Franz Joseph I sau Franz Iosif I (în română Francisc Iosif; în ; în ; ; ) a fost Împărat al Austriei, Rege al Ungariei și conducător al celorlalte state ale Monarhiei Habsburgice din 1848 până la moartea sa în anul 1916.Francis Joseph, în Encyclopædia Britannica. Accesat la 19 aprilie 2009 În prima parte a domniei sale, teritoriile și domeniile sale erau cunoscute sub numele de Imperiul Austriac, dar au fost reorganizate ca monarhie duală a Austro-Ungariei în anul 1867. Din data de 1 mai 1850 până pe 24 august 1866, a fost și președinte al Confederației Germane.
În luna decembrie a anului 1848, unchiul lui Franz Joseph, împăratul Ferdinand I, a abdicat de la tron la Olomouc, ca parte a planului prim-ministrului Felix zu Schwarzenberg de a încheia Revoluția Maghiară din 1848. Franz Joseph a urcat apoi pe tron. În anul 1854, s-a căsătorit cu verișoara sa primară, Elisabeta de Bavaria, zisă Sissi, cu care a avut patru copii: Sofia, Gisela, Rudolf și Marie Valerie. Considerat în mare parte un reacționar, Franz Joseph și-a petrecut prima parte a domniei rezistând constituționalismului în domeniile și teritoriile sale. Imperiul Austriac a fost forțat să cedeze influența sa asupra Toscanei și cea mai mare parte a pretențiilor sale asupra Lombardiei-Veneției în favoarea Regatului Sardiniei, după Al Doilea Război Italian de Independență din anul 1859 și Al Treilea Război Italian de Independență din 1866. Deși Franz Joseph nu a cedat niciun teritoriu Regatului Prusiei după înfrângerea austriacă în Războiul Austro-Prusac, Pacea de la Praga (23 august 1866) a rezolvat Problema Germană în favoarea Prusiei, împiedicând Unificarea Germaniei sub Casa de Habsburg.
Franz Joseph a fost preocupat de naționalism pe tot parcursul domniei sale. A încheiat Compromisul Austro-Ungar din 1867, care a acordat Ungariei o autonomie mai mare și a creat monarhia duală a Austro-Ungariei. A condus în pace următorii 45 de ani, dar a suferit personal tragediile executării fratelui său, împăratul Maximilian I al Mexicului, în 1867, sinuciderea fiului său Rudolf în 1889 și asasinarea soției sale, Elisabeta, în 1898, precum și a nepotului său și moștenitorului prezumtiv, Arhiducele Franz Ferdinand, în anul 1914.
După Războiul Austro-Prusac, Austro-Ungaria și-a îndreptat atenția către Balcani, care erau un punct fierbinte al tensiunii internaționale din cauza intereselor contradictorii ale Austriei nu doar cu Imperiul Otoman, ci și cu Imperiul Rus. Criza Bosniei a fost rezultatul anexării de către Franz Joseph în 1908 a Bosniei și Herțegovinei, care era deja ocupată de trupele sale încă prin Congresul de la Berlin (1878). Pe 28 iunie 1914, asasinarea Arhiducele Franz Ferdinand în Sarajevo a dus la declararea războiului de către Austro-Ungaria împotriva Regatul Serbiei, care era aliată a Imperiului Rus. Acest lucru a activat un sistem de alianțe prin care multe țări au declarat război una alteia, rezultând Primul Război Mondial. Franz Joseph a murit în 1916, după ce a condus domeniile sale timp de aproape 68 de ani. A fost succedat de strănepotul său, Carol I & IV.
Tinerețe miniatura|Franz Joseph și mama sa, arhiducesa Sophie, pictați de Joseph Karl Stieler. miniatura|Familia lui Franz Joseph adunată în rugăciune, 1839. Franz Joseph s-a născut la data de 18 august 1830 la Palatul Schönbrunn din Viena (la 65 de ani de la moartea lui Francisc de Lorena), fiind cel mai mare fiu al arhiducelui Franz Karl (fiul mai mic al lui Francisc I) și al Sophie, Prințesă de Bavaria. Deoarece unchiul său, împăratul Ferdinand, care domnea din anul 1835, era afectat de crize epileptice, iar tatăl său era lipsit de ambiție și retras, mama tânărului arhiduce „Franzi” l-a crescut ca pe un viitor împărat, punând accent pe devotament, responsabilitate și hărnicie.
Din acest motiv, Franz Joseph a fost educat încă din copilărie pentru a deveni succesor la tron, sub influența mamei sale, care avea aspirații politice.
