thumb|150px|Monument comemorativ al depeșei de la Bad Ems din 13 iulie 1870, al întâlnirii dintre Regele Wilhelm al Prusiei și ambasadorul Franței

Telegrama de la Ems, denumită și „Depeșa de la Ems”, este o telegramă internă a conducerii Confederației Germane de Nord din data de 13 Iulie 1870 adresată cancelarului Bismark de către consilierul Heinrich Abeken. Acesta relatează despre incidentul de pe promenada stațiunii Bad Ems unde ambasadorul Franței a prezentat regelui Wilhelm al Prusiei pretențiile împăratului Napoleon al III-lea al Franței cu privire la succesiunea tronului Spaniei. În urma refuzului clar al lui Wilhelm, Bismark a relatat imediat presei despre presiunile făcute asupra regelui, lucru care Napoleon l-a folosit ca pretext pentru a declara război Prusiei în data de 19 iulie 1870.A. J. P Taylor, Bismarck, The Man and the Statesman, Vintage Books, New York 1967, p. 121.

Contextul istoric

În războiul austro-prusac, în data de 3 Iulie 1866, Prusia câștigă bătălia finală de la Königgrätz (Sadova). Austria este exclusă din Confederația Germană care ulterior se desființează, iar Prusia își mărește influența unindu-se cu toate teritoriile din nord formând Confederația Germană de Nord. Franța pierde din infleunța sa în centrul Europei, la granița de est capătă un vecin mult mai puternic decât Conferderația Germană care era mai mult o uniune economică.

În 1868, ca urmare a revoluției spaniole „La Gloriosa”, Isabela a II-a de Bourbon, regina Spaniei din familia dinastică franceză, aliata lui Napoleon III, este detronată și exilată în Franța. Guy Thomson, The Birth of Modern Politics in Spain: Democracy, Association and Revolution, 1854-75, editura Palgrave 2009

În presa spaniolă dar și internațională circula zvonul intenției guvernului spaniol de a-l propune candidat la tronul Spaniei pe prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, văr al regelui Wilhelm al Prusiei, frate al regelui Carol I al României și tată al viitorului rege Ferdinand I al României. În decembrie 1868, prințul Karl Anton de Hohenzollern, tatăl fraților Leopold și Carol al României, i-a scris fiului său Carol la București că el și Leopold nu știau nimic despre această candidatură, și că el nu l-ar sfătui niciodată pe Leopold să o primească mai ales că Franța nu ar accepta un Hohenzollern și la Madrid. Lawrence D. Steefel: Bismarck, the Hohenzollern Candidacy, and the Origins of the Franco-German War of 1870, Harvard University Press, Cambridge (Massachusetts) 1962, pp. 28-29.

În data de 4 iulie 1870 guvernul provizoriu spaniol îi propune prințului Leopold să accepte tronul vacant al Spaniei.Ziarul Curierul de Iași, nr. 50 din 1870, p. 1 Prințul Leopold acceptă oferta spre indignarea opiniei publice franceze care vedea în acest gest o refacere a imperiului lui Carol Quintul. Leopold fiind căsătorit cu o prințesă portugheză, era posibilă o unire a statelor iberice care ar fi intrat astfel în sfera de influență a Prusiei.Lawrence D. Steefel: Bismarck, the Hohenzollern Candidacy, and the Origins of the Franco-German War of 1870, Harvard University Press, Cambridge (Massachusetts) 1962, pag 14/15, 22 Italia dorea și ea o Spanie mai puternică care să fie îndreptată împotriva dorinței Franței de a redeveni o mare putere. Pe de altă parte, Marea Britanie, Rusia și Austria erau în expectativă și încercau să mențină pacea. Eberhard Kolb: Europa vor dem Krieg von 1870. Mächtekonstellation – Konfliktfelder – Kriegsausbruch, editura R. Oldenbourg, München 1987, pp. 139–141 Presa franceză, controlată de opoziție, a folosit prilejul pentru a acuza diplomația franceză de pasivitate, iar cercurile republicane au început să critice regimul lui Napoleon. Într-un discurs în camera deputaților din 6 iulie 1870, ministrul de externe Agenor duce de Gramont a susținut că dacă prințul Leopold va câștiga tronul Spaniei atunci „vom ști și ne vom face datoria fără slăbiciune și ezitare”. Napoleon s-a văzut nevoit să încerce o refacere a poziției Franței și o stabilizare a regimului imperial amenințând Prusia cu războiul în cazul încoronării lui Leopold ca rege al Spaniei.Georges Bordonove: Napoléon III, editura Pygmalion, Paris 1998, p. 345

În urma protestelor Franței și pentru evitara conflictului, la sfatul regelui Wilhelm, prințul Leopold renunță la candidatură în data de 12 Iulie. Acest lucru a fost interpretat de Napoleon ca o înfrângere diplomatică pentru Prusia.Erich Eyck, Bismarck and the German Empire, editura WW Norton & Co 1964, pp. 168-171.

