250px|thumb|Via Domitia Via Domitia este un drum roman construit începând din 118 î.Hr. pentru a lega Italia de peninsula Iberică traversând Gallia Narbonensis.
Denumire Denumirea de Via Domitia nu este atestată pentru Antichitate decât pentru tronsonul dintre Ron și Pirinei, dar este probabil ca partea dintre Ron și frontiera Galliei Narbonensis, spre Chorges, să fi fost și ea denumită Via Domitia. Acest itinerar dintre Italia și Spania avea o variantă importantă aproape de litoral; dar trecerea prin Alpi era în același timp mai sigură, mai rapidă și mai frecventată.Guy Barruol, « Le Pays de Forcalquier à l'époque romaine », in Alpes de lumière, Musée de Salagon, Archéologie au pays de Forcalquier : radioscopie d'un terroir rural, Mane (Salagon, 04300): les Alpes de lumière, 1990, catalogue d'exposition, Mane, été 1990 ; collection « Les Alpes de lumière » N°103, , 43.
Istoric Potrivit unor legende, Via Domitia ar relua un itinerar creat de către Heracles (Hercule), drumul Heraclean.Héraclès en Gaule sur le site du Centre national de documentation pédagogique
Via Domitia a fost creată pentru a face coerentă o rețea de drumuri existente., începând din 118 î.Hr., la cererea generalului roman Cneus Domitius Ahenobarbus al cărui nume îl poartă.
Acest drum trebuia să asigure comunicațiile cu Roma și să permită instalarea și circulația garnizoanelor care protejau orașele devenite romane. Colonia romană Narbo Martius (Narbonne) este fondată pe parcursul său și a devenit unul dintre cele mai importante orașe din sudul Galiei.
Itinerarul Anonimului din Bordeaux / Itinerarium Burdigalense trece prin regiune și sugerează un pasaj prin acest sit.
Cel dintâi drum construit de romani în Galia, acesta străbate Alpii prin trecătoarea Montgenèvre (la altitudinea de ), urmează valea râului Durance, merge de-a lungul masivului Luberon prin nord, trece Ronul la Beaucaire, trece prin Nîmes (Nemausus) și urmează coasta golfului Lion până în Spania, legând pe traseul său principalele orașe romane (Ugernum/Beaucaire, Nemausus/Nîmes, Baeterrae/Béziers, Narbo/Narbonne, Ruscino), corespondente ale unei vechi cetăți galice sau fondate în apropiere. Drumul ocolește teritoriul cetății Massalia, cetate greacă independentă până în 48 î.Hr. (devenită Massilia în latină).
Deși destinată circulației legiunilor romane, ea a fost foarte curând folosită de negustori. Mai târziu, funcționarii Republicii Romane, apoi ai Imperiului, l-au utilizat și ei (poșta imperială sau cursus publicus). Construirea acestei căi a fost benefică economiei locale mulțumită schimburilor pe care le-a facilitat între cetăți. thumb|left|Via Domitia între Apta Julia și Alpii provensali thumb|Piatră miliară de la Tavernoure în Alpes-de-Haute-Provence
Traseul este cunoscut cu destulă precizie mulțumită mai multor surse: paharele de la Vicarello, Tabula Peutingeriana și Itinerarul lui Antonin (sursa cea mai puțin fiabilă). A fost construită aproape rectiliniu pe terenuri solide. Observarea hărților topografice arată foarte adesea parcursul pe care-l urma. Drumurile moderne folosesc încă adesea traseul folosit de Via Domitia (N85 - N100 - A9…).
În orașele pe care le travesa, Via Domitia era pavată sau pardosită cu dale, dar de cele mai multe ori, era un drum din pământ bătut pe straturi de pietriș și prundiș.
Calea era marcată de pietre miliare, care corespundeau mai mult sau mai puțin cu panourile indicatoare de astăzi, și care arătau distanțele dintre bornă și orașele vecine. Pe traseul acestui drum au fost recenzate mai mult de de acest tip.
Când drumul intra într-un oraș, el traversa în general o incintă trecând sub o poartă sau un arc de triumf, ca la Nemausus cu Poarta lui Augustus sau la Glanum cu Arcul de triumf.
În secolul al XI-lea și până la sfârșitul Evului Mediu, unele tronsoane din Via Domitia erau încă utilizate și formau, îndeosebi, între Narbonne și Roussillon, o parte din ceea ce se chema atunci Strata francesa sau Caminum Gallicum, Calea franceză / Drumul francez.A. A. Sabarthès, Dictionnaire topographique du département de l'Aude comprenant les noms de lieu anciens et modernes, , CTHS, Paris, 1912.
