Tomislav al Croației

Tomislav () a fost primul rege al Croației. El a devenit ducele Croației în jurul anului 910, a fost încoronat rege înainte de 925 și a domnit până în anul 928. În timpul domniei sale Croația a încheiat o alianță cu bizantinii pentru a contrabalansa puterea Imperiului Bulgar, împotriva căruia a purtat eventual un război. Acesta s-a încheiat cu Bătălia Bulgaro-Croată din 926. La nord existau deseori conflicte cu Principatul Ungariei. Croația și-a păstrat granițele și într-o anumită măsură chiar s-a extins pe seama dezintegrării Ducatului Panoniei.

Tomislav a participat la Conciliul bisericesc de la Split în 925 convocat de papa Ioan al X-lea pentru a discuta folosirea limbii slave în liturghie și a jurisdicției ecleziastice asupra Croației și a Themei bizantine a Dalmației. Chiar dacă papa a urmărit interzicerea liturghiei slave, conciliul nu a fost de acord, în timp ce jurisdicția a fost oferită arhiepiscopului de Split, și nu episcopului croat Gregorius din Nin. Anii exacți ai accederii și morții lui Tomislav nu sunt cunoscuți deoarece nu există suficiente surse istorice despre acesta. Domniile succesorilor săi au fost marcate de o serie de războaie civile în Croația și o slăbire treptată a țării.

Domnia Duce al Croației dreapta|miniatura|Harta Europei de Sud-Est în 910. Originea lui Tomislav nu este cunoscută, dar cel mai probabil a făcut parte din dinastia Trpimirović. Există o diferență de 20 de ani între prima atestare a lui Tomislav și ultima mențiune a lui Muncimir, predecesorul său în calitate de duce al Croației. Numărul izvoarelor istorice despre dânsul este redus, dar se presupune că este fiul acestuia din urmă. Tomislav l-a urmat pe Muncimir, fiul lui Trpimir I, la tronul Ducatului Croației fie direct în jurul anului 910 (teorie acceptată de majoritatea)Budak 1994, p. 30., fie după domnia altor persoane în urma morții lui Muncimir. În orice caz, Tomislav a obținut tronul Croației cândva între 910 și 914Fine 1991, pp. 261–262.. În Historia Salonitana (”Istoria Salonei”), o cronică din sec. XIII scrisă de Toma Arhidiaconul din Split, Tomislav este menționat ca duce al Croației în 914Thomas (Spalatensis, Archdeacon): Historia Salonitanorum Atque Spalatinorum Pontificum, p.61.

În urma cuceririi de către unguri a Bazinului Panonic la sfârșitul sec. IX-începutul sec. X, ungurii au început imediat incursiunile în țările vecine, extinzându-și teritoriul. Aceștia amenințau cu precădere Ducatul Panoniei care pe atunci încă era sub suzeranitate francă, omorându-l pe ultimul duce al Panoniei, Braslav. Ungurii au luptat și împotriva Croației, dar aceasta nu era printre obiectivele lor principaleGoldstein 1995, p. 286..

Cronica Preotului din Doclea îl menționează pe Tomislav, stabilind durata domniei lui la 13 ani, și afirmă că acesta a obținut succese în luptele împotriva ungurilor. Având în vedere că Andrea Dandolo, un cronicar venețian, și notarul regelui Bela al III-lea scriu despre victorii maghiare împotriva Croației în aceeași perioadă, ambele părți se pare că au avut câștiguri ocazionaleGoldstein 1995, pp. 286-287.. Croația a reușit să-și păstreze intacte granițele de la nord, dar în același timp s-a extins pe o parte din teritoriul fostului Ducat al Panoniei, cum ar fi capitala sa Sisak. Câmpia de la nord de Sisak era greu de apărat în fața cavaleriei maghiare, dar orașul propriu-zis a fost bine fortificat încă de pe timpurile ducelui Ljudevit. Zona slab populată dintre râurile Sava și Drava se găsea la periferia statului maghiar, dar și a celui croat care era concentrat în zonele de coastă, așadar niciuna dintre cele două țări nu a putut să-și consolideze dominația acolo după dizolvarea Ducatului PanonieiGoldstein 1995, p. 285..

La est de Croația, puterea Bulgariei a crescut semnificativ. După războiul dintre cneazul bulgar Boris I și ducele croat Trpimir I, relațiile croato-bulgare au fost destul de bune. În drumul lor spre Bulgaria, legații papali treceau regulat prin teritoriul croat, primind acolo protecție. Situația s-a schimbat în sec. X, în timpul domniei lui Simeon I, a cărui ambiție era să cucerească Imperiul Bizantin.

