250px|right|thumb|Imagine tridimensională, la microscopul electronic cu baleiaj, a unor globule albe (formă sferică cu excrescențe pe membrană) și roșii (formă de discuri concave). Obs.: globulele roșii sunt celule specializate anucleate. Celula este unitatea de bază structurală și funcțională a tuturor organismelor vii care poate exista singură sau poate intra în complexe celulare, formând țesuturile organismelor pluricelulare. Aceasta a fost descoperită de către Robert Hooke. Este cea mai mică unitate a vieții, care poate fi clasificată ca o vietate și este adesea numită bloc de viață.Cell Movements and the Shaping of the Vertebrate Body în capitolul 21 al Molecular Biology of the Cell ediția a patra, editat de Bruce Alberts (2002) publicat de Garland Science. Textul lui Albert discută modul în care "blocurile celulare de construcție" se mișcă pentru a forma embrioni în dezvoltare. Este, de asemenea, comun ca moleculele mici să fie descrise ca aminoacizi, ca în "blocurile moleculare de construcție". Unele organisme, cum ar fi cele mai multe bacterii, sunt unicelulare (constau dintr-o singură celulă). Alte organisme, cum ar fi oamenii, sunt pluricelulare.

Un om are aproximativ 17-36 de trilioane de celule; diametrul tipic al celulei variază între 1 µm la bacterii și 25 µm la oameni. Cele mai lungi celule sunt neuronii motori și au o lungime de aproximativ 1,3 m; aceștia se găsesc în cornul anterior din măduva spinării și pot ajunge de la degetul de la picior la partea inferioară a trunchiului cerebral. first 12 minutes of the lecture covers cells (by Marian Diamond). Cele mai mici celule sunt celulele granulare din cerebel și au circa 5 µm.

Undeva prin secolul al 19-lea, Jan Evangelista Purkinje a observat mici "granule", în timp ce privea prin microscop țesuturi de plante. Teoria celulară, dezvoltată pentru prima oară în 1839 de către Matthias Jakob Schleiden si Theodor Schwann, afirma că toate organismele sunt compuse din una sau mai multe celule, că toate celulele provin din celulele preexistente, că funcțiile vitale ale unui organism au loc în interiorul celulelor, și că toate celulele conțin informațiile ereditare necesare pentru reglarea funcțiilor celulare și de transmitere a informațiilor pentru următoarea generație de celule.

Cuvântul celulă provine de la cuvântul latin cellula, care înseamnă "cameră mică". Termenul descriptiv pentru cea mai mică structură de viață biologică a fost inventat de către Robert Hooke într-o carte pe care a publicat-o în 1665, când a comparat celulele de plută pe care le-a văzut prin microscopul său cu micile camere de locuit (chilii) ale călugărilor.

Definiții Pentru celulă au fost date numeroase definiții. Astfel chiar aceiași autori (Toma C. și Niță Mihaela în „Celula vegetală”, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 1995) dau două definiții diferite în funcție punctul de vedere din care este abordată problema. Aceste definiții sunt:

„Celula este o unitate morfofuncțională elementară a tuturor organismelor procariote și eucariote. Ea reprezintă un prim nivel de organizare a materiei vii, dotat cu capacitatea de autoreglare, autoconservare și autoreproducere.” „ Privită prin prisma teoriei sistemice, celula poate fi definită ca un sistem biologic deschis, deosebit de dinamic, aflat în relații de echilibru cu mediul înconjurător – în cazul protofitelor și protozoarelor – sau ca un subsistem când devine parte componentă a unui țesut, organ sau Organism pluricelular.”

Anatomie thumb|300px|Celula eucariotă (stânga) și procariotă (dreapta) Celulele sunt categorisite pe larg în două feluri: celulele eucariote, care au un nucleu individualizat, și celulele procariote, care nu au un nucleu individualizat, dar au o regiune nucleoidă (nucleoid). Procariotele sunt organisme unicelulare, iar eucariotele pot fi organisme unicelulare sau multicelulare. Animalele, plantele, fungii și unele alge sunt eucariote multicelulare.