Până la vârsta de 7 ani, micul „Franzi” a fost crescut de guvernanta Louise von Sturmfeder. Apoi a început „educația de stat”, al cărei conținut central era „simțul datoriei”, religiozitatea și conștiința dinastică. Teologul Joseph Othmar von Rauscher i-a transmis o viziune asupra domniei ca fiind de origine divină (har divin), ceea ce l-a făcut să creadă că participarea populației la guvernare, prin parlamente, nu era necesară.
Educatorii Heinrich Franz von Bombelles și colonelul Johann Baptist Coronini-Cronberg i-au impus arhiducelui un program riguros de studiu, care inițial era de 18 ore pe săptămână și a ajuns la 50 de ore pe săptămână până la vârsta de 16 ani. Una dintre principalele direcții ale educației a fost învățarea limbilor străine: pe lângă franceza, limba diplomatică a vremii, a studiat latina și greaca veche, precum și limbile principale ale monarhiei: maghiara, ceha, italiana și poloneza. În plus, a primit o educație generală obișnuită pentru acea perioadă (inclusiv matematică, fizică, istorie, geografie), care ulterior a fost completată cu drept și științe politice. Programul său de studiu a inclus și diverse forme de educație fizică.
La împlinirea vârstei de 13 ani, Franz Joseph a fost numit colonel-Inhaber al Regimentului de Dragoni nr. 3, iar pregătirea sa s-a concentrat pe cunoștințele strategice și tactice de bază. De atunci, stilul său vestimentar a fost influențat de uniforma militară, pe care a continuat să o poarte pe tot parcursul vieții.Murad, 1968, p. 61
Franz Joseph a avut trei frați mai mici: arhiducele Ferdinand Maximilian (născut în anul 1832, viitorul împărat Maximilian al Mexicului), arhiducele Karl Ludwig (născut în 1833, tatăl arhiducelui Franz Ferdinand) și Arhiducele Ludwig Viktor (născut în 1842). A avut și o soră, arhiducesa Maria Anna (născută în anul 1835), care a murit la vârsta de 4 ani.Murad, 1968, p. 101
Revoluțiile de la 1848 În timpul Revoluțiilor de la 1848, cancelarul austriac, prințul Klemens von Metternich, a demisionat (martie-aprilie 1848). Tânărul arhiduce, despre care se aștepta pe scară largă să-i succeadă în curând unchiului său pe tron, a fost numit guvernator al Boemiei la 6 aprilie 1848, dar nu și-a preluat niciodată postul. În schimb, a fost trimis pe frontul din Italia, unde s-a alăturat feldmareșalului Radetzky în campanie la 29 aprilie, primindu-și botezul focului la 5 mai, în Bătălia de la Santa Lucia.
Se spune că și-a gestionat prima experiență militară cu calm și demnitate. În același timp, familia imperială fugea din Viena revoluționară către un loc mai liniștit, la Innsbruck, în Tirol. Chemat înapoi din Italia, arhiducele s-a alăturat restului familiei la Innsbruck la mijlocul lunii iunie. Aici, Franz Joseph și-a întâlnit pentru prima dată verișoara și viitoarea sa soție, Elisabeta a Bavariei, care avea atunci doar 10 ani, însă întâlnirea nu a lăsat o impresie deosebită.Murad, 1968, p. 33
După victoria Austriei asupra italienilor în Custoza, la sfârșitul lunii iulie 1848, curtea imperială a considerat că este sigur să revină la Viena, iar Franz Joseph a călătorit împreună cu familia sa. Totuși, după doar câteva săptămâni, situația din Viena a redevenit periculoasă, iar în septembrie curtea a plecat din nou, de data aceasta la Olmütz, în Moravia. Între timp, Alfred I, Prinț de Windisch-Grätz, un influent comandant militar din Boemia, era hotărât să-l vadă cât mai curând pe tânărul arhiduce pe tron. Se credea că un nou împărat nu ar fi fost legat de jurămintele de respectare a guvernării constituționale pe care Ferdinand fusese forțat să le accepte și că era nevoie de un conducător tânăr și energic care să-l înlocuiască pe bunul, dar instabilul mental, Ferdinand.Murad, 1968, p. 8
Prin abdicarea unchiului său Ferdinand și renunțarea tatălui său, Franz Karl, Franz Joseph a devenit împărat al Austriei la Olmütz, pe 2 decembrie 1848. În acel moment, a început să fie cunoscut sub numele complet „Franz Joseph”. Alegerea acestui nume a fost menită să reînvie amintirea marelui său unchi, împăratul Iosif al II-lea (care a domnit între anii 1765 și 1790), cunoscut pentru reformele sale modernizatoare.Murad, 1968, p. 6
Sub îndrumarea noului prim-ministru, Prințul Felix de Schwarzenberg, noul împărat a adoptat inițial o abordare precaută, acordând o constituție în martie 1849. În același timp, o campanie militară împotriva maghiarilor devenise necesară, aceștia răsculându-se împotriva autorității habsburgice în numele constituției lor istorice. Franz Joseph s-a confruntat, de asemenea, cu reluarea ostilităților în Italia, unde regele Carol Albert al Sardiniei a profitat de problemele din Ungaria pentru a relansa războiul în luna martie a anului 1849. miniatura|Bătălia de la Győr din 28 iunie 1849. Franz Joseph intră în Győr în fruntea trupelor austriece. Cu toate acestea, soarta războiului s-a întors rapid în favoarea lui Franz Joseph și a trupelor austriece. Aproape imediat, Carol Albert a fost învins decisiv de Radetzky în Novara, fiind forțat să ceară pace și să abdice.
