(, , prescurtată Gestapo ), a fost poliția secretă oficială a Germaniei naziste și în Europa ocupată de Germania.
Forța a fost creată de Hermann Göring în 1933 prin combinarea diverselor agenții de poliție politică din Prusia într-o singură organizație. La 20 aprilie 1934, supravegherea Gestapo a trecut la șeful Schutzstaffel (SS), Heinrich Himmler, care a fost numit și Șef al Poliției Germane de către Hitler în 1936. În loc să fie exclusiv o agenție de stat prusacă, Gestapo a devenit o agenție națională ca sub-birou al (SiPo; Poliția de Securitate). Din 27 septembrie 1939, a fost administrată de Biroul Principal de Securitate al Reichului German (RSHA). A devenit cunoscută ca (Departamentul) 4 al RSHA și a fost considerată o organizație soră cu (SD; Serviciul de Securitate).
Gestapo a comis atrocități pe scară largă pe durata existenței sale. Gestapo a fost folosită împotriva oponenților politici ai naziștilor, disidenților ideologici (cler și organizații religioase), criminalilor de carieră, populației sinte și rrome, persoanelor cu handicap, homosexualilor și, mai presus de toate, evreilor. Cei arestați de Gestapo erau adesea ținuți fără proces judiciar, iar deținuții politici din întreaga Germanie — și din 1941, din teritoriile ocupate sub Decretul Noapte și ceață (în ) — pur și simplu dispăreau în timp ce se aflau în custodia Gestapo. Contrar percepției populare, Gestapo a fost de fapt o organizație relativ mică cu capacități limitate de supraveghere; totuși, s-a dovedit extrem de eficientă datorită disponibilității germanilor obișnuiți în a denunța concetățenii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Gestapo a jucat un rol cheie în Holocaust. După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Gestapo a fost declarată organizație criminală de Tribunalul Militar Internațional (IMT) la Procesele de la Nürnberg, iar mai mulți membri de top ai Gestapo au fost condamnați la moarte.
Istorie
După ce Adolf Hitler a devenit Cancelar al Germaniei, Hermann Göring — viitorul comandant al Luftwaffe și al doilea cel mai influent în Partidul Nazist — a fost numit Ministru de Interne al Prusiei. Acest lucru i-a dat lui Göring comanda celei mai mari forțe de poliție din Germania. Curând după aceea, Göring a separat secțiile politice și de informații din poliție și le-a umplut rândurile cu naziști. La 26 aprilie 1933, Göring a unit cele două unități ca , care a fost prescurtată de un funcționar poștal pentru o ștampilă de francare și a devenit cunoscută ca „Gestapo”. Inițial a vrut să o numească Biroul de Poliție Secretă (), dar inițialele germane „GPA” semănau și sunau prea similar cu cele ale Administrației Politice de Stat a Uniunii Sovietice sovietice (Gosudarstvenoe politiceskoe upravlenie, sau GPU).
Primul comandant al Gestapo a fost Rudolf Diels, un protejat al lui Göring, cu titlul de șef al (Departamentul 1a) al Poliției Secrete Prusace. Diels a fost cel mai cunoscut ca interogatorul principal al lui Marinus van der Lubbe după Incendierea Reichstagului. La sfârșitul anului 1933, Ministrul de Interne al Reichului Wilhelm Frick a vrut să integreze toate forțele de poliție ale statelor germane sub controlul său. Göring l-a depășit scoțând departamentele politice și de informații prusace din ministerul de interne al statului. Göring a preluat Gestapo în 1934 și l-a îndemnat pe Hitler să extindă autoritatea agenției în întreaga Germanie. Acest lucru a reprezentat o abatere radicală de la tradiția germană, care considera că aplicarea legii era (în cea mai mare parte) o chestiune a (stat) și locală. În acest sens, el a avut un cu conflict cu șeful (SS) Heinrich Himmler, care era șef de poliție al celui de-al doilea stat german ca putere, Bavaria. Frick nu avea puterea politică să-l înfrunte singur pe Göring, așa că s-a aliat cu Himmler. Cu sprijinul lui Frick, Himmler (împins de mâna sa dreaptă, Reinhard Heydrich) a preluat poliția politică stat după stat. Curând a rămas doar Prusia.
