Numit și Primul Război Neerlandez în Anglia (în ) sau Primul Război Englez (în ) în Provinciile Unite, a durat între 1652-1654 și a fost primul din cele patru Războaie Anglo-Neerlandeze. A fost primul război din istorie purtat în întregime numai pe mare, părțile beligerante fiind Republica Angliei (Commonwealth of England) și Provinciile Unite ale Țărilor de Jos. Cauzat de dispute comerciale, războiul a debutat cu atacuri asupra comerțului neerlandez dar a evoluat în bătălii între flote mari. În cele din urmă, Marina Engleză a obținut controlul asupra mărilor din jurul Angliei și i-a forțat pe neerlandezi să accepte monopolul englez asupra comerțului dintre Anglia și coloniile englezești. Rickard, J. (11 December 2000), First Anglo-Dutch War (1652-1654), History of War.

Context

În secolul al XVII-lea Anglia și Țările de Jos fuseseră aliate apropiate împotriva ambițiilor Habsburgilor. Ele au cooperat în lupta contra Armadei Spaniole din 1588. Anglia a sprijinit Țările de Jos în Războiul de Optzeci de Ani prin bani și soldați. Un reprezentant englez era prezent în permanență în guvernul neerlandez pentru a coordona efortul comun de război. Pacea separată dintre Anglia și Spania din 1604 a tensionat relațiile biltaterale. Slăbirea puterii spaniole la sfârșitul Războiului de Treizeci de Ani în 1648 a însemnat că multe posesiuni coloniale din Imperiul Spaniol și cel Portughez erau lipsite de apărare. Graba care a urmat de a pune mâna pe coloniile iberice i-a adus pe foștii aliați în conflict. De asemenea, și neerlandezii, după ce au făcut pace cu Spania, i-au înlocuit rapid pe englezi ca negustori dominanți cu peninsula Iberică, adâncind resentimentul englez față de comerțul neerlandez care se afla într-o creștere continuă din 1590.

Până la mijlocul secolului al XVII-lea neerlandezii au construit de departe cea mai mare flotă mercantilă din Europa, cu mai multe nave decât toate celelalte state combinate la un loc, iar economia lor, bazată în principal pe comerțul maritim, le-a dat o poziție dominantă în comerțul european, în special în Marea Nordului și în Marea Baltică. Mai mult decât atât, ei au cucerit cea mai mare parte a teritoriilor și posturilor comerciale portugheze din Indiile de Est și Brazilia, care le-a oferit controlul asupra comerțului cu mirodenii extrem de profitabil. Ei au obținut chiar și o influență semnificativă asupra comerțului Angliei cu coloniile ei încă mici din America de Nord. Israel (1995), p. 715

Diferențele de comerț și transport maritim dintre Anglia și Provinciile Unite erau în creștere: în primul rând pentru că transportul maritim și comerțul englez se baza pe taxe și tarife, în timp ce sistemul neerlandez s-a bazat pe comerțul liber fără tarife și taxe. Astfel, produsele olandeze erau mai puțin costisitoare și mai competitive pe piața mondială decât produsele englezești. De exemplu, un negustor englez de lână, a cărui activitate se desfășura în mare parte cu porturile englezești din America, s-a plâns în 1651 că, deși navele sale englezești vor transporta pânză de lână în America pentru a fi vândută, se aștepta să se întoarcă din porturile americane cu 4.000-5.000 saci de pânză de lână nevândută. Navele neerlandeze, pe de altă parte, ar pleca din porturile americane cu aproape 1.000 saci de pânză de lână nevândute. Din cauza acestor discrepanțe, comerțul englez cu piețele sale tradiționale din Marea Baltică, Germania, Rusia și Scandinavia s-a micșorat. Israel (1995), pp. 714-715

