Leucoagaricus leucothites (Carlo Vittadini, 1835 ex Solomon P. Wasser, 1977), sin. Lepiota naucina (Elias Magnus Fries, 1838 ex Paul Kummer (1871), este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Leucoagaricus,Index Fungorum numită în popor ciupercă de miriște, burete alb al porumbeilorDenumire RO 2 sau bureți albineți.Denumire RO 3 Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord adesea în locații influențate de om, de obicei în afara pădurilor (cu excepția celor de arini) sau la marginea lor, prin pajiști comerciale, în grădini, livezi și parcuri, chiar și în sere sau pe compost. El crește, adesea spontan după construcția de grădini, diguri sau paturi de legume, dispărând de obicei în anul următor. Habitatele naturale sunt, de la câmpie până în zonele deluroase de altitudine medie, pășuni semi-aride și terenuri cu iarbă de stepă, chiar și dune de nisip, preferând soluri bazice, argiloase, moderat până neutral azotate. Timpul apariției este din (iulie) august până în octombrie.Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 142-143, ISBN 3-405-12116-7Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 40-41, ISBN 88-85013-57-0Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 526, ISBN 3-8289-1619-8

Taxonomie thumb|left|140px|Paul Kummer Buretele a fost denumit pentru prima dată ca Agaricus holosericeus de medicul german Johann Jakob Planer (1743–1789) în lucrarea sa Indici Plantarum Erffurtensium Fungos et Plantas quasdam nuper collectas din 1788, Ioh. Iac. Planer: „Indici Plantarum Erffurtensium Fungos et Plantas quasdam nuper collectas”, Addit. III, Editura Typis Nonnianis, Erfurt 1788, p. 17 dar neîndeplinind cerințele aplicabile ale „protopărintelui” micologiei, Carl von Linné, descrierea lui nu a fost acceptată ulterior. Chiar și descrierea din 1838 prin renumitul savant Elias Magnus Fries sub același nume este văzută numai sinonim.Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 16 Numele binomial valabil Agaricus leucothites a fost creat de micologul italian Carlo Vittadini, de verificat în cartea sa Descrizione dei funghi mangerecci più comuni dell'Italia e de'velenosi che possono co'medesimi confondersi din 1835.Carlo Vittadini: „Descrizione dei funghi mangerecci più comuni dell'Italia e de'velenosi che possono co'medesimi confondersi”, cu 44 de imagini colorate, Editura Felice Rusconi, Milano 1835, p. 310

Apoi, numele Lepiota naucina, creat de micologul german Paul Kummer în marea sa operă Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 136 a fost valabil peste 100 de ani și mai este aplicat până în prezent (2018), de exemplu și în România.Ciuperci comestibile din România

Din 1977 numele generic a fost schimbat în Leucoagaricus, bazând pe studia micologului și botanistului ucraineano-israelian Solomon P. Wasser (n. 1946) din 1977 care s-a referit la descrierea lui Carlo Vittadini, publicat într-un jurnal micologic ucrainean.

De-a lungul deceniilor au fost propuse mai multe schimbări ale numelui generic și/sau epitetului care sunt acceptate sinonim dar nu s-au impus, fiind astfel neglijabile.

