Castelul Habsburg (în , în documentele vechi Habichtsburg) aflat în Elveția este situat pe teritoriul localității Habsburg, în cantonul Argovia, la o altitudine de 505 m deasupra nivelului mării, pe coama dealului Wülpberg. Este cunoscut ca fiind bastionul ancestral al dinastiei Habsburg, a cărei ascensiune a început odată cu achiziția teritoriilor din împrejurimi. Se pare că fondatorul castelului Habsburg a fost Radbot la 1020/1030. În 1108, Otto al II-lea a fost primul strămoș al familiei care este atestat documentar purtând titlul de conte de Habsburg.
Habsburgii au trăit aici doar aproximativ două sute de ani. Devenind tot mai puternică familia de Habsburg a părăsit castelul în jurul anului 1220/1230, deoarece acesta era o reședință prea mică și nesemnificativă în raport cu aspirațiile ei. Ulterior castelul a fost acordat diferiților slujitori de rang înalt. După ocuparea Argoviei în 1415 de către membri Confederației Vechi a Elveției, habsburgii, care între timp își clădiseră un centru de puterii mult mai important la Viena au pierdut definitiv castelul lor ancestral. Din 1804 castelul Habsburg este proprietate a cantonului Argovia .
Primele părți ale castelului au fost construite la începutul secolului al XI-lea și, în mai multe etape, castelul Habsburg a fost mărit dublându-se. După ce Habsburgii au părăsit castelul, partea din față, mai veche a castelului, aflată în est, a devenit ruină. Partea cea mai nouă, aflată în spate, la vest, a rămas intactă, cu excepția câtorva modificări, castelul și-a păstrat aspectul până în zilele noastre. În 1978/1983 și 1994/1995, au avut loc ample cercetări arheologice. Castelul Habsburg se află sub protecție cantonală din 1948 și este un bun cultural național în inventarul elvețian al bunurilor culturale. Castelul a fost folosit ca restaurant din 1979 și găzduiește, de asemenea, un muzeu despre propria istorie.
Localizare miniatura|dreapta|Amplasarea castelului Habsburg Castelul Habsburg este situat la nord-vest de centrul satului omonim, la o distanță de aproximativ 35 de metri deasupra satului. Complexul castelului este situat la aproximativ trei kilometri sud-vest de orașul vechi al capitalei districtului, Brugg, se întinde pe o lungime de puțin peste 100 de metri pe creasta stâncoasă a dealului Wülpelsberg. Dealul acesta, este compus din calcar și acoperit de o pădure mixtă, formează o margine a Faltenjurei. Spre vest și spre nord, aceasta coboară abrupt până la 160 de metri în lunca râului Aare. Pe de altă parte, părțile estice și sudice ale crestei formează marginea unui platou ușor înclinat, care se tranziționează perfect în Birrfeld. Puțin mai mult de 400 metri la sud-vest de castel este autostrada A3 care trece prin tunelul Habsburg Topographische Landeskarte 1:25'000, Blatt 1070 Baden. Bundesamt für Landestopografie, Wabern bei Bern 2008.
