Turnul Eiffel ( ; ) este un turn din fontă cu structură zăbrelată, situat pe Champ de Mars în Paris, Franța. Este numit după inginerul Gustave Eiffel, a cărui companie a proiectat și construit turnul între 1887 și 1889.
Cunoscut și sub porecla „*La dame de fer*” („Doamna de fier”), a fost construit ca punct central al Expoziției Universale din 1889 și pentru a celebra centenarul Revoluției Franceze. Deși a fost criticat inițial de unii dintre cei mai importanți artiști și intelectuali ai Franței datorită designului său, turnul a devenit ulterior un simbol cultural global al Franței și una dintre cele mai recunoscute structuri din lume. Turnul a primit 5.889.000 de vizitatori în 2022.Tourism Statistics, "Visit Paris Region" site of the Paris Ile de France Visitors Bureau, retrieved 22 March 2022. Turnul Eiffel este cel mai vizitat monument cu taxă de intrare din lume: 6,91 milioane de persoane l-au urcat în 2015. A fost clasificat ca în 1964 și inclus în situl UNESCO „Paris, malurile Senei” în 1991.
Turnul are o înălțime de , aproximativ echivalentul unei clădiri cu 81 de etaje, fiind cea mai înaltă structură din Paris. Baza sa este pătrată, cu laturile de . În timpul construcției, Turnul Eiffel a depășit Monumentul Washington, devenind cea mai înaltă structură artificială din lume—un titlu pe care l-a deținut timp de 41 de ani, până la finalizarea Chrysler Building din New York în 1930. A fost prima structură din lume care a depășit atât 200, cât și 300 de metri în înălțime. Datorită adăugării unei antene de emisie în vârf în 1957, turnul este acum cu mai înalt decât Chrysler Building. Excluzând turnurile de emisie, Turnul Eiffel este a doua cea mai înaltă structură din Franța, după Podul Millau.
Turnul are trei niveluri accesibile vizitatorilor, cu restaurante pe primul și al doilea nivel. Platforma superioară a ultimului nivel se află la față de sol—cel mai înalt punct de observație public din Uniunea Europeană. Bilete pot fi cumpărate pentru a urca pe scări sau cu ascensorul până la primele două niveluri. Urcarea de la sol până la primul nivel presupune peste 300 de trepte, la fel și urcarea până la al doilea nivel, totalizând aproximativ 600 de trepte. Deși există o scară până în vârf, accesul este permis de obicei doar cu ascensorul. La acest ultim nivel se află un apartament privat construit pentru Gustave Eiffel, mobilat cu piese realizate de Jean Lachaise, unde acesta își primea prietenii, printre care și Thomas Edison.
Istorie
Origini Proiectarea Turnului Eiffel este atribuită inginerilor Maurice Koechlin și Émile Nouguier, angajați ai companiei Compagnie des Établissements Eiffel. Ideea a luat formă în urma discuțiilor privind un monument central potrivit pentru Expoziția Universală din 1889, organizată cu ocazia centenarului Revoluției Franceze. În mai 1884, Koechlin a schițat acasă conceptul unui „pilastru uriaș, format din patru grinzi zăbrelate, separate la bază și unite în vârf, legate prin elemente metalice la intervale regulate”.Harvie, 2006, p. 78. Eiffel a fost inițial reticent, dar a aprobat studii suplimentare. Cei doi ingineri au colaborat apoi cu Stephen Sauvestre, șeful departamentului de arhitectură al companiei, care a adăugat arce decorative la bază, un pavilion vitrat la primul nivel și alte elemente ornamentale. miniatura|Prima schiță a Turnului Eiffel realizată de Maurice Koechlin, cu comparații de dimensiuni față de reperele pariziene: Notre Dame, replica Statuii Libertății și Coloana Vendôme Versiunea îmbunătățită i-a câștigat sprijinul lui Eiffel: acesta a cumpărat drepturile de brevet ale proiectului și l-a expus la Salonul de Arte Decorative în toamna anului 1884 sub numele companiei.