Pe promenada stațiunii Bad Ems

Deși retragerea candidaturii lui Leopold a reprezentat o victorie pentru Franța, cercurile radicale din jurul lui Napoleon, susținute și de împărăteasa Eugenia, soția sa, hotărâte oricum să pornescă un război împotriva Prusiei, au încercat să obțină și mai mult din partea lui Wilhelm. Napoleon și ministrul francez de externe Agenor duce de Gramont îl trimit la Bad Ems pe Benedetti, ambasadorul Franței, pentru a-i cere regelui Wilhelm să promită că Prusia nu va mai accepta niciodată în viitor ca la tronul Spaniei să candideze vreun prinț din dinastia Hohenzollern.

În data de 13 iulie, fără a respecta protocolul, Benedetti îl acostează pe regele Wilhelm care se afla la plimbare pe promenada stațiunii EmsCrankshaw, Bismarck, editura Wiking, New York 1981, p. 267 și îi transmite verbal pretenția lui Napoleon. Ținând seama că prințul Leopold anunțase deja, la Paris și Madrid, în mod oficial retragerea candidaturii, evident că refuză un asemenea angajament à tout jamais. Informat de către Wilhelm, Heinrich Abeken, consilierul lui Bismark din ministerul de externe, îi transmite imediat acestuia descrierea incidentului prin intermediul unei depeșe telegrafice. Primind libertatea din partea Regelui de informa presa, Bismark transmite în aceeași zi un mesaj presei despre incidentul diplomatic dar și despre refuzul regelui de ai mai acorda ambasadorului francez vreo audiență.

Textul trimis presei de cancelar este un rezumat propriu folosind în parte cuvintele depeșei trimise de AbekenErnst Rudolf Huber, Deutsche Verfassungsgeschichte seit 1789 - Bismarck und das Reich, volumul 3, editura Kohlhammer, Stuttgart 1988, p. 718 din care a eliminat câteva fraze ale lui Wilhelm, dar este o redare clară a conținutului. A. J. P Taylor, Bismarck, The Man and the Statesman, Vintage Books, New York 1967, p. 121

Contrar părerii multora, Bismark nu a pregătit nimic dinainte, ca politician bun și-a păstrat diverse opțiuni în funcție de situație. Momentul oportun i s-a oferit și a publicat textul fiind sigur că va stârni valuri de emoții.Thomas Nipperdey: Deutsche Geschichte 1866–1918 vol. II Machtstaat vor der Demokratie, editura C.H. Beck, München 1992, pag 56, 57, 59,60Hans-Ulrich Wehler: Deutsche Gesellschaftsgeschichte 1849–1914, editura C.H. Beck, München 1995, pag 316, 321, 322. În cercurile sale își asigura prietenii că textul dat presei „va avea efectul unei cârpe roșii asupra taurului galic”.Michael Howard: The Franco-Prussian War, Dorset Press, New York 1990, p. 55

Textele telegramelor

Mesajul lui Abeken către Bismark

Ems, 13 iulie 1870.

Majestatea Sa Regele îmi scrie:

„Contele BenedettiVincent Benedetti, ambasadorul Frantei la Berlin, m-a interceptat pe promenadă pentru a-mi cere, într-un mod foarte intruziv, să-l autorizez să telegrafieze imediatla Paris lui Napoleon al III-lea al Franței că mă angajez ca în toți anii viitori să nu-mi mai dau niciodată acordul ca vreun Hohenzollern să mai accepte tronul Spaniei. L-am respins destul de ferm la final, pentru că nici nu-mi permiteam și nici nu puteam accepta un asemenea angajament à tout jamais. Bineînțeles că i-am spus că nu primisem încă nimicse referă la prințul (Anton de Hohenzollern-Sigmaringen) cu privire la retragerea candidaturii la tronul Spaniei, iar pentru că el a fost anunțat prin Paris și Madrid mai devreme decât mine, probabil că își dă seama că guvernul meu este în afara acestui joc.”

