miniatura|right|Afișul din 2018 al Marelui Marș al Reîntoarcerii. Desenul din centrul afișului reprezintă - ca țintă - harta Israelului, în totalitate miniatura|Harta Fâșiei Gaza Marele Marș al Reîntoarcerii la frontiera Fâșiei Gaza cu Israelul (în limba arabă:مسيرة العودة الكبرى Tafail al-awdat al kubra)

Începând din 30 martie 2018, când palestinienii au comemorat Ziua Pământului, zeci de mii de persoane din Fâșia Gaza au luat parte la manifestații de protest în cadrul Marelui Marș al Reîntoarcerii, de partea palestiniană a frontierei cu Israelul. Marea majoritate a demonstranților, manifestând pașnic, a rămas în taberele de corturi amenajate la sute de metri de frontieră, dar grupuri alcătuite în special din tineri s-au apropiat de limita militară de demarcație, au incendiat cauciucuri și au aruncat pietre și cocktailuri Molotov în direcția frontierei. Forțele israeliene au ucis cel puțin 27 de persoane începând cu 30 martie.

Protestele și violența militară au escaladat semnificativ pe 14 mai, în vreme ce Statele Unite și-au inaugurat ambasada de la Ierusalim în ziua de dinaintea punctului culminant plănuit al protestelor. Armata israeliană a estimat că 35.000 de oameni au participat la proteste în 12 poziții din Gaza, alte mii apropiindu-se de bariera de demarcație. În taberele de corturi de la graniță, tirurile israeliene au rănit 448 de palestinieni, în timp ce 41 au fost uciși. Conform armatei, trei dintre ei transportau un dispozitiv exploziv spre gard.

Conform Națiunilor Unite, 30 martie a fost ziua cu cel mai mare număr de victime în conflictul israeliano-palestinian de la operațiunea militară israeliană din 2014. Ministerul Sănătății din guvernul condus de Hamas a susținut că circa 1.416 civili au fost răniți cu muniție de război, gloanțe de cauciuc sau din cauza intoxicării cu gaze lacrimogene pe data de 30 martie.Jack Khoury, Gaza Footage Shows Protester Shot in the Back While Running Away From Israeli Border Wall', Haaretz, 31 martie 2018.Yoav Zitun, Elior Levy, and Matan TzuriReport: Israel holds body of Gaza terrorist killed Friday, YNETnews.com, 1 April 2018.Family of slain soldier held by Hamas urges Israel to keep bodies of Gaza gunmen, Times of Israel, 1 April 2018. 19 palestinieni au fost uciși pe 30 martie sau au murit ulterior din cauza rănilor căpătate în acea zi. Conform Națiunilor Unite, 30 martie 2018 a fost ziua cu cel mai mare număr de victime a conflictului israelo–palestinian de la Războiul din 2014. Pe 6 aprilie, Ministerul Sănătății din Gaza a raportat că alți 7 palestinieni au fost uciși în acea zi, 1.350 răniți, 25 sunt în stare critică, iar aproximativ 400 dintre aceștia au fost împușcați cu muniție de război. Societatea de Cruce Roșie Palestiniană a raportat că a tratat circa 700 de răniți pe 6 aprilie, inclusiv 320 răniți cu muniție de război. Printre cei uciși de armata israeliană în timpul protestelor se află și doi jurnaliști, Yaser Murtaja și Ahmed Abu Hussein, cinci copii și două persoane cu dizabilități.

Protestele palestinienilor au fost plănuite a se desfășura ca o campanie de șase săptămâni între 30 martie și Ziua Nakba, pe 15 mai. Cinci tabere de corturi au fost ridicate de-a lungul graniței dintre Gaza și Israel. 30.000 de persoane au participat la evenimentele din 30 martie, solicitând ca refugiaților palestinieni și urmașilor lor să le fie permisă întoarcerea în teritoriul care acum este Israel. În timpul protestelor au fost incendiate cauciucuri și aruncate pietre și cocktailuri Molotov înspre partea israeliană a frontierei. Taberele de corturi au rămas pe poziție și după data de 30 martie.