Stăpânirile lui Tomislav acopereau o mare parte din sudul și centrul Croației, coasta Dalmației (cu excepția Themei Dalmației), părți din vestul Herțegovinei, cât și nordul și vestul Bosniei. La începutul sec. X Croația era divizată în 11 comitate: Livno, Cetina, Imotski, Pliva, Pset, Primorje, Bribir, Nona, Knin, Sidraga și Nin. Trei dintre ele (Lika, Krbava și Gacka) se aflau sub conducerea unui ban. Probabil că după extinderea statului croat pe timpul lui Tomislav existau mai mult de 11 comitateFine 1991, p. 263.. Împăratul și cronicarul bizantin Constantin al VII-lea estimează în De Administrando Imperio că la apogeul său Croația putea strânge o forță militară compusă din 100.000 de infanteriști, 60.000 de călăreți și o flotă însemnată din 80 de corăbii mari și 100 de vase mai miciDe Administrando Imperio, XXXI. Despre croați și despre țara în care trăiesc ei acum. Aceste cifre sunt însă considerate a fi o exagerare considerabilă și o supraestimare a armatei croate.

Încoronarea și Regatul Croației dreapta|miniatura|Încoronarea regelui Tomislav (pictură modernă de Oton Iveković) dreapta|miniatura|O parte din scrisoarea lui papei Ioan al X-lea către regele Tomislav al Croației în 925: "Joannes episcopus seruus seruorum dei dilecto filio Tamisclao regi Croatorum..." Tomislav a devenit rege al Croației înainte de 925Fine 1991, p. 297.. El a fost primul conducător al Croației care a fost onorat de cancelaria papală cu titlul de „rege”Budak 1994, p. 31.. În general se afirmă că Tomislav a fost încoronat în 924 sau 925, dar acest lucru nu a fost dovedit cu certitudine. Nu se cunoaște unde, când și de către cine acesta a fost uns regeFine 1991, p. 264.. Scrisorile în care Tomislav era numit cu acest titlu au fost păstrate în Istoria Salonei, scrisă de Toma ArhidiaconulFlorin Curta: Southeastern Europe in the Middle Ages, 500-1250, p. 196. Într-o notă care preceda concluziile Conciliului de la Split din 925 este scris că Tomislav este rege „în provincia croaților și a regiunilor Dalmației” (prouintia Croatorum et Dalmatiarum finibus Tamisclao rege). În al doisprezecelea canon al acestor concluzii el este numit ”rege” (rex et proceres Chroatorum)Codex Diplomaticus Regni Croatiæ, Dalamatiæ et Slavoniæ, Vol I, p. 32, în timp ce într-o scrisoare trimisă de papa Ioan al X-lea poartă titlul de „rege al croaților” (Tamisclao, regi Crouatorum)Codex Diplomaticus Regni Croatiæ, Dalamatiæ et Slavoniæ, Vol I, p. 34. Chiar dacă nu au fost descoperite inscripții care să confirme titlul, mai multe hrisoave și inscripții ulterioare confirmă că succesorii săi din sec. X se autointitulau „regi”.

În istoriografia mai veche se presupunea că Tomislav a fost încoronat pe câmpul de la Duvno, lângă Tomislavgrad (denumit ”Orașul lui Tomislav” în cinstea lui), dar nu există surse contemporane care ar confirma evenimentul. Această concluzie în schimb a fost trasă din Cronica Preotului din Doclea, care descrie încoronarea unui oarecare rege „Svatopluk” (într-o versiune ulterioară a cronicii el este numit „Budimir”) și un consiliu pe câmpul de la Dalma. Unii istorici din sec. XIX considerau că Tomislav și Svatopluk sunt una și aceeași persoană, sau că autorii cronicii pur și simplu au greșit numele regeluiGoldstein 1995, pp. 299–300.. Alte teorii sugerează că papa sau unul dintre reprezentanții acestuia l-a încoronat pe Tomislav înainte de Conciliul de la Split din 925, sau că el s-a proclamat rege singurNada Klaić, Povijest Hrvata u ranom srednjem vijeku; Zagreb, 1975., p. 290Goldstein 1985, p. 50..

