Luptele de pe Culmea Pleșului au reprezentat o serie de lupte desfășurate în prima parte a lunii mai 1944 (după Gheorghe Vartic) – sau a lunii iunie 1944 (după Gheorghe Stan), în sectorul Culmii Pleșului, între trupele – aflate în ofensivă și trupele Armatei 4 române - sprijinite de forțele germane, aflate în defensivă. Luptele, ale căror eforturi principale s-au desfășurat în principal în arealele Borta Dracului, Dealul Căprăriei, Bâtca cu Plai și Dealul Arșiței ale culmii, s-au încadrat acțiunilor armatei ruse, asociate cu Prima Ofensivă Iași-Chișinău, derulându-se în cadrul a ceea ce avea să fie numit mai târziu Bătălia Moldovei (din perioada aprilie-august 1944).

Scopul acțiunii militare sovietice a fost preluarea controlului barierei orografice a Culmii Pleșului prin ruperea apărării trupelor româno-germane din acea zonă, ceea ce ar fi deschis căi de comunicație spre sudul Moldovei, ori spre Transilvania prin pasul Petru Vodă. Intrând astfel în valea Ozanei, trupele sovietice ar fi penetrat zona fortificată de la porțile Depresiunii Neamțului și ar fi urmat să facă joncțiunea cu forțele amice care au atacat dinspre nord linia defensivă fortificată dintre Târgu Neamț și Pașcani, pentru a rupe frontul.

La apogeu, confruntarea a opus celor 10.000 infanteriști și vânători de munte români o concentrare de 30.000 de atacatori sovietici. După penetrarea primelor linii de apărare, acțiunea sovietică s-a dezvoltat în adâncime pe coasta împădurită a Culmii Pleșului – în apropiere de Borta Dracului, pe valea Culeșa și spre dealul Căprăriei, pentru a coborî în valea Nemțișorului. Presiunea exercitată de trupele sovietice a dus la străpungerea inițială a frontului la nord-vest de Târgu Neamț și la apogeu, a dus aproape la prăbușirea defensivei. Rezultatul final al luptei a fost favorabil până la urmă apărării susținute de trupele române, care au recuperat terenul și au determinat retragerea trupelor sovietice la baza de plecare. Un factor important în succesul apărării l-a reprezentat sprijinul de artilerie, inclusiv al celei germane.

La nivelul anului 2020 nu exista un consens și nici o estimare numerică acceptată a pierderilor, cifrele fiind în curs de evaluare și clarificări urmând a fi aduse de studiul documentelor din arhivele militare. Astfel, numărul creditat de morți și dispăruți ar fi conform unei monografiii locale (Dumitru Stan, Război blestemat: Comuna Răucești la 65 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial 1944-2009,2009) de 14.000, din care 4.000 de români și 10.000 de ruși (numărul mare de victime estimate – inclusiv din partea apărătorilor find superior celui de la Oarba de Mureș și fiind considerat a fi un efect inclusiv al tragerilor de artilerie, din care o parte au căzut peste trupele proprii). Profesorul de istorie Emanuel Bălan a opinat (în anul 2020) că, există deocamdată o supraestimare a luptelor desfășurate aici, de către unii autori. O altă estimare (Gheorghe Vartic – comandor și istoric militar , Un secol de vibrație românească. Boroaia 1918 – 2018, 2018) a luat în considerare o altă cifră a pierderilor. Acesta le-a evaluat doar pe cele românești și germane în întreaga perioadă aprilie–august, la nivelul întregului sectorul de front aflat în responsabilitatea Armatei 4 române, situat la nord și est de Târgu-Neamț între Boroaia și valea Moldovei (Ingărești) și limitat la vest de culmea Pleșului și la sud de Ozana, la peste 5.000 de oameni morți, răniți, dispăruți sau căzuți în prizonierat.

O serie de monumente comemorative au fost ridicate în zona de conflict. Printre acestea, se alfă mănăstirea cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci situată în arealul satului Poina din comuna Brusturi.