O a doua cauză a avantajului neerlandez în transportul maritim și în comerț la mijlocul anilor 1600 a fost sfârșitul Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648) care, din punct de vedere neerlandez, a fost sfârșitul Războiului de Optzeci de Ani (1568-1648) al neerlandezilor pentru independența față de Spania. Sfârșitul războiului a însemnat ridicarea embargourilor spaniole asupra coastei neerlandeze și a transportului maritim neerlandez. Israel (1995), p. 610 Aceasta s-a tradus prin prețuri mai mici pentru produsele neerlandeze din cauza unei scăderi brusce și susținute a tarifelor de transport de marfă din Țările de Jos și a ratelor de asigurare marine neerlandeze. Mai mult decât atât, odată cu normalizarea relațiilor dintre Spania și Provinciile Unite Neerlandeze, schimburile comerciale dintre cele două țări au fost reluate aproape imediat. Între timp, comerțul englez cu Spania era încă limitat. Deja în 1651 Anglia era în criză economică. Israel (1995), p. 714

A treia cauză a avantajului comercial neerlandez a fost Războiul Civil Englez (1642-1651). În 1649, Parlamentul englez a răsturnat monarhia și l-a decapitat pe regele Carol I. Până în 1651, Parlamentul englez a rămas în război cu regaliștii atât acasă cât și în unele dintre coloniile Angliei. Între 1649-1651 Parlamentul de la Londra a decis extinderea și îmbunătățirea Marinei Engleze pentru a continua războiul civil pe mare. În același timp, războiul a creat ravagii în comerțul și transportul maritim englez. La 1 august 1650 a fost creată de Parlament prima Comisie de Comerț, cu scopul de a analiza în detaliu condițiile comerciale. august 1650: An Act for the Advancing and Regulating of the Trade of this Commonwealth. În efortul de a aduce sub ascultare coloniile regaliste și de a-i opri pe regaliști să fugă din Anglia, Parlamentul a interzis în octombrie 1650 oricărei corăbii străine de a vizita sau a face comerț cu orice plantație englezească din America, fără licență; aceiași lege permitea atât marinei de război cât și a navelor particulare să captureze corăbiile care violau această interdicție. Legea era o măsură temporară de război luată în grabă, dar în vreme ce stipula în termeni generali că include toate țările, se dorea atingerea neerlandezilor, iar anul următor a fost urmată de un act de navigație pregătit cu grijă. Chapter III - The Commercial Policy of England Toward the American Colonies: the Acts of Trade , in Emory R. Johnson, T. W. Van Metre, G. G. Huebner, D. S. Hanchett, History of Domestic and Foreign Commerce of the United States - Vol. 1, Carnegie Institution of Washington, 1915 În acea perioadă autoritățile engleze erau îngrijorate că timp de mai mulți ani negustorii din Anglia au preferat să își transporte spre metropolă propria marfă pe corăbii neerlandeze pentru că era mai ieftin decât să folosească corăbii englezești; astfel că navele neerlandeze erau folosite chiar și pentru importarea propriilor produse americane, în timp ce navele englezești de comerț stăteau în port, până și marinarii englezi, în lipsă de muncă, intrând în serviciul neerlandezilor. Adam Anderson, An historical and chronological deduction of the origin of commerce: from the earliest accounts to the present time. ..., V. 2, p.415-416 (1764) Englezii i-au acuzat pe neerlandezi că au profitat de pe urma tulburărilor Războiului Civil Englez.

