Magda Puskas născută ca Magdalena Puskas (n. 14 ianuarie 1961, Reghin, regiunea Mureș) este o muziciană, interpretă și compozitor român.

Biografie Familia

Este al doilea copil al Ecaterinei și a lui Eugen Puskas, ambii muncitori. Sora ei s-a numit Viorica. A fost căsătorită cu Finna Istvan și împreună au un fiu Finna Tibor Istvan.

Educație

Este absolventă a Universității Spiru Haret București - Facultatea de Psihologie.Pagina facebook personală Magda Puskaș studii

Cariera artistică muzicală

Și-a început activitatea muzicală la 6 ani ajungând ca la 7-8 ani să participe la turnee de muzică ușoară în județul Mureș. În timpul liceului, a făcut parte din grupul Arthemis – grupul de folk al liceului, cu care a obținut Premiul Național la Festivalul național „Cântarea României” ediția 1979. Odată cu terminarea liceului, grupul Arthemis s-a destrămat, dar din el s-a născut, în 1981, un nou grup - Ecoul, format din Magda Puskas și fosta sa colegă, Sorina Feier-Bloj. În luna noiembrie a anului 1981 grupul a participat la Festivalul „Baladele Dunării”, în formula Ecoul. În juriu s-au aflat membri ai Cenaclului Flacăra, președintele juriului a fost chiar Adrian Păunescu. Luând premiul cel mare, cele două tinere artiste au fost invitate să devină membre active ale Cenaclului. Această colaborare s-a fructificat cu câteva piese de un real succes, cântate în turneele susținute alături de Cenaclul Flacăra: „La o cană cu vin”, „Din copilărie” sau „Taina”.Site web Magda Puskas Biografie Oficială

După încheierea colaborării cu Sorina Bloj, Magda Puskas și-a adus aportul muzical în Cenaclul Flacăra alături de Tatiana Stepa, un grup duo, sub numele de Partaj, cântând împreună „Desculț prin zăpadă”, „Creion”, „Partaj”, precum și vechile hituri ale Ecoului.

După 1989, Magda Puskas și-a continuat activitatea în Cenaclul „Totuși iubirea”. Artista se numără printre cei care au contribuit la resuscitarea folk-ului românesc, după anul 2000.

A urmat o colaborare îndelungată, până în 2010, cu Valentin Moldovan, alături de care a susținut numeroase concerte în toată țara. Apoi, spectacolele Magdei Puskas au fost marcate de o schimbare, folkista colaborând cu Ioan Onișor mai bine de un an.

În 2011, Magda Puskas a aniversat 30 de ani de la debutul în Cenaclul Flacăra, moment celebrat prin aducerea unui suflu nou pieselor sale, printr-o colaborare de succes cu muzicieni de excepție: Tcha Limberger, Florin Ștefan, Aladár Pusztai, Cătălin Pop și Oana Pop. Turneul național ce a marcat cei 30 de ani de folk ai Magdei a marcat un număr impresionant de orașe și spectatori pe masură.

Premii și distincții

De-a lungul întregii cariere, Magda Puskas primește premii printre care:

Premiul Național la Festivalul național „Cântarea României” 1979 Festivalul „Baladele Dunării” noiembrie 1981 Marele premiul de debut în Cenaclul Flacăra, în 1982

Creații muzicale importante Cu Grupul Ecoul „La o cană cu vin” - (cu Sorina Bloj) 1978 Creații muzicale importante Bistriteanul.ro 12 noiembrie 2015 „Din copilărie” - (cu Sorina Bloj) 1981 „Elegia atlantă” - (cu Sorina Bloj) 1981 „Taina” - (cu Sorina Bloj) 1981 „Lumină” - (cu Sorina Bloj) 1979 „Desculț prin zăpadă” - (cu Tatiana Stepa) 1983 „Creion” - (cu Tatiana Stepa) 1983 „Partaj” - (cu Tatiana Stepa) 1983

Cenaclul "Totuși iubirea" „Mi-e bine, mi-e jale” - (cu Tatiana Stepa) 1983

Discografie Albume de studio Izvor de lumină (Colinde) - editat în 1994 Partaj și Orizont 77 cu Valentin Moldovan (chitară - voce) Sorina Bloj (voce), Ghiță Danciu (voce), Magda Puskas (voce), Călin Ionce (clape) Site web oficial Discografie Magda Puskas, reeditat în 1999 cu Valentin Moldovan  (chitară - voce), Tatiana Stepa (voce), Ghită Danciu (voce), Magda Puskas (voce) Lumina pascală - editat in 2006  cu Nora Deneș (vioară, backing-vocal), Valentin Moldovan (chitară-voce), Magda Puskas (voce)

Albume disponibile doar online „Fiii lacrimilor tale (Balade sainte)” , Magda Puskas 1998 „Noi între noi”, Magda Puskas 1999 „Folk”, Magda Puskas 2012 „Corinde”, Magda Puskas 2014

Participări la alte albume Iarna mea cu ochii mari (2014) de Emeric Imre, voce Cenaclul Flacăra Vol 4 cu melodia Elegie atlantă Înregistrare din concert Elegie atlantă Cenaclul Flacăra Vol 4 Intercont Music Totuși Iubirea Totuși Iubirea compilație @Disco GS Intercont Music Folk 5x4 Vol. 1 albumul Folk 5x4 Vol. 1 @Disco GS Filmografie

Galerie de imagini

Note

Bibliografie

La mulți ani, Magda Puskas zidezi.ro interviu Ovi D. Pop - 15 ianuarie 2014 În tot ce face și în tot ce este Magda Puskas e iubire în stare pură jurnaluldehuedin.ro Ioana Georgeta Mureșan 01 iulie 2013 Cenaclu pentru inima si minte, pentru suflet si trup… Gazeta de Maramureș; 23 Noiembrie , 2010

Legături externe Sit Web Oficial Magda Puskas Facebook Magda Puskas Official

Interviuri Interviul de duminică. O după-amiază alături de Magda Puskas. ”Emisiunile folk sunt tot mai puține, iar noi nu avem acces la tineret” , Actual de MM 22 iulie 2012 Cinci decenii trăite cu ecou Dana Andronie, Jurnalul.ro 13 ianuarie 2011 Invitată la "Psihologul muzical": Magda Puskas Radio România Actualități, Andrei Partoș, 10 octombrie 2010

Video Magda Puskas - Și totuși există iubire înregistrare Folk You difuzată pe Antena 1

Categorie:Nașteri în 1961 Categorie:Nașteri pe 14 ianuarie Categorie:Absolvenți ai Universității Spiru Haret din București Categorie:Autori români Categorie:Cântăreți români de folk Categorie:Compozitori români Categorie:Clujeni Categorie:Instrumentiști români în viață Categorie:Muzicieni români în viață