Contextul În perioada aprilie-august 1944, a avut loc o serie de lupte care au constituit Bătălia Moldovei.Vara anului 1944, pe valea Moldovei ..., Vartic, 2020, p. 126 În acest cadru, în intervalul 8 aprilie - 6 iunie 1944 s-au desfășurat în nord-estul României o ofensivă susținută de trupele sovietice ale Fronturilor 2 și 3 Ucrainene,Red Storm ..., Glantz, 2007, p. XIII cu scopul de a străpunge defensiva Axei și de a facilita o avansare subsecventă a Armatei Roșii spre regiunea balcanică. Reperele ei principale au fost Prima Bătălie de la Târgu Frumos (9Red Storm ..., Glantz, 2007, p. 62-12 aprilieRed Storm ..., Glantz, 2007, p. 68) alături de (12 aprilieRed Storm ..., Glantz, 2007, p. 70), culminând cu A doua Bătălie de la Târgu Frumos (2-8 maiRed Storm ..., Glantz, 2007, pp. 215-274).Red Storm ..., Glantz, 2007, p. 375

Strategic

În partea a doua a jumătății lunii aprilie 1944Vara anului 1944, pe Dealul Căprăriei ..., Vartic, 2014, p. 30 – odată ofensiva sovietică oprită,Vara anului 1944, pe Dealul Căprăriei ..., Vartic, 2014, p. 32 frontul s-a stabilizat pe aliniamentul: Gura Humorului - nord Fălticeni - BoroaiaVara anului 1944, pe valea Moldovei ..., Vartic, 2020, p. 127 - Târgu Neamț - sud Pașcani - nord Târgu Frumos - nord Iași - nord Masivul Cornești - Orhei - curs inferior Nistru - Marea Neagră. La dispoziția apărătorilor exista o linie fortificată cu cazemate din beton echipate cu armament antitanc și automat, , locașuri de tragere, puncte de observare și alte lucrări de apărare, pe aliniamentul Târgu Neamț -Chișinău-Tiraspol - Cetatea Albă.Vara anului 1944, pe Dealul Căprăriei ..., Vartic, 2014, p. 31 Acest aliniament fusese fortificat parțial în perioada 1939-1940 în perioada guvernelor Armand Călinescu și Gheorghe Tătărescu După Bătălia de la Stalingrad, Guvernul Ion Antonescu a suplimentat apărarea cu o a doua linie, compusă din 1.600 de cazemate din beton echipate cu armament antitanc și automat, 60 de km de șanțuri antitanc, peste 1.800 locașuri de tragere, precum și puncte de observare. De asemenea, pentru eventualitatea în care cele 3 fronturi sovietice ofensive ar fi străpuns această linie defensivă, au fost realizate suplimentar lucrări de apărare cu scop de repliere pe valea Trotușului, pe Siret și în zona Nămoloasa-Galați.

Pe linia de front apărarea era asigurată de către , comandat de generalul Ferdinand Schörner. În Moldova se găsea din cadrul acestui grup de armate în sectorul central al Subgrupului de Armate „Wöhler” (dintre Putna și Masivul Cornești) – comandat de generalul Otto Wöhler, Armata 4 română – comandată de generalul Mihail Racoviță. Aceasta se afla dispusă între Horlești (aproximativ 15 km nord-vest de Iași) și Boroaia, având postul de comandă la Bacău.Vara anului 1944, pe valea Moldovei ..., Vartic, 2020, p. 129 Elemente din compunerea „” (german) aveau rolul de a sprijini apărarea Armatei a 4-a române. Boroaia era punctul de joncțiune dintre trupele (aflat între Putna și Boroaia, în aripa stângă a Subgrupului de Armate „Wöhler”) și cele ale Armatei 4 române, aflată în sectorul central al subgrupului, zona apărată de români având o lungime de 100-110 km. Corpului XVII Armată german și Armatei 4 române sovieticii le opuneau trupe organizate într-un dispozitiv structurat cu două eșaloane. Astfel în primul eșalon, de la Gura Humorului la Pașcani pe o distanță de 80-100 de km , de la Pașcani (sud) peste Siret până la Târgu Frumos (nord-est) pe o distanță de circa 25 km , de la Târgu Frumos (nord-est) la Podu Iloaei pe o distanță de circa 25 km , iar de la Podu Iloaei, spre Prut, începea sectorul . În al doilea eșalon se găseau la 35 km nord-nord-vest de Sculeni , la 40 km nord-vest de Iași Corpul 18 Blindat sovietic, la 50 km nord de Târgu Frumos și un la 40 km nord-nord-est de Pașcani. Trupele sovietice erau așadar, eșalonate în adâncime și se aflau pe întregul front într-o superioritate numerică evidentă.

