miniatura|Uraganul Melissa Scara Saffir-Simpson este scara de clasificare a intensității cicloanelor tropicale, numite uragane, care se formează în emisfera vestică, ce include bazinele cicloanelor din oceanul Atlantic și oceanul Pacific de nord la est de linia schimbării datei. Scara are cinci niveluri de intensitate, corespunzătoare intervalelor vitezelor vânturilor normalizate. Pentru a clasifica un ciclon pe această scară, viteza vânturilor susținute este înregistrată timp de un minut la o înălțime de 10 metri, media astfel obținută fiind comparată la câteva intervale.
Scara Saffir-Simpson Categoria Vitezele vântului m/s noduri (kt) mph km/h 5 4 3 2 1 Alte clasificări Furtună tropicală Depresiune tropicală Pentru a fi clasificat ca uragan, un ciclon tropical trebuie să aibă o viteză minimă susținută a vântului de cel putin 119 km/h (33 m/s; 64 kt; 74 mph) (Categoria 1). Cea mai mare categorie pe această scară este categoria 5, care constă în furtuni cu o viteză maximă susținută a vântului care depășește 251 km/h (70 m/s; 136 kt; 156 mph).
Clasificarea poate oferi indicații despre daunele potențiale și despre inundațiile pe care un uragan le poate cauza când ajunge pe continent.
Oficial, scara Saffir–Simpson este folosită numai pentru a descrie uraganele care se formează în oceanul Atlantic și în nordul oceanului Pacific la est de linia schimbării datei. Alte zone folosesc scări diferite pentru a clasifica aceste furtuni, care sunt numite cicloane sau taifunuri, depinzând de zonă.
Există unele critici ale acestei scări pentru faptul că nu se ia în considerare ploaia, valurile furtunii și alți factori importanți, dar apărătorii scării spun că o parte din obiectivul acesteia este că trebuie să fie simplă și ușor de înțeles.
Istorie Scara a fost dezvoltată în 1971 de inginerul civil Herbert Saffir și de meteorologul Robert Simpson, care la vremea respectivă era directorul Centrului Național al Uraganelor din SUA. Scara a fost prezentată publicului în 1973 și a fost folosită pe scară largă după ce Neil Frank l-a înlocuit pe Simpson la cârma CNU în 1974.
Scara inițială a fost dezvoltată de către Saffir, un inginer de structură, care în 1969 a fost însărcinat de Organizația Națiunilor Unite de a studia posibilitatea existenței unor locuințe cu costuri reduse în zonele predispuse la uragan. În timpul efectuării studiului, Saffir a realizat că nu există o scară simplă pentru a descrie efectele probabile ale unui uragan. Oglindind utilitatea scării de magnitudine Richter în descrierea cutremurelor, el a elaborat o scară de la 1 la 5 bazată pe viteza vântului care a arăta ce daune pot apărea la structuri. Saffir a prezentat scara celor de la CNU, iar Simpson a adăugat efectele furtunilor și a inundațiilor.
În 2009, CNU a dorit să elimine zonele de presiune și furtună din categorii, transformând-o într-o scară a vântului, denumită scara vântului uraganelor Saffir-Simpson (experimental) [SSHWS].The Saffir–Simpson Hurricane Wind Scale National Hurricane Center. Accessed 2009-05-15. Noua scară a devenit operațională pe 15 mai 2010.National Hurricane Operations Plan , NOAA. Accessed 3 iulie 2010. Scara exclude intervalele de inundații, estimările de furtună, precipitațiile și localizarea, ceea ce înseamnă că un uragan de categoria 2 care lovește un oraș major va face probabil daune mult mai mari decât un uragan de categorie 5 care lovește o zonă rurală. Agenția a citat diverse uragane drept motive pentru eliminarea informațiilor „inexacte din punct de vedere științific”, inclusiv uraganul Katrina (2005) și uraganul Ike (2008), care au avut ambele valori mai puternice decât estimările furtunilor și uraganul Charley (2004) care a avut efecte mai mici decât cele estimate. De când a fost eliminată din scara Saffir-Simpson, prognoza și modelarea furtunilor este tratată acum cu ajutorul unui model numeric computerizat dezvoltat de Serviciul Meteorologic Național numit „Sea, Lake și Overland Surge from Hurricanes” (SLOSH).