Itinerar thumb|Via Domitia în purpuriu. Venind din Italia și de la Segusio / Suse, Via Domitia străbătea Alpii, la peste , prin trecătoarea Montgenèvre. Era trecerea cea mai ușoară prin munți. O mică aglomerație locuită s-a instalat acolo: Druantium sau Summæ Alpes, cu, între altele, un sanctuar dedicat izvoarelor râului Durance. Brigantio / Briançon, răspântie geografică în inima celor trei văi. S-au găsit în acest oraș vestigii ale unor terme, un amfiteatru.
Drumul urma apoi probabil malul drept al râului Durance pentru a atinge stația Rama. Situl a fost ocupat până în Evul Mediu.
Eburodunum / Embrun. Sunt puține vestigii din această cetate devenită capitală a provinciei Alpes Maritimae în secolul al III-lea. Caturigomagus / Chorges, la frontiera dintre Alpii Cotici și Gallia Narbonensis. Până la Gap, drumul este foarte vizibil pe hărți întrucât acesta corespunde limitelor comunelor actuale. Vapincum / Gap era un oraș modest care a devenit important luând titlul de cetate în secolul al IV-lea. Era înconjurat de un zid de apărare. Alabons / Monêtier-Allemont era în epocă o mutatio. Această porțiune a drumului a fost denumită „vechiul drum din Provența”. Segustero / Sisteron. Cetatea era un nod rutier. Ajungeau aici drumuri care veneau de la Forum Julii / Fréjus și Cemenelum / Cimiez și Nisa. Această răspântie de drumuri se datora trecerii posibile a râului Durance, dificil de traversat prin alte părți, într-un punct mai îngust al cursului său (de doar ). Era sigurul pod tare peste Durance, până în secolul al XIX-lea. Cetatea ocupa teritoriul orașului vechi actual. Via Domitia îl traversa prin mijloc, pe actualele străzi rue Droite și rue de la Saunerie. Apoi, drumul păstra malul drept al râului Durance.
thumb|Podul roman de la Lurs / de peste Buès
Drumul ajungea la Val-Saint-Donat și Ganagobie. La poalele platoului Ganagobie, drumul trecea peste râul Buès pe un pod în arc înalt de . Acest pod, de mai multe ori restaurat, suportă acum drumul spre Lurs.
Alaunium / Notre-Dame-des-Anges. Era stația cea mai importantă în această porțiune a drumului, în mijlocul câmpiei Lurs. Drumul trecea apoi prin centrul câmpiei Mane. În locul cunoscut cu numele de Tavernoure se afla, foarte probabil, un popas (taberna). La sud de Saint-Michel-l'Observatoire, drumul trecea oblic prin râul Reculon, mulțumită unui vad încă vizibil și astăzi. Larg de șase metri, podul era susținut de un zid cu un apareiaj încoronat cu 34 de blocuri mari și măsura lungime. Trecea apoi prin pasul Granons, descris de geograful Strabon, care ar fi constituit limita dintre cetatea d'Apta Julia (Apt) și teritoriul poporului galic Vocontii.
Catuiacia / Céreste, unde s-au găsit câteva vestigii ale unei vechi mutatio. Un pod trecea peste pârâul Aiguebelle, o lucrare măreață de × cu două arce în plin cintru, cu deschidere . Cele două culee și stâlpul central, conservate în patul torentului, se sprijină pe un vast tălping de piatră, din blocuri mari asamblați cu grijă, capabil să reziste umflării violente a apelor pârâului Aiguebelle. Podul zis « roman » de peste Encrême datează, de fapt, din secolul al XVIII-lea.Guy Barruol, « Céreste », in Philippe Autran, Guy Barruol et Jacqueline Ursch, D’une rive à l’autre : les ponts de Haute-Provence de l’Antiquité à nos jours, Les Alpes de lumière N°153, Forcalquier, 2006. , thumb|Pont Julien Apta Julia / Apt. Vestigiile orașului se află sub orașul modern. S-au reperat teatrul sub muzeu, un forum și numeroase case. Cele mai multe străzi din Apt folosesc itinerarul exact al Drumului Domitia.
Drumul trecea peste râul Calavon pe podul Julien. Este cea mai frumoasă lucrare care se poate vedea încă din Via Domitia și este podul cel mai bine conservat din Franța, datând din acea epocă. Are o lungime de , este larg de și înalt de . Este alcătuit din trei arce, dintre care cel central este mai important și mai înalt.