Istoric Istoria timpurie În perioada Hallstatt (secolul I și II î.Hr.), o mică așezare a existat la locul castelului actual. Din a doua jumătate a sec. A.E., pe Wülpelsberg s-a aflat o stație de semnalizare a romanilor. Aceasta a fost întreținută de legionari de la patru kilometri nord-est din tabăra militară de la Vindonissa (astăzi localitatea Windisch). Stația de semnalizare a furnizat o linie de vedere între tabără și Pasul Bözberg și a fost probabil încă în funcțiune după închiderea taberei în 101.Martin Hartmann, Hans Weber: Die Römer im Aargau (S. 172). Verlag Sauerländer, Aarau 1985. ISBN 3-7941-2539-8. La sfârșitul secolului al III-lea, Wülpelsberg a servit ca refugiu pentru civili. A fost usor de aparat si a promis protectia fata de raidurile de jaf sporadice ale alemanilor, pe care putini soldati nu îl putea oferi in ultima perioada romană târzie.Frey, Argovia 98, S. 64
Legenda fondării Potrivit unei legende pe care Ernst Ludwig Rochholz a înregistrat-o pentru prima dată la mijlocul secolului al XIX-lea, Radbot a fost constructorul castelului. A locuit în Altenburg, lângă Aare, în interiorul zidurilor unui castel construit de romani. În căutarea unui șoim pierdut în timpul vânătorii, partida sa de vânătoare a urcat pe Wülpelsberg împădurit dens și a găsit pasărea evadată în vârful dealului. Radbot a recunoscut poziția favorabilă a dealului și a decis să construiască un castel în acest punct.Ernst Ludwig Rochholz, Schweizersagen aus dem Aargau, Aarau 1856Meier, S. 11–12
Aegidius Tschudi se opune cu vehemență legendei cu șoimul. Acesta scrie: Dar că un poet fabulos scrie că a primit numele Habichsburg de la un Habich / îl contrazice pe episcopul Wernher, fondatorul castelului, cu propriul certificat / așa după Anno Domini 1027, lui Muri Gottshuß este încă găsit nedeteriorat / Aici este Habesburg și nu Habichsburg. Prin urmare, Habsburg derivă din Habesburg, cu sensul de a avea / a avea (păstra sau asigura).Aegidius Tschudi: Chronicon Helveticum
Din moment ce avea prea puțini bani pentru a construi castelul, Radbot i-a cerut ajutorul fratelui său, episcopul Werner I de Habsburg de la Strasbourg. Werner a acordat acest lucru și a venit să viziteze clădirea. Cu toate acestea, a găsit doar un turn simplu pe Wülpelsberg. Werner l-a mustrat aspru pe Radbot, după care l-a asigurat ca într-o singură noapte castelul va avea un zid puternic. Când Werner s-a trezit a doua zi dimineață, mulți cavaleri au fost tabărați în jurul castelului cu slujitorii lor. Contele Radbot l-a liniștit pe episcopul înspăimântat și a spus că cavalerii i-au urmat chemarea. Zidurile puternice ale castelului sunt utile numai dacă sunt apărate de adepți fideli și bine plătiți.Meier, S. 14
Castelul ancestral al Habsburgilor
Originea dinastiei cunoscute mai târziu ca „de Habsburg” este neclară. Conform Arta Murensia, creat în jurul anului 1160, Guntram cel Bogat, care se presupune că provine dintr-o ramură a familiei eticonizilor alsacieni, este considerat progenitor. În a doua jumătate a secolului al X-lea, el a împrăștiat proprietăți în Argovia, Breisgau, Frickgau, Alsacia superioară (Haut-Rhin) și Zürichgau. În Argovia, proprietatea de sine s-a concentrat pe zona dintre râul Aare și gura râului Reuss, așa-numita auto-administrare. Alte posesiuni se aflau mai la sud în zona din jurul localităților Muri și Bremgarten. Fiul lui Guntram, Lanzelin (sau Kanzelin) a dat ordin să construiască un mic castel folosind zidurile existente ale unui fort roman de pe Aare, castelul Altenburg. De aici, el gestionase proprietatea in biroul sau, unde avea un număr deosebit de mare de puteri.
Într-un testament datat din 1027, episcopul Werner I de Habsburg de la Strasbourg, fiul lui Landolt - care este identificat cu Lanzelin, fiul lui Guntram - este descris ca fiind fondatorul Habsburgilor. Cu toate acestea, acest lucru se va dovedi a fi un fals făcut în jurul anului 1085. Între timp, se consideră că fratele mai mic al lui Werner, Radbot, a construit Habsburgul în jurul anilor 1020/30 în jurul a doi kilometri sud de Altenburg. Impulsul pentru acest lucru a fost probabil o feudă cu următorul său frate mai mic, Rudolf, care se prăbușise în jurul proprietății Muri și a dus la distrugerea curții de acolo. În acest context se află și întemeierea abației Muri de către Radbot și soția sa, Ita von Lothringen, fiica ducelui Friedrich von Ober- Lothringen, în 1027 - probabil că va îndura o datorie pe care o aveau asupra lor. Frey, Argovia 98, S. 107 – die Angabe, dass Ita Werners Schwester sei, ist inkorrekt
Probabil că numele castelului provine din vechiul cuvânt german hab sau haw , care înseamnă „trecere de râu”. Acest lucru înseamnă un vad la Altenburg, unde bărcile din aval au trebuit să acopere pentru a evita ocolurile care au urmat. Traficul de bărci putea fi monitorizat din castel. Cu toate acestea, scopul castelului a fost în primul rând acela de a extinde teritoriul și de a simbolizarea pretenției de a guverna. Teza predominantă în prima jumătate a secolului al XIX-lea potrivit căreia Habsburgul a fost construit ca bază militară în timpul conflictului cu Regatul Burgundiei pentru a asigura frontiera și rutele de trafic a fost respinsă. Într-un document din 1108 numit Havichsberch, numele i s-a schimbat în Habsburg prin Havekhesperch (1150), Habisburch (1213) și Habsburc (1238/39). De asemenea, în 1108, Otto al II-lea este primul membru al familiei care a fost certificat drept Conte de Habsburg (comite de Hauichsburch ). Historisches – Website der Gemeinde Habsburg , Karl-Friedrich Krieger, Die Habsburger im Mittelalter. Von Rudolf I. bis Friedrich III., Stuttgart - Berlin - Köln, 1994, S. 14.