Îngrijorat că Diels nu era suficient de nemilos pentru a contracara efectiv puterea (SA), Göring a predat controlul Gestapo lui Himmler la 20 aprilie 1934. Tot în acea dată, Hitler l-a numit pe Himmler șef al întregii poliții germane din afara Prusiei. Heydrich, numit șef al Gestapo de către Himmler la 22 aprilie 1934, a continuat și ca șef al Serviciului de Securitate SS (, SD). Himmler și Heydrich au început imediat să-și instaleze propriul personal în poziții selecte, mai mulți provenind direct din Poliția Politică Bavareză, cum ar fi Heinrich Müller, Franz Josef Huber și Josef Meisinger. Mulți dintre angajații Gestapo din noile birouri erau tineri și foarte educați în diverse domenii academice și, mai mult, reprezentau o nouă generație de adepți național-socialiști, harnici, eficienți și pregătiți să ducă statul nazist înainte prin persecuția oponenților lor politici.
Până în primăvara anului 1934, SS-ul lui Himmler controla SD și Gestapo, dar pentru el mai exista o problemă, deoarece tehnic SS (și Gestapo prin proxy) era subordonat SA, care se afla sub comanda lui Ernst Röhm. Himmler voia să se elibereze complet de Röhm, pe care îl vedea ca pe un obstacol. Poziția lui Röhm era amenințătoare deoarece peste 4,5 milioane de oameni cădeau sub comanda sa odată ce milițiile și organizațiile veteranilor erau absorbite de SA, fapt care alimenta aspirațiile lui Röhm; visul său de a fuziona SA și Reichswehr submina relațiile lui Hitler cu conducerea forțelor armate ale Germaniei. Mai mulți șefi naziști, printre ei Göring, Joseph Goebbels, Rudolf Hess și Himmler, au început o campanie concertată pentru a-l convinge pe Hitler să acționeze împotriva lui Röhm. Atât SD, cât și Gestapo au lansat informații privind un iminent puci al SA. Odată convins, Hitler a acționat punând în mișcare SS-ul lui Himmler, care a procedat apoi la uciderea a peste 100 de antagoniști identificați ai lui Hitler. Gestapo a furnizat informațiile care incriminau SA și, în cele din urmă, i-au permis lui Himmler și Heydrich să se emancipeze complet de organizație. Pentru Gestapo, următorii doi ani după Noaptea cuțitelor lungi, termen care descrie puciul împotriva lui Röhm și a SA, au fost caracterizați de „trageri politice din culise privind poliția”.
La 17 iunie 1936, Hitler a decretat unificarea tuturor forțelor de poliție din Germania și l-a numit pe Himmler Șef al Poliției Germane. Această acțiune a fuzionat efectiv poliția în SS și a scos-o de sub controlul lui Frick. Himmler era nominal subordonat lui Frick ca șef de poliție, dar ca răspundea doar în fața lui Hitler. Această mișcare i-a dat lui Himmler control operațional asupra întregii forțe de detectivi din Germania. Gestapo a devenit o agenție de stat națională. Himmler a câștigat, de asemenea, autoritate asupra tuturor agențiilor de aplicare a legii în uniformă din Germania, care au fost unificate în noua (Orpo; Poliția de Ordine), care a devenit o agenție națională sub generalul SS Kurt Daluege. La scurt timp după aceea, Himmler a creat (Kripo; Poliția Criminală), fuzionând-o cu Gestapo în (SiPo; Poliția de Securitate), sub comanda lui Heydrich. Heinrich Müller era la acea vreme șeful operațiunilor Gestapo. El răspundea în fața lui Heydrich, Heydrich doar în fața lui Himmler, iar Himmler doar în fața lui Hitler.
