NATO

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (sau Alianța Atlantică; în , acronim NATO; în , acronim OTAN) este o alianță militară interguvernamentală formată din 32 de state membre – 30 europene și 2 nord-americane. Înființată în urma celui de-al Doilea Război Mondial, organizația implementează Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington, D.C., la 4 aprilie 1949. NATO este un sistem de securitate colectivă: statele sale membre independente sunt de acord să se apere reciproc împotriva atacurilor din partea terților. În perioada Războiului Rece, NATO a funcționat ca un factor de echilibru față de amenințarea Uniunii Sovietice. Alianța a rămas activă și după dizolvarea Uniunii Sovietice și a Pactului de la Varșovia și a fost implicată în operațiuni militare în Balcani, Orientul Mijlociu, Asia de Sud și Africa. Deviza organizației „o minte neîngrădită în deliberare” (în latină „animus in consulendo liber”).

Sediul general se află la Bruxelles, în Belgia, iar Sediul Central al Forțelor Aliate din Europa se află în apropiere de Mons, în Belgia. Forțele combinate ale tuturor membrilor NATO includ aproximativ 3,5 milioane de soldați și personal. Toate statele membre acoperă împreună o suprafață de 25,07 milioane km², cu o populație de aproximativ 973 de milioane de oameni. Cheltuielile lor militare combinate, începând cu 2022, au constituit aproximativ 55% din totalul nominal global.

NATO s-a format cu 12 membri fondatori și a adăugat noi membri de 10 ori, cel mai recent când Suedia a aderat la alianță la 7 martie 2024. În plus, NATO recunoaște Bosnia și Herțegovina, Georgia și Ucraina ca membri aspiranți. Extinderea a generat tensiuni cu Rusia, care nu este membru, dar participă la programul Parteneriatului pentru Pace, alături de alte 18 țări. Alte 19 țări sunt implicate în programe de dialog instituționalizat cu NATO.

Istoric

miniatura|Steadfast Defender 24 a fost cel mai mare exercițiu NATO de la sfârșitul Războiului Rece.NATO a fost înființată pe 4 aprilie 1949 prin semnarea Tratatului Atlanticului de Nord (Tratatul de la Washington). Cei 12 membri fondatori ai alianței au fost Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii.

URSS și statele aliate ei au format Pactul de la Varșovia în 1955 pentru a contrabalansa NATO. Ambele organizații au fost forțe oponente în Războiul Rece.

Patru noi membri s-au alăturat în timpul Războiului Rece: Grecia (1952), Turcia (1952), Germania de Vest (1955) și Spania (1982). După dizolvarea Uniunii Sovietice, multe foste state ale Pactului de la Varșovia și post-sovietice au căutat aderarea. În 1990, teritoriul fostei Germanii de Est a fost adăugat prin reunificarea Germaniei. La summitul de la Washington din 1999, Ungaria, Polonia și Republica Cehă s-au alăturat oficial, iar NATO a emis noi linii directoare pentru aderare, prin „Planuri de Acțiune pentru Aderare” personalizate. Aceste planuri au guvernat adăugarea de noi membri: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia în 2004, Albania și Croația în 2009, Muntenegru în 2017 și Macedonia de Nord în 2020. Finlanda și Suedia sunt cei mai noi membri, aderând pe 4 aprilie 2023 și, respectiv, 7 martie 2024, ca reacție la invazia Rusiei în Ucraina.

NATO și-a văzut primul angajament militar în Războiul din Kosovo, unde a pornit o campanie de 11 săptămâni împotriva statului Serbia și Muntenegru între 24 martie și 11 iunie 1999.

Decizia lui Charles de Gaulle de a revoca comanda militară franceză în 1966 pentru a-și dezvolta propriul program de descurajare nucleară, a necesitat relocarea Centralei NATO din Paris, Franța la Bruxelles, Belgia până la 16 octombrie 1967. În timp ce centrala politică este amplasată în Bruxelles, centrala militară și cea a Puterilor Aliate ale Europei (SHAPE) sunt localizate la sud de Bruxelles în orașul Mons.

Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, care obligă statele membre să vină în ajutorul oricărui stat membru supus unui atac armat, a fost invocat pentru prima și singura dată după atacurile din 11 septembrie, după care trupe au fost desfășurate în Afganistan sub conducerea ISAF, o misiune condusă de NATO. De atunci, organizația a desfășurat o serie de roluri suplimentare, inclusiv trimiterea de instructori în Irak și asistență în operațiuni împotriva pirateriei.

În 2007, alegerea președintelui francez Nicolas Sarkozy a condus la o reformă majoră a poziției militare a Franței, culminând cu revenirea la calitatea de membru cu drepturi depline la 4 aprilie 2009, ceea ce a inclus și reintegrarea Franței în Structura de Comandă Militară a NATO, dar menținând în același timp un sistem nuclear de descurajare independent.

Anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 a dus la o puternică condamnare din partea tuturor membrilor NATO, fiind unul dintre cele șapte cazuri în care a fost invocat Articolul 4, care solicită consultări între membrii NATO. Alte ocazii anterioare au fost în timpul Războiului din Irak și al Războiului Civil Sirian. La summitul de la Țara Galilor din 2014, liderii statelor membre NATO s-au angajat oficial, pentru prima dată, să cheltuiască echivalentul a cel puțin două procente din produsul intern brut pentru apărare până în 2024, ceea ce până atunci era doar un ghid informal.

La summitul de la Varșovia din 2016, țările NATO au convenit asupra creării NATO Enhanced Forward Presence, care a constituit patru grupuri de luptă multinaționale de dimensiunea unui batalion în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia.

Înainte și în timpul invaziei rusești a Ucrainei din 2022, mai multe țări NATO au trimis trupe terestre, nave de război și avioane de luptă pentru a consolida flancul estic al alianței, iar mai multe țări au invocat din nou Articolul 4. În martie 2022, liderii NATO s-au întâlnit la Bruxelles pentru un summit extraordinar, care a implicat și liderii Grupului celor Șapte și ai Uniunii Europene. Statele membre NATO au convenit să înființeze patru grupuri de luptă suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia, iar elemente ale Forței de Răspuns NATO au fost activate pentru prima dată în istoria NATO.

În iunie 2022, NATO a desfășurat 40.000 de trupe de-a lungul flancului său estic de 2.500 de kilometri pentru a descuraja agresiunea Rusiei. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost desfășurate în Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia și Polonia, aceste cinci țări având împreună o forță considerabilă combinată de 259.000 de trupe. Pentru a suplimenta Forțele Aeriene ale Bulgariei, Spania a trimis Eurofighter Typhoon, Olanda a trimis opt avioane de atac F-35, iar avioane suplimentare de atac franceze și americane urmau să sosească în curând. În 2025, Germania a staționat o brigadă blindată completă în Lituania.

Formarea NATO și Rezoluția Vandenberg

Între 1945-1949, vestul era îngrijorat de expansionismul URSS care dorea să-și mențină forță militară la întreagă capacitate și să impună forme nedemocratice de guvernământ.

Între 1947-1949, Norvegia, Grecia, Turcia și alte țări vest-europene sunt amenințate din cauza blocadei Berlinului.

În 1947 are loc Tratatul de la Dunkerque, tratat de apărare colectivă între Franța și Marea Britanie prin care își asumau asistență mutuală în cazul unui "atac german" asupra uneia dintre ele și prevenirea Germaniei de a redeveni o mare putere.

În 17 martie 1948 este încheiat Tratatul de la Bruxelles între Franța, Marea Britanie, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg care prevedea colaborare economică, socială și culturală prin articole formale. Conform articolului 4, sunt asigurate garanțiile de securitate. Conform articolului 51 din Carta ONU, Europa dorea să demonstreze Statelor Unite că era gata să fie anihilată pentru a se apară. Aderarea se făcea prin invitație, iar tratatul trebuia ratificat de toate statele care pot ieși din tratat după 50 de ani.