+Tabel 1: Comparație între proprietățile celulelor procariote și eucariote ProcarioteEucarioteTipuri de organismebacterie, archaeaprotiste, ciuperci, plante, animaleDimensiuni~ 1–5 μm~ 10–100 μmTipul nucleului celularfără nucleu individualizatnucleu cu membrană dublăADNcircular (în general)cromozomi lineari cu proteine histoneARN-/sinteza proteinelorcuplat în citoplasmăsinteză de ARN în nucleusinteză de proteine în citoplasmăRibozomi50S+30S60S+40SStructură citoplasmaticăstructură simplăstructură complexă cu membrane intracitoplasmatice și citoscheletMișcarea celulelorflagel făcut din flagelinăflagelară și ciliară făcută de tubulină;Metabolismanaerob, aerobde obicei aerobMitocondrianu arede la una până la câteva mii (cu toate acestea unele duc lipsă de mitocondrii)Cloroplastenu areîn alge și planteOrganizarede obicei celule izolatecelule izolate, colonii, organisme evoluate multicelulare cu celule specializateDiviziunea celulelordiviziune binară (diviziune simplă)Mitoză (pentru celulă somatică) Meioză (pentru formarea gameților)

Procariote

450px|thumb|right|Structura celulei procariote

Celula procariotă este mai simplă și mai mică decât o celula eucariotă. Este lipsită de nucleu individualizat, și de cele mai multe organite ale celulei eucariote. Există două tipuri de procariote: bacteriile si archaea; amândouă au o structură similară. Materialul nuclear al celulelor procariote constă dintr-un singur cromozom, care este în contact direct cu citoplasma. La aceste celule, regiunea nucleară nedefinită din citoplasmă se numește nucleoid.

O celulă procariotă are trei regiuni arhitecturale:

La exterior, flagel și pilus care se proiectează de pe suprafața celulei. Acestea sunt structuri (nu sunt prezente în toate celulele procariote) din proteine ​​care facilitează deplasarea și comunicarea între celule; Ceea ce înconjoară celula este învelitoarea celulară. - în general, constând dintr-un perete celular care acoperă o membrană celulară, totuși unele bacterii au în plus un strat suplimentar de acoperire numit capsida. Învelișul oferă rigiditate celulei și separă interiorul celulei de mediul în care se află, servind ca un filtru de protecție. Deși cele mai multe procariote au un perete celular, există și excepții, cum ar fi Mycoplasma (bacterie) și Thermoplasma (archaea). Peretele celular este format din peptidoglican la bacterii, și acționează ca o barieră suplimentară împotriva forțelor exterioare. Acesta previne, de asemenea, celulele de la dezvoltarea exagerată și în cele din urmă de spargerea (citoliza) din cauza presiunii osmotice împotriva unui mediu hipotonic. Unele celule eucariote (celule de plante și celule de ciuperci) au de asemenea, un perete celular; În interiorul celulei este regiunea citoplasmatică care conține genomul celulei (ADN), ribozomi și diferite tipuri de incluziuni. Un cromozom procariot este de obicei o moleculă circulară (o excepție este cea a bacteriei Borrelia burgdorferi, care provoacă boala Lyme). Deși nu formează un nucleu, ADN-ul este condensat într-un nucleoid. Procariotele pot transporta elemente ADN extracromozomiale numite plasmide, care sunt de obicei circulare. Plasmidele activează funcții suplimentare, cum ar fi rezistența la antibiotice.

Eucariote

thumb|right|350px|Celula eucariotă. Organite celulare: (1) nucleol (2) nucleu (3) ribozomi (4) vezicule, (5) reticul endoplasmatic rugos, (6) aparatul Golgi, (7) citoschelet, (8) reticul endoplasmatic neted, (9) mitocondrie, (10) vacuole, (11) citoplasmă, (12) lizozom, (13) centriol. Plantele, animalele, ciupercile, mucegaiurile, protozoarele și algele sunt toate eucariote. Aceste celule sunt de aproximativ 15 ori mai mari decât o procariotă tipică și pot avea volumul de 1000 de ori mai mare. Diferența majoră dintre procariote și eucariote este că celulele eucariote conțin compartimente legate de membrană în care pot avea loc activități specifice metabolice. Cea mai importantă dintre acestea este nucleul celular, un compartiment delimitat de membrană, care adăpostește ADN-ul celulelor eucariote. Acest nucleu dă eucariotei numele ei. Alte diferențe pot fi: Membrana plasmatică se aseamănă cu cea a procariotelor în funcție, cu diferențe minore în configurare. Pereții celulelor pot fi sau nu prezenți. ADN-ul eucariotei este organizat într-unul sau mai multe molecule liniare, numite cromozomi , care sunt asociate cu proteine histone. Toate ADN-urile cromozomiale sunt stocate în nucleul celulei, separate de citoplasma printr-o membrană. Unele organite eucariote, cum ar fi mitocondriile conțin de asemenea ADN. Eucariotele se pot deplasa folosind flagelul. Flagelul acestor celule este mult mai complex decât al procariotelor.

