Nichita Duma (născut Vasile Duma; n. 26 aprilie 1864, Săcalu de Pădure, comitatul Mureș-Turda, Regatul Ungariei – d. 16 aprilie 1936, Curtea de Argeș, Regatul României) a fost un protopop român, deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918 * Ioan I. Șerban, Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Nicolae Josan, Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003, ISBN 973-8141-90-7, p. 252.

Biografie Urmează studiile liceale la Năsăud între 1875-1883 și Institutul Teologic din Sibiu între 1883-1886. În perioada 1886-1890 îndeplinește funcția de învățător la școala primară confesională din Hodac, Mureș, pentru ca în perioada 1890-1906 să îndeplinească funcțiile de preot-paroh în Jubenița, Mureș și catihet al elevilor ortodocși de la Gimnaziul din Reghin. În 1906 devine protopop al Cetății de Piatră, cu sediul la Târgu Lăpuș, iar din 1912 până în 1923 îndeplinește funcția de protopop al Reghinului. În perioada 1914-1923, Duma a condus Despărțământul Reghin al ASTREI. Rămas văduv, este călugărit sub numele de Nichita și ales, la 5 iunie 1923, episcop al Argeșului, fiind hirotonit la 20 iulie și instalat la 18 noiembrie, păstorind aici până la moarte

Activitatea politică Ca deputat în Adunarea Națională din 1 decembrie 1918 a fost delegat al Protopopiatului ortodox Reghin. A fost vicepreședinte al Consiliului Național Român județean Mureș-Turda, senato P.N.R. în primul parlament al României Mari, apoi senator P.N.L. în 1922.

Recunoașteri A primit ordinul „Steaua României” în grad de ofițer, ordinul „Coroana României” în grad de Mare Cruce.

Note

Bibliografie Ioan I. Șerban, Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Nicolae Josan, Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003, ISBN 973-8141-90-7 http://biserica.org/WhosWho/DTR/D/NichitaDuma.html

Lectură suplimetară Daniela Comșa, Eugenia Glodariu, Maria M. Jude, Clujenii și Marea Unire, Muzeul Național Transilvania, Cluj-Napoca, 1998 Florea Marin, Medicii și Marea Unire, Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1993 Silviu Borș, Alexiu Tatu, Bogdan Andriescu, (coord.), Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Editura Armanis, Sibiu, 2015 Gelu Neamțu, Mircea Vaida-Voevod, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. I-II, Editura Academiei Române, București, 2005, ISBN 973-27-1258-9 (vol. I); ISBN 973-27-1264-3 (vol. II)

Legături externe Membrii de drept ai Marii Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, lista publicată în „Gazeta Oficială”, Sibiu, nr. 1, 1/14 decembrie 1918 1 decembrie 1918, Marea Unire de la Alba Iulia. Mărturii, documente și semnificații http://biserica.org/WhosWho/DTR/D/NichitaDuma.html

Vezi și Lista delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

Categorie:Nașteri în 1864 Categorie:Decese în 1936 Categorie:Delegați la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia Categorie:Învățători români Categorie:Protopopi români Categorie:Călugări români Categorie:Oameni din județul Mureș Categorie:Români din Imperiul Austriac Categorie:Români din Austro-Ungaria Categorie:Senatori români Categorie:Episcopi ortodocși români Categorie:Membri ai Partidului Național Liberal Categorie:Decorați cu Ordinul Coroana României