Maiestatea Sa a primit ulterior o scrisoare de la prinț. Întrucât Maiestatea Sa i-a spus contelui Benedetti că așteaptă vești de la prinț, Maiestatea Sa a hotărât, ținând cont atât de pretenția inacceptabilă de mai sus, cât și de părerea contelui Eulenburgbun prieten al cancelarului și a mea, să nu-l mai primească pe contele Benedetti, ci doar să-i spună prin intermediul unui adjutant că Maiestatea Sa a primit acum confirmarea de la prinț a veștii pe care Benedetti o primise deja de la Paris și nu mai are nimic de spus ambasadorului.

Majestatea Sa lasă în seama Excelenței Voastrea cancelarului Bismark dacă noua cerere a lui Benedetti și respingerea ei nu ar trebui comunicate imediat ambasadorilor noștri și presei.

Abeken

Textul dat presei de Bismark

Berlin, 13 iulie 1870

„După ce renunțarea prințului la candidatură a fost comunicată guvernului imperial francez de guvernul regal spaniol, ambasadorul francez la Bad Ems a mai făcut o cerere Maiestății Sale pentru a fi autorizat să telegrafieze la Paris că Maiestatea Sa Regele se angajează ca în viitor să nu-și mai dea niciodată consimțământul ca vreun Hohenzollern să mai candideze la tronul Spaniei.

Maiestatea Sa Regele a refuzat iar apoi n-a mai dorit să-l primească pe ambasador și l-a informat prin adjutantulîn germană este un ofițer superior, parte dintr-un stat major, în sensul de aghiotant său că nu mai avea să-i facă nici o comunicare.”

Traducerea eronată în franceză

În traducerea franceză a agenției Havas, cuvântul german Adjutant ( „aghiotant”) care desemnează un ofițer de rang înalt, asistent al unui om de stat, a fost tradus greșit. În loc de a fi tradus cu aide de camp, a fost tradus cu adjudant, acesta fiind în Franța un grad de subofițer. Acest lucru a dus la presupunerea că regele Prusiei l-ar fi insultat în mod deliberat pe ambasadorul francez că nu are un ofițer de rang superior care să-i ducă mesajul. Această versiune tipărită de majoritatea ziarelor, care s-a întâmplat să fie tocmai pe 14 iulie, ziua națională a Franței, a dat tonul indignării publice franceze.Douglas Fermer:Sedan 1870: The Eclipse of France, editura Pen & Sword Military, 2016 În Paris s-au adunat mulțimile pentru a cere război contra Prusiei.Michael Howard, The Franco-Prussian War, Dorset Press, New York 1990, p. 55.

Consecințe și concluzii Telegrama de la Ems și mesajul cancelarului dat ulterior presei au fost mai degrabă irelevante pentru declarația de război franceză, Napoleon se hotărâse deja să intre în război pentru a-și stabiliza regimul.Georges Bordonove: Napoléon III. Editura Pygmalion, Paris 1998, p. 345

Napoleon și ministrul lui de externe, Agenor duce de Gramont, au fost în mare măsură responsabili pentru erorile Franței în negocierile cu Prusia, rezultate din candidatura prințului Leopold pentru tronul Spaniei. Atitudinea lor beligerantă a împins Franța în izolare și într-un război fără a fi pregătită militarEncyclopaedia Britannica, articolul Gramont, Agenor, Alfred, Duc de, ediția 11-a, Cambridge University Press, p. 332H. W. Koch, A History of Prussia, Dorset Press, New York 1984, p. 266

În data de 19 iulie Franța a declarat război Prusiei, fiind convinsă că va câștiga.Christopher Clark: Preußen – Aufstieg und Niedergang 1600 – 1947, editura DVA, München, 2007, p. 628 Napoleon nu s-a așteptat ca statele germane din sud să se alieze cu Prusia. Dar depeșa din Bad Ems a dus la trezirea sentimentului național al germanilor, Prusia nu mai era izolată, diferendele cu statele germane din sud au fost eliminate.H. W. Koch, A History of Prussia, Dorset Press, New York, 1984, p. 266 Toate statele germane, din nord și din sud, au luptat împreună contra agresiunii Franței care în data de 2 august invadează primele teritorii germane.