Gestapo avea autoritatea de a investiga cazuri de trădare, spionaj, sabotaj și atacuri criminale asupra Partidului Nazist și Germaniei. Legea de bază a Gestapo adoptată de guvern în 1936 i-a dat Gestapo să opereze fără control judiciar — în efect, punând-o deasupra legii. Gestapo a fost scutită în mod specific de responsabilitate față de instanțele administrative, unde cetățenii puteau de obicei da statul în judecată pentru conformarea la legi. Încă din 1935, o instanță administrativă prusacă a decis că acțiunile Gestapo nu erau supuse revizuirii judiciare. Ofițerul SS Werner Best, fost șef al afacerilor juridice în Gestapo, a rezumat această politică spunând: „Atâta timp cât poliția îndeplinește voința conducerii, ea acționează legal”.
La 27 septembrie 1939, agențiile de securitate și poliție ale Germaniei Naziste — cu excepția Poliției de Ordine — au fost consolidate în Biroul Principal de Securitate al Reichului German (RSHA), condus de Heydrich. Gestapo a devenit (Departamentul IV) al RSHA, iar Müller a devenit Șeful Gestapo, cu Heydrich ca superior imediat. După asasinarea lui Heydrich în 1942, Himmler a preluat conducerea RSHA până în ianuarie 1943, când Ernst Kaltenbrunner a fost numit șef. Müller a rămas Șeful Gestapo. Subordonatul său direct Adolf Eichmann a condus Biroul de Reșezare al Gestapo și apoi Biroul de Afaceri Evreiești ( sau Sub-departamentul IV, Secțiunea B4). În timpul Holocaustului, departamentul lui Eichmann din cadrul Gestapo a coordonat deportarea în masă a evreilor europeni către lagăre de exterminare naziste.
Puterea Gestapo includea utilizarea a ceea ce se numea — „custodie protectivă” — un eufemism pentru puterea de a închide oameni fără proceduri judiciare. O ciudățenie a sistemului era că prizonierul trebuia să semneze propriul , un ordin care declara că persoana a solicitat închisoarea — probabil din frica unor vătămări personale. În plus, deținuții politici din întreaga Germanie — și din 1941, din teritoriile ocupate sub Decretul Noapte și Ceață () — pur și simplu dispăreau în timp ce se aflau în custodia Gestapo. Până la 30 aprilie 1944, cel puțin 6.639 de persoane au fost arestate sub ordine . Totuși, numărul total de persoane care au dispărut ca urmare a acestui decret nu este cunoscut.
Contraspionaj Guvernul polonez în exil de la Londra în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a primit informații militare sensibile despre Germania nazistă de la agenți și informatori din întreaga Europă. După ce Germania a cucerit Polonia (în toamna anului 1939), oficialii Gestapo au crezut că au neutralizat activitățile serviciilor de informații poloneze. Totuși, anumite informații poloneze despre mișcarea unităților germane de poliție și SS spre Est în timpul invaziei germane din 1941 a Uniunii Sovietice au fost similare cu informațiile obținute în secret de serviciile britanice prin interceptarea și descifrarea mesajelor poliției și SS germane trimise prin radiotelegrafie.
În 1942, Gestapo a descoperit un depozit de documente de informații poloneze la Praga și a fost surprinsă să vadă că agenții și informatorii polonezi adunaseră informații militare detaliate și le scoseseră clandestin la Londra, via Budapesta și Istanbul. Polonezii au identificat și urmărit trenuri militare germane spre frontul de Răsărit și au identificat patru batalioane ale Poliției de Ordine trimise în zonele ocupate ale Uniunii Sovietice în octombrie 1941 care s-au angajat în crime de război și crimă în masă.
Agenții polonezi au adunat, de asemenea, informații detaliate despre moralul soldaților germani în Est. După descoperirea unui eșantion din informațiile raportate de polonezi, oficialii Gestapo au concluzionat că activitatea de informații poloneză reprezenta un pericol foarte serios pentru Germania. Chiar și la 6 iunie 1944, Heinrich Müller — îngrijorat de scurgerea de informații către Aliați — a înființat o unitate specială numită menită să distrugă rețeaua de informații poloneză din Europa de Vest și de Sud-Vest.