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Membri