Tactic Cadrul

După repliere, pozițiile de apărare au fost ocupate de soldații români pe aliniamentul Pădurea Cenușa - Ingărești - Herghelia de cai grași — pădurea Boiștea - râul Ozana - linia de cazemate care urca pe lângă pârâul Ursului - Pometea - dealul Buburuzului - Băile Oglinzi - gura văii Culeșa - Groși - Săscuța - Moișa. Punctele românești de observație se aflau pe dealul Boiștea, pe Culmea Pleșului și pe dealul Nemțișorului, fără ca acestea să aibă vizibilitate spre localitățile Brusturi, Poiana, Groși, Târzia, Boroaia și Bogdănești.Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 159 Cu caracter de barieră orografică lungă de aproape 25 de km și cu o înălțime maximă de peste 900 de m în dealul Cerdacului de lângă Mănăstirea Neamț, ce coboară apoi spre 530 metri, Culmea Pleșului limitează la nord Depresiunea Neamț. Aceasta se constituia într-un obstacol natural cu rol de apărare dinspre nord a flancului stâng al dispozitivului trupelor româno-germane, motiv pentru trupele sovietice de a prelua controlul acesteia, ceea ce ar fi deschis căi de comunicație spre sudul Moldovei, ori spre Transilvania prin pasul Petru Vodă. Misiunea unităților române era aceea de a interzice pătrunderea inamicului pe direcția Drăgușeni - Târgu Neamț și de aici spre Piatra Neamț sau spre Poiana Teiului, precum și aceea de a preveni infiltrarea acestuia în pădurile aflate la nord și nord-vest de Târgu Neamț. În cazul unei pătrunderi mai adânci inamice, aceasta ar fi urmat să fie stopată în zona îngustă a a Crăcăoanilor și în cea vestică a văii Neamțului.

La rândul lor, trupele germane aveau, în areal, rolul de bara atât încercarea inamicului de a pătrunde pe valea Ozanei,Vara anului 1944, pe valea Moldovei ..., Vartic, 2020, p. 139 cât și pe cel de a bara comunicația Târgu Neamț–Tulgheș–Ditrău.

În acest context, de la jumătatea lunii aprilie până la sfârșitul lunii mai 1944, s-au desfășurat acțiuni de luptă destinate să consolideze pozițiile pe aliniamentul pe care se stabilizase frontul, astfel că în data de 16 și 17 aprilie trupe sovietice au ocupat satele Răucești de Sus și de Jos, precum și Oglinzi până la biserică. După cum a fost specificat mai sus, intenția trupelor sovietice era aceea de a prelua controlul Culmii Pleșului. Artileria sovietică era amplasată după dealul Herlea spre Brusturi, sub dealul Curții - Săvești și capul dealului Răucești. Puternice forțe terestre sovietice se instalaseră și depozite de muniții ale acestora se constituiseră la Răuceștii de Sus și Răuceștii de Jos, la Sârbi, Brusturi, Poiana și Groși. Alături de trupele terestre, în zonea localităților Poiana, Târzia, Boroaia și Bogdănești erau concentrate tancuri, tanchete și aruncătoare.

Inamicul În fața trupelor române se aflau trupe ruse din Armata 40 sovietică.

Defensiva

În faza inițială, până la 14 mai, Divizia 20 Infanterie din Corpul I Armată a asigurat apărarea în sectorul dintre Timișești și Săvești, iar Comandamentul 104 Munte a acoperit sectorul Săvești – Groși, în timp ce în flancul său stâng, la nord-vest de Târgu Neamț, Corpul I Armată a avut , acesta având misiunea de a bara comunicația Târgu Neamț–Tulgheș–Ditrău. În subordinea germanilor din Corpul LXXVIII Armată au intrat Regimentul 8 Grăniceri, precum și Batalioanele Fixe Regionale „Neamț” și „Bucovina”și Batalioanele 25 și 26 Skiori. La dreapta Diviziei 20 Infanterie se afla, între Moldova și Siret, Divizia 6 Infanterie. Aflat în rezervă în zona Topolița se găsea sub comanda generalului Mihail Cămărașu, dislocat Comandamentul 103 Munte. Drept efect al creșterii puterii ofensive a sovieticilor, acesta a fost introdus în luptă la 1 mai 1944 la stânga Comandamentului 104 Munte, pentru a ocupa zona împădurită situată la nord-vest de Târgu Neamț pe direcția Groși. Postul său de comandă a fost instalat la Vânători-Neamț (acesta a preluat sub comandă, de la germani, unul dintre batalioanele de schiori, Batalionul Fix Regional „Neamț”, o bateria de artilerie de câmp și una de artilerie grea).Vara anului 1944, pe valea Moldovei ..., Vartic, 2020, p. 131 Similar, aflat în organica Diviziei 8 Infanterie, care, se găsea în rezervă în zona Războieni–Dragomirești–Talpa–Văleni–Budești–Bălănești, Regimentul 8 Vânători „Vodă Grigore Ghica” a fost introdus în luptă la 4 mai 1944 la Borta Dracului, întărit cu 2 companii de branduri de 120 mm.