Paul-Mihu Sadoveanu () a fost un prozator român, căzut eroic pe front în luptele pentru eliberarea părții de nord-vest a Transilvaniei de sub ocupația Ungariei Horthyste. A fost fiul cel mai mic al scriitorului Mihail Sadoveanu.
Biografie Studii S-a născut la Iași, fiind fiul cel mai mic al prozatorului Mihail Sadoveanu și a soției sale, Ecaterina (n. Bâlu).Aurel Sasu (coord.), Dicționar biografic al literaturii române M-Z, 2004, p. 513. A urmat studiile primare în orașul natal, apoi a efectuat studii secundare la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, unde a fost coleg cu viitorul pictor Ștefan Hotnog și cu viitorul medic Paul Cortez,Aurel Leon, Umbre (vol. VI), 1991, p. 99. și la Liceul „Sf. Sava” din București, susținând examenul de bacalaureat în 1939. S-a înscris apoi la Facultatea de Drept a Universității din București, dar a fost nevoit să-și întrerupă studiile după doi ani (1940-1942), fiind mobilizat în Armata Română și trimis la studii la Școala militară de ofițeri rezervă nr. 3 din Câmpulung-Muscel (1942-1944).Aurel Sasu (coord.), Dicționar biografic al literaturii române M-Z, 2004, p. 514.Leonida Loghin, Aurel Lupășteanu, Constantin Ucrain, Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, 1985, p. 367.
Participarea la cel de-al Doilea Război Mondial După absolvirea studiilor militare la 19 iunie 1944 a fost avansat la gradul de sublocotenent (r.), cu vechimea de la 15 aprilie 1944,Decretul Conducătorului Statului Român nr. 1.197 din 19 iunie 1944 pentru înălțări în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 146 din 26 iunie 1944, partea I-a, p. 4.893. și repartizat în Regimentul 90 Infanterie. Obținuse, probabil prin intervenția tatălui său, un ordin de trecere la partea sedentară a armatei, dar, cu toate acestea, a refuzat să se prevaleze de el și a acceptat să facă parte din trupele combatante.Aurel Leon, Umbre (vol. VI), 1991, p. 48. Paul-Mihu a fost coleg de regiment cu sublocotenentul Constantin Mitru, fratele Valeriei Mitru (tânăra soție a lui Mihail Sadoveanu) și secretar personal al scriitorului în ultimele decenii de viață ale acestuia.Constantin Ciopraga, Caietele privitorului tăcut, Institutul European, Iași, 2001, p. 102.Aurel Leon, Umbre (vol. VI), 1991, p. 51.
A fost comandant de pluton în cadrul aceluiași regiment și a luat parte după Lovitura de stat de la 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei Naziste și a trecut de partea aliaților, la luptele pentru eliberarea părții de nord-vest a Transilvaniei de sub ocupația Ungariei Horthyste. A participat în septembrie 1944 la luptele pentru eliberarea zonei orașului Turda. A dovedit curaj și inițiativă în îndeplinirea misiunilor încredințate, luptând cot la cot cu ostașii; într-o misiune a atacat trupele inamice cu grenada în mână, aducând câțiva prizonieri în pozițiile românești.
Moartea În ziua de 22 septembrie 1944 plutonul lui Paul-Mihu Sadoveanu a primit misiunea să ocupe cota 132 de la nord de satul Luna (jud. Turda, azi în jud. Cluj).Florian Tucă (col.), Itinerar eroic pe drumul victoriei antifasciste: 23 august 1944-12 mai 1945, Editura Sport-Turism, București, 1989, p. 141. Aflat în fruntea infanteriștilor săi, sublocotenentul Sadoveanu s-a avântat spre pantele dealului, fiind întâmpinat de o ploaie de gloanțe. Plutonul a cucerit înălțimea cu prețul jertfei majorității ostașilor. Paul-Mihu Sadoveanu a fost lovit mortal de un glonț în cursul asaltului.
Mihail Sadoveanu a fost anunțat de moartea fiului său printr-o telegramă din 23 septembrie 1944 și, după cum i-a spus Valeria Sadoveanu lui Constantin Mitru, s-a retras în cameră fără să scoată niciun cuvânt și a stat închis acolo timp de trei zile. A ieșit din cameră abia în dimineața celei de-a patra zile și ar fi spus „ca pentru sine”: „Ardealul merita această jertfă”.
