Maria Berényi (n. 15 aprilie 1959, Micherechi, Bichiș, Ungaria) este istoric și poetă a comunității românești din Ungaria.

Biografie Maria Berényi a obținut licența în filologie la Universitatea „Eötvös Lóránd” din Budapesta, Facultatea de Filologie. În perioada 1983-1993 a colaborat cu Serviciul de presă al minorităților din Ungaria iar din 1993 a fost numită Directoare a Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, funcție deținută până în prezent.

Activitate Maria Berényi a scris poezii în limba română și maghiară ce au fost publicate atât în reviste românești (precum Familia, Arca, Steaua, Poesis) cât și în reviste din Ungaria (Foaia românească, Almanah, Calendarul românesc, manuale românești, Barátság, Napút, Polisz). De asemenea, a organizat 22 de simpozioane internaționale cu participanți din Ungaria, Austria, România, Serbia și Ucraina.

Titluri științifice 1986: Doctor în filologie al Universității „Eötvös Lóránd”, Budapesta. 2001: Doctor (PhD) în istorie al Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca

Distincții Premiul Eminescu din partea Editurii „Mihai Eminescu”,1994 Premiul Pro Cultura Minoritatum Hungariae din partea Institutului Cultural Maghiar din Budapesta,2009 Medalia Aniversară a Universității „Petru Maior” 1960-2010 din partea Universității „Petru Maior” din Tîrgu-Mureș, 2010 Diploma Constantin Brâncuși acordată de Guvernul României, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, 2011 Ordinul Meritul cultural în grad de Comandor acordat de Președintele României, 2011 Medalia și diploma Pentru Micherechi, 2012 Diplomă de onoare din partea Institutului Cultural Român din Budapesta, 2012 Distincția Placheta de aur din partea Universității Vasile Goldiș din Arad, 2012

Referințe

Bibliografie Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești, Editura Litera, București, 2011

Categorie:Nașteri în 1959 Categorie:Nașteri pe 15 aprilie Categorie:Poete române Categorie:Poete maghiare Categorie:Români din Ungaria