Un al doilea val de proteste extinse a început vineri, pe 6 aprilie 2018. Palestinienii au adus un număr mare de cauciucuri pentru a crea perdele de fum care să-i protejeze pe protestatari. Conform martorilor, palestinienii au folosit din nou pietre și cocktailuri Molotov, în timp ce Armata Israeliană a răspuns cu gaze lacrimogene și muniție. Proteste de relativ aceeași intensitate au avut loc în fiecare vineri, pe 13 aprilie, 20 aprilie, 27 aprilie și 4 mai, fiecare implicând cel puțin 10.000 de demonstranți, în timp ce un număr mai redus de persoane a participat la activitățile din timpul săptămânii.

Oficialii israelieni au afirmat că protestele sunt folosite de Hamas ca acoperire pentru a lansa atacuri împotriva Israelului. Conform autorităților israeliene, opt membri ai aripii militare a Hamas se află printre cei uciși; Hamas a identificat cinci dintre morți ca fiind membri ai Brigăzilor Ezzedin Al-Qassam. Doi bărbați au fost uciși pe 30 martie de armata israeliană la circa 150 de metri de gardul de demarcație; armata a anunțat că cei doi erau înarmați cu arme automate AK-47 și grenade de mână și că încercau să se infiltreze în Israel. Forțele israeliene au ucis 47 de palestinieni începând cu 30 martie, din care o parte erau membri ai diferitelor organizații militante palestiniene; 40 dintre victime au fost ucise în cursul protestelor. Până pe 3 mai, nici un soldat sau civil israelian nu fusese rănit sau ucis în cursul incidentelor.

Utilizarea de către Israel a muniției de război a fost condamnată de organizațiile pentru drepturile omului și criticată de oficialii Națiunilor Unite. Liderii militari și civili israelieni au lăudat trupele statului evreu pentru acțiunile lor, pe care le-au descris drept măsuri de apărare necesare. Kuweitul a propus Consiliului de Securitate al ONU două rezoluții chemând la investigarea uciderii protestatarilor palestinieni de către Israel, dar Statele Unite le-au blocat pe amândouă.

Context miniatura|Harta Fâșiei Gaza cu restricțiile impuse de Israel în zona de frontieră Ziua Pământului este o zi de comemorare anuală de către palestinienii de pretutindeni a evenimentelor care s-au petrecut pe 30 martie 1976. Drept reacție față de planurile guvernului israelian condus de Ițhak Rabin de a expropria terenurile deținute de arabi în nordul Israelului, lideri locali arabi au chemat la o zi de greve generale și proteste împotriva confiscării pământului. În cursul grevelor, șase arabi israelieni au fost uciși de forțele de securitate israeliene, iar alți 100 uciși.'Israeli army kills 17 Palestinians in Gaza protests,' Al Jazeera 30 March 2018.

Zona de demarcație În 2005, armata israeliană a impus o zonă de interdicție în partea palestiniană a zonei de demarcație dintre Israel și Fâșia Gaza. Această zonă restricționează accesul palestinienilor pe o fâșie situată de-a lungul frontierei, în imediata vecinătate a acesteia, reprezentând „circa 17% din teritoriul Gazei, inclusiv o treime din terenurile sale agricole”, conform Human Rights Watch. Armata israeliană susține că a luat această măsură „pentru a preveni montarea de dispozitive explozive improvizate și pentru a opri și preveni folosirea zonei pentru scopuri distructive”. În februarie 2018, patru soldați israelieni au fost răniți de un dispozitiv exploziv ascuns într-un steag palestinian amplasat în timpul unui protest de partea palestiniană a graniței.4 Israelis Hurt by Bomb Set in Flag at Gaza Fence, Igniting Night of Fighting, New York Times, David M. Halbfinger, 17 februarie 2018

Bariera de demarcație dintre Gaza și Israel este compusă dintr-un gard de sârmă ghimpată, o porțiune neamenajată, apoi un „gard inteligent” de 3 m înălțime, echipat cu senzori pentru a detecta eventualele încercări de infiltrare în Israel. Conform unuia din constructorii barierei, o mulțime care s-ar îndrepta spre aceasta ar putea-o traversa în circa 30 de secunde.300 Meters in Gaza: Snipers, Burning Tires and a Contested Fence, NY Times, 13 April 2018