Cu victoria lor asupra flotei spaniole în Bătălia de la Downs din 21 octombrie 1639, încrederea neerlandeză în abilitățile sale navale a crescut la un asemenea grad încât după încheierea păcii cu Spania în 1648 au permis ca flota lor să se deterioreze foarte mult. Marina neerlandeză avea cinci Amiralități autonome (Colegii). După 1648 aceste colegii au vândut multe dintre navele lor. Una dintre navele vândute a fost chiar nava amiralului neerlandez Maarten Tromp, Aemilia, de 600 de tone și dotată cu 57 de tunuri. Amiralul Tromp a fost nevoit să preia nava Brederode, de 600 de tone și cu 54 de tunuri, ca navă port drapel600 tone neerlandeze sunt echivalente cu 1.000 tone deplasament; spre comparație, cel mai mare vas englez, Sovereign of the Seas deplasa cel puțin 2.500 de tone.. La debutul acestui prim război anglo-neerlandez în 1652, marina neerlandeză avea doar 79 de nave la dispoziție. În plus, multe dintre aceste nave aveau nevoie de reparații serioase, astfel încât mai puțin de 50 de nave erau în condiția de a putea ieși pe mare. Deficiența marinei neerlandeze se dorea a fi remediată prin contractarea corăbiile armate de negustori. Toate navele aveau o putere de foc inferioară navelor englezești din prima și a doua categorie.

Pe de altă parte, flota Comunității Angliei era inițial într-o stare bună și continua să fie îmbunătățită. Comunitatea a câștigat Războiul Civil Englez în 1652 cu o flotă puternică și eficientă, care a sprijinit și a aprovizionat armata lui Cromwell în războaiele din Scoția și Irlanda; a blocat flota regalistă a Prințului Rupert la Lisabona; și a organizat un sistem de convoaie pentru a proteja comerțul Comunității împotriva roiurilor de privatieri create în fiecare port european împotriva acestuia. La 24 septembrie 1650 generalul-pe-mare Robert Blake a învins flota portugheză într-o luptă violentă, scufundând nava vice-amiralului portughez și capturând șapte corăbii, obligând Portugalia să își retragă protecția asupra lui Rupert. În 1651 fortărețele regaliste din Insulele Scilly, Insula Man și din Insulele Canalului au fost capturate, iar în 1652 generalul George Ayscue a recuperat posesiunile coloniale ale Angliei din Indiile de Vest și din America de Nord. Marina engleză fusese organizată pe o bază financiară sigură printr-o lege din 10 noiembrie 1650 care a impus un impozit de 15% asupra transportului maritim și condiția ca banii astfel ridicați să fie utilizați pentru finanțarea forțelor navale de protecție a convoaielor. Între 1649 și 1651 Parlamentul englez a extins considerabil și a îmbunătățit marina engleză. Noua navă-amiral a amiralului neerlandez Tromp, Brederode, era cel mai mare vas din flota neerlandeză; dar Anglia deținea 18 nave de nivel superior lui Brederode în putere de foc. Mai mult decât atât, nu numai că erau navele englezești mai mari, cu mai multe tunuri, dar tunurile englezești în sine erau mai mari decât tunurile din marina neerlandeză. Israel (1995), pp. 715–716 Deci, englezii puteau trage și lovi navele inamice de la o distanță mai mare, iar atunci când ghiulelele englezești loveau navele inamice făceau mai multe daune.

Tensiunile politice dintre Comunitate și Republică thumb|300px|Locaţia bătăliilor din cadrul Primului război anglo-neerlandez

În timpul Războiului Civil Englez stadhouderul neerlandez Frederick Henric a dat un important sprijin financiar regelui Carol I al Angliei, cu care avea strânse legături de familie, și de mai multe ori a fost la un pas de a interveni cu puternica sa armată. Când Carol a fost decapitat, neerlandezii au fost revoltați de acest regicid. Prin urmare Oliver Cromwell a considerat Republica neerlandeză ca fiind un dușman. Cu toate acestea, Comunitatea Angliei și Republica neerlandeză aveau multe lucruri în comun: ele erau atât republici cât și protestante. Când după moartea lui Frederick Henric fiul său, stadhouderul Wilhelm al II-lea, Prinț de Orania, a încercat să-și îndeplinească aspirațiile monarhice nutrite în ultima vreme de către tatăl său, încercând să stabilească o dictatură militară, Statele Olandei au făcut demersuri față de Cromwell, căutând sprijin împotriva lui Wilhelm, sugerând vag că provincia Olanda ar putea adera la Comunitate.