Renașterea italiană a fost cea mai veche manifestare a Renașterii europene generale, perioadă de schimbări și realizări culturale majore care a început în Italia în secolul al XIV-lea și a durat până în secolul al XVII-lea marcând tranziția între perioada Medievală și Modernitate. Cuvântul francez renaissance (Rinascimento în italiană) înseamnă "renaștere" și definește perioada ca fiind o manifestare de interes pentru cultura antichității clasice de către umaniștii Renașterii, precum și o epocă de renaștere economică după epidemia de ciumă din 1348. Autorul renascentist Giorgio Vasari a folosit termenul "Renaștere" în cartea sa " Viețile celor mai excelenți pictori, sculptori și arhitecti" , dar conceptul a devenit larg rǎspândit abia în secolul al XIX-lea, după lucrǎrile unor oameni de științǎ precum Jules Michelet și Jacob Burckhardt.

Renașterea europeană a început în Toscana (centrul Italiei) și s-a centrat în orașul Florența.Burke, P., The European Renaissance: Centre and Peripheries (1998) Florența, unul dintre cele câteva orașe-state ale peninsulei, a prosperat la preeminență economică prin acordarea de credite monarhilor europeni și prin stabilirea bazelor pentru capitalism și mediul bancar. Renașterea s-a răspândit mai târziu în Veneția, inima unui imperiu mediteranean, având control asupra rutelor comerciale cu Orientul dupǎ sfârșitul cruciadelor și călătoriile lui Marco Polo, unde au fost regǎsite rămășițele culturii antice grecești și au oferit învățătorilor umaniști noi texte. În cele din urmă, Renașterea a avut un efect semnificativ asupra Statelor Papale și a Romei, reconstruite în mare parte de papi umaniști și renascentiși (precum Alexandru al VI-lea și Iulius al II-lea), care erau frecvent implicați în politica italiană, arbitrând disputele dintre puterile coloniale concurente și opunându-se Reformei Protestante.

Renașterea italiană este cea mai cunoscută pentru realizările sale în pictura, arhitectură, sculptură, literatură, muzică, filozofie, știință și explorare. Italia a devenit liderul european recunoscut în toate aceste domenii până la sfârșitul secolului al XV-lea, în timpul Păcii lui Lodi (1454-1494), convenit între statele italiene. Renașterea italiană a atins punctul culminant la mijlocul secolului al XVI-lea, deoarece disputele interne și invaziile străine au adus regiunea în turbulențele războaielor italiene (1494-1559). În urma acestui conflict, statele mai mici din Italia și-au pierdut independența și au intrat într-o perioadă cunoscută sub numele de "dominația străină". Cu toate acestea, ideile și idealurile Renașterii italiene au dăinuit și s-au răspândit în restul Europei, începând cu Renașterea din Nord. Exploratorii italieni din republicile maritime au servit sub auspiciile monarhilor europeni, inaugurând Epoca Marilor Descoperiri. Cei mai faimoși dintre exploratori au fost Cristofor Columb care a servit pentru Spania, Giovanni da Verrazzano pentru Franța, Amerigo Vespucci pentru Portugalia și John Cabot pentru Anglia. Universitățile italiene au atras polimați și oameni de știință precum Copernicus, Vesalius, Galilei și Torricelli, jucând un rol-cheie în revoluția științifică.

