Cristina-Elena Dinu (n. ) este o fostă deputată româncă, aleasă în legislaturile 2016-2020 și 2020-2024, pe listele Partidului Social Democrat.
Biografie În 1990 a absolvit Liceul Sanitar Târgoviște. Din 1991 a urmat cursurile Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. În 2005 a absolvit un curs postuniversitar de perfecționare la Institutul Național de Administrație.
A fost subprefect al județului Giurgiu (2005-2008) și manager al Spitalului de Urgență Giurgiu.
Activitate parlamentară În cele două legislaturi a inițiat 164 de propuneri legislative, din care 75 au fost promulgate legi. A făcut parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Hașemit al Iordaniei, Republica Populară Chineză, Republica Bulgaria, Bosnia și Herțegovina și Republica Portugheză.
În legislatura 2020-2024 a făcut parte din Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și a fost vicepreședintele Comisiei pentru sănătate și familie.
Note
Lectură suplimentară
Vezi și Legislatura 2016-2020 (Camera Deputaților) Parlamentul României
Legături externe Activitatea parlamentară Interviu cu deputatul Cristina Elena Dinu: „Întotdeauna, am fost un om optimist și vesel, m-am adaptat ușor oricăror situații și mi-au plăcut provocările”
Categorie:Politicieni români în viață Categorie:Deputați români 2016-2020 Categorie:Membri ai Partidului Social Democrat Categorie:Deputați români 2020-2024