Republica (în - Politeia) este o lucrare de Platon în care sunt descrise ideile lui Socrate despre dreptate, condiția, caracterul și sufletul omului.
Un grup de tineri vor sa afle ce este dreptatea (gr. dikaiousune) gr. adikia nedreptate, gr. dikaios drept (434d2). În sens etic, nu în sens juridic limitat. Diferența se poate vedea dintr-un exemplu în care se acționează nedrept fără ca o lege să fie încălcată.
Autorul recunoaște că unii vor considera întotdeauna dreptatea „simplitate distinsă” 348c11, iar nedreptatea „judecată bună” 348d2. El se adresează tinerilor care îndeplinesc anumite condiții pentru a fi receptivi la argumentele și concluzia propuse (capacitatea de a învăța, memorie bună, perseverență etc.). 535b, 503c2. Cei care „...după o scurtă perioadă de instrucție pot să descopere singuri lucruri, când altul după o îndelungată instrucție, nu putea nici măcar să își aducă aminte ce a învățat.” (455b5).
Lucrarea își propune să descopere ce este dreptatea „...și cum ea îi este de folos celui care o are, indiferent dacă este considerat drept sau nu...” 392c2 . Concluzia este că dreptatea este o armonie interioară, condusă de partea rațională a sufletului, și că
Model constituțional thumb | Manuscris din sec. III d.Hr.
Pentru a ajunge mai ușor la scopul propus (dreptatea în sens etic) și a se face mai bine înțeles, autorul „întemeiază” un oraș-stat, pe care îl va utiliza într-o analogie cu omul „Orașul-stat și omul care este ca el” (541b2, 375d4) . El propune căutarea dreptății în orașul-stat și aplicarea concluziilor obținute la om
Modelul constituțional ideal, care corespunde omului cu un caracter ideal, este considerat dificil de pus în practică, dar nu imposibil. 540d3 „Cea mai mare pedeapsă a celui care nu dorește să guverneze este să fie guvernat de cineva mai rău decât el. Cred că această teamă îi face pe oamenii decenți să participe la guvernare.” (347c4) Socrate propune sumar legi pentru orașul-stat ideal, care să exprime juridic concluziile la care ajunge, dar nu este interesat de acest aspect. Lucrarea este un manual de etică adresat tinerilor, nu un tratat de drept constituțional adresat unor legislatori. Expresia dreptății într-un model constituțional este un scop secundar al lucrării.
Socrate propune aplicarea concluziilor obținute în orașul-stat la om „... am să presupun că putem spune că un om este drept în același fel ca și un oraș...” (441d4) , dar aplică concluziile obținute la om în orașul-stat (în sensul invers celui propus inițial) cu multă reticență, când este nevoit la insistențele tinerilor să discute realizarea în practică a orașului-stat ideal. Într-o astfel de deturnare de la scopul principal sunt făcute afirmațiile cele mai controversiale ale lucrării (femeile și copiii în comun și filosofii-regi). Un test la Siracuza, cu Dionysos al II-lea și Platon, nu a mers bine. Candidatul la onoarea de a fi primul filosof-rege din istorie l-a sechestrat pe Platon, care a fost eliberat numai după intervenția unui prieten siracuzan influent. Analogia a fost evitată de Aristotel, care a separat etica și organizarea constituțională în două lucrări, Etica Nicomahică și Politica. Similar, disciplinele umaniste și științele sociale sunt separate astăzi. Aplicarea acțiunilor corecte pentru un om într-un oraș-stat duce la un regim totalitar. De exemplu, dacă un om se hotărăște să meargă undeva, el se așteaptă ca ambele picioare să îi dea ascultare, iar dacă asta nu se întâmplă el consultă un doctor care decide ce este de făcut. Conducătorul unui oraș-stat se poate astfel prezenta în rolul de „doctor” (564c), autorizat să ia orice măsuri pe care le crede necesare pentru „vindecare”. O altă metaforă folosită este de „căpitan de vas”, care va da ulterior metafora conducătorului „cârmaci”. Din aceste motive, lucrarea a avut admiratori totalitari, de exemplu Mussolini. Singapore este un rar exemplu modern pozitiv.
Impact thumb|Manuscris în latină din 1401.