Descriere thumb|left|210px|Bres.: Lepiota naucina Pălăria: Ea are un diametru de 5-12 cm, este cărnoasă și amenajată central peste picior, fiind în primul stadiu în formă de clopot apoi semisferică cu margine răsfrântă către interior, iar la bătrânețe plană, ușor adâncită în mijloc, prezentând acolo câteodată un gurgui tocit și nesemnificativ precum cu marginea ușor ondulată și franjurată. Cuticula este uscată și uneori chiar drapată, întotdeauna cu aspect mătăsos. Prezintă uneori niște solzișori foarte fini și repede trecători, rămășițe ale vălului parțial. Coloritul alb primește odată cu vârsta sau pe vreme uscată un colorit slab ocru gălbui sau crem-gălbui. Lamelele: Ele sunt lungi, destul de subțiri, aglomerate, cu lame intercalate și inegale precum neaderente la picior, fiind inițial de culoare alb-lăptos, acoperite de o cortină groasă și albuie (rest al vălului parțial), căpătând cu timpul nuanțe în roz deschis. Piciorul: El are o înălțime de 6-8 (10) cm, o lățime de 1-2 (2,5) cm, este alb, plin, cilindric și puțin îngroșat dar niciodată cu o volvă la bază, dezvoltând de la maturitate un tub gol pe dinăuntru. Poartă o manșetă simplă, membranoasă, cu margine răsfrântă în jos, albă și adesea slab striată gălbui care se poate răsfrânge în sus peste picior. Carnea: Ea este albă, compactă și tare, devenind pe măsura avansării în vârstă moale, cea a piciorului fiind ușor fibroasă. Ea nu se decolorează după o secțiune. Buretele este de miros și gust slab dar plăcut care amintește la cel de ciuperci. Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi) cu pereți groși și rotunjori până slab elipsoidali cu o dimensiune cuprinsă între 8-10 × 5,5–7 microni. Coloritul pulberii este alb până slab roz. Cistoidele sunt fusiform-cilindrice și au o mărime de 40–60 x 10–15 (20) microni.Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. I, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 25 Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu fenol de anilină după un minut roz, apoi brun ca ciocolata și cu tinctură de Guaiacum după câteva minute albastru.Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 239

Confuzii Ciuperca de miriște poate fi confundată cu mai multe ciuperci inofensive cum sunt Agaricus abruptibulbus,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 168-169, ISBN 3-405-11774-7 Agaricus albolutescens (comestibil),S. M. Zeller: „New or Noteworthy Agarics from the Pacific Coast States”, în: „Mycologia”, vol. 30, 1938, p. 468-474 Agaricus arvensis,Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 120-122, ISBN 3-426-00312-0 Agaricus bitorquis,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 172-173, ISBN 3-405-11774-7 Agaricus campestris,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 160-161, ISBN 3-405-11774-7 Agaricus macrosporus,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 70-71, ISBN 3-405-12081-0 Amanita boudieri (otrăvitoare),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 16-17, ISBN 88-85013-25-2 Amanita Eliae,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 20-21, ISBN 3-405-12081-0 Amanita ovoidea,Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. I, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 2 Amanita strobiliformis,Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 95, ISBN 978-1-4454-8404-4 Calocybe gambosa,Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130 Lepiota erminea (necomestibilă, mai mică),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 44-45 - 1, ISBN 3-405-12081-0 Leucoagaricus barssii (fără valoare culinară),Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 36-37, ISBN 88-85013-37-6 Leucoagaricus carneifoliusBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 40-41, ISBN 3-405-12081-0 sau Volvariella speciosa sin. Volvariella gloiocephala,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12081-0 dar de asemenea, din păcate, cu otrăvitorul Agaricus xanthodermus, Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 72-73, ISBN 3-405-12124-8 sau cu letalele Amanita phalloides de culoare mai deschisă,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 95-97, ISBN 3-405-12116-7 Amanita vernaBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 90-91, ISBN 3-405-11774-7 și Amanita virosaLinus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 107, 109-110, ISBN 3-426-00312-0 care au un bulb cu volvă, fiind de miros diferit și nu prezintă lamele cu nuanțe roze. Cel mai mare pericol însă este confuzia cu gemenul ei foarte otrăvitor, nu rar mortal Amanita proxima (are o volvă colorată ocru-portocaliu, nu rar cu nuanțe rozalii, se dezvoltă în zone călduroase prin păduri de conifere).Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 12-13, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)

Specii asemănătoare în imagini

Valorificare Ciuperca de miriște este o specie destul de gustoasă care poate fi procesată și preparată și în stare crudă, de exemplu ca Calocybe gambosa (buretele de mai. Problema este, că poate fi confundată foarte ușor de culegători cu puțină experiență cu bureții mortali de genul Amanita. De acea este câteodată declarată necomestibilă în cărți micologice, de exemplu la Hans E. Laux.Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 284-285, ISBN 978-3-440-14530-2

Note

Bibliografie Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4 Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931 Bruno Cetto, volumele 1-4, 7 (vezi la note). Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 526, ISBN 3-8289-1619-8 Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4 Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1 Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2 Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4 Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

Ciupercă de miriște, film

Categorie:Agaricales Categorie:Ciuperci saprofite Categorie:Ciuperci comestibile Categorie:1788 în știință