Au loc negocieri cu Canada și SUA pentru formarea unei Alianțe Nord-Atlantice dintre Europa și America de Nord. Danemarca, Islanda, Norvegia și Portugalia au fost invitate de marile puteri să participe la Tratatul de la Bruxelles.

În 1949 este încheiat Tratatul de la Washington din 1949 prin care cele 12 țări fondatoare: SUA, Canada, Franța, Marea Britanie, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg, Danemarca, Norvegia, Islanda, Portugalia, Italia pun bazele NATO.

Principiile tratatului democrație libertate individuală statul de drept rezolvarea conflictelor pe cale pașnică colaborarea economică garanții de securitate solidaritatea defensivă în cazul unui atac asupra unui membru NATO, deși SUA își asumă o garanție juridică slabă pentru că nu doresc să se angajeze într-un conflict apărarea teritorială în Europa și America de Nord la nord de Tropicul Racului supremația Cartei ONU tratatele internaționale nu intră în contradicție cu Tratatul organizarea întâlnirilor Consiliului de câte ori este necesar aderarea la NATO prin care statele se pun de acord și invită statul care vrea să adere, actele fiind depuse la Washington. ratificarea tratatului de aderare dacă majoritatea statelor votează tratatul nu poate fi modificat timp de 10 ani tratatul poate fi denunțat după 20 de ani cu notificarea SUA limbile oficiale în care este încheiat tratatul

Scopul NATO asigurarea libertății și securității membrilor săi prin mijloace politice și militare în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic și cu principiile Cartei ONU promovarea relațiilor de pace și prietenie în zona Nord-Atlantică prevenirea războaielor

Sarcinile fundamentale ale NATO securitatea consultarea descurajarea conflictelor apărarea managamentul situațiilor de criză parteneriatul

Structura comandamentelor militare Consiliul Nord-Atlantic, condus de miniștri de externe civili ce reprezintă statele, fiind un organism de conducere suprem. Anual, aveau loc summituri NATO la care participau șefii de stat și șefii de guvern. Comandamentul Forțelor Aliate din Europa - (SHAPE), cu sediul la Paris Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa - (SACEUR); cu cea mai înaltă poziție care a devenit Comandamentul de operații american după summitul din 2002 Comandamentul Forțelor Aliate din Atlantic din Norfolk Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate - (SACA); după 2002 a devenit Comandamentul de Transformare American Comandamentul Forțelor Aliate din Canalul Mânecii care a fost desființat Adunarea Atlanticului de Nord - parlament format din reprezentanții parlamentelor naționale, fiind un corp de dezbatere înainte de procedura de ratificare prin două faze: dezbaterea și ratificarea Secretarul General NATO - cea mai înaltă autoritate civilă, fiind un european

NATO a reprezentat legătură transatlantică prin intermediul căreia securitatea Americii de Nord este în permanentă conexiune cu securitatea Europei. NATO este o manifestare practică a efortului colectiv depus de membri pentru susținerea intereselor comune în problema securității. Statele își mențin suveranitatea și independența. Forța militară se bazează pe forța militară a statelor membre.

Rezoluția Vandenberg permite președintelui SUA să intre într-o relație de securitate cu Europa pe timp de pace. Aceasta îi dă autoritate președintelui să încheie alianțe colective și de apărare, alianțe încheiate doar cu scop defensiv conform art. 51 din Carta ONU.

State membre

Cei 32 membrii ai NATO sunt:

1000px State membre NATO Planul de Acțiune pentru Aderare Parteneri cu Oportunități Consolidate Plan Individual de Parteneriat Parteneriat pentru Pace Dialogul Mediteranean Inițiativa de Cooperare de la Istanbul Parteneri Globali