În 2012, CNU a extins viteza vântului pentru categoria 4 cu 1 mph în ambele direcții, până la 130-156 mph, cu modificări corespunzătoare în celelalte unități (113-136 kt, 209-251 km/h), în loc de 131-155 mph (114-135 kt, 210-249 km/h). CNU și Centrul Uraganelor din Pacificul Central atribuie intensitățile cicloanelor tropicale în creșteri de 5 noduri și apoi convertesc la mph și km/h cu o rotunjire similară pentru alte rapoarte. Astfel, o intensitate de 115 kt este clasificată la categoria 4, dar conversia în kilometri pe oră (132,3 mph) s-ar rotunji până la 130 mph, ceea ce ar face să pară o furtună de categoria 3. De asemenea, o intensitate de 135 kt (~ 155 mph, și astfel categoria 4) este de 250,02 km/h, ceea ce, conform definiției utilizate înainte de schimbare, ar fi Categoria 5. Pentru a rezolva aceste probleme, CNU a fost obligată să raporteze incorect furtuni cu viteze ale vântului de 115 kt ca fiind de 135 mph și 135 kt ca fiind de 245 km/h. Schimbarea definiției permite ca furtunile de 115 kt să fie rotunjite în mod corect până la 130 mph și furtunile de 135 kt să fie raportate corect ca fiind de 250 km/h și încă se califică drept categoria 4. Întrucât CNU a rotunjit anterior incorect pentru a menține furtuni în categoria 4 în fiecare unitate de măsură, schimbarea nu afectează clasificarea furtunilor din anii precedenți. Noua scară a devenit operațională la data de 15 mai 2012.Public Information Statement, NOAA. Accessed 9 martie 2012.
Categorii Scara împarte uraganele în cinci categorii diferite bazate pe vânt. Centrul Național de Uragane din SUA clasifică uraganele de categoria 3 și mai sus ca uragane majore, iar Centrul Comun de Avertizare al Taifunelor clasifică taifunurile de 241 km/h sau mai mari (categoria 4 și categoria 5) ca super-taifunuri (deși toate cicloanele tropicale pot fi foarte periculoase). Cele mai multe agenții meteorologice utilizează definiția pentru vânturile susținute, recomandată de Organizația Mondială Meteorologică (WMO), care măsoară vânturile la o înălțime de 10,1 m timp de 10 minute, și apoi luând media. În schimb, Serviciul Național de Meteorologie din SUA, Centrul Uraganelor din Pacificul central și Centrul Comun de Avertizare al Taifunelor definesc vânturile susținute ca vânturi medii pe o perioadă de un minut, măsurată la aceeași înălțime de 10,1 m Accessed through the Wayback Machine. și aceasta este definiția utilizată pentru această scară. Intensitatea exemplelor de uragane se datorează atât timpului când atinge continentul, cât și intensității maxime.
Scara este aproximativ logaritmică pentru viteza vântului, iar viteza maximă a vântului pentru categoria "c" (c=1 ... 4; nu există o limită superioară pentru categoria 5) poate fi exprimată ca 83×10() mile pe oră rotunjită la cel mai apropiat multiplu de 5 - cu excepția faptului că după modificarea menționată mai sus, categoria 4 este acum mărită cu 1 mph în fiecare direcție și că valoarea calculată pentru categoria 2 (c=2) este rotunjită de la 112,8 mph la 110 mph.
Cele cinci categorii sunt descrise în următoarele subsecțiuni, în ordinea crescândă a intensității.
Categoria 1 Categoria 1 Vânturi susținute Cel mai recent 33–42 m/s64–82 kt119–153 km/h74–95 mphNate cu puțin timp înainte de a atinge ținutul Louisiana în octombrie 2017. Vânturile foarte periculoase vor produce unele pagube
Furtunile de categoria 1 nu produc, de regulă, niciun prejudiciu structural semnificativ pentru cele mai bine construite structuri permanente; cu toate acestea, ele pot răsturna casele mobile neancorate, precum și răsturnarea sau ruperea copacilor slabi. Șindrilele de acoperiș sau plăcile slab atașate pot fi desprinse ușor. Inundațiile costiere și deteriorarea digurilor sunt adesea asociate cu furtuni de categoria 1. Întreruperea alimentării este, de obicei, larg răspândită și uneori durează câteva zile. Chiar dacă este cel mai puțin intens tip de uragan, acestea pot produce în continuare daune pe scară largă și pot fi furtuni cauzatoare de moarte.