Academia platonică lui Platon a fost înființată pentru educația etică a tinerilor după ideile din această lucrare. Exemple de conducători din antichitate direct influențați de filosofi sunt Alexandru cel Mare și Marc Aureliu. Insistența pe cunoașterea dialectică a degenerat în scolastică.
Etica și abstracția formelor, a principiilor universale, au influențat pe gânditorii creștini. Socrate consideră rațiunea divină 590d3 și vorbește despre îndumnezeirea omului 500d1, iarba copleșită de buruieni 497b4, și imaginea omului bazată pe „imaginea divină” 501b5. Sf. Augustin a dezvoltat o idee propusă în lucrare
și a scris despre un oraș ideal în tradiția monastică creștină în „Despre orașul lui Dumnezeu”.
Modelul constituțional propus a fost discutat de More în Utopia, de Hobbes în Leviatan, de Popper în „Societatea deschisă și inamicii ei” și de mulți alții.
Formă și stil Titlul în greacă este „Constituția” (gr. Politeia), care are și acum două sensuri în română, putând fi vorba de constituția unui oraș-stat sau de cea a unui om. Ca în expresia „om cu o constituție sănătoasă”. Traducerea titlului în latină prin „Republica” a accentuat în timp aspectul constituțional al lucrării, în detrimentul celui etic.
Forma este un dialog filosofic în zece „cărți”, într-un simpozion sau „banchet”, scris la persoana I, ca și cum lucrarea ar fi fost scrisă de Socrate. Dialogul are loc în casa lui Cephalus în Piraeus, portul Atenei clasice conectat de oraș de două ziduri lungi. Alături de Socrate, la dialog participă Glaucon și Adeimantus (doi frați mai mari ai lui Platon), Cephalus, Thrasymachus (un filosof sofist), Cleitophon (coleg cu Thrasymachus), Polemarchus (fiul lui Cephalus) și Charmantides (un alt fiu al lui Cephalos).
În cartea I, discuția cu sofistul Thrasymachus este o dispută care sare de la un subiect la altul, ca într-un joc de dame 487c2 filosofic. Thrasymachus este unul din acei filosofi „nărăviți în rele” de mai târziu:
Tinerii doresc să afle ce este dreptatea dar, mai ales, vor să fie înțeleagă motivele pentru un astfel de punct de vedere. Ei pun întrebări și nu acceptă un răspuns scurt 450, cer clarificări pe care Socrate este nevoit să le facă, deși le consideră o deturnare de la scopul principal. Socrate caută dialogul O metodă de a descoperi adevărul prin dialog, care va fi numită „euristică” și care este utilizată și de avocați într-un proces. , fără să improvizeze 435d1 „Va trebui să ajuți” (427e2) , preferă exemplele „.. nu voi considera problema în întregul ei, voi lua doar o parte și o voi folosi ca un exemplu, pentru a face clar ce vreau să spun...” (392d8) , iar claritatea este favorizată rigorii „...poți să fi sigur că omit mult” (509c). Răspunsul lui Socrate la întrebarea originală a tinerilor este clarificat și dezvoltat continuu în cărțile II-X, într-o lungă discuție. „Mi-e tremă că dacă îmi va scăpa adevărul chiar atunci când este cel mai important să-l găsesc, am să cad și am să îi trag jos și pe prietenii mei.” (451a2)
Rezumat Cartea I Opinii despre dreptate Socrate și Cephalus sunt de acord că dreptatea nu este simplu „a spune adevărul și a restitui un împrumut” 331d2. Definiția poetului Simonides, conform căreia dreptatea este a „da înapoi ce datorezi” 331e2 în sens larg (i) rambursarea datoriilor și (ii) ajutorarea prietenilor însoțită de a face rău dușmanilor, este și ea demonstrată ca fiind nesatisfăcătoare.
Thrasymachus, un filosof sofist participant la discuție, propune o altă definiție, în care dreptatea este făcută de cei aflați la conducere, care își urmăresc interesul propriu și, prin urmare, dreptatea este „folosul celui puternic”. 338c1, 338d10 Ca în expresia „Dreptatea este mușchiul meu”. Socrate respinge această definiție prin contraexemple și afirmă ca un conducător drept conduce în interesul supușilor (nu al lui) 342e8 , că dreptatea nu e în folosul (sau în avantajul) celui puternic, ea fiind mai curând în folosul celui slab. 347d3 Mai mult, el afirmă că „Nu e niciodată drept să faci rău cuiva” 335e4. Filosoful sofist nu se mai opune după ce Socrate arată că vederile lui sunt inconsistente dar nu este convins, iar Socrate este și el nemulțumit de felul în care a evoluat discuția.