La 30 martie 1885, Eiffel și-a prezentat planurile în fața ; după ce a discutat problemele tehnice și a subliniat utilizările practice ale turnului, și-a încheiat discursul spunând că turnul va simboliza
Proiectul a avansat abia în anul 1886, când Jules Grévy a fost reales președinte al Franței, iar Édouard Lockroy a devenit ministru al comerțului. După aprobarea bugetului expoziției, pe 1 mai, Lockroy a modificat condițiile concursului pentru monumentul central, impunând un studiu pentru un turn metalic de pe Champ de Mars—decizie care a favorizat proiectul lui Eiffel. (La acea vreme, un turn de 300 de metri era considerat un efort ingineresc extraordinar.) Pe data de 12 mai, o comisie a examinat propunerile, iar până în iunie a decis că doar proiectul lui Eiffel era viabil.
După dezbateri privind amplasarea exactă, contractul a fost semnat pe data de 8 ianuarie 1887. Eiffel a primit 1,5 milioane de franci (sub un sfert din costul estimat de 6,5 milioane), reținând drepturile comerciale asupra turnului timp de 20 de ani. El a înființat ulterior o companie separată pentru administrare, contribuind cu jumătate din capital.Loyrette, 1985, p. 121.
Finanțarea construcției a fost asigurată parțial de banca franceză Crédit Industriel et Commercial (CIC), care, în paralel, administra împrumuturi controversate pentru Banca Națională a Haitiului. O parte din fonduri proveneau din despăgubirile pe care Franța le-a impus Haitiului pentru pierderile suferite de proprietarii de sclavi după Revoluția din Haiti. Haiti era obligată să plătească CIC aproape jumătate din taxele vamale, afectând grav economia sa.
Protestul artiștilor miniatura|Caricatură a lui Gustave Eiffel comparând turnul cu Piramidele, publicată în Le Temps, 14 februarie 1887 Proiectul turnului a stârnit controverse, atrăgând critici atât din partea celor care îl considerau imposibil de realizat, cât și a celor care se opuneau pe motive artistice. Înaintea construcției Turnului Eiffel, nicio structură nu depășise 300 m sau chiar 200 m în înălțime, iar mulți credeau că este o imposibilitate tehnică. Aceste obiecții reflectau o dezbatere veche din Franța privind relația dintre arhitectură și inginerie. Conflictul s-a intensificat odată cu începerea lucrărilor pe Champ de Mars: s-a format un "Comitet al celor 300" (un membru pentru fiecare metru al turnului), condus de arhitectul Charles Garnier și alături de figuri marcante ale artei precum William-Adolphe Bouguereau, Guy de Maupassant, Charles Gounod și Jules Massenet. O petiție intitulată „Artiștii împotriva Turnului Eiffel” a fost trimisă ministrului lucrărilor publice, Adolphe Alphand, și publicată în Le Temps pe data de 14 februarie 1887:
miniatura|Un caligramă din 1918 de Guillaume Apollinaire: („Salut, lume, a cărei limbă elocventă sunt, pe care gura ta, O Paris, o va întinde veșnic germanilor”). Gustave Eiffel a răspuns comparând turnul cu Piramidele egiptene: „Turnul meu va fi cea mai înaltă construcție creată vreodată de om. Nu va fi și el grandios în felul său?” Édouard Lockroy a replicat ironic într-o scrisoare de sprijin adresată lui Alphand: „Judecând după ritmul solemn, frumuseța metaforelor și eleganța stilului precis, protestul este rezultatul colaborării celor mai mari scriitori ai epocii noastre”, subliniind că proiectul fusese deja aprobat și construcția începuse.Harvie, 2006, p. 99.
Garnier, membru al comisiei care examinase propunerile, nu obiectase inițial. Eiffel a argumentat că era prematur să se judece turnul doar pe baza schițelor, că distanța față de monumentele menționate în protest era suficientă pentru a nu le umbri, și a invocat estetica: „Nu respectă legile forțelor naturale și cele ale armoniei?”Loyrette, 1985, p. 176.
Unii protestatari și-au schimbat părerea după finalizarea turnului; alții, precum Guy de Maupassant, au rămas critici—se spune că acesta lua prânzul zilnic în restaurantul turnului, singurul loc din Paris de unde turnul nu era vizibil.
Până în anul 1918, turnul devenise un simbol al Parisului și al Franței, după ce Guillaume Apollinaire a scris un poem patriotic sub forma unui caligramă inspirat de turn, exprimând sentimentele despre războiul împotriva Germaniei. Astăzi, este considerat o capodoperă a artei structurale și apare frecvent în filme și literatură.
