Pițigoi codat

Pițigoiul codat (Aegithalos caudatus) este o pasăre mică sedentară din familia egitalidelor (Aegithalidae), destul de comună în pădurile de foioase și de amestec, cu tufișuri dese din Eurasia, de la Europa de Vest până la Extremul Orient și sud-estul Asiei. Trăiește în pădurile de foioase, de la șes până în zona pădurilor montane de amestec. Poate fi întâlnit și în parcuri, grădini, tufișuri și mlaștini. Este o pasăre sedentară, însă populațiile din centrul și nordul Europei pot efectua deplasări mari. Sunt recunoscute 17 subspecii. În România cuibăresc subspecia Aegithalos caudatus europaeus (în vestul, estul și sudul României) și subspecia nominată Aegithalos caudatus caudatus (în nordul României), subspecia Aegithalos caudatus macedonicus a fost întâlnită accidental în sudul României. În Republica Moldova cuibăresc subspecia Aegithalos caudatus europaeus (în centrul și sudul republicii) și subspecia Aegithalos caudatus caudatus (în nordul republicii). În România și Republica Moldova este o specie sedentară. Hoinărește toamna și iarna în căutarea hranei împreună cu alte specii de pițigoi. În România cuibăresc 300.000-500.000 de perechi. În Republica Moldova populația este estimată la 600-1.200 de perechi cuibăritoare. Este o pasăre foarte mică, cu corpul rotund, ciocul scurt și gros, coada foarte lungă, îngustă. Are o lungime de 13-16 cm (din care coada are 6-10 cm) și o greutate de 6,2-10,4 g. Sexele sunt asemănătoare. Subspecia nominată caudatus are capul, bărbia, partea inferioară a gâtului, pieptul și mijlocul abdomenului de culoare albă ca zăpada. Flancurile până la regiunea anală de culoare roz curat. Partea anterioară a spatelui neagră. Partea posterioară a spatelui de culoare neagră amestecată cu alb-rozaceu sau alburiu. Remigele scapulare și târtița roz-deschise, cu o nuanță albă cu negru și pete albe. Coada și tectricele supracaudale negre, cele trei rectrice laterale în mare parte albe. Tectricele supraalare și alula negre, remigele aripilor brun închise, remigele terțiare și secundare lat tivite albicios pe margini. Subspecia europaeus are fruntea și creștetul albe, pătate neregulat cu brun. Pe ambele părți ale creștetului se află o dunga laterală lată neagră ce se întinde de la partea anterioară a ochiului deasupra ochiului până la latura cefei. Regiunea auriculară și laturile gâtului albe cu numeroase striații subțiri brun închise. Părțile inferioare alb-murdare. Laturile corpului, jumătatea posterioară a abdomenului și târtița de culoare roză ca vinul. Pe partea anterioară a pieptului numeroase pete lunguiețe brunatic-palide, care câteodată arată ca un colier transversal. Pițigoiul codat în sezonul de reproducere (primăvara și vara) se hrănește cu diverse nevertebrate, mai ales cu insecte, larvele și ouăle lor, și cu păianjeni. În timpul iernii consumă și diverse tipuri de semințe. Distrugând un număr enorm de insecte dăunătoare, este o specie folositoare în silvicultură. Este o specie monogamă. Cuibul are forma unui sac și este instalat la înălțimi între 1 și 6 m în coroana unor arbori la locul de bifurcare al crengilor verticale sau în apropierea tulpinii. Adesea, în structura cuibului intră și crenguțe din apropiere. Intrarea în cuib este mică și rotundă, fiind așezată lateral, în treimea superioară a construcției. Cuibul este constituit de ambii parteneri, el este făcut din mușchi, păr de animale și pânză de păianjeni, având la partea exterioară licheni și scoarță de arbori, mai ales de mesteacăn. În interior este căptușit cu pene și fulgi. Construcția durează aproximativ trei săptămâni. Depune o singură pontă pe an, mai rar două. Ponta constă 7-13 ouă și este depusă de la sfârșitul lui martie până la începutul lui aprilie. Incubația durează 12-16 zile. Clocește cu precădere femela hrănită de mascul. După eclozare, puii rămân în cuib, fiind hrăniți de părinți timp de 14-18 zile. După ce părăsesc cuibul ei depind de hrana găsită de părinți încă două săptămâni. Familia rămâne împreună și peste iarnă, hoinărind în căutare de hrană.Victor Ciochia. Păsările clocitoare din România. Atlas. Editura Științifică, București, 1992Victor Ciochia. Dinamica și migrația păsărilor. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983Dimitrie Radu. Păsările în peisajele României. Editura Sport-Turism, București, 1984M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015, p. 344Tudor Cozari. Păsările. Enciclopedie ilustrată. Chișinău: Editura Arc, 2016Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006George D. Vasiliu, L. Rodewald. Păsările din România (determinator). Monitorul Oficial Și Imprimeriile Statului. Imprimeria Centrală, București, 1940