Cartea II Analogia omului cu un oraș-stat Tinerii și cer lui Socrate să își clarifice punctul de vedere și să dea o definiție satisfăcătoare a dreptății, până acum el doar demonstrând ca fiind incorecte opiniile altora. Ei vor să afle răspunsul lui Socrate la o opinie larg răspândită, a celor care consideră că a fi nedrept este natural (ca filosoful sofist), că oamenii sunt drepți din calcul sau prudență atunci când sunt siliți de legi Un exemplu de nedreptăți comise atunci când autorul știe că nu poate fi prins este dat în mitul lui Gyges, în care un om a găsit un inel care îl făcea invizibil pe purtător atunci când era rotit pe deget (359c9). , iar dreptatea este lăudată pentru recompensele pe care le aduce (stimă, onoare, etc.), nu ca un bine în sine 382e . Glaucon și Adeimantus vor fi interlocutorii principali ai lui Socrate în restul lucrării.
Socrate propune o analogie între un om și un oraș-stat 369. Orașul-stat are trei clase „naturale” de cetățeni Care pot fi parțial amestecate, ca în mitul fenician al metalelor din cartea III. De asemenea, în loc de sclavi este prevăzută o clasă de „salariați”, care nu sunt cetățeni (371d). formate din
(1) Producători de produse (meșteșugari, fermieri, negustori, etc.), preocupați de bani și de satisfacerea apetitelor,
(2) „Auxiliari” sau gardieni tineri, soldați „plini de spirit” și curajoși 414b4, 434b2, 434c7 și
(3) Conducători, aleși din gardienii mai vârstnici, care reprezintă partea de deliberare, „clasa conducătoare, care guvernează” 428e5, cei care înfrânează luxul și apetitele ne-necesare, promovând frugalitatea.
Aceste trei clase din orașul-stat vor corespunde celor trei părți ale sufletului din cărțile IV și IX. Socrate va vorbi despre educația „gardienilor”, cei care corespund părților de spirit și raționale ale sufletului. El se opune de la început felului în care conflictele dintre zei sunt descrise de poeți și susține legi care să promoveze pietatea.
Cartea III Educația în orașul-stat ideal Educația gardienilor este minuțios supravegheată, pentru a-i pune pe ei și implicit pe om în „armonie cu frumusețea rațiunii” 401d. Muzica și educația fizică aduc armonia părților de rațiune și de spirit ale sufletului 411e3, iar „elementele nemuzicale și dizgrațioase îl duc la lipsa de măsură.” 486d4
Poeții sunt cenzurați, pentru că ei susțin în poeziile lor „... că mulți oameni nedrepți sunt fericiți și mulți oameni drepți sunt nefericiți, că nedreptatea este profitabilă dacă nu este detectată și că dreptatea este câștigul altuia și paguba ta.” 392b1, 386-391 Poeții emit opinii, numai filosofii au cunoașterea.
Conducătorii orașului-stat sunt ca un doctor sau un căpitan de vas 389c, 488 și au virtutea civică, știind să comande și să dea ascultare 389e4 , dar și „curaj civic”. 430c3 Gardienii sunt dedicați sarcinii lor, nu au proprietate privată, și nu pot să folosească obiecte de aur sau argint.
Cartea IV Dreptatea în orașul-stat și într-un om Dreptatea în orașul-stat este ca fiecare să își vadă de treaba lui pentru care sunt cei mai bine pregătiți, preocupați cu a face bine un lucru (gr. oikeiopragia). 433a8 Cele trei clase corespund celor trei părți ale sufletului, 439e3
(1) apetitivă (gr. epithumetikon),
(2) de spirit (gr. thumoeides) și
(3) rațională (gr. logistikon).
Prin urmare, dacă „un om este drept în același fel ca și un oraș” 441d4, dreptatea într-un om este virtutea care face ca cele trei părți ale sufletului să conlucreze într-o „armonie interioară”. 443c7