Ras Alula, sau pe numele său întreg Ras Alula Engeda, cunoscut și sub numele său de cavaler Abba Nega Numele Abba Nega vine de la armăsarul său, Nega, așa cum împăratul Yohannes al IV-lea era numit Abba Bezbez, lar Lidj Ayassu era numit Abba Tene sau ca Wadi Qubiîn limba tigrinia - Fiul blănii de leu, unde Wadi înseamană „fiu” și Qubi era o denumire pentru „blana de leu” a împăratului Yohannes al IV-lea al Etiopiei (în limba gî'îz:ራስ አሉላ እንግዳ, 1827 sau 1842New York Times 12.4.1887 -1897) a fost un militar și om politic etiopian, din etnia tigre. Ras Alula a fost guvernator de provincie și persoana cea mai însemnată în Imperiul Etiopian după împărat în zilele domniei lui Yohannes al IV-lea. A fost unul dintre cei mai iluștri comandanți militari etiopieni din secolul al XIX-lea, cel mai însemnat de după moartea lui Tewodros al II-lea. El a condus oștirile etiopiene la mai multe victorii în războaiele de apărare ale Etiopiei, mai ales la granița de nord, împotriva italienilor, a egiptenilor, și mahdiștilor din Sudan, distingându-se de pildă, în luptele de la Dogali și Adwa. Pentru etiopieni în general, și pentru poporul tigre în special, Ras Alula a devenit un erou național. Europenii l-au poreclit „Garibaldi al Abisiniei”. Doar în Eritreea este privit uneori ca un trădător, deoarece a colaborat, în cele din urmăm cu împăratul Menelik al II-lea și nu a împiedicat crearea coloniei italiene Eritreea, care a dus la divizunea poporului tigre.
Biografie Alula s-a născut în 1847 în satul Mennawe, la 15 mile sud de Abiy Addin, districtul Tembien din regiunea Tigray, într-o familie de țărani de condiție modestă. Tatăl său se numea Engede Eqube. Deși fiu de țăran, Alula a crescut printre copii de nobili. Aceștia și familiile lor l-au simpatizat din cauza alurii sale aristocratice, simțului umorului și firii prietenoase. În legătură cu numele său circula la poporul tigray o binecunoscută legendă (relatată de istoricul Hagay Erlich) după care un grup de persoane ducând coșuri cu pâini la o nuntă a fost oprit de o ceată de copii condusă de viitorul Ras, care i-a întrebat unde merg. Ei au răspuns în glumă „La castelul lui Ras Alula Wadi Qubi”. De atunci, prietenii și locuitorii din Mannawe l-au poreclit „Ras Alula". Mai târziu, el a obținut cu adevărat titlul de Ras (Prinț).
La început, a slujit ca războinic la curtea lui Ras Araya Dimtsu, șeful ereditar al provinciei Enderta, și proprietarul moșiilor pe care trăia familia sa. După aceea a trecut la curtea nepotului lui Ras Araya, Dejazmatch-ul Kassa Mercha, a devenit „șambelanul și portarul” și în această calitate, mâna dreaptă a acestuia. O tradiție orală (menționată și ea de H.Erlich) povestește că tânărul Alula s-a numărat printre cei care l-au capturat pe fostul împărat Tekle Giyorgis în bătălia victorioasă a lui Kassa din 11 iulie 1871. Alula a luat parte și la lupta contra lui Wagshum Gobeze (care era cumnatul Dejazmatch-ului Kassa). În anul 1871, după triumful din aceste lupte, Kassa a fost încoronat împărat al Etiopiei sub numele de Yohannes al IV-lea.
Luptele cu egiptenii 250px|miniatura|dreapta|Yohannes al IV-lea, împăratul Etiopiei (nagusa nagast) (1872-1889) La mijlocul secolului al XIX-lea, Egiptul sub conducerea viceregilor din dinastia lui Mohammad Ali a acționat în mod independent de Imperiul Otoman și a anexat portul Massawa și Sudanul de astăzi. Visul khedivului Ismail Pașa al Egiptului era fondarea unui imperiu egiptean care să cuprindă tot nord-estul Africii, inclusiv Etiopia și izvoarele Nilului. După ocuparea Massawei, egiptenii au pornit o campanie de cuceriri către sud în zona Tigray și către est spre Sultanatul Awsa al afarilor.
