Clodio, supranumit cel Pletos, numit în sursele primare Cloio sau Chlogio (), a fost un conducător al francilor salieni, unul dintre popoarele germanice care au constituit liga Francilor. Este cunoscut ca cel mai vechi rege al dinastiei Merovingienilor a cărui existență este certă. Clodio este menționat în doar două scurte referințe, ceea ce face dificilă stabilirea unei biografii de către istorici.
În jurul mijlocului secolului al V-lea, Clodio a pătruns cu armata sa pe teritoriul roman și a cucerit regiunile Cambrésis și Artoisul meridional. Astfel, el a fondat un mic regat franc moștenit de descendentul său, Clovis I, și care a reprezenta embrionul viitorului regat al Franței.
Context istoric Sursele Clodio este cunoscut exclusiv prin intermediul a două surse de epocă: Panegiricul lui Majorian de Sidonius Apollinaris, scris în anul 458, și Istoria francilor de Grigore din Tours, scrisă în anul 592:
Francii salieni și Imperiul Roman la începutul secolului al V-lea
Înainte de urcarea pe tron a lui Clodio, din anul 342, francii salieni erau instalați ca foederați în Imperiul Roman, în nordul Galiei, în Toxandria, între mlaștinile Meuse, la nord de actualul Maastricht, și pădurea Charbonnière. Din 17 ianuarie 395 Imperiul Roman a fost împărțit în două părți: Imperiul de Răsărit și Imperiul de Apus.
Începând din anul 407 mai multe popoare germanice au pătruns în Galia și s-au stabilit acolo. Vizigoții au fondat un regat în Aquitania, iar alanii (popor negermanic) și-au stabilit cartierele lângă Orléans, iar burgunzii și alemanii s-au stabilit de-a lungul Rinului. În timpul domniei lui Clodio, Valentinian al III-lea a condus partea occidentală a Imperiului Roman.
Etimologie Conform istoricului Étienne Renard, Cloio sau Chlogio ar proveni din germanicul hluda și ar însemna „renumit sau ilustru”. Această grafie exclude posibilitatea ca numele său să aibă la bază numele roman Claude. În mod general, radicalul hlod este foarte prezent în genealogia Merovingienilor; acesta se regăsește în Clovis (Chlodovecus), ceea ce indică o înrudire certă cu Clodio, dar și în Clodobert, Clodomir, Clodoald, Clodoswinthe, Clotaire și Clotilde.
Biografie
Clodio începe să domnească în jurul anului 428. El îi succede, probabil, regelui francilor, Théodomir, fără a se ști dacă există ani de interregn între cei doi regi. El conduce poporul francilor salieni din capitala sa, fortăreața Dispargum, situată la răsărit de Rin.
În jurul anilor 432-435 Clodio află că orașele din provincia romană Belgica Secunda sunt fără apărare. Într-adevăr, Aetius, generalul roman însărcinat cu apărarea Galiei, a retras mulți soldați din aceste teritorii pentru a lupta pe rând împotriva burgunzilor, alanilor, francilor renani, revoltelor antifiscale și vizigoților. Prin urmare, Clodio decide să organizeze o expediție și își mobilizează întreaga armată. Traversând pădurea Charbonnière, francii pun stăpânire pe Tournai, ocupă Cambrai și Arras de la primul asalt și supun întreaga regiune învecinată până la Somme. De fapt, mai mult decât niște jafuri ușoare, Clodio caută să confere autorității sale de rege războinic o bază teritorială, pe care dorește să o extindă asupra bogatului teritoriu cuprins între Rin, Somme, Meuse și Marea Nordului. Ocupația persistă câțiva ani fără ca Aetius să încerce să îi pună capăt. Generalul roman are, într-adevăr, foarte mult de lucru în alte părți.
