Această pagină descrie procesul de calificare pentru Campionatul European de Handbal Feminin din 2018.

Sistemul calificărilor Tragerea la sorți a grupelor de calificare la Campionatul European din 2018 s-a desfășurat în sala Comitetului Național Olimpic Francez din Paris, Franța, pe 21 aprilie 2017, la ora locală 12:30. Franța, ca țară gazdă, este calificată direct.

În afara Franței, alte 32 de echipe au fost înregistrate să participe și să concureze pentru 15 locuri la turneul final, în două faze distincte de calificări. Câștigătoarele grupelor din faza 1 vor avansa în faza a 2-a și se vor alătura celor 26 de echipe distribuite direct în această rundă. În faza a 2-a, cele 28 de selecționate vor fi împărțite în șapte grupe de câte patru echipe. Primele două formații din fiecare grupă se vor califica la turneul final. În plus, la turneul final se va califica și echipa de pe locul trei cel mai bine clasată din toate grupele Fazei a 2-a de calificare.

Tragerea la sorți a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a Campionatului European și pe canalul oficial YouTube al EHF.

Faza de Calificări 1 În această fază au participat șase echipe naționale cel mai slab cotate conform coeficienților EHF. Ele au fost distribuite în două grupe de câte trei, iar meciurile din cele două grupe s-au disputat într-o întrecere de tip turneu, între 9–11 iunie 2017. Câștigătoarele celor două grupe au avansat în faza a 2-a.

Feroe și Kosovo au primit, prin tragere la sorți, dreptul de a organiza cele două grupe ale fazei 1 de calificări.

În urma rezultatelor obținute, Insulele Feroe și Kosovo au avansat în Faza de Calificări 2.

Grupa A Meciurile Grupei A s-au desfășurat în Sala Sporturilor OAKA „G. Kassimatis” din Amarousion.

Grupa B Meciurile Grupei B s-au desfășurat în Pallati i Rinise dhe Sportit din Priștina și Palestra e Sporteve „Shani Nushi” din Gjakovë, Kosovo.

Faza de Calificări 2 Pe 29 martie 2017, Federația Europeană de Handbal a anunțat distribuția echipelor în urnele valorice, conform coeficienților EHF. Tragerea la sorți a grupelor a avut loc în sala Comitetului Național Olimpic Francez din Paris, Franța, pe 21 aprilie 2017, de la ora locală 12:30.

Distribuție Urna 1Urna a 2-aUrna a 3-aUrna a 4-a (din FC1, Grupa A) (din FC1, Grupa B)

Legendă pentru modalitatea de calificare Echipe calificate la Turneul final Echipa cel mai bine clasată de pe locurile 3 s-a calificat la Turneul final Echipe necalificate

În urma tragerii la sorți de la Paris au rezultat următoarele grupe de calificare:

Grupa 1

Grupa a 2-a

Grupa a 3-a

Grupa a 4-a

Grupa a 5-a

Grupa a 6-a

Grupa a 7-a

Echipa cel mai bine clasată de pe locurile 3 Pentru a determina echipa cel mai bine clasată de pe locurile 3 din grupele de calificare, poziție care a permis calificarea directă la turneul final, au fost luate în considerare doar rezultatele obținute împotriva echipelor clasate pe primele două locuri în fiecare grupă, nu și rezultatele obținute împotriva echipelor clasate pe locul al patrulea. În final, pentru a calcula clasamentul echipelor clasate pe locul al treilea au contat doar patru meciuri jucate de acestea.

Referințe

Note [a] - Kosovo este subiectul unei dispute teritoriale între Republica Serbia și Republica Kosovo. Cea din urmă și-a declarat independența pe 17 februarie 2008, dar Serbia continuă să o considere parte a propriului teritoriu suveran. Independența Kosovo a fost recunoscută de 108 din cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite. Belarus, Georgia, Grecia, Israel, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Spania și Ucraina, zece dintre națiunile care participă în fazele de calificare pentru Campionatul European de Handbal Feminin din 2018, nu au recunoscut independența Kosovo.

Legături externe Faza de calificare 1 pe pagina oficială a EHF Faza de calificare 2 pe pagina oficială a EHF

Calificările Categorie:2017 în handbal Categorie:2018 în handbal