Etiopienii au încercat fără succes, pe căi diplomatice,să pună capăt ostilităților și apoi, la 3 octombrie 1875, s-au declarat în stare de război cu Egiptul. Împăratul Yohannes al IV-lea a încredințat conducerea armatei colaboratorului său cel mai apropiat, Alula. În dimineața zilei de 16 noiembrie 1875, la Gondit sau Gonbat, oastea egipteană s-a confruntat prima dată cu oastea „regelui regilor". Etiopienii au reușit să-i atragă pe egipteni într-o vale îngustă și abruptă, unde ei au devenit ținte ușoare pentru tunurile postate pe dealurile din jur. Armata egipteană și-a pierdut o treime din efective, inclusiv comandantul. Veștile despre înfrângerea egiptenilor au umilit regimul khedivului în ochii africanilor. Egiptenii au revenit în regiune după patru luni cu o armată mai bine echipată, care număra între 15,000 - 20,000 ostași. Lupta dintre taberele rivale, desfășurată în martie 1876 la Gura, a durat, de data aceasta, trei zile. În bătălia de la Gura, pierderile egiptenilor au inclus 500 de soldați morți, răniți sau capturați și 12.000 - 13.000 de puști Remington, 16 tunuri, muniții care au căzut în mâinile împăratului Yohannes etc. După victoria de la Gura, negusul a conferit lui Alula titlul nobiliar de „Turk Bașa”, paralel cu cel de pașă.
Numirea ca guvernator 250px|miniatura|dreapta|Casa lui Ras Alula la Asmara La vârsta de 30 ani, Alula a devenit unul dintre cei mai însemnați dregători ai imperiului. După ce a avut trei copii de la prima sa soție, Wozero B'tweta, Alula s-a despărțit de ea și s-a însurat cu Wozeru Amlesu Araya, fiica ras-ului tigre Araya Dimtsu, unchiul împăratului Yohannes. Căsătoria aceasta a avut un caracter politic, căci ea a întărit poziția lui Alula în rândurile aristocrației. A doua sa soție a murit, însă, la scurt timp după nuntă.
În anul 1879 împăratul Yohannes l-a demis pe guvernatorul provinciei Mereb Mellash sau Midri Barhi (aflat astăzî în Eritreea ), Wolde Michael Salomon, membru al familiei imperiale, care era suspectat de colaborare cu egiptenii. Alula a fost numit în locul acestuia, primind și titlul de Ras - principe. Înlăturarea guvernatorului a contribuit la adâncirea ostilității dintre împărat și dinastia cârmuitorilor locali. Numirea lui Alula ca guvernator a fost primită și ea de aceștia ca un afront, din cauza originii sale modeste. Alula și-a stabilit reședința la Adi Teklay iar în scurt timp a pus temeliile unui nou oraș-capitală, Asmara, viitoarea capitală a Eritreei. El s-a străduit să recupereze din mâinile egiptenilor localitățile Bogos și Massawa. În vremea aceasta nobili locali,precum Dabebe Araya (fiul lui Ras Araya Dimtsu și cumnatul lui Alula însuși și văr cu împăratul Yohannes al IV-lea) au trecut de partea egiptenilor.
Acordul Hewett 250px|miniatura|dreapta|Bătălia de la Dogali, 1887, pictură de Michele Cammarano La 3 iunie 1884, Etiopia și Marea Britanie au semnat Acordul Hewett, prin care Etiopia s-a angajat să ajute Egiptului să-și evacueze forțele din Sudanul agitat de Revolta mahdistă, în schimbul retragerii egiptenilor din Bogos (regiunea Keren) și Massawa, recunoscute ca aparținând Etiopiei și, de asemenea, al retrocedării de către englezi a localităților Kassala, Amedeb și Sanhib. Ras Alula urma să ajute Egiptului să-și evacueze garnizoanele din Amedeb, Algeden, Keren, Ghirra și Gallabat, care fuseseră încercuite de mahdiști. În scopul aplicării acordului Alula a început pregătirile pentru campania militară, în pofida împotrivirii unor șefi locali care nu-i acceptau autoritatea. El a înaintat spre orașul Keren, în zona Bogos, care era sub controlul mahdiștilor. În septembrie 1885, Alula l-a ocupat, iar după zece zile, s-a îndreptat spre Kufit, care era și el sub control mahdist. În această campanie era însoțit de comandantul oficial al armatei etiopiene, Fitawrari Blatta Gabro. La Kufit s-a desfășurat o luptă grea în care etiopienii au izbutit să-i învingă pe mahdiștii conduși de Osman Digna, dar cu prețul unor pierderi grele. În bătălie au căzut doi dintre generalii etiopieni - Blatta Gebru însuși și Aselafi Hagos, iar Alula a fost rănit ușor. Mahdiștii au avut circa 3.000 de morți. În urma victoriei, zona Bogos a reintrat în posesia Etiopiei. Victoria aceasta a avut un mare răsunet în regiune.