În jurul anilor 445-448, Clodio, care celebrează nunta unui membru important al armatei sale în târgul Helena, lângă Arras, este atacat de generalul Aetius și de locotenentul său, Majorian. Generalul dorește să îi readucă la ordine pe francii salieni care au anexat teritorii fără autorizația sa. Clodio, care nu este pregătit pentru confruntare, este constrâns să fugă. Totuși, Aetius este conștient că nu dispune de mijloacele militare pentru a ocupa din nou teritoriul. Preferă, așadar, să renegocieze cu Clodio tratatul de alianță din 342 care îi făcea pe francii salieni foederați ce luptau pentru Roma. El îi autorizează să se instaleze în Imperiu, în speță pe teritoriile pe care le cuceriseră deja la Tournai, și le lasă, probabil, și teritoriile Arras și Cambrai. Clodio primește, de altfel, acest din urmă oraș drept capitală. Aceasta reprezintă originea viitorului regat franc al lui Clovis I.
După mai bine de douăzeci de ani de domnie, Clodio moare puțin înainte de anul 451. Conform obiceiului franc, regatul său este împărțit între fiii săi. Cel mai vârstnic, fără îndoială Merovech, obține orașul Tournai și regiunea sa. Un al doilea moștenitor a obținut, probabil, Cambrai, iar un al treilea Tongeren.
Dezbateri istoriografice Mai multe elemente din biografia lui Clodio rămân obscure, în timp ce altele sunt încă dezbătute de istorici. Sunt controversate, în special, locul său de origine, genealogia, sursele istorice și porecla sa.
Dispargum Singura informație oferită de Grigore din Tours pentru a localiza Dispargum este aceea că, în epoca sa (a doua jumătate a secolului al VI-lea), această fortăreață era situată într-un teritoriu ocupat de turingieni. Totuși, nici Grigore din Tours și nici contemporanul său, poetul Venance Fortunat, nu indică limitele regiunii Turingiei în secolul al VI-lea.
În 1893, istoricul Godefroid Kurth refuză să caute localizarea fortăreței Dispargum, amintind că acest loc ar putea fi legendar. În 1896 Kurth este mai categoric, indicând că „totul duce la credința că această localitate nu a existat decât în poezie”. În 1979 istoricul Émilienne Demougeot nu identifică formal Dispargum, mulțumindu-se să o plaseze la granița dintre Belgia și Olanda. În 1988, scriitorul Georges Bordonove indică faptul că orașul este în continuare neidentificat.
În 1720 Louis-Sébastien Le Nain de Tillemont afirma că satul Duisburg, de lângă Bruxelles, trebuie considerat ca fiind Dispargum-ul lui Clodio. Această identificare este reluată, printre alții, de istoricii Pierre Riché și Patrick Périn în 1996. Tot în 1996, Michel Rouche ezită între identificarea cu Duisburg din Belgia și Duisburg din Germania. În 2014 istoricul Étienne Renard înclină spre Duisburg.
Totuși în 1999, într-o notă la traducerea sa a lucrării Istoria francilor de Grigore din Tours, Robert Latouche indică faptul că Dispargum „nu este identificată cu certitudine”. El amintește că „identificările propuse — Duisburg în Belgia, Duisburg în Germania — sunt conjucturale”.
Genealogie Istoricul Godefroid Kurth declara în 1893 că „Clodio este cel mai vechi rege pe care cântecele populare ale francilor salieni l-au făcut cunoscut lui Grigore din Tours”. Această informație a fost ulterior acceptată pe scară largă de istoricii care au urmat. În schimb, numele reginei sale și numărul copiilor săi sunt necunoscute. În pofida acestui fapt, mai mulți istorici și genealogi au elaborat ipoteze despre înrudirea lui Clodio, bazându-se pe mărturii vechi sau falsificând anumite elemente.
Ipoteze genealogice Théodomir, Merovech și Clodoald sunt personaje istorice care sunt adesea legate de Clodio de către genealogiști.
În anul 660 Cronica lui Fredegar indică faptul că regele Théodomir a fost succedat de fiul său, Clodio. Această filiație între Théodomir și Clodio este considerată de istorici o interpolare făcută de Fredegar pe baza textului lui Grigore din Tours.
Grigore din Tours scrie în Istoria francilor că „unii pretind că din neamul său [al lui Clodio] a provenit regele Merovech”. Bazându-se pe acest pasaj, istoricul Godefroid Kurth afirmă că Merovech este, prin urmare, fiul lui Clodio. Ipoteza aceasta a fost urmată de mai mulți istorici. Totuși alții, ca Pierre Riché și Patrick Périn, sunt mai circumspecți și afirmă doar că Merovech „a fost, poate, fiul lui Clodio” sau nepotul său.