Deși Habsburgii au devenit proprietari Alsacia Superioară și executori judecătorești ai Strasbourg la sfârșitul secolului al XI-lea, în zona Elveției de astăzi, aceștia s-au aflat inițial în umbra marilor familii aristocrate mai puternice. Datorită statutului lor de adepți loiali ai Staufer și ai creării de relații de familie diverse, după dispariția familiei Lenzburger în 1173, aceștia au reușit să își preia drepturile regionale în vestul Zürichgau și Frickgau, în jurul anului 1200, de asemenea, în sudul Argoviei.Meier, S. 32
Atunci când au fost adăugate alte zone după dispariția familiei Zähringer în 1218, Habsburgul s-a dovedit curând a fi prea mic și prea puțin reprezentativ pentru contii care au devenit puternici. Între 1220 și 1230 s-au mutat din fortăreața lor și s-au stabilit în orașul învecinat Brugg. În deceniile următoare, o clădire (demolată în 1864 în timpul construcției unei imprimerii), cunoscută ulterior sub numele de „Efffturhof”, a servit drept una dintre cele mai importante reședințe ale acestora. Max Baumann, Andreas Steigmeier: Brugg erleben - Band 1. Verlag hier+jetzt, Baden 2005. ISBN 3-03919-007-5 (S. 36) În 1273 Rudolf I a fost ales rege al Germaniei și a putut, de asemenea, să moștenească patrimoniul conților de Kyburg. Cinci ani mai târziu, el a reușit în bătălia de la Marchfeld să-l îvingă pe regele Boemiei, Ottokar II și cucerește ducatele Austriei și Stiriei . Aceasta a mutat centrul de putere al Habsburgilor spre Viena ; posesiunile împrăștiate prin Elveția, Alsacia și sudul Germaniei au fost preluate.
Schimbarea proprietarilor
După ce a servit drept reședință a conților de Habsburg, castelul a fost acordat diferitelor familii slujitoare. Partea din față, care rămânea nelocuită, a fost preluată de către lorzii de Wülpberg. Spatele feudei a seneșalii familiei Habsburg-Wildegg, care au avut importante birouri de judecată unde gestionau feuda Habsburg, de asemenea, au gestionat si alte castele din vecinătate (Schenkenberg sau Wildegg, cel mai probabil și Freudenau). Aceștia erau inițial o singură familie, dar s-au împărțit în 2 ramuri cel mai târziu în al doilea trimestru al secolului al XIII-lea.Frey, Argovia 109, S. 166
Lorzii de Wülpelsberg au murit în jurul anului 1300, iar partea din față a căzut cavalerului Werner al II-lea von Wohlen, care locuia la Brugg. Fiul său Cunrat al III-lea în 1364 a dobândit o parte din spatele castelului de la seneșali. Henmann von Wohlen, fiul lui Cunrat, a cumpărat restul de acțiuni în 1371 și a unit toate părțile castelului într-o singură mână. La începutul secolului al XV-lea, pădurea de la sud și est a castelului a fost defrișată și s-a format cătunul din Habsburg, care a constat inițial din doar câteva case și a crescut ca un sat în secolul al XVIII-lea.
miniatura|stanga|Vedere asupra castelului Habsburg la începutul secolului XIX