Ad Fines / Notre-Dame de Lumières, limită administrativă în epocă. Un popas se afla în apropiere. Cabellio / Cavaillon. Era o răspântie de drumuri antice, la poalele unui oppidum. La Cavaillon se găsesc numeroase vestigii: un arc de triumf și et un apeduct, îndeosebi. La sud-est de Cabellio drumul trecea peste Durance.
Drumul ajungea apoi la situl Pietrei Plantate (piatră miliară), la Plan-d'Orgon și se îndrepta apoi spre Saint-Rémy-de-Provence, pe axa folosită și astăzi. thumb|Les Antiques de Glanum Glanum / Saint-Rémy-de-Provence este un mare sit galo-roman. Orașul a fost fondat de greci. Vestigiile vizibile astăzi pun în evidență diferitele epoci de ocupare. Se venera Apollo. S-au adus la lumina zilei resturile unor numeroase case, fântâni, temple, bazilici, terme, distribuite de-a lungul Drumului Domitia pavat. Acesta părăsea cetatea trecând sub arcul de triumf des Antiques, alături de mausoleul des Jules.
Ernaginum / Saint-Gabriel. Este nodul rutier cel mai important din Galia romană. Aici Via Domitia întâlnea Via Agrippa (Arles-Lyon) și Via Aurelia (drumul Aurelian, venind de la Roma, pe litoral). Era o cetatea importantă a cărei economie depindea îndeosebi de cele trei mari drumuri.
Drumul se întindea apoi de-a lungul Masivului Alpilles și trecea Ronul, probabil cu un bac, la Tarusco / Tarascon, pentru a ajunge la Ugernum / Beaucaire. thumb|Pietre miliare la Beaucaire (Ugernum)
La ieșirea din Beaucaire, Via Domitia există tot sub forma sa originală de drum de pământ întărit. Este tronsonul care prezintă cele mai multe pietre miliare, uneori două sau trei în același loc (pe măsură ce drumul era refăcut, fiecare voia să-și marcheze trecerea), cum este cazul pentru «Coloanele lui Cezar» la Clos d'Argence, corespunzând celei de-a XIII-a mile. La limita dintre Redessan și Jonquières se află piatra miliară IX, cunoscută sub numele de «Peire di Novi» („piatra logodnicilor”), care poartă numele împăratului Tiberius. Manduel prezintă și o piatră miliară, Piatra miliară de la Manduel, care a fost mutată de la amplasamentul ei de origine și care se situează acum în fața primăriei orașului.
Nemausus / Nîmes era popasul următor. Cetatea era una dintre cele mai mari aglomerări din Gallia Narbonensis, cu o suprafață de peste 200 hectare. Via Domitia intra în oraș prin Poarta lui Augustus, vizibilă încă, în zilele noastre, apoi se prelungea prin actuala Rue Nationale. thumb|Poarta lui Augustus la Nîmes De notat că la Nîmes, vestigiile din această epocă sunt numeroase: Casa Pătrată, Amfiteatrul (arene), Turnul Mare, porte de France, sanctuarul Fântânii, precum și castellum divisorium (castelul de apă) care distribuia apa în cartierele orașului, punct final al unui apeduct venind de la Uzès, al cărui punct, cel mai cunoscut, este Pont du Gard.
Via Domitia pleca mai departe spre sud-vest pentru a ajunge la stația Ad Octavum / Uchaud, apoi Codognan, Vergèze și Gallargues-le-Montueux. Numeroase pietre miliare sunt vizibile pe acest tronson.
Drumul trecea apoi peste fluviul Vidourle pe pont Ambroix, din care se păstrează un arc, înainte de intrarea în Ambrussum.
Dincolo de Ambrussum, drumul marcheză și în zilele noastre limita dintre comunele Vérargues și Lunel-Viel, precum și aceea dintre Saint-Geniès-des-Mourgues și Saint-Brès.
Castries cu un castru de-a lungul drumului Le Crès posedă încă două pietre miliare in situ. Sextantio / Castelnau-le-Lez unde exista un vechi oppidum.
După traversarea micului fluviu de coastă, « Lez », Via Domitia trecea prin actualul oraș Montpellier (orașul se va dezvolta mai târziu, cu mult după perioada galo-romană, pe o colină la la sud de Via Domitia), pe traseul actualei « avenue de la Voie Domitienne », pentru a ajunge la Forum Domitii / Montbazin, popas rutier fondat de Domitius.