„Un bilet pentru Tranai” ("A Ticket to Tranai") este o povestire științifico-fantastică umoristică scrisă de autorul american Robert Sheckley. A apărut inițial în revista Galaxy Science Fiction din octombrie 1955 și apoi a fost publicată în colecția de povestiri Citizen in Space (1955). În limba română a fost tradusă de Delia Ivănescu și a fost publicată în volumul Monștrii (1995, Editura Nemira, Colecția Nautilus).

Prezentare

Marvin Goodman, obosit de guvernul extrem de puternic de pe Pământ, de nedreptatea socială și de pasivitatea locuitorilor, se hotărăște să plece pe planeta Tranai - care îi este descrisă ca fiind o utopie liberală. După numeroase probleme, ajunge la celălalt capăt al galaxiei și devine cetățean al acestei planete. Pe Tranai de șase secole nu a mai avut loc niciun război, nicio crimă, nu mai există nici corupție, nici sărăcie, dar s-a ajuns aici prin metode destul de ciudate: furia este revărsată asupra roboților, soțiile sunt ținute în animație suspendată, jaful și cerșitul au fost legalizate iar politicienii trebuie să poarte la gât medalioane cu explozibili ca democratizare radicală a mijloacelor de combaterea a corupției. După ce a gustat toate aceste beneficii și multe altele, Goodman a ales să se întoarcă pe Pământ pentru a scăpa de „fericirea“ de pe Tranai.

Referințe și note

Legături externe

Categorie:Povestiri americane Categorie:Povestiri de Robert Sheckley Categorie:Povestiri din 1955 Categorie:Povestiri științifico-fantastice Categorie:Povestiri umoristice Categorie:1955 în științifico-fantastic