Denumiri

Denumirea latină Aegithalos caudatus a acestei specii, provine din cuvântul grec aigithalos = pițigoi + cuvântul latin caudatus (caudata) = codat, cu coada (lungă/ scurtă).James A. Jobling. Helm Dictionary of Scientific Bird Names. Christopher Helm, 2010

În limba română această specie se numește pițigoi codat, pițigoi de stol, pițigoi de cârd, porumbel mic. Subspecia nominată Aegithalos caudatus caudatus se numește pițigoi codat comun, pițigoi codat nordic. Subspecia Aegithalos caudatus europaeus se numește pițigoi codat vestic, pițigoi codat roșietic, pițigoi roșietic, pițigoi de stol, pițigoi de cârd, pițigoi codat, porumbel mic. Subspecia Aegithalos caudatus macedonicus se numește pițigoi codat macedonean.

Taxonomie

Denumirea latină a acestei specii Parus caudatus a fost dată de Linnaeus în 1758, (terra typica Suedia).

Pițigoiul codat este adesea considerat ca fiind conspecific cu pițigoiul cu gât argintiu (Aegithalos glaucogularis), dar are un penaj distinctiv, și nu există comunicări despre intergradații sau hibridizări regulate cu această specie din nord-estul Chinei ("intergradări" aparente au fost înregistrate ca păsări migratoare pe coasta provinciei Hebei, dar originea și statutul acestora sunt necunoscute). Variațiile geografice sunt pronunțate, însă cele două glasuri principale ale speciei sunt aproape identice în întreg arealul.Harrap, S. (2018). Long-tailed Tit (Aegithalos caudatus). In: del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. & de Juana, E. (eds.). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona.Simon Harrap. Tits, Nuthatches and Treecreepers (Helm Identification Guides). Helm, 2010

Subspeciile sunt grupate în patru grupuri: grupul caudatus din nordul Europei și Asia, grupul europaeus din sudul și vestul Europei, grupul alpinus din Europa mediteraneană și sud-vestul Asiei și grupul trivirgatus din Coreea de Sud și Japonia (grupul europaeus și grupul trivirgatus sunt similare din punct de vedere morfologic și de obicei unite într-un singur grup, însă izolarea lor geografică evidentă sugerează în mod ferm că au origini diferite). Acolo unde grupurile se întâlnesc există regiuni vaste ocupate de diferite populații formate din hibrizi; aceste regiuni de hibridizare sunt considerate zone de intergradație secundară (unde populațiile s-au întâlnit între ele relativ recent).

Subspecia nominată caudatus intergradează cu subspecia europaeus în Danemarca, estul Germaniei, sudul Poloniei, sudul Ucrainei și nordul României, și cu subspecia magnus în Coreea; subspecia aremoricus intergradează cu subspecia taiti în partea vest-centrală a Franței; subspecia taiti intergradează cu subspecia irbii în centrul Spaniei și în Portugalia; iar subspecia europeaus intergradează cu subspecia aremoricus în vestul Franței, cu subspecia taiti în sud-vestul Franței, cu subspecia italiae pe versanții sudici ai Alpilor și cu subspecia macedonicus în sudul fostei Iugoslavii și sudul Bulgariei.

