Mehadia este o comună în județul Caraș-Severin, Banat, România, formată din satele Globurău, Mehadia (reședința), Plugova și Valea Bolvașnița.

Gravura realizată după un desen de William Henry Bartlett și publicatâ în 1842 este intitulată "Băile din Mehadia".

Etimologie Denumirea comunei vine de la expresia latină Ad Mediam care înseamnă „la jumătate”.

Istorie Mehadia a fost centrul politic și administrativ al unui district românesc până în veacul al XVI-lea.Vicențiu Grozescu, Istoria districtelor românești din Banatul timișan, "Familia", nr. 16-31, Oradea, 1890 passim. Vestigii arheologice Castrul Praetorium. Castrul și așezarea civilă se află la 80 km de Caransebeș si 29 km de Orșova. Castrul este așezat la circa 3 km nord de comuna Mehadia si la circa 2 km sud de satul Plugova, pe partea stânga a drumului european E 70. Ruinele lui se află amplasate într-o luncă plană, la sud de râul Bolvașnița si la est de râul Belareca. Conturul castrului se distinge și azi bine pe teren. El are forma unui patrulater ale cărui laturi sunt marcate de un val înalt, care atinge în unele locuri înălțimea de 3–4 m.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Mehadia se ridică la 3.512 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.128 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (88,75%), iar pentru 10,82% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (87,27%), iar pentru 11,16% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Comuna Mehadia este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Personalități născute aici Nicolae Cena (1844 - 1922), general; Gheorghe Domășnean (1868 - 1940), general, primar al orașului Timișoara; Nicolae Kovács (1911 - 1977), fotbalist; Maria Golopența-Alexandru (1939 - 2024), jucătoare de tenis de masă; Ion Tabugan (n. 1960), politician.

Galerie de imagini

Note

Bibliografie Băcilă, Ion, Monografia Mehadiei, Editura Marineasa, Timișoara, 1997, ISBN 973-9185-88-6 Nicolae Danciu Petniceanu, Mehadia - vatră istorică milenară, Editura Gordian, Timișoara, 2007, ISBN 978-973-8902-13-8

Lectură suplimentară Mehadia - vatră istorică milenară, Autor colectiv. Redactor coordonator: Nicolae Danciu Petniceanu, Editura Gordian, Timișoara, 2007 - fragmente Episcopia Mehadiei din Banatul Severinului, Gheorghe Cotoșman, 1943

Vezi și Castrul roman Praetorium (Mehadia) Biserica Sfântul Nicolae și Sfântul Proroc Ilie din Mehadia Biserica romano-catolică din Mehadia Domogled - Valea Cernei (arie de protecție specială avifaunistică) Domogled - Valea Cernei (sit de importanță comunitară)

Legături externe

Portal Caransebeș Gheorghe Hogea - Deputatul tău în colegiul 2 Caransebeș Iosif Secășan - Senatorul tău în colegiul 2 Caransebeș Ruine donjon și fortificație medievală Anuarul Socec al României Mari, 1924-1925 - de la Biblioteca Congresului S.U.A. Călătorie în Banatul de Severin de Adrian Andrei Rusu

Mehadia Mehadia