Conciliile Bisericești de la Split Papa Ioan al X-lea a convocat Conciliul de la Split în 925. Pe ordinea de zi se afla întrebarea cărui episcop să i se ofere jurisdicția ecleziastică în fosta provincie romană a Dalmației. Aceasta era contestată de Gregorius, episcopul croat de Nin, și Ioan, arhiepiscopul de Split. Înainte de conciliu, episcopul Gregorius răspundea de un teritoriu semnificativ mai mare decât cel al arhiepiscopului Ioan, dar reputația și situația sa financiară nu o puteau egala pe cea a arhiepiscopiei de Split. Split de asemenea pretindea că avea continuitate directă cu Arhiepiscopia antică a Salonei, și astfel datorită istoriei și tradițiilor sale a fost confirmat de conciliu drept sediu al arhiepiscopieiGoldstein 1995, pp. 278–279.Budak 1994, p. 32.. Teritoriul dintre râul Raša în Istria și Kotor, inclusiv Nin, au fost prin urmare supuse arhiepiscopiei de SplitFine 1991, p. 269.. O altă întrebare discutată a fost folosirea limbii slave în serviciul bisericesc. Papa a insistat asupra condamnării acesteia, dar conciliul a permis folosirea ei de către preoții și călugării locali atât timp cât aceștia nu aveau dreptul să avanseze în rangFine 1991, p. 271..

Toma Arhidiaconul nu a menționat niciodată conciliul în Istoria Salonei. El a susținut că Split avea drepturi eleziastice asupra fostei Dalmații romane încă din sec. VII, contrazicând concluziile conciliului din 925. Se pare că Toma a omis intenționat orice mențiune a conciliului pentru a nu-și discredita propriile afirmații.

La conciliu au asistat regele Tomislav și Mihail de Zahumlje. Potrivit unor istorici Mihail l-a recunoscut pe Tomislav drept suzeran, făcând din Zahumlje un stat vasal al CroațieiFine 1991, p. 160.. Tomislav nu a ridicat obiecții împotriva deciziilor luate la sinod. Episcopul Gregorius a făcut apel la papă și un al doilea conciliu s-a convenit în 928 pentru a soluționa problemele iscate și pentru a executa deciziile din 925. Acesta a avut loc tot la Split. A fost confirmată supremația Arhiepiscopiei de Split, iar Episcopia de Nin a fost desființată.

Războiul cu Bulgaria dreapta|miniatura|Întinderea geografică cea mai mare (presupusă) a Regatului Croației c. 925, în timpul domniei regelui Tomislav În timpul domniei lui Tomislav Țaratul Bulgar se afla în război împotriva Imperiului Bizantin. În 924 bulgarii de sub Simeon I au distrus Principatul Serbiei, un aliat al Bizanțului, forțându-l pe domnitorul sârb Zaharija și o parte din populația sârbă să se refugieze în CroațiaDe Administrando Imperio: XXXII. Despre sârbi și despre țara în care trăiesc ei acum. Croația, care era la fel un aliat al Imperiului BizantinFine 1991, p. 157., a rămas astfel singură între Bulgaria și Thema DalmațieiGoldstein 1995, pp. 289–291.. Este posibil ca Tomislav să fi primit un control limitat asupra orașelor de coastă ale Themei Dalmației sau o parte din taxele colectate acolo în schimbul ajutorului oferit bizantinilorFlorin Curta: Southeastern Europe in the Middle Ages, 500-1250, p. 196. Aceștia i-au oferit titlul onorific de proconsul, dar nu există dovezi că au renunțat la drepturile lor asupra provinciei în favoarea lui Tomislav.

Luând în considerare că Croația adăpostea dușmani ai Bulgariei și era aliată cu Imperiul Bizantin, Simeon a decis să o atace, trimițând o armată condusă de ducele Alogobotur. Aceasta a fost însă interceptată de Tomislav înainte de a ajunge în Croația, zdrobind-o complet în cadrul Bătăliei Croato-Bulgare din 926, care probabil a avut loc în partea estică a Bosniei. Croații au dobândit o mare victorie, decimând în întregime forțele bulgare. După moartea împăratului Simeon în 927 papa Ioan al X-lea și-a trimis legații în frunte cu episcopul Madalbert pe post de mediatori între croați și bulgari, restabilind astfel paceaCanev, Bǎlgarski hroniki, p. 225..

Nu se știe când a murit Tomislav, dar el a dispărut de pe scena politică în 928 și a fost urmat la tron de Trpimir al II-leaNada Klaić, Povijest Hrvata u ranom srednjem vijeku; Zagreb, 1975., p. 311-312.

Limitele geografice alt=|miniatura|347x347px|Portret fictiv realizat în 1941 de Josip Horvat Međimurec.