Evidențierea literatura renascentistă începe de obicei cu cei trei mari poeți ai secolului al XIV-lea: Dante Alighieri, Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio. Printre celebrii poeți vernaculari din Renaștere se numără Luigi Pulci, Matteo Maria Boiardo, Ludovico Ariosto și Torquato Tasso. Artiștii din secolul al XV-lea, cum ar fi poetul Poliziano și filosoful platonist, Marsilio Ficino, au făcut traduceri ample din latină și greacă. La începutul secolului al XVI-lea, poetul Castiglione și-a prezentat viziunea despre cavalerul ideal și domnița ideală în Cartea Curtezanului, în timp ce Machiavelli a aruncat un ochi iute asupra "la verità effettuale della cosa" - adevărul real al lucrurilor - , în Principele, compus, în stil umanist, în principal din exemple paralele vechi și moderne (Virtù). Istoricii perioadei îl includ pe Machiavelli însuși, prietenul și criticul său Francesco Guicciardini și Giovanni Botero. Presa Aldine, fondată de umanistul Aldus Manutius, activă în Veneția, a publicat cărți tipărite tip italic care puteau fi purtate în buzunar, fiind prima care a publicat ediții de cărți în limba greacă veche. Veneția a devenit, de asemenea, locul de naștere al Commedia dell'arte.

Arta Renașterii italiene a exercitat o influență dominantă asupra picturii și sculpturii europene ulterioare, timp de secole după aceea, cu artiști precum Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Donatello, Giotto di Bondone, Masaccio, Fra Angelico, Piero della Francesca, Domenico Ghirlandaio, Perugino, Botticelli și Tițian. Același lucru este valabil și pentru arhitectură, așa cum practică Brunelleschi, Leon Battista Alberti, Andrea Palladio și Bramante. Lucrările lor includ, pentru a numi doar câteva, Catedrala din Florența, Bazilica Sfântul Petru din Roma și Templul Malatesta din Rimini, precum și mai multe reședințe private. Epoca muzicală a Renașterii italiene a fost definită de Școala Romană și mai târziu de Școala Venețiană și de nașterea Operei din Florența. În filosofie, gânditorii precum Galileo, Machiavelli, Giordano Bruno și Pico della Mirandola au subliniat naturalismul și umanismul, respingând astfel dogmele religioase și scolastica.

Origini Nordul și Centrul Italiei în Evul Mediu Târziu

În perioada Evului Mediu Târziu (circa 1300 de ani în urmă), în Latium, fosta inimă a Imperiului Roman, și sudul Italiei erau în general mai sărace decât provinciile nordice. Roma era un oraș al ruinelor antice iar Statele Papale erau slab administrate și vulnerabile la interferențe externe din Franța și Spania. Papalitatea a fost amenințată când s-a creat Papalitatea de la Avignon în sudul Franței ca o consecință a presiunii regelui Franței, Filip cel Frumos. În sud, Sicilia se afla ceva vreme sub dominație străină, de către arabi și normanzi. Sicilia a prosperat timp de 150 de ani sub emiratul Siciliei și două secole mai târziu sub regatul Normand și al regatului Hohenstaufen, dar a intrat în declin în Evul Mediu târziu.

În contrast, nordul și centrul Italiei au prosperat, fiind unele dintre cele mai bogate regiuni ale Europei. Cruciadele au construit rute comerciale cu Levantul, iar cea de-a patra cruciadă a distrus Imperiul Bizantin care era cel mai mare rival comercial al venețienilor și genovezilor. Principalele rute comerciale din est treceau prin Imperiul Bizantin sau prin teritoriile arabe și apoi către porturile orașelor Genova, Pisa și Veneția. Produsele de lux aduse din Levant, precum mirodenii, vopsele, mătase erau importate în Italia și apoi răspândite în Europa. În plus, orașele-state italiene profitau de pământurile fertile din Valea Pad. Din Franța, Germania și Țările de Jos, prin rute comerciale terestre și riverane erau transportate produse precum lână, grâu și metale prețioase. Rutele scumpe conectate cu Egiptul și peninsula balcanică generau suprplusuri substanțiale ce permiteau desfășurarea unor investiții semnificante în agricultură și minerit. Astfel, în timp ce nordul Italiei nu era mai bogat în resurse decât multe alte părți ale Europei, nivelul de dezvoltare, stimulat de comerț, i-a permis să prospere. În special, Florența a devenit una dintre cele mai bogate orașe din nordul Italiei datorită producției de lână textilă, dezvoltată sub controlul breslei sale comerciale dominante, Arte della Lana. Lâna era importată din Europa de nord (și în secolul al XVI-lea din Spania), și împreună cu vopselele și mătasea din est, au fost folosite pentru fabricarea de textile de înaltă calitate.Jensen 1992, p. 95

