Evanghelia după Ioan este ultima evanghelie din canonul Noului Testament, scrisă de un autor numit convențional Ioan Evanghelistul. Textul a fost finalizat în jurul anilor 90-110 d.Hr., deși conține fragmente care datează din 70 d.Hr. și posibil chiar mai devreme. La fel ca celelalte trei evanghelii, scrierea este anonimă, deși identifică un „discipol pe care Isus l-a iubit” drept sursă a tradițiilor sale. Cel mai probabil a apărut în cadrul unei „comunități ioanine”, și - întrucât este strâns legat în stil și conținut de cele trei epistole ioanine - majoritatea specialiștilor tratează cele patru cărți, împreună cu Cartea Apocalipsei, ca un singur corp al literaturii ioanine, chiar dacă nu de la același autor.

Evanghelia după Ioan afirmă că Isus și Dumnezeu una sunt, deși uneori susține că Isus e un subordonat al lui Dumnezeu.

Autorul

Este o scriere fals atribuită, fiind opera unui autor anonim. Notă: deși Witherington nu e personal de acord că nu i se cunoaște autorul Evangheliei după Matei, recunoaște totuși că aceasta este ceea ce consideră cei mai mulți cercetători ai Bibliei.

Alți autori, care sunt de părere că i se cunoaște autorul (opinie minoritară), subscriu la ideea că a fost publicată anonim. Biblia a fost scrisă preponderent de anonimi.

Această evanghelie nu susține că ar fi fost scrisă de martori direcți la evenimentele relatate și nu a fost scrisă de martori:

Evanghelia după Ioan a fost scrisă, după părerea lui Harris, între anii 90 și 100.Harris, Stephen L., Understanding the Bible. Palo Alto: Mayfield. 1985. Ea este astfel cea mai târziu scrisă dintre evangheliile canonice.Raymond E. Brown. An Introduction to the New Testament.

Evanghelia după Ioan nu face parte dintre evangheliile sinoptice.

Evanghelia existentă a fost scrisă direct în greacă și nu este, nu poate fi, o traducere din ebraică sau din aramaică: mărturie stă prezența unei terminologii cu forme stilistice și cu jocuri de cuvinte posibile numai în limba greacă.Bart D. Ehrman, MDiv, PhD. Historical Jesus. 'More Historical Criteria.' The Teaching Company, 2000, Lecture 10. De exemplu dialogul dintre Nicodim și Isus () se bazează pe un joc de cuvinte care e imposibil în aramaică, fiind posibil doar în greacă.

Din cauza cunoașterii precare a geografiei Palestinei, este improbabil că vreunul din evangheliști ar fi vizitat vreodată Palestina.

Conform The New Oxford Annotated Bible (2018) „În general, savanții sunt de acord că Evangheliile au fost scrise de la patruzeci până la șaizeci de ani după moartea lui Isus.”

Probabil nu are un singur autor, ci mai mulți. De asemenea, nu e clară legătura dintre această evanghelie și Ioan, fiul lui Zevedei.

În tradiția ortodoxă Biserica Ortodoxă a susținut întotdeauna, conform tradiției, că autorul evangheliei după Ioan este nimeni altul decât Sf. Ioan, apostolul.

În fragmenul Muratori, ce reprezintă o copie după un original grec din secolul II d.Hr., se menționează explicit că Ioan apostolul este autorul evangheliei a patra (în accepțiunea teologilor ortodocși, discipolul Ioan este același cu apostolul Ioan):

Clement Alexandrinul, către sfârșitul secolului II d.Hr., în lucrarea Hypotyposes (acum pierdută), ar fi menționat următoarele (conform relatării lui Eusebius):

Teofil al Antiohiei, în lucrarea „Către Autolycus” scrisă înainte de 185 d.Hr., menționează explicit că a patra evanghelie apaține lui Ioan (conform teologilor ortodocși, apostolului Ioan), fiind o scriere inspirată. Irineu al Lionului, în același secol II d.Hr, spune în „Adversus Haereses” că Ioan apostolul este autorul celei de-a patra evanghelii, citând sau parafranzând de mai multe ori această lucrare. Același lucru îl susține și Origen, care scrie pe baza acestei evanghelii un comentariu vast, ce cuprindea mai mult de 32 de volume. În Africa de Nord, în aceeași perioadă, Tertulian, Sf. Ciprian, fericitul Augustin, precum și sinoadele de la Hippo (393) și Cartagina (397) atribuie această evanghelie apostolului Ioan. Conciliul de la Laodiceea (363-364 d.Hr.) include evanghelia după Ioan între scrierile canonice, precum o fac și sfinții părinți din secolul de al IV-lea d.Hr.: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului, Grigorie de Nazians ș.a.

Eusebiu din Cezareea scrie în Istoria ecleziastică despre „Sfânta Tetradă a Evangheliilor” (Istoria ecleziastică, cartea III. 25), incluzând astfel evanghelia după Ioan între scrierile acceptate de majoritate ca autentice (i.e. omologumena).

Conform lui Constantin Oancea „Biserica ortodoxă nu a făcut niciodată din chestiunea autorului unei cărți o chestiune dogmatică.”