thumb|350px|left|Celulă tipică animală thumb|350px|right|Celulă tipică vegetală

+Tabel 2: Comparație între structurile celulelor animale și vegetaleCelulă tipică animalăCelulă tipică vegetalăOrganite Nucleu Nucleol (în nucleu) Reticul endoplasmatic rugos Reticul endolasmatic neted Ribozomi Citoschelet Aparat Golgi Citoplasmă Mitocondrii Vezicule Vacuole Lizozomi Centrozom Centrioli Nucleu Nucleol (în nucleu) Reticul endoplasmatic rugos Reticul endolasmatic neted Ribozomi Citoschelet Aparat Golgi (dictiozomi) Citoplasmă Mitocondrii Plastide Vezicule Vacuole Perete celular Cloroplast

Componentele celulare miniatura|Celulele laminei Plagiomnium Afine

Membrana

Toate celulele, indiferent dacă sunt procariote sau eucariote, au o membrană care înconjoară celula, separă interiorul acesteia de mediul său, reglementează ceea ce trece înăuntru și afară (permeabilitate selectivă) și menține potențialul electric al celulei. Toate celulele posedă ADN (materialul ereditar de gene) și ARN (care conține informațiile necesare pentru construirea diferitelor proteine cum ar fi enzimele, mașinăriile primare ale celulelor). În celule există de asemenea și alte tipuri de biomolecule. Lista de mai jos conține componentele principale ale celulei.

Citoplasma

Citoplasma acționează în organizarea și menținerea formei celulei; ancorează organitele în loc; are rol în timpul endocitozei, absorbția de materiale externe, de către o celulă, și citochineză, separarea celulelor imature după diviziunea celulară; și mută părți din celulă în procesele de creștere și de mobilitate. Citoscheletului eucariotelor este compus din microfilamente, filamente intermediare și microtubuli. Există un număr mare de proteine ​​asociate acestora, fiecare controlând structura unei celule prin îndrumarea, gruparea și alinierea filamentelor. Citoscheletului procariotelor este implicat în menținerea formei celulei, polaritate și citochineză.

Citoplasma celulei este înconjurată de o membrană celulară sau membrană plasmatică. Membrana plasmatică din plante și procariote este de obicei acoperită de un perete celular. Această membrană are rolul de a separa și de a proteja o celulă de mediul său înconjurător și în general este formată dintr-un strat dublu de lipide (hidrofil - asemănătoare celulelor de grăsime) și molecule cu fosfor hidrofil; stratul se numește fosfolipid bistratificat. Integrate în cadrul acestei membrane sunt o varietate de proteine ​​moleculare care acționează ca și canale și pompe facilitând mișcarea diferitelor molecule la intrarea și ieșirea din celulă. Membrana are permeabilitate selectivă, în sensul că poate să fie substanțe (moleculă sau ioni)care pot trece nestingherite, pot trece într-o măsură limitată sau nu pot trece. Membranele de pe suprafața celulară conțin de asemenea proteine receptoare ​​care permit celulelor să detecteze molecule de semnalizare externe, cum ar fi hormonii.

La unele celule, citoplasma prezintă diferite prelungiri acoperite de plasmalemă. Acestea pot fi temporare și neordonate, cum ar fi pseudopodelor (leucocitele), sau permanente: microvili (epiteliul mucoasei intestinale, epiteliul tubilor renali), cili (epiteliul mucoasei traheei), desmozomi - corpusculi de legătură care solidarizează celulele epiteliale.

Materialul genetic