Din cauza distanței mari față de linia frontului și a lipsei mijloacelor de transport, Mihail Sadoveanu și familia lui nu au putut ajunge în zona Turdei pentru a ridica trupul lui Paul-Mihu și a-l transporta la București, iar scriitorul i-a telefonat lui Ionel Pop, prietenul lui de vânătoare de la Oașa, și l-a rugat să se ocupe de înmormântare.Dumitru Susan, Ionel Pop sau recuperarea timpului trecut: repere monografice, Editura Polidava, Deva, 1979, pp. 74-77. Ionel Pop, imobilizat la Sibiu, l-a trimis pe nepotul său, avocatul dr. Ionel Sava, care a adus trupul lui Paul-Mihu la Alba Iulia și l-a înmormântat în cimitirul eroilor din Alba Iulia. Paul-Mihu Sadoveanu a fost decorat post-mortem cu Ordinul „Coroana României” cl. a V-a cu spade.Leonida Loghin, Aurel Lupășteanu, Constantin Ucrain, Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, 1985, p. 368.
Regrete publice thumb|Mihail Sadoveanu împreună cu fiii săi: Mircea (1914-1986) și Paul-Mihu (1920-1944) în grădina casei din Copou. Corespondentul ziarului Voința Transilvaniei consemna în ediția din 22 octombrie 1944 jertfa sublocotenentului Paul-Mihu Sadoveanu, considerând-o „deosebit de prețioasă” pentru neamul românesc din două motive: atât datorită curajului și spiritului de inițiativă al ofițerului, cât și datorită talentului literar de care începea să dea dovadă.Ion Spălățelu (dr.), Aurel Lupășteanu (col. dr.), Corespondenții de război transmit (august 1944 - mai 1945), Editura Militară, București, 1975, p. 81.
Într-un articol intitulat „Ziua biruinții”, scris și publicat în 14 mai 1945, Mihail Sadoveanu deplângea astfel moartea fiului său:
Activitatea literară Paul-Mihu Sadoveanu a avut din instinct o atracție către literatură, având imaginație de povestitor și promițând să-și construiască o carieră de scriitor cu contururi ferme.Antonio Patraș, „Cu Profira Sadoveanu, în dulcele stil clasic”, în Convorbiri literare, decembrie 2007. A scris o singură carte, Ca floarea câmpului..., pe care nu a mai apucat să o definitiveze și care a fost publicată postum în 1944. Sursa de inspirație o reprezintă copilăria și adolescența autorului, în care prietenul său, Alexandru Drăgănescu, un văr mai mare, ocupă un loc central.Eugen Simion (coord. gen.), Dicționarul general al literaturii române. Vol. 6 (S - T), Editura Univers Enciclopedic, București, 2007, p. 25. „Cartea e plină de un proaspăt neastâmpăr, de lumina unei generoase adolescenți...”, scria Camil Petrescu într-un articol publicat în februarie 1945 în Revista Fundațiilor Regale.Camil Petrescu, „Note. «Ca floarea câmpului»”, în Revista Fundațiilor Regale, anul XII, nr. 2, februarie 1945, p. 467. Acest volum dezvăluie, în opinia Doinei Curticăpeanu, „un remarcabil instinct al narațiunii confesive” și este „plin de frumuseți”, potrivit unor apropiați, dar nu este în măsură să-i consacre autorului o reputație de scriitor.
Opera Ca floarea câmpului..., Fundația Regele Mihai I, București, 1944, 143 p.
Imagini
Note
Bibliografie Aurel Leon, Umbre (vol. VI), Editura „Centaur”, Iași, 1991. Leonida Loghin (col. dr.), Aurel Lupășteanu (col.), Constantin Ucrain (col. dr.), Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, Editura Militară, București, 1985, pp. 367-368. Aurel Sasu (coord.), Dicționar biografic al literaturii române M-Z, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, pp. 513-514.
Lectură suplimentară articole în ziarele Voința Transilvaniei din 22 octombrie 1944 și Lupta întregului popor, nr. 2/1984, p. 28.
Categorie:Nașteri în 1920 Categorie:Decese în 1944 Categorie:Ieșeni Categorie:Prozatori români Categorie:Eroi români Categorie:Militari români în Al Doilea Război Mondial Categorie:Oameni uciși în Al Doilea Război Mondial Categorie:Militari uciși în acțiune Categorie:Absolvenți ai Colegiului Național Sfântul Sava Categorie:Decese prin împușcare în România Categorie:Decorați cu Ordinul Coroana României