Pilda apocrifă Parabola cu femeia prinsă în preacurvie (), numită Pericope Adulterae sau Pericope de Adultera, constă din versete apocrife: povestirea nu apare în cele mai vechi și mai credibile manuscrise ale Evangheliei după Ioan,Vezi de exemplu Codex Sinaiticus. stilul povestirii este diferit de restul Evangheliei, ea include un număr de cuvinte și de fraze care îi sunt străine acestei Evanghelii, lipsește bărbatul prins în preacurvie (conform Legii lui Moise, trebuiau uciși atât femeia cât și bărbatul prinși în adulter);.Bart Ehrman - The History of the Bible: The Making of the New Testament Canon The Teaching Company, Lecția nr. 9. consensul științific în critica textuală este că această povestire a fost scornită de copiștii manuscriselor Bibliei. Traducerea New International Version a Bibliei arată că cele mai vechi și mai de încredere manuscrise ale Evangheliei după Ioan, împreună cu alte izvoare străvechi, nu conțin versetele . (NIV) - citat: „[The earliest manuscripts and many other ancient witnesses do not have John 7:53—8:11. A few manuscripts include these verses, wholly or in part, after John 7:36, John 21:25, Luke 21:38 or Luke 24:53.]” Cf. istoricul NIV pentru acest pasaj.

Traducerile mari, recente, ale Bibliei în limba engleză spun clar că pilda nu face parte din Biblie.NIV: "[The earliest manuscripts and many other ancient witnesses do not have John 7:53—8:11. A few manuscripts include these verses, wholly or in part, after John 7:36, John 21:25, Luke 21:38 or Luke 24:53.]" https://www.biblegateway.com/passage/?search=John%207%3A53-8%3A11&version=NIVNRSV: "John 8:11 The most ancient authorities lack 7.53—8.11; other authorities add the passage here or after 7.36 or after 21.25 or after Luke 21.38, with variations of text; some mark the passage as doubtful." https://www.biblegateway.com/passage/?search=John%207%3A53-8%3A11&version=NRSVNABRE: "7:53–8:11 The story of the woman caught in adultery is a later insertion here, missing from all early Greek manuscripts. A Western text-type insertion, attested mainly in Old Latin translations, it is found in different places in different manuscripts: here, or after Jn 7:36 or at the end of this gospel, or after Lk 21:38, or at the end of that gospel. There are many non-Johannine features in the language, and there are also many doubtful readings within the passage. The style and motifs are similar to those of Luke, and it fits better with the general situation at the end of Lk 21, but it was probably inserted here because of the allusion to Jer 17:13 (cf. note on Jn 8:6) and the statement, “I do not judge anyone,” in Jn 8:15. The Catholic Church accepts this passage as canonical scripture." https://www.biblegateway.com/passage/?search=John+7%3A53-8%3A11&version=NABRENCB: "John 7:53 This story is missing in a number of ancient manuscripts and is inserted at other points in others; it does not seem to be from the author of the fourth Gospel, for it is written in quite a different style. However, it has been accepted by the Church as the work of an inspired author. We are struck by the portrait of Jesus found herein: his silence, his sober gesture, his refusal to use religion as a pretext to spy on and judge others, and his courage to proclaim his own truth. It is pointless to ask what he wrote on the ground. Let us dwell on what he considered the Law to be: it condemns sin not so that people may judge one another but so that they may feel the need to be saved by God. And it is to this salvation that he bears witness." https://www.biblegateway.com/passage/?search=John+7%3A53-8%3A11&version=NCBESV: "John 7:53 Some manuscripts do not include 7:53–8:11; others add the passage here or after 7:36 or after 21:25 or after Luke 21:38, with variations in the text" https://www.biblegateway.com/passage/?search=John+7%3A53-8%3A11&version=ESVNASB: "John 7:53 Later mss add the story of the adulterous woman, numbering it as John 7:53-8:11" https://www.biblegateway.com/passage/?search=John+7%3A53-8%3A11&version=NASBNIV, NRSV, NABRE, NCB, NASB și ESV pun pilda între paranteze drepte, simple sau duble, drept semn al inautenticității.

Savantul evanghelic Daniel B. Wallace este de acord cu Bart Ehrman că pilda nu este parte autentică a Bibliei. Asta e ceea ce gândesc „cei mai mulți savanți ai NT, inclusiv cei mai mulți savanți evanghelici ai NT, de mai bine de un secol”.

Aparatele critice ale textului Noului Testament grec Novum Testamentum Graece (NA28) și United Bible Societies (UBS4) oferă aparat critic pentru pericopă, dar o marchează cu duble paranteze drepte, pentru a indica faptul că e vorba de o adăugire ulterioară.Citat din UBS4 referitor la folosirea dublelor paranteze drepte: „enclose passages that are regarded as later additions to the text, but are of evident antiquity and importance.”

Pedeapsa reală pentru adulter era divorțul și nu pedeapsa cu moartea.

Note

Bibliografie

Legături externe Evanghelia dupa Ioan, 27 septembrie 2006, CrestinOrtodox.ro