Rutele comerciale italiene au acoperit Marea Mediterană, devenind canale importante ale culturii și cunoașterii. Recuperarea clasicilor greci pierduți (și, într-o măsură mai mică, progreselor arabe asupra lor) ca urmare a cuceririi celei de-a patra cruciade, a revigorat filosofia medievală în Renașterea secolului al XII-lea. Cărturarii bizantini refugiați care au emigrat în Italia după cucerirea turcă a bizantinilor în secolele XII-XV, au dus la declanșarea noilor studii lingvistice ale Renașterii, în academiile nou create în Florența și Veneția. Studenții umaniști au căutat în bibliotecile monahale manuscrisele antice și l-au recuperat pe Tacitus și alți autori latini. Redescoperirea lui Vitruvius a dus la reaplicarea principiilor arhitecturale ale antichității iar artiștii renascentiști au fost încurajați, în atmosfera optimismului umanist, să exceleze acolo unde anticii au dat greș.

Secolul al XIII-lea

În secolul al XIII-lea, o mare parte a Europei a cunoscut o puternică creștere economică. Rutele comericale ale statelor italiene din porturile mediteranene erau conectate cu cele ale Ligii Hanseatice a regiunilor baltice și nordice ale Europei. Astfel, s-a creat o rețea economică pentru prima dată în Europa din secolul al IV-lea. Orașele-state italiene s-au extins și au prosperat de-a lungul perioadei, devenind de facto independente de Sfântul Imperiu Roman. Cu excepția regatul de Neapole, celelalte puteri își țineau armatele în afara Italiei. Infrastructura comercială s-a modernizat, cu evidență contabilă dublă, societăți de acțiuni, un sistem bancar internațional, o piață valutară sistematizată, asigurări și datorie publică. Florența a devenit centrul acestei industrii financiare, iar florinul de aur a devenit principala monedă a comerțului internațional.Burke 1999, p. 232

Noua clasa mercantilă guvernatoare a căpătat poziții înalte datorită abilităților finaciare, adaptându-și scopurile modelului aristocratic feudal ce a dominat Europa medievală. O noutate în nordul Italiei a fost creșterea comunelor urbane ce au ieșit de sub controlul episcopilor și contilor locali. În cea mai mare parte a regiunii, nobilimea era mai săracă decât patriarhii urbani în economia monetară medievală a cărei creștere inflaționistă a afectat aristocrații deținători de terenuri. Creșterea comerțului în timpul Renașterii timpurii a sporit aceste caracteristici. Declinul feudalismului și creșterea orașelor s-au influențat reciproc; de exemplu, cererea de bunuri de lux a condus la o creștere a comerțului, ceea ce a dus la creșterea numărului de comercianți bogați, care, la rândul lor, au cerut mai multe bunuri de lux. Această atmosferă a luxului asumat al timpului a creat nevoia de a crea simboluri vizuale ale bogăției, o modalitate importantă de a epata bogăția și privilegiul familiei.

Această schimbare le-a dat negustorilor aproape un control complet asupra guvernelor orașelor-state italiene, prosperand din nou comerțul. Unul dintre cele mai importante efecte ale acestui control politic a fost securitatea. Cei care au devenit extrem de bogați într-un stat feudal au fugit de monarhie iar pământurile lor au fost confiscate. Statele nordice au menținut, de asemenea, multe legi medievale care împiedicau comerțul, cum ar fi cele împotriva lichidității și interzicerea comerțului cu non-creștini. În orașele-state din Italia, aceste legi au fost abrogate sau rescrise.Burke 1999, p. 93

Secolul al XIV-lea