Construcție dreapta|miniatura|Fundațiile Turnului Eiffel, fotografiate în 1887 Lucrările la fundații au început pe data de 28 ianuarie 1887. Cele pentru picioarele estice și sudice au fost simple, fiecare rezemându-se pe patru plăci de beton de . Picioarele vestice și nordice, aflate mai aproape de Sena, au necesitat lucrări complexe: fiecare placă a fost susținută de doi piloni. Plăcile de beton, groase de , susțineau blocuri de calcar care fixau suporturile metalice.
Fiecare suport era ancorat în piatră cu șuruburi de diametru și lungime. După finalizarea fundațiilor pe 30 iunie, a început montajul structurii metalice. Lucrările vizibile erau susținute de pregătiri minuțioase: biroul de proiectare a realizat 1.700 desene generale și 3.629 desene detaliate pentru cele 18.038 componente.Loyrette, 1985, p. 148. Poziția găurilor pentru nituri era precisată la , iar unghiurile calculate la o secundă de arc.Eiffel, G; The Eiffel TowerPlate X Piesele prefabricate în Levallois-Perret erau transportate cu căruțe, asamblate temporar cu șuruburi și apoi nituite. Dacă o piesă nu se potrivea, era trimisă înapoi la fabrică. În total, 18.038 componente au fost unite cu 2,5 milioane nituri.
Inițial, picioarele au fost construite ca și console, dar la jumătatea înălțimii primului nivel s-a folosit un schelaj din lemn. Acest pas a stârnit panică în presă, cu titluri senzationaliste precum „Eiffel s-a sinucis!” sau „Gustave Eiffel a înnebunit: a fost internat”.Harvie, 2006, p. 110. Artiști precum Charles Garnier și Alexandre Dumas au criticat turnul: Garnier l-a numit „un felinar stradal tragic”, iar Dumas „o pată neagră de nituri și tablă”. Montajul a continuat cu macarale speciale care se urcau de-a lungul structurii. Legarea picioarelor la primul nivel a fost finalizată în martie 1888. Deși piesele erau perfect dimensionate, s-au folosit cricuri hidraulice pentru ajustări fine, capabile să exercite o forță de 800 de tone.
În ciuda a prezenței de 300 de muncitori pe șantier, datorită măsurilor de siguranță (pasarele mobile, balustrade și ecrane), a murit o singură persoană.
Inaugurarea și Expoziția Universală din 1889 miniatura|Vedere asupra Expoziției Universale din 1889 Lucrările principale de construcție au fost finalizate la sfârșitul lunii martie 1889, iar pe data de 31 martie, Gustave Eiffel a marcat acest eveniment conducând un grup de oficialități și reprezentanți ai presei în vârful turnului. Deoarece ascensoarele nu erau încă funcționale, coborarea s-a făcut pe jos, durând peste o oră, cu Eiffel oprindu-se frecvent pentru a explica diverse detalii. Majoritatea participanților au ales să se oprească la nivelurile inferioare, dar câțiva, inclusiv inginerul Émile Nouguier, șeful construcțiilor Jean Compagnon, președintele Consiliului Municipal și reporterii de la Le Figaro și Le Monde Illustré, au urcat până în vârf. La ora 14:35, Eiffel a ridicat un mare tricolor însoțit de o salvă de 25 de tunuri trasă de la primul nivel.Harvie, 2006, pp. 122–23.
Mai rămâneau de finalizat lucrări, în special la ascensoare și facilități, iar turnul a fost deschis publicului abia la nouă zile după inaugurarea expoziției, pe data de 6 mai; chiar și atunci, ascensoarele nu erau gata. Turnul a fost un imediat succes, aproape 30.000 de vizitatori urcând cele 1.710 trepte până în vârf înainte ca ascensoarele să intre în funcțiune pe 26 mai. Biletele costau 2 franci pentru primul nivel, 3 pentru al doilea și 5 pentru vârf, cu reduceri de 50% duminica.Harvie, 2006, pp. 144–45. Până la închiderea expoziției, turnul a fost vizitat de 1.896.987 de persoane.
Noaptea, turnul era iluminat de sute de lămpi cu gaz, iar un far proiecta trei raze de lumină roșie, albă și albastră. Două proiectoare montate pe o platformă circulară iluminau diverse clădiri ale expoziției. Deschiderea și închiderea zilnică a expoziției erau anunțate cu un tun amplasat în vârf.Harriss, 1975, p. 114 miniatura|Iluminarea turnului noaptea în timpul expoziției; pictură de , 1889