Totuși, britanicii au încălcat acordul și au permis tacit italienilor să ocupe Massawa, apoi Sahati și Zulla. Rivalul împăratului, regele din Shewa, Menelik, a încercat în acea vreme să-i convingă pe italieni să-l ajute să-l detroneze pe Yohannes al IV-lea pentru a-i lua locul. Împăratul și Alula s-au simțit foarte dezamăgiți de trădarea britanicilor, mai cu seamă după ce, între timp, sultanul din Aswa, Muhammad Hanfari, vânduse localitatea Assab misionarului lazarist italian Giuseppe Sapeto, iar acesta și confrații săi o predaseră Italiei. Italienii au respins protestele Etiopiei afirmând că au nevoie de Massawa și de Assab din cauza poziției lor strategice pe înălțimi.
Bătălia de la Dogali 250px|miniatura|dreapta|Ras Alula în 1887, îmbrăcat în straie arabe Alula nu a acceptat pretextele italienilor și și-a pus în gând să pună capăt planurilor lor expansioniste. El a protestat contra încălcării Acordului Hewett în fața emisarului Harrison Smith, care îl însoțise pe amiralul Hewett în momentul semnării acestuia. De asemenea a ordonat arestarea inginerului conte Salimbeni și a altor italieni care lucrau în domeniul la construcția unui pod peste Nil, suspectându-i de spionaj.De asemenea, i-a avertizat pe generalul Gené, pe Marcopolo Bey, guvernatorul italian al Massawei și pe consulul Sumagn al Franței, amenințând că dacă italienii nu vor părăsi teritoriul etiopian, vor avea de suportat consecințele. Italienii au respins acest ultimatum, afirmând că ei se află la Massawa în virtutea „voinței divine”. După ce în lupta la Kufit a barat invazia mahdistă spre Keren, Alula a mobilizat o oaste de 5000 de luptători și a raportat împăratului despre cuceririle italiene în zonă. În decembrie 1886 confruntarea cu italienii a devenit inevitabilă. Ras Alula a coborât prin Ghinda'e în direcția Sahati (Saati).Artileria italiană a ripostat printr-un atac cu proiectile care au provocat pierderi etiopienilor. Ei au tras și la rândul lor rănind patru italieni, apoi s-au retras. La 24 ianuarie 1887 un regiment de italieni condus de maiorul Boretti a sosit pentru a întări pozitiile conaționalilor lor din Dogali. Dar au căzut într-o ambuscadă etiopiană, fiind nimiciti aproape în întregime de oastea mult superioara numeric a lui Alula. Din 500 luptători italieni au rămas doar 80 care au reușit să fugă. În această batalie de la Dogali au căzut 22 ofițeri italieni de elită, inclusiv coordonatorul forțelor italiene, colonelul Tommaso de Cristoforis. Alula s-a îndreptat spre nord către Sahati, unde cele două tabere - etiopiană și italiană, aveau acum forțe egale. Tocmai când situația etipienilor părea să se degradeze, a sosit în zonă o oaste etiopiană însemnată, condusă de împărat care a nimicit unitățile italiene. Sahati a rămas sub control etiopian. Generalul Gené a oferit lui Alula o cantitate de puști în schimbul eliberării contelui Salimbeni, fapt pentru care a fost înlocuit cu predecesorul său, colonelul Saletta, devenit general. în 1886-1887 oamenii lui Alula au săvârșit măceluri în masă în rândurile populației nilotice locale kunama.
Bătălia de la Matamma (sau Gallabat) Italia a trimis în regiune o nouă forță militară importantă condusă de generalul San Marzano și a obținut colaborarea regelui Menelik din Shewa, care s-a răsculat iarăși contra lui Yohannes al IV-lea. Amenințarea mahdistă rămânea si ea încă la ordinea zilei. Dervișii sudanezi au efectuat o incursiune în Etiopia, în regiunea locuită de poporul Amhara, în Gondar, unde au incendiat capitala istorică. Împăratul a suferit în această perioadă pierderea fiului său, prințul moștenitor Ras Araya Selassie, și avea frecvent stări de depresie.