Două genealogii din secolul al VIII-lea îl menționează, de asemenea, ca fiu al lui Clodio pe un anume Clodoald. Aceste genealogii, pline de erori, nu sunt în general acceptate de majoritatea istoricilor contemporani, în special de Godefroid Kurth. Totuși, faptul că sunt independente una de cealaltă și că ambele îl citează pe Clodoald (Ghlodobedus și Chlodebaudus) îi determină pe unii genealogi să îi admită istoricitatea. În schimb, istoricii nu știu nimic altceva despre acest Clodoald, în afara faptului că poartă același nume ca un alt merovingian, Clodoald, cunoscut mai ales ca „Sfântul Cloud”. În 2014 istoricul Étienne Renard propune ca Clodoald să fie considerat unicul fiul al lui Clodio. Acesta s-ar fi căsătorit cu nepoata lui Merovech, iar fiul lor ar fi fost viitorul rege Childeric I.
Falsificări De-a lungul secolelor, lipsa informațiilor genealogice privitoare la familia lui Clodio a fost completată în mod arbitrar. Astfel, în secolul al VIII-lea autorul anonim al Liber historiæ Francorum îi atribuie lui Clodio ca tată pe miticul Pharamond. În secolul al XIV-lea, Jacques de Guyse, în lucrarea sa Histoire du Hainaut, indică faptul că Clodio este tatăl personajului legendar Oberon. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, poetul Jean Desmarets de Saint-Sorlin îi atribuie lui Clodio, într-una dintre lucrările sale, o soție cu numele Ildegonde. În cele din urmă, în secolul al XIX-lea Alexandre Lenoir, în cartea sa Musée des monuments français, afirmă că mama lui Clodio se numește Argote.
Surse istorice Scriitorul Sidonius Apollinaris (430–486) a fost contemporan cu Clodio, ceea ce nu este cazul episcopului Grigore din Tours (539–594). Potrivit istoricului belgian Godefroid Kurth în Histoire Poétique des Mérovingiens, sursa episcopului de Tours ar fi un cântec popular. Istoricul susține că „exista, așadar, în timpul lui Grigore din Tours, [...] un cântec popular despre cucerirea Galiei Belgice de către francii lui Clodio. Iar naratorul nostru [Grigore], fidel procedeului său, a extras din acest document singurul lucru pe care îl considera istoric”.
Spranumele „cel Pletos” Supranumele său provine din următoarea frază a lui Grigore din Tours referitoare la primii regi franci: „[Francii] și-ar fi creat deasupra lor, în fiecare țară și în fiecare cetate, regi pletoși aparținând primei și, ca să spunem așa, celei mai nobile familii a neamului lor”. Clodio ar fi fost, astfel, regele pletos al fortăreței Dispargum. Aceast supranume este utilizat cel târziu din anul 1616.
Cutuma diferențierii bărbaților prin abundența părului lor era răspândită printre germani. Vizigoții o rezervau bărbaților liberi, iar vandalii hasdingi o rezervaseră familiei regale, ca și Merovingienii.
Strămoș al dinastiilor regale: un simbol legitimator
Clodio nu a fost cel mai important rege al originilor în procesul de afirmare a dinastiei merovingiene, așa cum arată interpretarea simbolică a unei legende privind nașterea lui Merovech. Grigore din Tours nu a dorit să o preia, fie pentru că era prea problematică, dar mai sigur datorită caracterului său păgân. În secolul al VII-lea, Cronica lui Fredegar oferă o versiune a acesteia. Istoricul Godefroid Kurth o rezumă astfel: „Într-o zi, pe când regina, soția lui Clodio, se scălda în mare, un zeu s-a unit cu ea, iar din această uniune s-a născut Merovech, eroul eponim al dinastiei france”. Zeul în cauză este o fiară a lui Neptun (Bistea Neptuni), un Quinotaur, un zeu fluvial cu picioare de șarpe (anguiped) și cinci coarne. Pe plan pur factual, această legendă oferă, de altfel, un element pe care Grigore din Tours nu îl indică: Merovech ar avea drept mamă pe soția lui Clodio.