Organizarea protestelor miniatura|Bariera de demarcație văzută din partea israeliană. miniatura|Manifestanți palestinieni „pașnici” târând o bucată din gardul de separație dintre Israel și Gaza. În 2011, Ahmed Abu Ratima, un locuitor din Gaza a cărui familie provenea inițial din Ramla, a venit cu ideea de a strânge grupuri mari de oameni care să mărșăluiască pașnic spre bariera de separație și să-și revendice dreptul de a se întoarce în casele din care au fost alungați sau din care au fost nevoiți să se refugieze în trecut din calea invaziei israeliene. Ideea nu a prins rădăcini decât în 2018, când a fost pregătit un eveniment intitulat Marele Marș al Reîntoarcerii. Acest eveniment, care urma să fie caracterizat de adunări populare pașnice, s-a dorit a se desfășura timp de șase săptămâni, începând cu anuala comemorare a Zilei Pământului, pe 30 martie, și continuând până pe 15 mai, zi care marchează două momente simultane din 1948, declararea independenței Israelului și Ziua Nakba, momentul „catastrofal” al pierderii pământului de către palestinieni și al începerii exilului lor. Enas Fares Ghannam, Despite Israel’s threats of violence, Gaza protesters have peaceful dream,’ Mondoweiss, 29 martie 2018

În 2018, jurnalistul din Gaza Muthana al-Najjar, originar din Salama, a luat inițiativa de a amplasa un cort lângă graniță, în care a locuit timp de peste o lună. Alte persoane au început să planteze măslini în zona din jurul cortului jurnalistului.Rawnak Natour, Ron Gerlitz, 'Land Day Is an Ongoing Injustice,' Haaretz 27 martie 2018. Al-Najjar a încercat să păstreze protestul independent de Hamas sau de orice altă grupare politică, dar Hamas a preluat organizarea lui, mobilizând mulțimi mari de locuitori din Gaza. Metodele de recrutare au inclus apeluri la posturile televiziune, în mass-media locală, pe rețelele sociale și pe cale verbală. Hamas a plănuit să păstreze protestul pașnic și a infiltrat printre protestatari personal îmbrăcat civil care să se asigure că nu vor apărea violențe.Muhammad Shehada,'The full story behind the 'March of Return',' Ynet, 30 martie 2018. Mișcarea de protest a atras sprijinul unor intelectuali din Gaza, precum Atef Abu Saif, și a unor absolvenți ai universităților locale, care au fost inspirați de exemplul mișcărilor non-violente inițiate de Martin Luther King și Mahatma Gandhi.Donald Macintyre, Inside Gaza: ‘these are people with nothing to lose’ The Guardian, 8 aprilie 2018.

În martie, Hamas, Jihadul Islamic Palestinian, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei și facțiunea lui Muhammad Dahlan (expulzată din Fatah în 2011) au sprijinit organizarea protestului.

Organizatorii evenimentului, inclusiv autoritatea guvernamentală locală a Hamas și diferite alte facțiuni palestiniene, au încurajat miile de palestinieni să se adune lângă granița israeliană pentru a marca a 42-a aniversare a evenimentelor din 1976, intitulată anul acesta „Marșul Reîntoarcerii”.Sarah Helm, 'The Gaza ‘Return March’ has begun – the refugees won’t stop until their voices are heard,' The Independent, 31 martie 2018 Totuși, într-un interviu pentru cotidianul israelian Haaretz, un oficial al Hamas a subliniat că organizația este un simplu participant la adunările de protest și că acestea au fost inițiate „de tineretul din Gaza. Ideea principală a fost gândită de tineret.”

Incidente anterioare protestelor miniatura|Ogor israelian incendiat de un zmeu incendiar dirijat din Gaza. Conform B'Tselem, din 19 ianuarie 2009 și până în ajunul protestelor, 29 martie 2018, 2.732 palestinieni din Gaza fuseseră uciși de forțele israeliene, cel puțin 1.053 dintre ei în cadrul unor acțiuni armate. În aceeași perioadă de timp, 45 de soldați israelieni muriseră în urma activităților întreprinse de militanți din Gaza.Fatalities after operation Cast Lead B'Tselem

Tot conform B'Tselem, pe 11 ianuarie 2018, Amir 'Abd al-Hamid Msa'ed Abu Masa'ed (în vârstă de 15 ani, din Deir al-Balah) a fost ucis prin împușcare de forțele israeliene în timpul unui incident în care grupuri de tineri palestinieni aruncau cu pietre înspre zona de demarcație. B'Tselem a constatat că băiatul se afla la 50-70 de metri distanță de aceasta și nu era implicat în ostilități.Statistics:Palestinians killed by Israeli security forces in the Gaza Strip, after operation Cast Lead 2018 B'Tselem.