Păsările din această specie care cuibăresc în Irak și Siria aparțin unei subspecii incerte și sunt incluse provizoriu în subspecia tephronotus. Subspeciile propuse sibiricus (din centrul Siberiei), kamtschaticus (din Kamceatka, în estul Rusiei) și japonicus (din nordul Japoniei) sunt slab diferențiate și sunt sinonimizate cu subspecia nominată; subspeciile pallidolumbo (din insula Shikoku din sudul Japoniei) și tarihoae (din insula Cheju din largul coastelor Coreei de Sud) sunt incluse în subspecia trivirgatus.

Subspecii și distribuție

Sunt recunoscute șaptesprezece subspecii:Г. П. Дементьев, Н. А. Гладков, К. Н. Благосклонов, И. Б. Волчанецкий, Р. Н. Мекленбурцев, Е. С. Птушенко, А. К. Рустамов, Е. П. Спангенберг, А. М. Судиловская и Б. К. Штегман. Птицы Советского Союза. Том V. Государственное Издательство «Советская Наука», Москва, 1954О. А. Лукьянчук, И. М. Марова, Я. А. Редькин. Географическая изменчивость морфологических и акустических признаков северных популяций ополовника Aegithalos caudatus (Passeriformes, Aegithalidae). Зоологический Журнал, 2017, том 96, № 4, с. 429–438James C. Greenway, Jr., Ernst Mayr, Reginald E. Moreau, Austin L. Rand, Finn Salomonsen, and David W. Snow. Check-List of Birds of the World. Volume XII: Pachycephalinae, Aegithalidae, Remizidae, Paridae, Sittidae, Certhiidae, Rhabdornithidae, Climacteridae, Dicaeidae, Nectariniidae, Zosteropidae, Meliphagidae. Edited by Raymond A. Paynter, Jr. in consultation with Ernst Mayr. Cambridge, Massachusetts, Museum of Comparative Zoology, 1967 grupul caudatus Aegithalos caudatus caudatus (Linnaeus, 1758) - pițigoi codat nordic - subspecia nominată - cuibărește în Fenoscandia (la nord până la latitudinea 70° N în Norvegia, în unele locuri până la latitudinea 66° N în Finlanda) și în nord-estul Europei (în Polonia), la est este răspândită pe o fâșie lată prin Siberia până în estul Rusiei (Kamceatka), Sahalin, sudul insulelor Kurile și nordul Japoniei (insulele Hokkaido, Rebun și Rishiri), la sud până în nordul României și Moldovei, Ucraina, nordul Kazahstanului, nordul Mongoliei, nord-estul Chinei și nordul Coreei (la sud până la latitudinea 40-41° N); unele populații iernează mai la sud până în estul Chinei (nord-estul provinciei Hebei, Beijing) și centrul Japoniei (sud-centrul insulei Honshu). grupul europaeus Aegithalos caudatus rosaceus Mathews, 1938 - în Marea Britanie și Irlanda. Aegithalos caudatus aremoricus Whistler, 1929 - în nord-vestul Franței (la est până în regiunea Centre-Val de Loire, la sud până în regiunea Poitou), insula Yeu și insulele Canalului Mânecii. Aegithalos caudatus taiti C. Ingram, 1913 - în sud-vestul și sudul Franței (inclusiv în insula Oléron), la sud până în centrul Peninsulei Iberice (la sud până în valea râului Tajo), de asemenea în Mallorca. Aegithalos caudatus europaeus (Hermann, 1804) - pițigoi codat vestic - în nord-estul Franței, la nord până în Danemarca, la est până în Germania, la sud până în nordul Italiei, Serbia, vestul și sudul României, Moldova (intergradează cu subspecia nominată în nordul României și în Republica Moldova), Bulgaria și nord-vestul Turciei (nordul Traciei). Aegithalos caudatus macedonicus (Salvadori & Dresser, 1892) - în Albania, Macedonia, Grecia continentală, sudul Bulgariei și nord-vestul Turciei (sud-vestul Traciei).