Revoluția în Ungaria Spre deosebire de alte teritorii stăpânite de Habsburgi, Regatul Ungariei avea o veche constituție istorică,Robert Young (1995). *Secesiunea Quebecului și viitorul Canadei*. McGill-Queen's Press, p. 138. care limita puterea coroanei și consolidase considerabil autoritatea parlamentului încă din secolul al XIII-lea.
Legile reformiste maghiare (Legile din aprilie) se bazau pe cele 12 puncte care stabileau fundamentele drepturilor civile și politice moderne, precum și reforme economice și sociale în Regatul Ungariei.Ferenc Szakály (1980). *Ungaria și Europa de Est: Raport de cercetare, Volumul 182 din Studia historica Academiae Scientiarum Hungaricae*. Akadémiai Kiadó, p. 178. Momentul decisiv al evenimentelor din Ungaria a fost adoptarea Legilor din aprilie, care au fost ratificate de unchiul său, regele Ferdinand. Cu toate acestea, tânărul monarh austriac, Franz Joseph, le-a „revocat” arbitrar, fără nicio competență legală. Monarhii nu aveau dreptul să anuleze legi parlamentare maghiare deja semnate, iar acest act neconstituțional a escaladat ireversibil conflictul dintre parlamentul ungar și Franz Joseph.
Constituția Stadion a fost acceptată de Dieta Imperială a Austriei, unde Ungaria nu avea reprezentare și care, în mod tradițional, nu avea putere legislativă asupra Regatului Ungariei. Cu toate acestea, a încercat să desființeze și Dieta Ungariei, care fusese forul legislativ suprem al Ungariei încă din secolul al XII-lea.Július Bartl (2002). *Istoria Slovaciei: Cronologie și lexicon*. Bolchazy-Carducci Publishers, p. 222.
Noua constituție austriacă contravenea, de asemenea, constituției istorice a Ungariei și chiar încerca să o anuleze.* Hungarian statesmen of destiny, 1860–1960*, Volumul 58 din *Atlantic studies on society in change*, Volumul 262 din *East European monographs*. Social Sciences Monograph, 1989, p. 23. Integritatea teritorială a Ungariei era, de asemenea, amenințată: la data de 7 martie 1849, a fost emisă o proclamație imperială în numele împăratului Franz Joseph, conform căreia teritoriul Regatului Ungariei urma să fie împărțit și administrat prin cinci districte militare, iar Principatul Transilvaniei urma să fie reînființat.Walter Alison Phillips (1911). *Hungary*. *Encyclopædia Britannica*, vol. 13, pp. 917–918. Aceste evenimente reprezentau o amenințare clară și evidentă la adresa statului ungar.
Noua Constituție Stadion impusă de Austria, revocarea Legilor din aprilie și campania militară austriacă împotriva Regatului Ungariei au dus la prăbușirea guvernului pacifist condus de Lajos Batthyány (care căuta un compromis cu curtea) și la ascensiunea rapidă a adepților lui Lajos Kossuth în parlamentul maghiar, care au cerut independența totală a Ungariei. Intervenția militară austriacă în Regatul Ungariei a amplificat sentimentele anti-habsburgice în rândul maghiarilor, iar evenimentele din Ungaria s-au transformat într-un război pentru independență totală față de Dinastia de Habsburg.