Uragane care au fost incluse la categoria 1 sunt Flossy (1956), Gladys (1968), Agnes (1972), Juan (1985), Ismael (1995), Claudette (2003), Stan (2005), Humberto (2007), Isaac (2012), Manuel (2013), Earl (2016), Hermine (2016), Newton (2016), Franklin (2017) și Nate (2017).
Categoria a 2-a Categoria 2 Vânturi susținute Cel mai recent 43–49 m/s83–95 kt154–177 km/h96–110 mphArthur la intensitatea maximă apropiindu-se de Carolina de Nord în iulie 2014. Vânturile extrem de periculoase vor provoca daune mari
Furtunile de intensitate de categoria a 2-a deteriorează materialul de pe acoperiș (uneori expunând acoperișul) și provoacă daune asupra ușilor și ferestrelor prost construite. Reclamele și digurile slab construite pot fi afectate considerabil și mulți copaci sunt dezrădăcinați sau rupți. Casele mobile, ancorate sau nu, sunt de obicei deteriorate și uneori distruse, iar multe case realizate din prefabricate suferă de asemenea daune structurale. Ambarcațiunile mici în zonele de ancorare neprotejate își pot rupe ancorele. Este posibilă o întrerupere totală a consumului de energie electrică și pierderea în zone împrăștiate a apei potabile, care pot dura mai multe zile.
Uragane care au fost incluse la categoria a 2-a și au atins țărmul sunt Able (1952), Alice (1954), Fifi (1974), Diana (1990), Calvin (1993), Gert (1993), Rosa (1994), Erin (1995), Alma (1996), Juan (2003), Alex (2010), Richard (2010), Tomas (2010), Carlotta (2012), Ernesto (2012) și Arthur (2014).
Categoria a 3-a Categoria 3 Vânturi susținute Cel mai recent 50–58 m/s96–112 kt178–208 km/h111–129 mph Otto în apropiere de Nicaragua în noiembrie 2016.
Vor apărea daune devastatoare Cicloanele tropicale din categoria 3 și mai mare sunt descrise ca uragane majore în bazinele din oceanul Atlantic sau din Pacificul de Est. Aceste furtuni pot provoca daune structurale locuințelor mici și clădirilor utilitare, în special celor din cadre de lemn sau din materiale fabricate cu daune minore la pereții portanți. Clădirile care nu au o fundație solidă, cum ar fi casele mobile, sunt de obicei distruse, iar acoperișurile cu fronton sunt decopertate. Casele din prefabricate suferă pagube grave și ireparabile. Inundațiile din apropierea coastei distrug structurile mai mici, în timp ce structurile mai mari sunt lovite de resturile plutitoare. Un număr mare de copaci sunt dezrădăcinați sau rupți, izolând multe zone. În plus, terenul poate fi inundat destul de adânc în interiorul țării. Energia este probabil să fie întreruptă până la câteva săptămâni, iar alimentarea cu apă poate fi întreruptă sau apa poate fi contaminată.
Uragane care au fost incluse la categoria a 3-a și au atins țărmul sunt Easy (1950), Carol (1954), Hilda (1955), Celia (1970), Ella (1970), Eloise (1975), Olivia (1975), Alicia (1983), Elena (1985), Roxanne (1995), Fran (1996), Isidore (2002), Jeanne (2004), Lane (2006), Karl (2010) și Otto (2016).
Categoria a 4-a Categoria 4 Vânturi susținute Cel mai recent 58–70m/s113–136 kt209–251 km/h130–156 mph Harvey cu puțin timp înainte de a atinge țărmul Texasului în august 2017. Vor avea loc daune catastrofale
Uraganele de categoria a 4-a au tendința de a produce daune structurale reședințelor mici. Daunele puternice, ireparabile și distrugerea aproape completă a copertinelor stațiilor de benzină și a altor structuri de tip consolă sunt de obicei comune. Casele mobile și cele din prefabricate sunt adesea aplatizate. Majoritatea copacilor, cu excepția celor mai puternici, sunt dezrădăcinați sau rupți, izolând multe zone. Aceste furtuni provoacă o eroziune excesivă a plajei, în timp ce terenul poate fi inundat adânc în interior. Se așteaptă pierderi totale și pe o durată lungă a energiei electrice și a apei, posibil timp de mai multe săptămâni.